Metodologia din 26 iunie 2014
de stabilire a cotelor anuale obligatorii de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi și a celor de achiziție de certificate verzi
prezumat în vigoare
Capitolul I Dispoziții generale
Secțiunea 1 Scop și domeniul de aplicare
Articolul 1
Prezenta metodologie de stabilire a cotelor anuale obligatorii de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi și a celor de achiziție de certificate verzi (denumită în continuare metodologie) stabilește:
a) modul de calcul al cotei anuale obligatorii de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi;
b) modul de calcul al cotei anuale obligatorii de achiziție de certificate verzi;
c) modul de calcul al numărului de certificate verzi aferente neîndeplinirii cotei obligatorii de achiziție de certificate verzi pentru anul de analiză de către operatorii economici cu obligație de achiziție de certificate verzi;
d) modul de calcul al sumei de bani aferente neîndeplinirii cotei anuale obligatorii de achiziție de certificate verzi.
Articolul 2
Prezenta metodologie se aplică:
a) operatorilor economici care au obligația de achiziție de certificate verzi, în vederea îndeplinirii cotei obligatorii anuale de certificate verzi;
b) producătorilor de energie electrică din surse regenerabile, care au calitatea de deținători de certificate verzi;
c) operatorului de transport și de sistem - Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A.;
d) operatorului pieței de certificate verzi - Operatorul Pieței de Energie Electrică și Gaze Naturale - OPCOM - S.A.
Operatorii economici menționați la alin. (1) au obligația furnizării de informații în conformitate cu prevederile prezentei metodologii.
Secțiunea 2 Definiții și abrevieri
Articolul 3
Termenii folosiți sunt cei definiți în
Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012 , cu modificările și completările ulterioare, și în
pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
În înțelesul prezentei metodologii, următorii termeni se definesc astfel:
a) an de analiză - anul pentru care se stabilesc atât cota obligatorie de achiziție de certificate verzi, cât și operatorii economici menționați la
art. 8 alin. (1) din Legea nr. 220/2008 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu obligație de achiziție de certificate verzi și care nu și-au îndeplinit cota obligatorie pentru acel an, inclusiv penalitățile aferente acestora;
b) certificat verde "consumat" - certificat verde utilizat pentru a dovedi îndeplinirea cotei anuale obligatorii de achiziție de certificate verzi de către un operator economic cu astfel de obligație;
c) cota anuală obligatorie de achiziție de certificate verzi - cota de achiziție de certificate verzi impusă operatorilor economici cu obligație de achiziție de certificate verzi pentru anul de analiză, bazată pe valori realizate, care se publică pe site-ul www.anre.ro până la 1 martie a anului următor celui de analiză și pentru care se aplică penalități în caz de neîndeplinire;
d) cota anuală obligatorie de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie - ponderea maximă a energiei electrice produse din surse regenerabile (din care se scade energia electrică produsă în centrale hidroelectrice cu puteri instalate mai mari de 10 MW) în consumul final brut de energie electrică și care este susținută prin sistemul de promovare instituit prin
Legea nr. 220/2008 , republicată, cu modificările și completările ulterioare;
e) consum final brut de energie electrică - cantitatea de energie electrică produsă, inclusiv consumul propriu tehnologic de energie electrică din sectorul de producere a energiei electrice, precum și consumul propriu tehnologic din rețeaua de transport și distribuție, excluzând producția de energie electrică produsă în centrale electrice cu acumulare prin pompaj din apa pompată anterior într-un rezervor superior, la care se adaugă diferența dintre importul și exportul de energie electrică;
f) consum final de energie electrică - suma consumurilor de energie electrică realizate de consumatorii finali de energie electrică din România;
g) factor de capacitate - raportul dintre energia electrică produsă în anul de analiză și energia electrică care s-ar produce dacă centrala ar funcționa la puterea instalată toată perioada analizată, exprimat în procente;
h) operator economic cu obligație de achiziție de certificate verzi - orice operator economic care se încadrează în prevederile
art. 8 alin. (1) din Legea nr. 220/2008 , republicată, cu modificările și completările ulterioare;
NOTĂ:
În conformitate cu prevederile
art. 8 alin. (1) din Legea nr. 220/2008 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, următorii operatori economici au obligație de achiziție de certificate verzi:
- furnizorul de energie electrică pentru energia electrică achiziționată pentru vânzarea acesteia către consumatorii finali sau pentru acoperirea consumului locurilor de consum proprii;
- producătorul de energie electrică pentru alimentarea cu energie electrică a consumatorilor racordați prin linii directe de centrala electrică;
- producătorul de energie electrică pentru alimentarea cu energie electrică a locurilor proprii de consum, altele decât cele aferente acoperirii consumului propriu tehnologic.
