Decizia nr. 453/2013

Augustin Zegrean - președinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250 alin. 3 din Codul penal, excepție ridicată de Ion Olteanu și Adriana Olteanu în Dosarul 15.979/225/2012 al Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 135D/2013.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că autorul excepției Ion Olteanu a depus la dosar note scrise prin care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate.

Cauza este în stare de judecată.

Președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250 alin. 3 din Codul penal. În acest sens, arată că stabilirea unui tratament sancționator mai sever pentru infracțiunea de ultraj săvârșită în modalitatea prevăzută la art. 239 alin. 2 din Codul penal reprezintă opțiunea legiuitorului și nu aduce nicio atingere principiului egalității în drepturi consacrat de art. 16 din Constituție.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 21 februarie 2013, pronunțată în Dosarul 15.979/225/2012, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250 alin. 3 din Codul penal.

Excepția a fost ridicată de Ion Olteanu și Adriana Olteanu cu ocazia soluționării plângerii împotriva unei ordonanțe a procurorului de netrimitere în judecată.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că dispozițiile art. 250 alin. 3 din Codul penal, care reglementează infracțiunea de purtare abuzivă săvârșită de un funcționar public, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, prin lovire sau alte acte de violență, încalcă egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, deoarece prevăd o pedeapsă diferită de cea instituită de art. 239 alin. 2 din Codul penal pentru infracțiunea de ultraj, care are un element material identic, fiind săvârșită, însă, de un cetățean împotriva unui funcționar public aflat în exercițiul funcțiunii. Arată că, potrivit

art. 1 din Legea nr. 155/2010 , "Poliția locală se înființează în scopul exercitării atribuțiilor privind apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei". Astfel fiind, dispozițiile art. 250 alin. 3 din Codul penal prevăd pedeapsa alternativă a amenzii pentru infracțiunea de purtare abuzivă având ca subiect activ funcționarul public care încalcă tocmai drepturile pentru care este plătit de cetățean să le apere, în timp ce fapta identică comisă de cetățean, incriminată sub denumirea de ultraj, se sancționează, potrivit art. 239 alin. 2, cu închisoarea. Consideră că discriminarea între cetățeni este evidentă, cu atât mai mult cu cât pedepsele prevăzute de art. 250 din Codul penal pentru celelalte modalități de săvârșire a infracțiunii de purtare abuzivă sunt identice cu pedepsele prevăzute de art. 239 din cod pentru modalitățile similare de săvârșire a infracțiunii de ultraj.

Judecătoria Drobeta-Turnu Severin apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece dispozițiile art. 250 alin. 3 din Codul penal nu aduc nicio atingere prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 250 alin. 3 din Codul penal sunt constituționale, deoarece nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituție invocate de autorii excepției, care compară infracțiunea de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 alin. 3 din Codul penal, cu infracțiunea de ultraj, reglementată de art. 239 alin. 2 din Codul penal. Astfel, în timp ce pentru lovirea sau alte acte de violență săvârșite de către un funcționar public aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, aceeași faptă săvârșită, însă, împotriva unui funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, aflat în exercițiul funcțiunii ori pentru fapte îndeplinite în exercițiul funcțiunii, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, fără ca legiuitorul să mai ofere ca alternativă posibilitatea aplicării pedepsei amenzii. Arată că, așa cum a statuat în mod constant Curtea Constituțională în jurisprudența sa, art. 16 din Legea fundamentală vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit față de anumite categorii de persoane, ci și necesitatea lui, chiar dacă elementul material al laturii obiective în cazul infracțiunilor prevăzute de art. 250 alin. 3 și art. 239 alin. 2 din Codul penal este, teoretic, similar. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 250 alin. 3 din Codul penal, modificat prin Legea nr. 278/2006

pentru modificarea și completarea Codului penal, precum și pentru modificarea și completarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 12 iulie 2006. Textul de lege criticat are următorul cuprins: "Lovirea sau alte acte de violență săvârșite de către un funcționar public, în condițiile alin. 1, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă."

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. Autorii excepției critică dispozițiile art. 250 alin. 3 din Codul penal, care reglementează infracțiunea de purtare abuzivă săvârșită prin lovire sau alte acte de violență de către un funcționar public aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, pe motiv că ar genera discriminare între funcționarii publici, pe de o parte, și, pe de altă parte, persoanele acuzate - în temeiul art. 239 alin. 2 din Codul penal referitor la ultraj - de lovire sau orice acte de violență comise asupra unui funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, aflat în exercițiul funcțiunii ori pentru fapte îndeplinite în exercițiul funcțiunii, întrucât, în primul caz, legiuitorul a prevăzut pedeapsa alternativă cu amendă, în timp ce, în cel de-al doilea caz, avem de-a face doar cu pedeapsa închisorii.

Instituirea unui tratament sancționator mai sever pentru o anumită infracțiune sau modalitate de săvârșire a unei infracțiuni, apreciată de legiuitor ca având un grad mai ridicat de pericol social, așa cum este și cazul infracțiunii prevăzute de dispozițiile art. 250 alin. 3 din Codul penal, nu este de natură să aducă atingere principiului egalității în drepturi consacrat de art. 16 din Legea fundamentală, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție, legiuitorul are deplina libertate de a incrimina modalitățile de săvârșire a infracțiunilor, de a stabili pedepsele aplicabile acestora în raport de gravitatea faptelor incriminate și, în anumite situații, de a circumstanția subiecții vizați de ipoteza normei legale. Diferența de tratament invocată de autorii excepției are o justificare obiectivă și rezonabilă, dată de importanța deosebită pe care o au pentru societate funcțiile ce implică exercițiul autorității de stat. Infracțiunile care vizează persoanele ce ocupă astfel de funcții pun în pericol nu numai subiecții pasivi ai infracțiunii, ci însăși autoritatea statului. Totodată, Curtea Constituțională a statuat în jurisprudența sa, de exemplu, prin

Decizia nr. 127 din 18 martie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 449 din 19 mai 2004, că principiul înscris în art. 16 din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit față de anumite categorii de persoane, ci și necesitatea lui. În realitate, autorii excepției solicită modificarea dispozițiilor art. 250 alin. 3 din Codul penal, în sensul eliminării pedepsei alternative cu amendă. O asemenea solicitare nu intră, însă, în competența de soluționare a Curții Constituționale, care, conform

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ion Olteanu și Adriana Olteanu în Dosarul 15.979/225/2012 al Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin și constată că dispozițiile art. 250 alin. 3 din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 7 noiembrie 2013.