Schemă · Ministerul Economiei

Schema din 7 noiembrie 2013

pentru "Finanțarea proiectelor din Programul eficiență energetică din cadrul Mecanismului financiar al Spațiului Economic European 2009-2014"

prezumat în vigoare

Data actului
7 noiembrie 2013
Emitent
Ministerul Economiei
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 719 din 22 noiembrie 2013
Citează
8 acte
Structură
34 de articole · 25.593 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Pune în aplicare 1

  • OUG nr. 117/2006 21 decembrie 2006 (prevederi anume) privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat

I. Introducere

Articolul 1

Prezentul act instituie o schemă de ajutor de stat regional pentru investiții, denumită Schemă de ajutor de stat regional privind eficiența energetică, prin care se urmăresc promovarea coeziunii economice și sociale între România, Uniunea Europeană și Spațiul Economic European și îmbunătățirea calității vieții locuitorilor prin promovarea dezvoltării durabile și a investițiilor în regiunile din România. În conformitate cu Harta națională a ajutoarelor de stat regionale pentru perioada 2007-2013, întreg teritoriul României este eligibil pentru ajutor de stat regional potrivit prevederilor art. 107 alin. (3) lit. (a) din Tratatul de instituire a Comunității Europene*1).

----------

*1) Actualul art. 107 alin. (3) lit. (a) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Articolul 2

(1)

Acordarea ajutoarelor de stat pentru investiții în cadrul prezentei scheme se va face numai cu respectarea criteriilor privind ajutorul de stat prevăzute în

Regulamentul (CE) nr. 800/2008

al Comisiei din 6 august 2008 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața comună în aplicarea articolelor 87 și 88 din tratat (Regulament general de exceptare pe categorii de ajutoare).

(2)

Prezenta schemă este elaborată în conformitate cu următoarele:

a) Memorandumul de înțelegere pentru mecanismul financiar al Spațiului Economic European (denumit în continuare MFSEE);

b) Harta națională a ajutoarelor de stat regionale pentru perioada 2007-2013;

c) Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană.

(3)

De asemenea, prezenta schemă contribuie la implementarea prevederilor specifice eficienței energetice din următoarele reglementări comunitare și naționale, precum și strategii și politici naționale:

a)

Directiva 2012/27/UE

a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2012 privind eficiența energetică, de modificare a

directivelor 2009/125/CE

și

2010/30/UE

și de abrogare a directivelor

2004/8/CE

și

2006/32/CE

;

b)

Ordonanța Guvernului nr. 22/2008

privind eficiența energetică și promovarea utilizării la consumatorii finali a surselor regenerabile de energie, cu modificările ulterioare;

c)

Hotărârea Guvernului nr. 1.069/2007

privind aprobarea Strategiei energetice a României pentru perioada 2007-2020.

II. Obiectivul schemei

Articolul 3

(1)

Obiectivul schemei îl constituie sprijinirea finanțării acordate întreprinderilor mici și mijlocii pentru realizarea investițiilor inițiale în vederea valorificării eficienței energetice în industrie, ceea ce va contribui la dezvoltarea regională durabilă a României, stimularea dezvoltării economice și creșterea coeziunii sociale a regiunilor în care sunt implementate.

(2)

Realizarea investițiilor în cadrul schemei va avea ca efect:

a) crearea de locuri de muncă;

b) încurajarea folosirii invențiilor și inovațiilor în industrie în scopul reducerii consumului de energie, precum și achiziționarea de echipamente specifice inovative;

c) limitarea emisiilor de gaze cu efect de seră, cu influențe pozitive asupra dezvoltării durabile.

III. Necesitatea implementării schemei

Articolul 4

(1)

Prezenta schemă este elaborată pentru reducerea consumului de energie în România. Obiectivele acesteia sunt în concordanță cu Strategia Europa 2020, Carta verde pentru "Strategia europeană pentru energie durabilă, competitivă și sigură", cu documentul "An Energy Policy for Europe", cu Protocolul de la Kyoto la Convenția-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (UNFCCC), cu Protocolul de la Goteborg, precum și cu actele normative prevăzute la art. 2 alin. (3).