i) producător de energie electrică din surse regenerabile de energie - orice operator economic, persoană fizică sau juridică, care deține centrale/grupuri de producere a energiei electrice din surse regenerabile și este acreditat prin decizie a președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei pentru a beneficia de sistemul de promovare prin certificate verzi sau preț reglementat;
j) sistem de promovare - sistemul de promovare a energiei electrice produse din surse regenerabile de energie, prin tranzacționarea certificatelor verzi combinată cu cotele obligatorii de certificate verzi sau prin tarif reglementat, instituit prin
Legea nr. 220/2008 , republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 4
Abrevierile utilizate în cadrul prezentei metodologii au următoarea semnificație:
a) ANRE - Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei;
b) CFBEE - consum final brut de energie electrică, exprimat în MWh;
c) CFEE - consum final de energie electrică, exprimat în MWh;
d) CFEE(i) - consum final de energie electrică realizat de operatorul economic i, exprimat în MWh;
e) CV - certificat verde;
f) E-SRE - energie electrică produsă din surse regenerabile de energie, exprimat în MWh;
g) FC(j) - factor de capacitate, pe tip de tehnologie j, exprimat în %;
h) Lege -
pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
i) NCV(i nec) - numărul de CV necesar a fi achiziționate de operatorul economic i, în anul de analiză;
j) NCV(i) - numărul de CV achiziționate de operatorul economic i, în anul de analiză;
k) NCV(i, neachiz) - numărul de CV neachiziționate de operatorul economic i pentru îndeplinirea cotei obligatorii de CV în anul de analiză;
l) OTS - operatorul de transport și de sistem;
m) OPCV - operatorul pieței de certificate verzi - Operatorul Pieței de Energie Electrică și Gaze Naturale - OPCOM - S.A.;
n) P(i) - putere electrică instalată a centralei/grupului de producere E-SRE, exprimată în MW;
o) SEN - Sistemul electroenergetic național;
p) SRE - surse regenerabile de energie;
q) Si, t - suma bănească pe care trebuie să o plătească operatorul economic i pentru CV neachiziționate în anul de analiză t;
r) St - suma bănească rezultată din neachiziționarea de CV pentru îndeplinirea cotei obligatorii de CV pentru anul de analiză t;
s) c(CV estimate, t) - cota estimată de achiziție de CV pentru anul de analiză t, exprimată în CV/MWh;
t) c(CV t) - cota de achiziție de CV pentru anul de analiză t, exprimată în CV/MWh;
u) [c]^1(cv, t) - cota obligatorie de achiziție de CV stabilită pentru anul de analiză t, având în vedere încadrarea în cota obligatorie de energie electrică produsă din surse regenerabile care beneficiază de sistemul de promovare, exprimată în CV/MWh;
v) C(ESRE, t) - cota obligatorie de energie electrică produsă din surse regenerabile pentru anul t care beneficiază de sistemul de promovare, exprimată în %;
w) p(CV, t-1) - prețul mediu estimat al CV în anul t-1 pe piața centralizată a CV, exprimat în lei/CV;
x) I(CV, t-1) - impactul CV în factura consumatorului final de energie electrică, în anul t-1, exprimat în lei/MWh;
y) t - anul de analiză;
z) t-1 - anul în care se estimează cota de CV pentru anul (t);
aa) t+1 - anul în care se stabilește gradul de realizare a cotei obligatorii de achiziție de CV pentru anul de analiză t.
Capitolul II Stabilirea cotei obligatorii de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie care beneficiază de sistemul de promovare pentru anul următor
Articolul 5
ANRE calculează, publică pe site-ul propriu și informează Guvernul, până la 30 iunie a anului t-1, asupra nivelului cotei obligatorii de E-SRE în anul t care beneficiază de sistemul de promovare, exprimată în procente, în funcție de următoarele:
a) gradul de realizare a obiectivului național privind ponderea energiei produse din surse regenerabile în consumul final brut de energie, prevăzut în Raportul de progres al României, elaborat de ministerul de resort, exprimat în procente;
b) impactul estimat al CV în factura consumatorului final de energie electrică, exprimat în lei/MWh.
Cota obligatorie de E-SRE în anul t care beneficiază de sistemul de promovare se calculează cu următoarea formulă:
ESRE(t,CAP)
c(ESRE,t) = -------------,
CFBEE(t)
unde:
ESRE(t, CAP) = cantitatea de E-SRE estimată a se produce în anul t, care beneficiază de sistemul de promovare;
CFBEE(t) = consumul final brut de energie electrică estimat pentru anul t.
