Ordin · Ministerul Educației Naționale

Ordinul nr. 3403/2014

privind sesiunea specială de evaluare națională 2014 pentru elevii din clasa a VIII-a participanți la loturile naționale lărgite de pregătire pentru olimpiadele și concursurile internaționale

prezumat în vigoare

Data actului
7 mai 2014
Emitent
Ministerul Educației Naționale
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 348 din 12 mai 2014
Citează
3 acte
Structură
7 articole, 1 anexă · 4.289 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În temeiul prevederilor

Legii educației naționale nr. 1/2011 , cu modificările și completările ulterioare, și ale prevederilor

Ordinului ministrului educației naționale nr. 4.924/2013

privind organizarea și desfășurarea evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2013-2014,

în baza prevederilor

Hotărârii Guvernului nr. 185/2013

privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației Naționale, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul educației naționale emite prezentul ordin.

Articolul 1

Se aprobă calendarul de desfășurare a sesiunii speciale de evaluare națională 2014 pentru elevii din clasa a VIII-a participanți la loturile naționale lărgite de pregătire pentru olimpiadele și concursurile internaționale. Calendarul este cuprins în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

Sesiunea specială de evaluare națională 2014 se desfășoară în conformitate cu Metodologia de organizare și desfășurare a evaluării naționale pentru elevii clasei a VIII-a în anul școlar 2010-2011, prevăzută în anexa nr. 2 la

Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 4.801/2010

privind organizarea și desfășurarea evaluării naționale pentru elevii clasei a VIII-a în anul școlar 2010-2011, în vigoare și pentru anul școlar 2013-2014, conform prevederilor

Ordinului ministrului educației naționale nr. 4.924/2013

privind organizarea și desfășurarea evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2013-2014.

Articolul 3

Lista nominală a absolvenților clasei a VIII-a, în anul școlar 2013-2014, care fac parte din loturile naționale de pregătire pentru competițiile internaționale pe discipline școlare, avizată de directorul general al Direcției generale educație și învățare pe tot parcursul vieții, și lista nominală a elevilor clasei a VIII-a, din anul școlar 2013-2014, care fac parte din loturile naționale de pregătire pentru competițiile sportive internaționale, avizată de directorul Federației Sportului Școlar și Universitar, sunt aprobate de președintele Comisiei Naționale de Organizare a Evaluării Naționale 2014.

Articolul 4

Sesiunea specială de evaluare națională 2014 se desfășoară în municipiul București. Inspectoratul Școlar al Municipiului București nominalizează unitățile de învățământ - centru de examen și centru zonal de evaluare pentru sesiunea specială de evaluare națională 2014.

Articolul 5

Comisiile pentru sesiunea specială de evaluare națională 2014 se numesc de către Inspectoratul Școlar al Municipiului București, conform metodologiei în vigoare.

Articolul 6

Direcția generală educație și învățare pe tot parcursul vieții, Direcția generală învățământ în limbile minorităților, Centrul Național de Evaluare și Examinare, Inspectoratul Școlar al Municipiului București, conducerea unităților de învățământ nominalizate drept centru de examen, respectiv centru zonal de evaluare pentru sesiunea specială de evaluare națională 2014 duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 7

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul educației naționale,
Remus Pricopie
București, 7 mai 2014.
Nr. 3.403.

Anexa CALENDARUL DE DESFĂȘURARE

a sesiunii speciale de evaluare națională 2014

10 iunie 2014

Înscrierea la sesiunea specială a evaluării naționale

11 iunie 2014

Limba și literatura română - probă scrisă

12 iunie 2014

Matematica - probă scrisă

13 iunie 2014

Limba și literatura maternă - probă scrisă

13 iunie 2014

Afișarea rezultatelor (până la ora 18)

13 iunie 2014

Depunerea contestațiilor (orele 18-20)

16 iunie 2014

Rezolvarea contestațiilor

16 iunie 2014

Afișarea rezultatelor finale după contestații

_______

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.