(2)

Dezvoltarea regională durabilă se va realiza prin sprijinirea investițiilor pentru reducerea consumului de energie în conformitate cu prevederile operațiunii prevăzute de Programul eficiență energetică din MFSEE.

IV. Domeniul de aplicare

Articolul 5

Schema de ajutor de stat se adresează operatorilor economici, întreprinderi mijlocii și mici, din toate sectoarele industriale, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 6, care realizează investiții inițiale în oricare dintre cele 8 regiuni de dezvoltare ale României.

Articolul 6

(1)

În cadrul prezentei scheme nu se acordă sprijin financiar pentru următoarele sectoare:

a) sectorul construcțiilor de nave;

b) industria carboniferă;

c) industria siderurgică;

d) sectorul fibrelor sintetice;

e) procesarea și marketingul produselor agricole, inclusiv ale celor care imită sau substituie laptele sau ale produselor din lapte, în conformitate cu

Regulamentul (CEE) nr. 1.898/87

al Consiliului din 2 iulie 1987 privind protecția denumirilor laptelui și produselor lactate folosite pentru comercializare;

f) dezvoltarea (promovarea) imobiliară - cod CAEN 411;

g) fabricarea armamentului și muniției - cod CAEN 254 și fabricarea vehiculelor militare de luptă - cod CAEN 304;

h) fabricarea și procesarea produselor din alcool și pe bază de alcool, precum și tutun și pe bază de tutun.

(2)

În cadrul prezentei scheme nu se acordă sprijin financiar pentru următoarele obiective:

a) susținerea financiară a activităților de export către terțe țări sau către state membre, legată direct de cantitățile exportate, de crearea și funcționarea unei rețele de distribuție ori pentru alte cheltuieli curente legate de activitatea de export;

b) utilizarea preferențială a produselor naționale în detrimentul produselor importate;

c) achiziționarea de echipamente de transport în sectorul transportului.

(3)

De asemenea, în cadrul prezentei scheme nu se acordă sprijin financiar pentru proiectele de investiții cofinanțate prin alte programe operaționale.

V. Definiții

Articolul 7

În sensul prezentei scheme, expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

a) întreprinderi mici și mijlocii (IMM) - întreprinderile care se încadrează în definiția IMM-urilor conform anexei nr. I la

Regulamentul (CE) nr. 800/2008

și

Legii nr. 346/2004

privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare;

b) investiția inițială - o investiție în active corporale și necorporale legată de crearea unei noi unități, extinderea unei unități existente, diversificarea producției unei unități prin realizarea de produse noi, suplimentare, schimbarea fundamentală a procesului global de producție al unei unități existente;

c) începerea lucrărilor - fie începerea lucrărilor de construcții, fie primul angajament care creează obligații juridice de comandă a echipamentelor, dacă acesta este anterior, excluzând studiile de fezabilitate preliminare, în conformitate cu prevederile cuprinse în Regulamentul Programului;

d) costuri eligibile - costurile legate de investiția inițială, respectiv costurile cu active corporale și active necorporale conform Regulamentului Programului și

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 23/2013 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 242/2013 ;

e) active corporale - terenuri, construcții, utilaje sau instalații;

f) active necorporale - transferul de tehnologie prin achiziționarea de patente, licențe, know-how sau informații tehnice nepatentate;

g) intensitatea ajutorului de stat în echivalent subvenție brută - valoarea actualizată a ajutorului, exprimată ca procent din valoarea actualizată a costurilor eligibile ale investițiilor;

h) rata de actualizare - rata de referință calculată conform Comunicării Comisiei privind revizuirea metodei de stabilire a ratelor de referință și de scont;

i) administrator al schemei - Ministerul Economiei, prin Direcția politică industrială, în calitate de Operator de program în cadrul MFSEE;

j) furnizor de ajutor de stat - Ministerul Economiei, prin Direcția politică industrială - Unitatea de implementare proiect, în calitate de Operator de program;