Articolul 6
ANRE verifică din Raportul de progres al României, elaborat de ministerul de resort, gradul de realizare a obiectivului național privind ponderea energiei produse din surse regenerabile în consumul final brut de energie:
a) în situația în care se constată că ponderea de energie din surse regenerabile din cel mai recent an raportat are cel puțin valoarea stabilită în traiectoria orientativă pentru anul respectiv, conform anexei 1 din Directiva 2009/28/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, de modificare și ulterior de abrogare a Directivelor 2001/77/CE și 2003/30/CE, atunci impactul CV în factura consumatorului final de energie electrică în anul t se menține constant la nivelul celui considerat pentru anul t-1;
b) în situația în care se constată că ponderea de energie din surse regenerabile din cel mai recent an raportat are valoarea mai mică decât cea stabilită în traiectoria orientativă pentru anul respectiv, atunci impactul certificatelor verzi în factura consumatorului final de energie electrică în anul t va fi majorat față de cel considerat pentru anul t-1 cu raportul dintre diferența între ponderea de energie din surse regenerabile stabilită în traiectoria orientativă și cea realizată și ponderea de energie din surse regenerabile stabilită în traiectoria orientativă. Valoarea rezultată a impactului CV în anul t se menține constantă și în anul următor, până la publicarea unui nou raport de progres al României.
Se calculează cantitatea de E-SRE estimată a se produce în anul t, care beneficiază de sistemul de promovare, ESRE(t, CAP), în condițiile alin. (1), utilizând următoarea formulă:
I(CV,t) x CFEE(t)
ESRE(t,CAP) = ----------------- ,
NCV(t)
------- x p(CV,t)
ESRE(t)
unde:
I(CV, t) - impactul CV în factura consumatorului final de energie electrică, în anul t;
ESRE(t) = cantitatea de E-SRE estimată a se produce în anul t în centrale E-SRE acreditate pentru sistemul de promovare;
NCV(t) = numărul total de certificate verzi estimate a fi emise în anul t aferente ESRE(t);
p(CV, t) = prețul mediu estimat al CV în anul t pe piața centralizată a CV;
CFEE(t) = consumul final de energie electrică estimat pentru anul t.
Capitolul III Stabilirea cotei estimate de achiziție de CV pentru anul următor
Secțiunea 1 Determinarea cotei estimate de achiziție de CV în anul t-1 pentru anul t [c(cv estimat, t)]
Articolul 7
ANRE calculează, în prima decadă a lunii decembrie a fiecărui an t-1, cantitatea de ESRE estimată a se produce în anul t [ESRE(t)] și care beneficiază de sistemul de promovare, în funcție de următoarele date de intrare:
a) puterea electrică instalată în grupurile/centralele electrice existente în anul t, pe tip de tehnologie de producere j a E-SRE, Pi, j,(existent);
b) puterea electrică instalată în grupurile/centralele electrice ce urmează să fie puse în funcțiune în anul t, pe tip de tehnologie de producere j a E-SRE, Pi, j, nou;
c) factorii de capacitate utilizați la autorizarea sistemului de promovare, pe tip de tehnologie de producere j a E-SRE, FC(j).
La determinarea cantității de ESRE estimată a se produce în anul t nu se ia în considerare energia electrică produsă în centralele hidroelectrice cu puteri instalate mai mari de 10 MW.
Pentru grupurile/centralele electrice ce urmează să fie puse în funcțiune în anul t, la estimarea energiei electrice produse de acestea se va ține seama și de momentul punerii în funcțiune a grupurilor/centralelor electrice respective.
Pentru o estimare cât mai corectă a cantității de ESRE ce urmează să se producă în grupurile/centralele electrice ce urmează să fie puse în funcțiune în anul t, ANRE va utiliza informațiile din autorizațiile de înființare valabile emise de ANRE, cu punere în funcțiune în anul t.
Articolul 8
Numărul total de CV estimate în anul t-1 a fi emise pentru anul t, [NCV(emise, t)], se determină ca sumă dintre numărul total de CV estimate a fi emise pentru centralele existente, numărul total de CV estimate a fi emise pentru centralele electrice noi cu punere în funcțiune pe parcursul anului t și numărul CV recuperate în anul t.
Articolul 9
Consumul final de energie electrică estimat în anul t-1 pentru anul t, CFEE(t), se determină pe baza consumului final de energie electrică realizat în anul anterior, cu considerarea tendințelor de variație a acestuia publicate de Institutul Național de Statistică.
Articolul 10
Cota estimată de achiziție de CV în anul t-1 pentru anul t se calculează ca fiind raportul dintre numărul total de CV estimate a fi emise în anul t și consumul final de energie electrică estimat pentru aceeași perioadă:
NCV(emise,t)
c(CVestimat,t) = -------------
[CV/MWh]
CFEE(t)
Secțiunea 2
Stabilirea încadrării energiei electrice estimată a se produce din surse regenerabile în nivelul maxim de energie electrică produsă din surse regenerabile care beneficiază de sistemul de promovare, în condițiile Legii
Articolul 11
Cotele anuale obligatorii de E-SRE care beneficiază de sistemul de promovare pentru perioada 2015-2020 sunt calculate conform art. 5 alin. (2), în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (4^2) din Lege.
Articolul 12
Se compară cantitatea de E-SRE estimată a se produce în anul t, calculată conform art. 7 alin. (1), cu cantitatea de E-SRE care beneficiază de sistemul de promovare, în condițiile Legii, [ESRE(t, CAP)], calculată conform art. 6 alin. (2).
