Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 852/2014

privind aprobarea stemelor comunelor Pui și Baia de Criș, județul Hunedoara

prezumat în vigoare

Data actului
7 octombrie 2014
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 787 din 29 octombrie 2014
Citat de
1 act
Citează
2 acte
Structură
1 articol, 4 anexe · 2.898 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al

art. 10 alin. 2 din Legea nr. 102/1992

privind stema țării și sigiliul statului,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articol unic

(1)

Se aprobă stemele comunelor Pui și Baia de Criș, județul Hunedoara, prevăzute în anexele nr. 1.1-1.2.

(2)

Descrierea elementelor stemelor și semnificațiile acestora sunt prevăzute în anexele nr. 2.1-2.2.

(3)

Anexele nr. 1.1-1.2 și 2.1-2.2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează:
─────────────────
Viceprim-ministru,
ministrul dezvoltării regionale
și administrației publice,
Nicolae-Liviu Dragnea
București, 7 octombrie 2014.
Nr. 852.

Anexa 1.1

Anexa 2.1 DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE

elementelor însumate ale stemei comunei Pui,

județul Hunedoara

Descrierea stemei

Stema comunei Pui, potrivit anexei nr. 1.1, se compune dintr-un scut triunghiular roșu cu marginile rotunjite.

În interiorul scutului se află un pui de aur din profil privind spre dextra.

Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.

Semnificațiile elementelor însumate

Puiul dă denumirea localității și reprezintă ocupația de bază a locuitorilor, creșterea animalelor.

Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.

Anexa 1.2

Anexa 2.2 DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE

elementelor însumate ale stemei comunei Baia de Criș,

județul Hunedoara

Descrierea stemei

Stema comunei Baia de Criș, potrivit anexei nr. 1.2, se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, scartelat.

În partea superioară, în dreapta, în câmp albastru, se află un stejar de aur.

În partea superioară, în stânga, în câmp roșu, se află o sabie de argint.

În vârful scutului, în dreapta, în câmp roșu, se află două ciocane de minerit încrucișate de argint.

În vârful scutului, în stânga, în câmp albastru, se află un munte de argint.

Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.

Semnificațiile elementelor însumate

Stejarul reprezintă Gorunul lui Horea din satul Țebea, monument al naturii.

Sabia de argint evocă Revoluția de la 1848, condusă în Transilvania de Avram Iancu, fiind înmormântat în această localitate.

Ciocanele de minerit simbolizează mina Adamul Vechi din satul Căraci, monument de arhitectură industrială.

Muntele reprezintă muntele Caraciu, de unde se extrag zăcăminte de aur.

Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.

_________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.