k) ajutoare - orice măsură care îndeplinește toate criteriile prevăzute la art. 107 alin. (1) din Tratatul de funcționare al Uniunii Europene;

l) schemă de ajutor - orice act pe baza căruia, fără să fie nevoie de măsuri de punere în aplicare suplimentare, pot fi acordate ajutoare individuale întreprinderilor definite în cadrul actului într-un mod general și abstract, precum și orice act pe baza căruia pot fi acordate ajutoare care nu sunt legate de un proiect specific uneia sau mai multor întreprinderi, pentru o perioadă nedefinită de timp și/sau pentru o valoare nedefinită;

m) întreprindere în dificultate - o întreprindere care îndeplinește următoarele condiții:

1. în cazul societăților cu răspundere limitată, mai mult de jumătate din capitalul social a dispărut, peste un sfert din acest capital fiind pierdut în ultimele 12 luni;

sau

2. în cazul societăților comerciale în care cel puțin unii dintre asociați au răspundere nelimitată pentru creanțele societății, mai mult de jumătate din capitalul propriu așa cum reiese din contabilitatea societății a dispărut, peste un sfert din acest capital fiind pierdut în ultimele 12 luni;

sau

3. indiferent de tipul societății comerciale în cauză, în cazul în care îndeplinește criteriile prevăzute de legislația națională pentru a face obiectul procedurilor colective de insolvență.

O întreprindere cu o vechime de mai puțin de 3 ani nu este considerată a fi în dificultate în această perioadă în sensul prezentei scheme, cu excepția cazului în care îndeplinește condițiile de la pct. 3.

VI. Beneficiarii

Articolul 8

(1)

Potențialii beneficiari sunt întreprinderi mijlocii sau mici.

(2)

Beneficiarii depun proiectele individual.

Articolul 9

Criteriile de eligibilitate a beneficiarilor sunt următoarele:

1. este înregistrat ca societate comercială în România potrivit legislației în vigoare;

2. nu se află în dificultate în conformitate cu art. 7 lit. m);

3. nu are datorii la stat privind plata taxelor și a altor contribuții la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale, bugete speciale și bugete locale, inclusiv privind obligațiile de plată privind reeșalonările, conform legislației naționale în vigoare;

4. demonstrează că deține resursele financiare necesare pentru implementarea proiectului;

5. în cazul în care acesta este/a fost subiectul unui ordin de recuperare a unui ajutor de stat ca urmare a unei decizii a Consiliului Concurenței sau a Comisiei Europene, rămasă definitivă și irevocabilă, ajutorul ilegal și/sau utilizat abuziv trebuie să fi fost recuperat integral, în conformitate cu prevederile

Regulamentului (CE) nr. 659/1999

al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE și ale

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 117/2006

privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 137/2007 ;

6. să justifice necesitatea finanțării proiectului prin ajutor de stat;

7. îndeplinește și alte condiții specificate în cererea de propuneri de proiecte și Ghidul solicitantului, care nu aduc atingere prevederilor în materie de ajutor de stat.

Articolul 10

Numărul maxim estimat de beneficiari este de 26.

VII. Condiții de eligibilitate a proiectelor

Articolul 11

(1)

În cadrul schemei pot fi finanțate exclusiv proiectele care prevăd realizarea de investiții inițiale.

(2)

Condițiile de eligibilitate ale proiectelor sunt următoarele:

1. Scopul și obiectivele proiectului propus sunt în conformitate cu obiectivele operațiunii prevăzute în Programul eficiență energetică finanțat din MFSEE și obiectivele Strategiei energetice a României 2007-2020.

2. Proiectul este implementat pe teritoriul României.

3. Costul total al proiectului nu depășește 5 milioane euro.

4. Activitățile proiectului nu au fost finanțate și nu sunt finanțate în prezent din alte fonduri publice sau alte fonduri nerambursabile.

5. Proiectul respectă reglementările naționale și comunitare privind protecția mediului, achizițiile publice, informarea și publicitatea și egalitatea de șanse.