Dacă E-SRE estimată este mai mică sau egală cu E-SRE care beneficiază de sistemul de promovare, în condițiile Legii, [ESRE(t, CAP)], cota estimată de achiziție de CV pentru anul t, [c^1](CV, estimat, t,) este egală cu cea calculată conform art. 10.
Dacă E-SRE estimată este mai mare decât E-SRE care beneficiază de sistemul de promovare, în condițiile Legii, [ESRE t, (CAP)], se va ajusta cota estimată de achiziție de CV pentru anul t, după cum urmează:
a) se calculează raportul Rt dintre E-SRE care beneficiază de sistemul de promovare, în condițiile Legii, [ESRE(t, CAP)] și ESRE estimată a se produce în anul t:
ESRE(t,CAP)
R(t) = -----------
ESRE(t)
b) raportul determinat la lit. a) se va aplica numărului de CV estimate a se emite în anul t [NCV(emise, t)], calculat la art. 8:
[NCV^1](emise,t) = R(t) x NCV(emise,t)
c) se calculează cota estimată de achiziție de CV pentru anul t, în funcție de noul număr estimat de CV a fi emise:
[NCV^1](emise,t)
[c^1](CV,estimat,t) = ----------------
[CV/MWh]
CFEE(t)
Articolul 13
În prima decadă a lunii decembrie a anului t-1, ANRE va publica pe site-ul propriu, pentru anul t, cota anuală estimată de achiziție de CV, determinată conform art. 10, sau art. 12 alin. (3) lit. c).
Cota de achiziție de CV estimată în anul "t-1" pentru anul t și publicată pe site-ul ANRE conform alin. (1) va fi modificată în luna decembrie a anului t, dacă se constată o abatere mai mare de 10% față de cota menționată.
Capitolul IV Stabilirea cotei obligatorii de achiziție de CV pentru anul de analiză
Secțiunea 1 Determinarea cotei obligatorii de achiziție de CV pentru anul de analiză t [c(CV, t)]
Articolul 14
În prima decadă a lunii februarie a anului t+1 următor celui de analiză t se determină, pe baza realizărilor, cantitatea de E-SRE produsă și livrată în rețeaua electrică și/sau la consumatori în anul de analiză t [ESRE(t)] și care a beneficiat de sistemul de promovare atât prin CV [ESRE(CV.t)], cât și prin preț reglementat [ESRE(fără CV.t)].
Articolul 15
Calculul numărului de CV emise pentru anul de analiză, [NCV(t)], se face ca sumă dintre:
a) numărul de CV emise pentru tranzacționare în anul t de OTS producătorilor de E-SRE acreditați, inclusiv cele recuperate în anul t, [NCV(emise, t)];
b) numărul de CV virtuale emise [NCV(virtuale, j, t)], care reprezintă numărul de CV ce ar rezulta din energia electrică din surse regenerabile vândută furnizorului de energie electrică i la preț reglementat, în condițiile Legii. La stabilirea [NCV(virtuale, j, t)] se ține seama de numărul de CV/MWh din deciziile de acreditare pentru preț reglementat pe tip de tehnologie j.
Articolul 16
La determinarea consumului final de energie electrică din anul de analiză t vor fi luate în considerare valorile realizate în anul de analiză t, respectiv:
a) energia electrică utilizată de furnizorul de energie electrică pentru vânzarea acesteia către consumatorii finali sau pentru acoperirea locurilor de consum proprii;
b) energia electrică utilizată pentru consum final propriu, altul decât consumul propriu tehnologic, de către un producător de energie electrică;
c) energia electrică vândută de un producător de energie electrică consumatorilor racordați prin linii directe de centrala electrică aparținând respectivului producător.
Articolul 17
Cota de achiziție de CV realizată în anul de analiză t se calculează ca fiind raportul dintre numărul de CV emise calculat conform art. 15 și consumul final de energie electrică realizat pentru aceeași perioadă, exprimată în CV/MWh.
NCV(t)
c(CV,t) = --------
[CV/MWh]
CFEE(t)
Secțiunea 2
Stabilirea încadrării energiei electrice produse din surse regenerabile în anul t în nivelul maxim de energie electrică produsă din surse regenerabile care beneficiază de sistemul de promovare, în condițiile Legii
Articolul 18
Pentru stabilirea încadrării energiei electrice produse din surse regenerabile în anul t în nivelul maxim de energie electrică produsă din surse regenerabile care beneficiază de sistemul de promovare, ANRE compară cantitatea de E-SRE produsă și livrată în rețeaua electrică și/sau la consumatori în anul de analiză t [ESRE(t)], calculată conform art. 14, cu cantitatea de E-SRE care beneficiază de sistemul de promovare, în condițiile Legii, [ESRE(t, CAP)], calculată conform art. 6 alin. (2).
Dacă [E-SRE](t) este mai mică sau egală cu E-SRE care beneficiază de sistemul de promovare, în condițiile Legii, [ESRE(t, CAP)], cota obligatorie de achiziție CV pentru anul t, [c^1](CV, t), este egală cu cea calculată conform art. 17.
