Ordinul nr. 111/2013
pentru modificarea și completarea Normelor tehnice pentru proiectarea, executarea și exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale, aprobate prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 5/2009
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Modifică 1
- Ordinul nr. 5/2009 5 februarie 2009 privind aprobarea Normelor tehnice pentru proiectarea, executarea și exploatarea sistemelo…
Având în vedere prevederile
art. 10 alin. (1) lit. g) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007
privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări și completări prin
în temeiul prevederilor
art. 5 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 , aprobată cu modificări și completări prin
președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei emite prezentul ordin.
Articolul I
Normele tehnice pentru proiectarea, executarea și exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale, aprobate prin
Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 5/2009 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 și 255 bis din 16 aprilie 2009, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 1.1, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(1) Obiectul prezentelor norme tehnice este proiectarea, executarea și exploatarea în condiții de siguranță a sistemelor de alimentare cu gaze naturale combustibile și a magistralelor directe, cu presiunea egală sau mai mică de 6●10^5 Pa (6 bar), aflate în aval de stațiile de reglare-măsurare-predare ale operatorului Sistemului Național de Transport (SNT)/conductelor din amonte (CA)."
2. La articolul 1.1, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), care va avea următorul cuprins:
"(3) Prin aplicarea prevederilor prezentelor norme tehnice se asigură interoperabilitatea sistemelor de alimentare cu gaze naturale cu celelalte obiective din sectorul gazelor naturale cu respectarea principiului obiectivității și asigurarea unui tratament nediscriminatoriu pentru operatorii economici autorizați, titularii licențelor de operare și clienții finali de gaze naturale."
3. După articolul 2.1 se introduce un nou articol, articolul 2.1^1, care va avea următorul cuprins:
"2.1^1. - (1) Operatorii economici autorizați de ANRE pentru activități de proiectare în cadrul sistemelor de alimentare cu gaze naturale au obligația ca, prin conținutul documentațiilor tehnice elaborate, să se asigure de interoperabilitatea cu orice sistem/instalație din sectorul gazelor naturale cu care se interconectează.
(2) La elaborarea documentațiilor tehnice, operatorii economici precizați la alin. (1) au obligația să se asigure că documentațiile tehnice sunt obiective și nediscriminatorii pentru participanții la piața gazelor naturale."
Articolul II
Operatorii sistemelor de distribuție și operatorii economici autorizați pentru lucrări de proiectare, executare și exploatare a sistemelor de alimentare cu gaze naturale vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin, iar compartimentele de resort din cadrul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei vor urmări respectarea prevederilor acestuia.
Articolul III
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, Niculae Havrileț București, 18 decembrie 2013. Nr. 111. ___________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.