6. În cadrul proiectului nu trebuie să se fi efectuat activități care să semnifice "începerea lucrărilor".

7. Proiectul îndeplinește și alte condiții specificate în cererea de propuneri de proiecte și în Ghidul solicitantului, care nu aduc atingere prevederilor în materie de ajutor de stat.

VIII. Durata

Articolul 12

Prezenta schemă se aplică până la data de 31 decembrie 2013.

IX. Bugetul schemei

Articolul 13

(1)

Bugetul total estimat alocat al schemei este de 9.411.000 euro (echivalent în lei), din care 8.000.000 euro (echivalent în lei) reprezintă fonduri europene nerambursabile asigurate prin MFSEE și 1.200.000 euro (echivalent în lei) reprezintă fonduri de cofinanțare publică asigurate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei.

(2)

În cazul în care nu se va contracta toată suma până la sfârșitul anului 2013, bugetul se va redistribui în anii următori în condițiile elaborării unei noi scheme de ajutor de stat.

(3)

Limitele valorii eligibile pentru fiecare proiect sunt între 200.000 euro și 700.000 euro.

X. Modalitatea de acordare a ajutorului de stat

Articolul 14

Măsurile de sprijin acordate întreprinderilor pentru realizarea de investiții constau în alocarea unor sume nerambursabile din fonduri comunitare și naționale.

Articolul 15

Sumele vor fi acordate în mai multe tranșe în conformitate cu prevederile Ghidului solicitantului și vor fi actualizate la valoarea lor din momentul acordării ajutorului. Actualizarea se va face utilizând rata de referință aplicabilă la data acordării ajutorului. Data acordării ajutorului este data semnării contractului de finanțare de către ambele părți.

XI. Valoarea maximă a finanțării

Articolul 16

Valoarea maximă a finanțării (intensitatea ajutorului de stat) este de:

- pentru întreprinderi mici: 70% din costurile eligibile, respectiv 60% din costurile eligibile dacă investiția se realizează în regiunea de dezvoltare București-Ilfov;

- pentru întreprinderi mijlocii: 60% din costurile eligibile, respectiv 50% din costurile eligibile dacă investiția se realizează în regiunea de dezvoltare București-Ilfov.

Articolul 17

Diferența până la valoarea totală a costurilor eligibile este suportată de beneficiar din surse proprii sau atrase. Beneficiarul trebuie să aducă o contribuție financiară de cel puțin 25% din costurile eligibile, fie din resurse personale, fie din finanțare externă, sub o formă care să nu facă obiectul vreunui ajutor de stat sau de minimis.

XII. Cheltuielile eligibile

Articolul 18

Sunt considerate cheltuieli eligibile următoarele categorii de cheltuieli cu investiția inițială:

a) costul investițiilor în active corporale - considerate integral;

b) costul investițiilor în active necorporale - se ia în considerare costul integral al acestor investiții.

Articolul 20

Cheltuielile privind achiziția de active prin leasing nu sunt eligibile.

Articolul 21

(1)

Pentru a fi incluse în investiția inițială, activele necorporale trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

a) să fie utilizate în exclusivitate în locația care a beneficiat de ajutor de stat regional;

b) să fie considerate active amortizabile;

c) să fi fost achiziționate de la un terț, în condiții de piață;

d) să fie incluse în categoria activelor proprii firmei și să rămână în locația care a beneficiat de ajutor de stat regional pentru o perioadă de cel puțin 3 ani.

(2)

Ulterior încheierii contractului de finanțare, beneficiarul nu va mai putea primi finanțări din alte surse publice pentru aceleași cheltuieli eligibile ale proiectului, sub sancțiunea rezilierii contractului de finanțare și a returnării sumelor rambursate.