Dacă [E-SRE(t)] este mai mare decât E-SRE care beneficiază de sistemul de promovare, în condițiile Legii, [ESRE(t, CAP)], cota obligatorie de achiziție CV pentru anul t, [c^1](CV, t), se calculează după cum urmează:
a) se calculează raportul R(t) dintre E-SRE(t, CAP) și E-SRE(t) produsă în anul de analiză t:
ESRE(t, CAP)
R(t) = -------------
ESRE(t)
b) raportul determinat la lit. a) se va aplica numărului de CV luate în considerare pentru calculul cotei de achiziție CV pentru anul de analiză t [NCV(t)], calculat conform art. 15:
[NCV^1](t) = R(t)xNCV(t)
c) se calculează cota obligatorie de achiziție de CV pentru anul de analiză t, în funcție de numărul de CV rezultat la lit. b), în vederea încadrării în cota obligatorie de E-SRE:
[NCV^1](t)
[c^1](CV,t) = ------------ [CV/MWh]
CFEE(t)
Articolul 19
Până la data de 1 martie a anului t+1, ANRE aprobă prin ordin și publică pe site-ul propriu, pentru anul de analiză t, cota obligatorie de achiziție de CV, calculată conform art. 18 alin. (2) sau (3), după caz.
Stabilirea gradului de realizare a cotei obligatorii de achiziție de CV de către operatorii economici pentru anul de analiză t se realizează în funcție de cota obligatorie de achiziție de CV prevăzută la alin. (1).
În termen de 3 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a ordinului președintelui ANRE prevăzut la alin. (1), ANRE publică pe site-ul propriu și transmite la OPCV lista operatorilor economici cu obligație de achiziție de CV și numărul CV necesare pentru îndeplinirea cotei obligatorii de achiziție de CV pentru anul de analiză t.
Articolul 20
În situația în care, ulterior stabilirii prin ordin a cotei obligatorii de achiziție CV pentru anul de analiză t, în condițiile art. 19 alin. (1), se identifică o eroare în calculul cotei respective determinată de ANRE, aceasta ia următoarele măsuri:
a) în cazul în care eroarea identificată nu conduce la modificarea cotei obligatorii de achiziție de CV, dar determină modificarea numărului de CV necesar a fi achiziționate pentru anul de analiză t cuprins în lista prevăzută la art. 19 alin. (3), eroarea respectivă este corectată la momentul identificării acesteia;
b) în cazul în care eroarea conduce la modificarea cotei obligatorii de achiziție CV pentru anul de analiză t, în sensul reducerii acesteia, și este identificată până cel târziu la data de 31 martie a anului t+1, aceasta va fi corectată printr-un ordin de modificare a cotei, iar CV suplimentare din conturile operatorilor economici cu obligație de achiziție, ca urmare a aplicării noii cote obligatorii de achiziție CV pentru anul de analiză t, pot fi vândute sau, după caz, utilizate pentru îndeplinirea cotei obligatorii de achiziție CV pentru anul t+1;
c) în cazul în care eroarea conduce la modificarea cotei obligatorii de achiziție CV pentru anul de analiză t, în sensul creșterii acesteia, și este identificată până cel târziu la data 31 martie a anului t+1, eroarea va fi corectată printr-un ordin de modificare a cotei, cu prelungirea perioadei în care operatorii economici cu obligație de achiziție CV pot achiziționa CV pentru îndeplinirea cotei obligatorii de achiziție CV pentru anul t, în funcție de data intrării în vigoare a ordinului de modificare;
d) orice eroare identificată în calculul cotei obligatorii de achiziție CV pentru anul de analiză t după data de 31 martie a anului t+1 poate fi corectată la stabilirea cotei obligatorii de achiziție CV pentru anul t+1.
Capitolul V Stabilirea gradului de realizare a cotei obligatorii de achiziție de CV pentru anul de analiză
Secțiunea 1
Stabilirea numărului de CV necesar a fi achiziționate de către fiecare operator economic cu obligație de achiziție de CV, pentru îndeplinirea cotei obligatorii de achiziție de CV în anul de analiză t [NCV(i nec, t)]
Articolul 21
Numărul total de CV disponibile pentru îndeplinirea cotei obligatorii de achiziție de CV pentru anul de analiză t este egal cu numărul de CV aflate în piața de certificate verzi și care pot fi utilizate la stabilirea gradului de îndeplinire a cotei obligatorii de achiziție CV.
