Decizia nr. 395/2013

Augustin Zegrean - președinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Daniel Arcer.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994

privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, excepție ridicată de Elena Stoia în Dosarul nr. 1.174/116/2006* al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 327D/2013.

La apelul nominal se prezintă, pentru partea Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale, avocatul Cristian Păuna, cu împuternicire depusă la dosar. Lipsește autoarea excepției de neconstituționalitate, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul avocatului prezent, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Acesta arată că prevederile de lege criticate au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, prin raportare la aceleași dispoziții constituționale invocate în prezenta cauză, în acest sens fiind, de exemplu,

Decizia nr. 1.695/2009

sau

Decizia nr. 388/2012 , decizii prin care Curtea a statuat că prevederile

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994

sunt constituționale și nu contravin art. 44 alin. (3) din Constituție. Depune note scrise la dosar.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale. De altfel, consideră că legiuitorul, tocmai pentru a se realiza o justă despăgubire a persoanei expropriate, a stabilit întocmirea raportului de expertiză la o dată cât mai apropiată de momentul efectuării transferului de proprietate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 17 aprilie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 1.174/116/2006*, Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994

privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, excepție ridicată de Elena Stoia într-o cauză având ca obiect expropriere.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține că sintagma "la data întocmirii raportului în cauză" din cuprinsul

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 , pentru a se încadra în noțiunea constituțională de "dreaptă despăgubire", trebuie să se refere la momentul întocmirii expertizei, astfel cum a fost reglementat în art. 11 alin. (7) raportat la

art. 18 din Legea nr. 255/2010

privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local. Acest punct de vedere derivă din împrejurarea că, în practică, persoanele expropriate contestă cuantumul despăgubirilor oferite pentru terenurile expropriate, astfel cum acesta a fost stabilit prin hotărârea comisiilor de expropriere, iar în cadrul procedurii judiciare instanța este ținută să efectueze o nouă expertiză pentru stabilirea valorii reale a imobilului, care va sta la baza hotărârii judecătorești prin care se stabilește despăgubirea, potrivit

art. 27 din Legea nr. 33/1994 .

Întrucât această hotărâre este supusă căilor de atac prevăzute de lege, fiecare dintre expertizele dispuse și efectuate pe parcursul procesului stabilește o altă valoare a terenului expropriat, datorată scăderii sau creșterii valorii acestuia în timp. Așa fiind, autoarea excepției apreciază că, pentru ca despăgubirea să fie dreaptă, în sensul prevăzut de art. 44 alin. (3) din Constituție, este necesar ca momentul de referință în stabilirea valorii terenului să coincidă cu cel al deciziei de expropriere, indiferent de momentul la care se efectuează expertiza de evaluare, deoarece numai astfel se poate stabili o dreaptă despăgubire pentru imobilul expropriat, indiferent de fluctuațiile pieței în perioada dintre luarea deciziei de expropriere și data la care se pronunță hotărârea judecătorească prevăzută de

Legea nr. 33/1994 .

Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă, exprimându-și opinia asupra excepției de neconstituționalitate, consideră că prevederile

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994

sunt constituționale, sub aspectul unei despăgubiri drepte, dacă sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" se interpretează în sensul că această dată corespunde cu data exproprierii. Referitor la susținerile autoarei excepției potrivit cărora pe parcursul derulării procesului de expropriere se efectuează mai multe expertize pentru stabilirea valorii bunului expropriat, instanța confirmă acest aspect și arată că, întrucât fiecare expertiză este întocmită la o dată diferită, și valoarea despăgubirilor este diferit stabilită în rapoartele de expertiză. În acest context, instanța apreciază că, dată fiind această fluctuație de valoare a imobilului expropriat, o despăgubire poate fi considerată dreaptă dacă se stabilește la momentul exproprierii, care coincide cu momentul emiterii deciziei de expropriere, potrivit

art. 9 din Legea nr. 255/2010 .

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În susținerea acestui punct de vedere este invocată jurisprudența în materie a Curții Constituționale, concretizată prin

deciziile nr. 29/2012

și nr. 388/2012, ale căror considerente sunt aplicabile și în speța de față. În plus, Guvernul apreciază că "dreapta și prealabila despăgubire trebuie apreciată la momentul realizării efective a exproprierii, așa cum rezultă din întreaga filozofie a legii, transferul dreptului de proprietate realizându-se ulterior stabilirii despăgubirii prealabile și juste".

Avocatul Poporului consideră că prevederile

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994

sunt constituționale. Astfel, apreciază că nu poate fi reținută pretinsa contrarietate a prevederilor de lege criticate cu dispozițiile art. 44 alin. (3) din Constituție, sens în care invocă practica instanței de contencios constituțional în materie, și anume

deciziile nr. 29/2012 , nr. 316/2012 și nr. 388/2012.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susținerile avocatului prezent, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994

privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 5 iulie 2011, prevederi de lege care au următorul cuprins:

"(2) La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia."