XIII. Necesitatea ajutorului de stat și a menținerii investiției

Articolul 22

Ajutorul de stat regional pentru investiții nu poate fi acordat în cadrul prezentei scheme decât dacă, înaintea începerii lucrărilor, beneficiarul a prezentat o cerere în acest scop și dacă autoritatea responsabilă de administrarea schemei a confirmat ulterior în scris că, sub rezerva unei verificări mai detaliate, proiectul îndeplinește în principiu condițiile de eligibilitate stabilite în schemă înaintea începerii lucrărilor.

Articolul 23

Investiția realizată cu sprijin financiar în cadrul schemei de ajutor de stat trebuie menținută în regiunea beneficiară pentru o perioadă de cel puțin 5 ani de la data finalizării lucrărilor. Această regulă nu împiedică înlocuirea instalațiilor sau echipamentelor uzate moral în decursul acestei perioade de 5 ani din cauza schimbărilor tehnologice rapide, cu condiția ca activitatea economică să se desfășoare în continuare în regiunea în cauză pe o durată egală cu perioada minimă prevăzută.

XIV. Modalitatea de derulare a schemei

Articolul 24

Ministerul Economiei, prin Direcția politică industrială, în calitate de Operator de program în cadrul MFSEE, este autoritatea responsabilă cu administrarea prezentei scheme, în calitate de furnizor de ajutor de stat, urmând să asigure derularea acesteia și fiind răspunzător pentru buna ei desfășurare.

Articolul 25

(1)

Procedura de implementare și derularea schemei se desfășoară după cum urmează:

1. lansarea cererilor de propuneri de proiecte;

2. primirea și înregistrarea cererii de finanțare;

3. verificarea conformității administrative a cererii de finanțare și a existenței documentelor însoțitoare: numai propunerile de proiecte care trec de această etapă vor putea face obiectul etapei următoare;

4. verificarea eligibilității propunerilor de proiecte și a beneficiarilor: numai propunerile de proiecte care trec de această etapă vor putea face obiectul etapei următoare; transmiterea către beneficiar a acordului de principiu că sunt îndeplinite condițiile de eligibilitate ale schemei, potrivit art. 22;

5. evaluarea tehnică și financiară a proiectelor;

6. selecția proiectelor;

7. întocmirea și semnarea contractului de finanțare;

8. derularea proiectelor și rambursarea cheltuielilor: plățile se efectuează de către Direcția generală buget, financiar, contabilitate numai pe bază de documente justificative, după aprobarea cererii de rambursare;

9. efectuarea monitorizării pe durata derulării proiectelor;

10. finalizarea proiectelor: plata finală se face pe baza documentației prezentate în conformitate cu prevederile contractuale;

11. efectuarea monitorizării după implementarea proiectelor, pe o perioadă de 3 ani.

(2)

Pentru a beneficia de ajutorul acordat conform prezentei scheme, operatorul economic va depune la Ministerul Economiei, adresată Operatorului de program, o cerere de finanțare corespunzătoare operațiunii prevăzute în art. 4 alin. (2), din schema însoțită de documentele necesare solicitate în cererea de propuneri de proiecte și Ghidul solicitantului.

(3)

Conținutul cererii de finanțare și al documentelor însoțitoare, descrierea detaliată a etapelor prevăzute în alin. (1), criteriile de selecție, precum și celelalte condiții necesare pentru implementarea schemei sunt stabilite în cererea de propuneri de proiecte și în Ghidul solicitantului, corespunzătoare operațiunii prevăzute la art. 4 alin. (2). Cererea de propuneri de proiecte și Ghidul solicitantului, corespunzătoare operațiunii, vor fi publicate pe pagina oficială de web a Ministerului Economiei, la adresa www.minind.ro. Data de la care se pot depune cererile de finanțare și documentele justificative la Ministerul Economiei, Operatorul de program, va fi anunțată la lansarea cererii de propuneri de proiecte, pe pagina oficială de web a Ministerului Economiei, Operatorul de program, www.minind.ro

XV. Reguli privind raportarea și monitorizarea ajutoarelor de stat

Articolul 26

În vederea asigurării transparenței și a unui control eficient al ajutoarelor de stat, în conformitate cu art. 3 din

Regulamentul (CE) nr. 994/1998

al Consiliului din 7 mai 1998 de aplicare a articolelor 92 și 93 din Tratatul de instituire a Comunității Europene anumitor categorii de ajutoare de stat orizontale, furnizorul de ajutor de stat aplică prevederile referitoare la procedura de pregătire a notificării și informării prevăzute în

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2006 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 137/2007 .