Articolul 22
Numărul total de CV din piața de certificate verzi care trebuie să se afle în contul operatorilor economici cu obligație de achiziție CV pentru a putea demonstra îndeplinirea cotei obligatorii de achiziție de CV pentru anul de analiză t [NCV(nec, t)] se determină ca produsul dintre:
a) cota obligatorie de achiziție de CV stabilită pentru anul de analiză t [art. 18 alin. (2) sau (3)]; și
b) energia electrică furnizată consumatorilor finali/consumată în anul de analiză (consumul final de energie electrică rezultat, conform art. 16):
NCV(nec,t) = [c^1](CV,t) x CFEE(t)
Numărul de CV pe care operatorul economic cu obligație de achiziție CV i trebuie să le dețină, aferent anului de analiză [NCV(i nec, t)] se determină astfel:
NCV(i,nec,t) = [c^1](CV,t) x CFEE(i,t)
unde:
[c^1](CV,t) = cota obligatorie de achiziție de CV stabilită pentru anul de analiză t; și
CFEE(i, t) = energia electrică vândută clienților finali/utilizată pentru consumul propriu, altul decât CPT-ul de operatorul economic i în anul de analiză t, exprimată în MWh.
Numărul de CV pe care operatorul economic i trebuie să le dețină pentru anul de analiză este un număr întreg rotunjit astfel: fracțiunile mai mari sau egale cu 0,5 CV se rotunjesc prin adaos la 1 CV, iar cele mai mici decât 0,5 CV nu sunt luate în considerare.
Secțiunea 2
Stabilirea numărului de CV neachiziționate de operatorii economici cu obligație de achiziție de CV care nu și-a îndeplinit cota obligatorie de achiziție de CV pentru anul de analiză t [NCV(i, neachiz, t)]
Articolul 23
La stabilirea îndeplinirii cotei obligatorii de achiziție de CV pentru anul de analiză t de către operatorul economic i se iau în calcul următoarele:
a) numărul de CV din contul operatorului economic i care pot fi utilizate pentru îndeplinirea cotei obligatorii de achiziție de CV;
b) numărul de CV virtuale aferente cantității de E-SRE vândută furnizorilor de energie electrică la preț reglementat, în condițiile Legii, în anul de analiză t, și care nu beneficiază de CV (NCVi,virtual,t);
c) numărul de CV rezervate, în cazul în care producătorul ESRE are și obligație de achiziție CV.
Numărul de CV virtuale (NCVi, virtual, t) pe care le deține un operator economic i cu obligație de achiziție CV se determină înmulțind cantitatea de E-SRE din sursa de tip j vândută furnizorilor de energie electrică la preț reglementat, în condițiile Legii, și care nu beneficiază de CV, cu numărul de CV aferent acelui tip de sursă, dacă ar fi beneficiat de CV, prevăzut în deciziile de acreditare pentru preț reglementat.
Articolul 24
Pentru anul de analiză t, un operator economic i cu obligație de achiziție CV care deține un număr NCV(i,t) de CV:
a) și-a îndeplinit cota obligatorie de achiziție de CV, dacă NCV(i,t) ≥ NCV(i,nec,t);
b) nu și-a îndeplinit cota obligatorie de achiziție de CV, dacă NCV(i,t) < NCV(i,nec,t).
Dacă numărul de CV deținute pentru anul de analiză de un operator economic i cu obligație de achiziție CV [NCV(i,t)] este mai mic decât NCV(i,nec,t), atunci acesta va trebui să plătească la Administrația Fondului pentru Mediu suma S(i,t) aferentă CV neachiziționate, astfel:
NCV(i,neachiz,t) = NCV(i,nec,t) - NCV(i,t), [lei]
iar, S(i,t)= NCV(i,neachiz,t x p(t),
unde: pt = contravaloarea certificatului verde neachiziționat din anul t de analiză, egală cu 110 Euro/CV neachiziționat, calculată în lei la valoarea medie a cursului de schimb stabilit de Banca Națională a României pentru luna decembrie a anului t și indexată conform art. 12 alin. (2) și (3) din Lege.
Valoarea totală a sumei bănești provenite din neîndeplinirea de către operatorii economici cu obligație de achiziție CV a cotei anuale obligatorii de achiziție CV depinde de:
a) valoarea cotei anuale obligatorii de achiziție CV impusă;
b) gradul de îndeplinire a cotei anuale obligatorii de achiziție CV;
c) contravaloarea unui CV neachiziționat, în cazul nerealizării cotei anuale obligatorii de achiziție CV,
și se calculează cu relația următoare:
n
S(t) =
Σ
S(i,t)
[lei]
i=1
unde: n = numărul de operatori economici cu obligație de achiziție CV care nu și-au îndeplinit cota obligatorie de achiziție CV în anul de analiză t.
Articolul 25
Până la data de 7 aprilie a fiecărui an, pentru anul de analiză t, ANRE stabilește și publică pe site-ul propriu lista cu operatorii economici care nu au îndeplinit cota obligatorie de achiziție CV și numărul de CV neachiziționate de aceștia.
Eventualele contestații cu privire la conținutul listei prevăzute la alin. (1) se primesc în termen de 3 zile calendaristice de la data publicării acesteia pe site-ul ANRE. Contestațiile transmise după această dată nu sunt luate în considerare.
