Ordin · Ministerul Sănătății

Ordinul nr. 342/2014

privind acreditarea unității sanitare Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov pentru activitatea de transplant renal

prezumat în vigoare

Data actului
27 martie 2014
Emitent
Ministerul Sănătății
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 230 din 1 aprilie 2014
Citează
4 acte
Structură
4 articole · 2.388 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Văzând Referatul de aprobare nr. N.B. 1.036/2014 al Direcției de strategii și politici în sănătate din cadrul Ministerului Sănătății și Adresa Agenției Naționale de Transplant nr. 463 din 18 martie 2014, înregistrată la Ministerul Sănătății cu nr. 17.853 din 18 martie 2014,

având în vedere titlul VI din

Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare,

ținând cont de prevederile

Ordonanței Guvernului nr. 79/2004

pentru înființarea Agenției Naționale de Transplant, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 588/2004 , cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul

art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010

privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul sănătății emite următorul ordin:

Articolul 1

Se acreditează unitatea sanitară Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, cu sediul în municipiul Brașov, calea București nr. 25-27, județul Brașov, pentru activitatea de transplant renal.

Articolul 2

(1)

Acreditarea unității sanitare prevăzute la art. 1 este valabilă 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentului ordin.

(2)

Valabilitatea acreditării încetează înainte de termenul prevăzut la alin. (1) dacă, drept urmare a inspecțiilor efectuate în condițiile legii, se constată că unitatea sanitară respectivă nu respectă prevederile legale în vigoare.

(3)

Orice modificare a criteriilor inițiale de acreditare intervenită în cadrul unității acreditate se notifică Agenției Naționale de Transplant în vederea reacreditării.

Articolul 3

Direcțiile de specialitate din Ministerul Sănătății, Direcția de Sănătate Publică a Județului Brașov, Agenția Națională de Transplant, precum și unitatea sanitară vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 4

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul sănătății,
Nicolae Bănicioiu
București, 27 martie 2014.
Nr. 342.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.