HG nr. 141/2014
privind aprobarea stemelor comunelor Gălăuțaș și Sărmaș, județul Harghita
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 (prevederi anume) CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al
art. 10 alin. 2 din Legea nr. 102/1992
privind stema țării și sigiliul statului,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic
Se aprobă stemele comunelor Gălăuțaș și Sărmaș, județul Harghita, prevăzute în anexele nr. 1.1 și 1.2.
Descrierea elementelor stemelor și semnificația acestora sunt prevăzute în anexele nr. 2.1 și 2.2.
Anexele nr. 1.1, 1.2, 2.1 și 2.2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: ───────────────── Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, Nicolae-Liviu Dragnea București, 6 martie 2014. Nr. 141.
Anexa 1.1
Anexa 2.1 DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE
elementelor însumate ale stemei comunei Gălăuțaș,
județul Harghita
Descrierea stemei
Stema comunei Gălăuțaș, potrivit anexei nr. 1.1, se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat în furcă răsturnată.
În partea superioară, în dreapta, în câmp roșu, se află o cruce de aur.
În partea superioară, în stânga, în câmp verde, se află un cap de berbec de aur, privind spre dreapta.
În vârful scutului se află un munte din care iese un brad, totul de argint.
Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.
Semnificațiile elementelor însumate
Crucea simbolizează biserica de lemn cu hramul Adormirii Maicii Domnului.
Capul de berbec reprezintă ocupația de bază a locuitorilor, creșterea oilor.
Muntele reprezintă forma de relief predominantă, iar bradul face referire la bogăția silvică a zonei.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
Anexa 1.2
Anexa 2.2 DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE
elementelor însumate ale stemei comunei Sărmaș,
județul Harghita
Descrierea stemei
Stema comunei Sărmaș, potrivit anexei nr. 1.2, se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat și despicat.
În partea superioară, în câmp de aur, se află o creangă de brad verde cu cinci conuri maro.
În partea inferioară, în dreapta, în câmp verde, se află un buștean orientat față-profil și un joagăr înfipt în trunchi, în secțiune, totul de aur.
În partea inferioară, în stânga, în câmp roșu, se află un mănunchi de patru spice și un porumb, totul de aur.
Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.
Semnificațiile elementelor însumate
Creanga de brad simbolizează bogăția silvică a zonei.
Bușteanul cu joagăr fac referire la una din ocupațiile de bază ale locuitorilor, prelucrarea lemnului.
Grâul și porumbul reprezintă ponderea importantă pe care a avut-o agricultura în economia localității.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
__________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.