După expirarea termenului de contestații prevăzut la alin. (2), până la data de 15 aprilie a anului t+1, ANRE stabilește prin decizie lista operatorilor economici care nu au îndeplinit cota obligatorie de achiziție de CV pentru anul de analiză t, inclusiv numărul de CV pe care aceștia nu le-au achiziționat.
Decizia președintelui ANRE prevăzută la alin. (3) se publică pe site-ul propriu și se transmite Administrației Fondului pentru Mediu și operatorilor economici prevăzuți în lista de la alin. (3).
Articolul 26
Operatorii economici menționați în decizia prevăzută la art. 25 alin. (3) plătesc contravaloarea CV neachiziționate în termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii facturilor emise de Administrația Fondului pentru Mediu, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (5) din Lege, în contul deschis în acest scop de Administrația Fondului pentru Mediu.
Operatorii economici prevăzuți la alin. (1) transmit la Administrația Fondului pentru Mediu și la ANRE copii după ordinele de plată în maximum 5 zile lucrătoare de la data efectuării plății.
Secțiunea 3
Raportările operatorilor economici pentru stabilirea cotei obligatorii de achiziție de CV și a gradului de realizare a cotei obligatorii de achiziție de CV pentru anul de analiză t de către operatorii economici cu obligație de achiziție CV, inclusiv a gradului de realizare a ponderii energiei electrice produse din surse regenerabile de energie în consumul final brut de energie electrică
Articolul 27
În vederea elaborării de către ANRE a rapoartelor prevăzute la art. 20 din Lege, producătorii de E-SRE, indiferent dacă sunt sau nu beneficiari ai sistemului de promovare a ESRE, transmit la ANRE, pe suport hârtie și în format electronic (Excel), pentru centralele/grupurile electrice pe care le dețin, până cel târziu la data de 31 ianuarie a anului în curs, informațiile referitoare la producțiile lunare de energie electrică din surse regenerabile pentru anul anterior t, conform machetei din anexa nr. 1.
Articolul 28
Operatorii economici cu obligație de achiziție de CV transmit informațiile necesare pentru stabilirea cotei obligatorii de achiziție CV pentru anul de analiză t, pe suport hârtie și în format electronic (Excel), în formatul specificat în macheta din anexa nr. 2.1 și anexa nr. 2.2.
Informațiile conținute în macheta prevăzută în anexa 2.1 se transmit anual de către operatorii economici cu obligație de achiziție CV, până la data de 31 ianuarie a anului t + 1, următor anului de analiză t și se referă:
a) în cazul furnizorilor de energie electrică, la energia electrică achiziționată pentru vânzarea acesteia către consumatorii finali sau pentru acoperirea consumului locurilor de consum proprii;
b) în cazul producătorilor de energie electrică, la alimentarea cu energie electrică a consumatorilor racordați prin linii directe de centrala electrică, respectiv la alimentarea cu energie electrică a locurilor proprii de consum, altele decât cele aferente acoperirii consumului propriu tehnologic al centralei de producere energie electrică.
În termenul prevăzut la alin. (2), furnizorii de energie electrică transmit și cantitatea de E-SRE achiziționată lunar pentru anul de analiză prin contracte încheiate la preț reglementat, în condițiile legii, și care nu beneficiază de CV, inclusiv tipul sursei de producere a acestei energii, pentru ca CV virtuale aferente acestei energii electrice să fie recunoscute în realizarea cotei obligatorii de CV pentru anul de analiză t, conform machetei prevăzute în anexa nr. 2.2.
Operatorii economici cu obligație de achiziție de CV pot face corecții la datele transmise conform machetei prevăzute de anexa nr. 2.1, respectiv anexa nr. 2.2, în cel mult 20 de zile calendaristice de la împlinirea termenului prevăzut la alin. (2). După această dată, comunicările de corectare pot fi luate în considerare doar pentru anul următor.
În cazul în care comunicările de corectare în sensul diminuării cantității de energie electrică raportate conform alin. (1) și (2) se transmit după termenul prevăzut la alin. (4), acestea pot fi luate în considerare de către ANRE, dacă operatorii economici respectivi achiziționează numărul de CV care a rezultat pe baza raportărilor eronate ale acestora, urmând ca aceste CV să fie vândute pe piața de certificate verzi/utilizate pentru realizarea cotei obligatorii de CV pentru anul următor.
OTS transmite lunar la ANRE un raport privind numărul lunar de CV emise pentru tranzacționare în anul de analiză pentru fiecare producător E-SRE, inclusiv E-SRE aferentă acestui număr de CV, pe suport hârtie și în format electronic (Excel), în conformitate cu prevederile Regulamentului de emitere a certificatelor verzi, aprobat prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 43/2011, cu modificările și completările ulterioare.
OPCV transmite anual la ANRE, pe suport hârtie și în format electronic (excel), până cel târziu la data de 31 martie a anului t + 1 pentru anul de analiză t, situația contului de CV pentru fiecare participant la piața de CV, conform registrului de CV.