În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor art. 44 alin. (3) din Constituție, potrivit cărora "Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra acestor prevederi de lege, criticate prin raportare la aceleași dispoziții constituționale.

Astfel, prin

Decizia nr. 1.695 din 17 decembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 22 ianuarie 2010,

Decizia nr. 996 din 8 iulie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 614 din 31 august 2010,

Decizia nr. 316 din 29 martie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din 8 iunie 2012,

Decizia nr. 388 din 26 aprilie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 7 iunie 2012, și

Decizia nr. 29 din 19 ianuarie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 7 martie 2012, Curtea a reținut că prevederile

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994

reglementează criteriile pe care le au în vedere instanța de judecată și comisia de experți constituită de aceasta în vederea stabilirii cuantumului despăgubirilor ce se cuvin proprietarului sau altor titulari de drepturi reale în caz de expropriere, și anume aprecierea valorii de piață a imobilelor respective, precum și a prejudiciului cauzat proprietarului ori altor persoane îndreptățite.

Distinct de cele constatate în jurisprudența anterioară a instanței de contencios constituțional, Curtea reține că autoarea excepției susține, în esență, că prevederile de lege criticate raportează întinderea despăgubirii la valoarea de piață a imobilului la data întocmirii raportului de expertiză, efectuat în etapa judiciară a exproprierii, ceea ce este de natură a diminua cuantumul acesteia față de situația în care valoarea despăgubirii ar coincide cu momentul efectuării exproprierii, adică al emiterii actului de declarare a utilității publice.

Față de critica de neconstituționalitate formulată, Curtea reține că despăgubirea reprezintă o compensație pentru pierderea suferită de proprietar ori, eventual, de ceilalți titulari de drepturi reale, ca urmare a pierderii dreptului de proprietate sau a altui drept real principal asupra bunului, obiect al exproprierii.

În acest context, Curtea reține că, potrivit dispozițiilor art. 44 alin. (3) și (6) din Constituție, "Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire", iar "Despăgubirile prevăzute de alineatele (3) și (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergență, prin justiție". Astfel, așa cum reiese din conținutul normei constituționale menționate, despăgubirea trebuie să fie "dreaptă", în sensul de a reprezenta valoarea reală a bunului expropriat, și să fie "prealabilă", adică trebuie să fie plătită proprietarului înainte de deposedarea sa.

Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că exproprierea, ca ansamblu de acte și operațiuni administrative și jurisdicționale, are ca efect nașterea unor raporturi obligaționale între expropriator și persoanele îndreptățite la despăgubiri. În acest sens, Curtea reține că momentul la care se stabilește cuantumul despăgubirilor nu poate fi, în toate cazurile, cel al emiterii actului de declarare a utilității publice, ci acesta diferă, în raport cu momentul nașterii raportului juridic obligațional între expropriator, în calitate de debitor, și persoanele îndreptățite la despăgubiri, respectiv proprietarii sau, după caz, titularii de drepturi reale sau oricare alte persoane cunoscute care pot justifica un interes legitim asupra imobilelor propuse a fi expropriate, în calitate de creditori.

Astfel, momentul stabilirii cuantumului despăgubirilor se poate circumscrie anterior începerii etapei judiciare, în faza administrativă, când părțile pot să ajungă la un acord, atât în privința exproprierii, cât și asupra cuantumului despăgubirilor, împrejurare în care despăgubirile vor fi acordate ca urmare a acordului amiabil al părților [ art. 4 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 ].

Un alt moment poate coincide cu cel al etapei judiciare, când părțile pot încheia o tranzacție în fața instanței cu privire la expropriere și la despăgubiri, caz în care instanța va lua act de învoială și va pronunța o hotărâre de expedient, potrivit

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 . Dacă părțile, însă, s-au învoit numai cu privire la expropriere, instanța va lua act de această înțelegere parțială printr-o încheiere interlocutorie și va continua judecata pentru stabilirea și distribuirea despăgubirilor, momentul acordării despăgubirilor fiind, de această dată, cel al rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, hotărâre care trebuie să cuprindă valoarea despăgubirii și termenul de plată al acesteia.

Așa fiind, Curtea constată că, în raport cu fiecare moment al nașterii raportului obligațional între expropriator și expropriat, întinderea despăgubirilor va fi stabilită, așa cum, de altfel, consacră și norma constituțională prin art. 44 alin. (6), fie de părți, de comun acord, fie, în caz de divergență, prin justiție. Or, Curtea observă că

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994

vizează stabilirea despăgubirilor în caz de neînțelegere între părți cu privire la cuantumul acestora în faza judiciară a procedurii exproprierii. Potrivit acestui text de lege, evaluarea imobilului supus exproprierii se face în raport cu prețurile de tranzacționare a unor imobile similare, de la data întocmirii raportului de expertiză, adică la o dată cât mai apropiată de momentul pronunțării hotărârii prin care se stabilește cuantumul despăgubirii și de momentul transferului dreptului de proprietate.