Articolul 27

Textul schemei, precum și textul actului normativ pentru aprobarea schemei se publică integral pe pagina oficială de web a Ministerului Economiei, la adresa www.minind.ro

Articolul 28

Furnizorul de ajutor de stat transmite Consiliului Concurenței un rezumat al informațiilor referitoare la prezenta schemă de ajutor de stat, în forma prevăzută în anexa nr. 1 la Regulamentul Programului, în vederea transmiterii la Comisia Europeană în maximum 20 de zile lucrătoare de la implementarea schemei. Aceste informații se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 29

Furnizorul de ajutor de stat va monitoriza respectarea condițiilor și criteriilor de eligibilitate prevăzute în prezenta schemă pe toată durata de derulare a acesteia și are obligația de a supraveghea permanent ajutoarele acordate, aflate în derulare, și de a dispune măsurile care se impun.

Articolul 30

Beneficiarii sunt obligați să raporteze, în conformitate cu prevederile contractului de finanțare, stadiul realizării lucrărilor de investiții până la finalizarea proiectului, precum și să furnizeze alte informații suplimentare, la cererea Operatorului de program, prin transmiterea către acesta a formularului de raportare prevăzut în anexa la Ghidul solicitantului.

Articolul 31

(1)

Furnizorul de ajutor de stat se asigură că investițiile vor fi menținute în regiune pe o perioadă de 5 ani de la finalizarea acestora.

(2)

În situația în care constată nerespectarea condiției prevăzute la alin. (1), precum și a tuturor celorlalte condiții prevăzute în prezenta schemă, furnizorul de ajutor de stat va întreprinde toate demersurile necesare pentru recuperarea ajutorului acordat, inclusiv a dobânzilor aferente, calculate conform prevederilor comunitare și naționale în vigoare.

Articolul 32

(1)

Furnizorul de ajutor de stat și administratorul schemei sunt obligați să păstreze toate informațiile referitoare la ajutoarele acordate în cadrul acesteia (documentele justificative aferente ajutorului de stat acordat), pentru o perioadă de 10 ani începând de la data acordării ultimului ajutor, dar nu mai puțin de 3 ani de la închiderea oficială sau parțială a Programului eficiență energetică, pentru a stabili dacă sunt respectate toate condițiile de exceptare prevăzute de Regulamentul Programului.

(2)

Beneficiarii ajutorului de stat sunt obligați să păstreze, pentru o perioadă de 10 ani începând de la data ultimului ajutor acordat în cadrul schemei, toate documentele necesare și să țină o evidență specifică a ajutoarelor de care au beneficiat conform prezentei scheme, a unor scheme de minimis sau a altor ajutoare de stat prin care s-a finanțat investiția în cauză, din care să reiasă suma totală a ajutoarelor de stat și a ajutoarelor de minimis primite, defalcate pe ani, pe furnizori, pe obiective, informații privind forma ajutoarelor (de minimis, scheme de ajutor de stat, ajutoare de stat individuale), precum și baza legală prin care acestea au fost acordate.

Articolul 33

Furnizorul de ajutor de stat va transmite Consiliului Concurenței orice informație solicitată cu privire la prezenta schemă de ajutor de stat.

Articolul 34

Furnizorul de ajutor de stat va transmite Consiliului Concurenței o raportare anuală cu privire la implementarea schemei în conformitate cu Regulamentul Consiliului Concurenței privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat, pus în aplicare prin

Ordinul președintelui Consiliului Concurenței nr. 175/2007 , și cu

Regulamentul (CE) nr. 794/2004

al Comisiei din 21 aprilie 2004 de punere în aplicare a

Regulamentului (CE) nr. 659/1999

al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.