Articolul 29
Datele transmise de operatorii economici cu obligație de achiziție de CV, de OTS și de OPCV conform art. 28 alin. (2), (3), (6) și (7) constituie baza de calcul pentru determinarea cotei anuale obligatorii de achiziție de CV și a gradului de îndeplinire a cotei anuale obligatorii, respectiv pentru stabilirea sumelor de bani datorate în cazul neîndeplinirii cotei anuale obligatorii de achiziție de CV, pentru anul de analiză.
Dacă se constată ulterior stabilirii gradului de îndeplinire a cotei obligatorii de achiziție de CV pentru anul de analiză t că există operatori economici cu obligație de achiziție de CV pentru anul de analiză t/anii anteriori care nu au transmis datele aferente anului de analiză încheiat/anilor anteriori sau au transmis date incomplete, ANRE va stabili prin decizie obligația de plată a CV neachiziționate în anul de analiză încheiat/anilor anteriori, care va fi comunicată Administrației Fondului pentru Mediu în vederea facturării acestora.
Capitolul VI Dispoziții finale
Articolul 30
OPCV înregistrează în registrul de CV "CV consumat" fiecărui certificat verde care a fost utilizat de către operatorul economic cu obligație de achiziție de CV pentru îndeplinirea cotei anuale obligatorii de achiziție de CV. CV consumate sunt anulate din Registrul certificatelor verzi.
Articolul 31
Dacă în termen de 30 de zile calendaristice de la data emiterii facturilor de către Administrația Fondului pentru Mediu, în baza deciziei prevăzute la art. 25 alin. (3), operatorii economici nu transmit ordinele de plată, ANRE aplică sancțiunile legale în vigoare referitoare la nerespectarea obligației de a achitare a contravalorii CV neachiziționate pentru anul de analiză t, în conformitate cu prevederile art. 30 din Lege.
În cazul în care ANRE constată neprezentarea datelor de către furnizorii de energie electrică, conform celor solicitate în prezenta metodologie, devin aplicabile prevederile
art. 93 alin. 1 pct. 7 din Legea nr. 123/2012 , cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 30 din Lege, după caz.
Articolul 32
Anexele nr. 1, 2.1 și 2.2 fac parte integrantă din prezenta metodologie.
Anexa 1 la metodologie
Anul t:
Producătorul de energie electrică:
E-SRE produsă în grupurile/centralele electrice în anul t
Luna
Centrala/Grupul*)
Puterea electrică
instalată
[MW]
Operator
de rețea**)
Energie electrică
produsă și livrată
în rețea și/sau la
consumatori în anul
t din grup/centrală
[MWh]
0
1
2
3
4
Ianuarie
Februarie
Martie
Aprilie
Mai
Iunie
Iulie
August
Septembrie
Octombrie
Noiembrie
Decembrie
TOTAL an t
---------
Macheta se transmite până cel târziu la data de 31 ianuarie a anului în curs t + 1.
*) Se va completa cu grupurile din centrala electrică.
Notă
**) Se va completa cu denumirea operatorului de rețea la care sunt racordate instalațiile de producere E-SRE.
NOTĂ:
Anexa 2.1 la metodologie
*Font 9*
Anul de analiză t:
Operator economic cu obligație de achiziție CV:
Energia electrică destinată consumului propriu și/sau
utilizată pentru vânzare la consumatorii finali
în anul de analiză t
Furnizor de energie electrică
Producător de energie electrică
Luna
Energie electrică
Energie electrică
Energie electrică
Energie electrică
pentru consumul
vândută
pentru alimentarea
pentru consumatori
final al acestuia
consumatorilor
consumatorilor
finali proprii,
în anul de
finali în anul de
racordați prin
alții decât CPT,
analiză t
analiză t
linii directe de
în anul de
centrala electrică
analiză t
în anul de
analiză t
[MWh]
[MWh]
[MWh]
[MWh]
0
1
2
3
4
Ianuarie
Februarie
Martie
Aprilie
Mai
Iunie
Iulie
August
Septembrie
Octombrie
Noiembrie
Decembrie
Total an t
NOTĂ:
Macheta de raportare se transmite până cel târziu la data de 31 ianuarie a anului t + 1.
Anexa 2.2 la metodologie
Anul de analiză t:
Furnizor de energie electrică:
Energia electrică achiziționată la preț reglementat,
în condițiile legii, pe tip de tehnologie SRE,
pentru anul de analiză t
A. Denumire producător E-SRE:
Decizia Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei de
acreditare nr. ...../data
Luna
Nr. contract
Tip SRE
E-SRE achiziționată
[MWh]
0
1
2
3
Ianuarie
Februarie
Martie
Aprilie
Mai
Iunie
Iulie
August
Septembrie
Octombrie
Noiembrie
Decembrie
Total
NOTĂ:
Macheta de raportare se transmite până cel târziu la data de 31 ianuarie a anului t + 1.
-------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.