Prin urmare, instanța nu se poate raporta la valoarea despăgubirilor stabilită la momentul emiterii actului de expropriere, deoarece tocmai contestarea valorii despăgubirii stabilite la acel moment a declanșat procesul între părți, respectiv faza judiciară a procedurii de expropriere. Creșterea sau descreșterea valorii imobilului supus exproprierii, consecință a fluctuației pieței în domeniul imobiliar, are un caracter general, iar corecția acestui fenomen a generat necesitatea stabilirii valorii despăgubirilor prin raportare la valoarea de piață a imobilului la momentul cel mai apropiat de finalizarea procedurii de expropriere.

Așa fiind, Curtea apreciază că instanța nu poate stabili, fără a prejudicia părțile, o altă valoare a despăgubirilor decât cea rezultată în urma raportului de expertiză efectuat în cursul judecării cauzei și nici nu poate avea în vedere un alt cuantum al despăgubirilor, stabilit în etapa administrativă a procedurii de expropriere, pe care părțile însele nu l-au acceptat la acel moment. Cum părțile nu au ajuns la un acord în privința întinderii despăgubirii până la momentul judecății și nici în cursul acesteia, este evident că valoarea despăgubirilor va fi stabilită de instanță după criteriile stabilite în

art. 26 din Legea nr. 33/1994 , adică la momentul întocmirii raportului de expertiză.

De altfel, acest moment este cel ce reflectă valoarea reală a imobilului supus exproprierii, întinderea despăgubirii fiind echivalentă cu valoarea de piață a imobilului, reprezentând, în consecință, o dreaptă despăgubire. Astfel, Curtea constată că, pentru a proteja interesele tuturor părților care participă la procedura exproprierii, legiuitorul a instituit în sarcina instanței obligația de a constitui o comisie formată din 3 experți care, la întocmirea raportului de expertiză, vor ține seama de prețurile de tranzacționare ale unor imobile similare, de la data efectuării acestui raport ( art. 25 din Legea nr. 33/1994 ). O singură restricție este instituită de legiuitor, prin art. 27 alin. (2) din actul normativ menționat, și anume aceea că despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată.

Curtea consideră că legiuitorul român a consacrat principiul despăgubirii integrale a proprietarului expropriat, concluzie ce reiese din chiar cuprinsul

art. 26 din Legea nr. 33/1994 , potrivit căruia despăgubirea este formată din valoarea reală a imobilului și prejudiciul suferit de proprietar sau alte persoane îndreptățite, iar la calculul despăgubirilor se vor lua în considerare prețul de piață al imobilului și daunele provocate proprietarului, cuprinzând prejudiciul efectiv (damnum emergens), precum și beneficiul nerealizat (lucrum cesans).

În consecință, Curtea apreciază că prevederile legale mai sus menționate reprezintă o garanție pentru proprietarul expropriat de a nu fi supus unei măsuri abuzive din partea autorităților statului, astfel încât despăgubirea acordată pentru exproprierea imobilului trebuie să reflecte valoarea de piață a acestuia la data întocmirii raportului de expertiză, nu o valoare anterioară, ci una contemporană realizării efective a exproprierii, tocmai pentru a asigura o reparație completă și integrală pentru cel expropriat.

De altfel, Curtea constată că potrivit prevederilor art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, "Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".

Necesitatea despăgubirii proprietarului pentru privarea de proprietate nu este însă prevăzută de reglementarea mai sus menționată, dar a fost impusă de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care a statuat că "o privare de proprietate pentru cauză de utilitate publică nu se justifică fără plata unei indemnizări, sub rezerva unor circumstanțe excepționale" - Hotărârea din 23 septembrie 1982, pronunțată în Cauza Sporrong și Lonnroth contra Suediei - deoarece, în absența indemnizării, protecția asigurată de art. 1 din Primul Protocol adițional la convenție ar fi iluzorie și ineficace. Indemnizarea trebuie să fie rezonabilă, dar Convenția "nu garantează, în toate cazurile, dreptul la o compensare integrală a pierderii suferite", deoarece "obiective legitime, de utilitate publică, cum ar fi realizarea unor reforme economice sau de justiție socială, pot milita pentru o indemnizare (rambursare) inferioară valorii de piață a imobilului" - Hotărârea din 21 februarie 1986, pronunțată în Cauza James și alții contra Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei; Hotărârea din 9 octombrie 2003, pronunțată în Cauza Biozokat A.E. c. Grecia.

Din acest punct de vedere, Curtea constată că reglementarea internă în domeniul exproprierii este mai favorabilă decât cea consacrată prin art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, deoarece

art. 26 din Legea nr. 33/1994

prevede că exproprierea cuprinde valoarea "reală" a imobilului și despăgubirile cuvenite proprietarului și altor persoane îndreptățite, iar la stabilirea despăgubirii se are în vedere prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele în aceeași unitate administrativ-teritorială, adică prețul de piață al acestora la momentul realizării efective a exproprierii.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Elena Stoia în Dosarul nr. 1.174/116/2006* al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă și constată că prevederile

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994

privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică sunt constituționale în raport de criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 1 octombrie 2013.