Hotărâre · Camera Auditorilor Financiari din România

Hotărârea nr. 73/2014

privind modificarea Hotărârii Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 48/2014 pentru adoptarea Normelor obligatorii din cadrul internațional de practici profesionale (IPPF), emise de Institutul Global al Auditorilor Interni (IIA Global), ediția 2013

prezumat în vigoare

Data actului
11 decembrie 2014
Emitent
Camera Auditorilor Financiari din România
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 948 din 23 decembrie 2014
Citează
4 acte
Structură
2 articole · 2.688 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Modifică 1

  • Hotărârea nr. 48/2014 26 iunie 2014 pentru adoptarea Normelor obligatorii din cadrul internațional de practici profesionale (I…

Având în vedere prevederile:

- art. 3 alin. (2) lit. e), art. 5 alin. (5) lit. d), art. 6 alin. (3) și

art. 20-25 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/1999

privind activitatea de audit financiar, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

- art. 15 alin. (3) art. 60 și 61 din Regulamentul de organizare și funcționare a Camerei Auditorilor Financiari din România, aprobat prin

Hotărârea Guvernului nr. 433/2011 ;

- art. 160 alin. (2) și

art. 163 alin. (2) din Legea societăților nr. 31/1990 , republicată, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul Camerei Auditorilor Financiari din România, întrunit în ședința din data de 11 decembrie 2014, hotărăște:

Articolul I

Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 48/2014

pentru adoptarea Normelor obligatorii din cadrul internațional de practici profesionale (IPPF), emise de Institutul Global al Auditorilor Interni (IIA Global), ediția 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 16 iulie 2014, se modifică după cum urmează:

1. Articolul 2 va avea următorul cuprins:

"Art. 2. - (1) Normele obligatorii din cadrul internațional de practici profesionale se aplică în totalitate pentru misiunile de asigurare sau de consiliere pentru funcțiile de audit intern, conduse de auditori financiari, membri activi ai Camerei Auditorilor Financiari din România (CAFR), exercitate în entitățile din sectorul privat, care se supun prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/1999

privind activitatea de audit financiar, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Prezenta hotărâre se poate aplica și de alte entități care organizează activitatea de audit intern și care nu aplică reglementările în vigoare privind auditul public intern."

2. Articolul 4 va avea următorul cuprins:

"Art. 4. - Până la data de 30 iunie 2015, CAFR va elabora un Ghid de implementare a Standardelor internaționale de audit intern."

Articolul II

Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Președintele Camerei Auditorilor
Financiari din România,
Gabriel Radu
București, 11 decembrie 2014.
Nr. 73.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.