Ordinul nr. 942/2014
pentru desemnarea Societății Comerciale Institutul de Cercetări pentru Echipamente și Tehnologii în Construcții - ICECON - S.A. în vederea notificării la Comisia Europeană ca organism de evaluare tehnică europeană a produselor pentru construcții
prezumat în vigoare
Având în vedere Procesul-verbal nr. 25 din 4 iunie 2014 al Comisiei de desemnare în vederea notificării la Comisia Europeană a organismelor de evaluare și verificare a constanței performanței și a organismelor de evaluare tehnică europeană a produselor pentru construcții,
în conformitate cu prevederile
art. 3 lit. c) din Hotărârea Guvernului nr. 1.236/2012
privind stabilirea cadrului instituțional și a unor măsuri pentru aplicarea prevederilor
Regulamentului (UE) nr. 305/2011
al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2011 de stabilire a unor condiții armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcții și de abrogare a
Directivei 89/106/CEE
a Consiliului, precum și cu prevederile art. 6 alin. (2) din Procedura privind desemnarea organismelor de evaluare tehnică europeană a produselor pentru construcții, aprobată prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, și al ministrului afacerilor interne nr.
2.142 / 91/2013 ,
în temeiul
art. 12 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 1/2013
privind organizarea și funcționarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, cu modificările ulterioare,
viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, emite prezentul ordin.
Articolul 1
Se aprobă desemnarea Societății Comerciale Institutul de Cercetări pentru Echipamente și Tehnologii în Construcții - ICECON - S.A. în vederea notificării la Comisia Europeană ca organism de evaluare tehnică europeană a produselor pentru construcții, pentru categoriile de produse pentru construcții, conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2
Direcția tehnică va notifica Comisiei Europene și statelor membre organismul prevăzut la art. 1 prin înscrierea în banca de date NANDO a următoarelor date/informații:
a) denumirea completă a organismului;
b) sediul organismului;
c) perioada de valabilitate a notificării;
d) categoriile de produse pentru care organismul este desemnat.
Articolul 3
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă
Ordinul ministrului dezvoltării regionale și turismului nr. 208/2012
pentru desemnarea Institutului de Cercetări pentru Echipamente și Tehnologii în Construcții - ICECON - S.A. în vederea notificării la Comisia Europeană și la statele membre ale Uniunii Europene ca organism autorizat să elibereze agremente tehnice europene în domeniul produselor pentru construcții, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 111 din 13 februarie 2012.
Articolul 4
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, Shhaideh Sevil, secretar de stat București, 17 iunie 2014. Nr. 942.
Anexa Denumirea organismului: Societatea Comercială Institutul de Cercetări pentru Echipamente și Tehnologii în Construcții - ICECON - S.A.
Adresa: șos. Pantelimon nr. 266, sectorul 2, București, tel.: +40(21) 202.55.00, fax: +40(21) 255.14.20, email: icecon@icecon.ro; website: http://www.icecon.ro
Valabilitatea notificării se acordă pe termen nelimitat (cu condiția îndeplinirii continue a cerințelor care au stat la baza desemnării).
Categoriile de produse pentru care va fi desemnat:
Nr.
crt.
Codul
categoriei
Categoriile de produse pentru care organismul este desemnat
să elibereze evaluări tehnice europene
1.
1
Produse prefabricate din beton normal, din beton ușor sau din
beton celular autoclavizat
2.
2
Uși, ferestre, obloane, porți și feroneria aferentă
3.
3
Membrane, inclusiv membrane aplicate lichid și seturi (pentru
controlul apei și/sau al vaporilor de apă)
4.
4
Produse termoizolante
Seturi/sisteme compozite de izolare
5.
5
Elemente structurale de sprijin
Bolțuri pentru îmbinări structurale
6.
6
Coșuri, burlane și produse specifice
7.
7
Produse din ipsos
8.
8
Geotextile, geomembrane și produse conexe
9.
9
Pereți cortină/placaje pentru închideri exterioare/sisteme
vitrate pentru închideri structurale
10.
11
Obiecte sanitare
11.
12
Dispozitive fixe pentru circulație: echipament rutier
12.
13
Produse/elemente din lemn pentru structuri și accesorii
13.
14
Panouri și elemente pe bază de lemn
14.
15
Cimenturi, varuri și alți lianți hidraulici
15.
16
Produse din oțel (și accesorii) pentru armarea și
precomprimarea betonului
Seturi de posttensionare
16.
17
Zidărie și produse auxiliare
Elemente de zidărie, mortar, produse auxiliare
17.
18
Produse pentru instalațiile de ape uzate
18.
19
Pardoseli
19.
20
Produse metalice pentru structuri, inclusiv produse auxiliare
20.
21
Finisaje de interior și exterior la pereți și plafoane.
Seturi de pereți interiori despărțitori
21.
22
Învelitori de acoperiș, luminatoare, lucarne și accesorii
Seturi pentru acoperiș
22.
23
Produse pentru construcția drumurilor
23.
24
Agregate
24.
25
Adezivi utilizați în construcții
25.
26
Produse pentru beton, mortar și pastă de ciment. Pastă de
ciment
26.
27
Aparate de încălzire a spațiilor
27.
28
Țevi, rezervoare și produse auxiliare care nu vin în
contact cu apa destinată consumului uman
28.
29
Produse pentru construcții care vin în contact cu apa
destinată consumului uman
29.
30
Sticlă plană, sticlă profilată și produse din sticlă turnată.
Produse
30.
31
Cabluri electrice de alimentare, de comandă și de transmitere
de date
31.
32
Paste pentru etanșarea îmbinărilor
32.
33
Elemente de fixare
33.
34
Seturi, unități și elemente de construcții prefabricate
34.
35
Produse pentru oprirea focului, pentru etanșare la foc și
pentru protecție la foc, produse ignifuge
_________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.