Decizia nr. 785/2014
referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii bugetului de stat pe anul 2015
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean - președinte
Valer Dorneanu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Doina Suliman - magistrat-asistent-șef
1. Pe rol se află soluționarea obiecției de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii bugetului de stat pe anul 2015, formulată în temeiul dispozițiilor art. 146 lit. a) din Constituție și al
art. 15 alin. (1) și (4) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, de un număr de 149 de deputați și senatori aparținând grupurilor parlamentare ale Partidului Național Liberal și Partidului Democrat Liberal, înregistrată la Curtea Constituțională sub nr. 6.169 din 22 decembrie 2014 și care constituie obiectul Dosarului nr. 1.415A/2014 al Curții Constituționale.
2. Obiecția de neconstituționalitate a fost trimisă Curții Constituționale de către secretarul general al Camerei Deputaților cu Adresa nr. 2/6.056 din 22 decembrie 2014 și a fost semnată de următorii deputați și senatori aparținând grupurilor parlamentare ale Partidului Național Liberal și Partidului Democrat Liberal: Costel Alexe, Florin-Alexandru Alexe, Marin Almăjanu, Gabriel Andronache, Roxana-Florentina Anușca, Ștefan-Alexandru Băișanu, Vasile Berci, Cristian Buican, Mihăiță Calimente, Mircea-Vasile Cazan, Florica Cherecheș, Ioan-Cristian Chirteș, Lucian-Manuel Ciubotaru, Florin Ciurariu, Erland Cocei, Gheorghe Costin, Corneliu-Mugurel Cozmanciuc, Grigore Crăciunescu, Horia Cristian, Ioan Cupșa, Anton Doboș, Victor-Paul Dobre, Traian Dobrinescu, Mircea Dolha, Nechita-Stelian Dolha, Mihai Aurel Donțu, Gheorghe Dragomir, Andrei Daniel Gheorghe, Dumitru-Verginel Gireadă, Alina-Ștefania Gorghiu, Maria Grecea, Eleonora-Carmen Hărău, Vasile Horga, Daniel Iane, Raluca-Cristina Ispir, Mihai Lupu, Victor-Gheorghe Manea, Viorica Marcu, Răzvan Horia Mironescu, Dan-Ștefan Motreanu, Romeo Florin Nicoară, Gheorghe-Eugen Nicolăescu, Theodor-Cătălin Nicolescu, Gheorghe-Vlad Nistor, Ludovic Orban, Nechita-Adrian Oros, Ionel Palăr, Dumitru Pardău, Cristina-Ancuța Pocora, Octavian Marius Popa, Ovidiu Alexandru Raețchi, Petre Roman, Valentin Rusu, Nini Săpunaru, George Scarlat, Dan-Coriolan Simedru, Costel Șoptică, Gigel-Sorinel Știrbu, Ionuț Marian Stroe, Raluca Surdu, Iulian-Radu Surugiu, Ioan Tămâian, Hubert Petru Ștefan Thuma, Radu-Bogdan Țîmpău, Elena-Ramona Uioreanu, Lucia-Ana Varga, Vasile Varga, Mihai-Alexandru Voicu, Daniel-Cătălin Zamfir, Radu Zlati, Tinel Gheorghe, Liviu Laza-Matiuța, Mircea-Nicu Toader, Claudia Boghicevici, Lucian Militaru, Lucian-Nicolae Bode, Valeria-Diana Schelean, Mircea Lubanovici, Cornel-Mircea Sămărtinean, Cristian-Constantin Roman, Dănuț Culețu, Ionaș-Florin Urcan, Ion Șcheau, Alin-Augustin-Florin Popoviciu, Mircea Man, Vasile Iliuță, Dan-Cristian Popescu, Diana Adriana Tușa, Vasile Gudu, Gheorghe Ialomițianu, Constantin Dascălu, Costică Canacheu, Iulian Vladu, Roberta Alma Anastase, George Ionescu, Ioan Bălan, Cezar-Florin Preda, Ioan Oltean, Sanda-Maria Ardeleanu, Maria-Andreea Paul, Niculina Mocioi, Raluca Turcan, Eusebiu-Manea Pistru Popa, Alexandru Nazare, Iulian Dumitrescu, Cristina Ioan, Corneliu Dobrițoiu, Marin Cotescu, Puiu Hașotti, Nazare-Eugen Țapu, Ion Luchian, Viorel Grigoraș, Nicolae Neagu, Octavian Motoc, Remus-Daniel Nițu, Nelu Tătaru, Paul Ichim, Ionuț-Elie Zisu, Vasilica-Steliana Miron, Marius Neculoiu, Ion Popa, Mario-Ovidiu Oprea, Dorin-Mircea Dobra, Mariana Câmpeanu, Tudor-Alexandru Chiuariu, Marius-Lucian Obreja, Lucian Iliescu, Dragoș Luchian, Cătălin Boboc, Alin-Păunel Tișe, Mărinică Dincă, Viorel-Riceard Badea, Dan-Mihai Marian, Găvrilă Ghilea, Gigi-Christian Chiru, Marius Bălu, Nicolea-Vlad Popa, Emil-Marius Pașcan, Dumitru Oprea, Daniel-Cristian Florian, Traian-Constantin Igaș, Ion Ariton, Vasile Blaga, Gheorghe Flutur, Mihai-Răzvan Ungureanu, Alexandru Pereș, Cristian Rădulescu, Anca-Daniela Boagiu și Valeriu Todirașcu. La sesizare a fost anexată, în copie, Legea bugetului de stat pe anul 2015.
3. În motivarea obiecției de neconstituționalitate autorii acesteia solicită Curții să se pronunțe asupra constituționalității legii criticate prin raportare la prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5), încălcate prin nerespectarea, de către Guvern, a dispozițiilor
privind finanțele publice și ale
a responsabilității fiscal-bugetare.
4. În acest sens, autorii criticii de neconstituționalitate susțin că Legea bugetului de stat pe anul 2015 a fost adoptată fără respectarea dispozițiilor
art. 35 alin. (4) din Legea nr. 500/2002
privind finanțele publice, potrivit cărora, "după însușirea de către Guvern a proiectelor legilor bugetare și de buget, prevăzute la alin. (31), acesta le supune spre adoptare Parlamentului, cel mai târziu până la 15 noiembrie a fiecărui an".
5. În legătură cu acest aspect, autorii obiecției arată că Guvernul a adoptat proiectul de lege privind bugetul de stat pe anul 2015 în ședința din 12 decembrie 2014 și a fost depus spre aprobare în data de 13 decembrie 2014, Parlamentul României adoptându-l în data de 21 decembrie 2014.
6. În continuare, autorii obiecției susțin că Legea bugetului de stat pe anul 2015 a fost adoptată cu încălcarea
art. 18 alin. (1) din Legea nr. 69/2010
a responsabilității fiscal-bugetare, cu modificările și completările ulterioare, care, în opinia acestora, prevăd că "până la data de 31 iulie a fiecărui an, Guvernul va aproba strategia fiscal-bugetară pentru următorii 3 ani ce va conține cadrul macroeconomic care stă la baza politicii fiscal-bugetare, cadrul fiscal-bugetar cu prognozele bugetare și politica fiscal-bugetară, cadrul de cheltuieli pe termen mediu și o declarație de răspundere, conform prevederilor prezentei legi, și o va prezenta Parlamentului".
7. Autorii obiecției consideră că înfrângerea principiului legalității rezultă, pe de o parte, din faptul că Guvernul nu a respectat "termenul până la care trebuia depusă strategia fiscal-bugetară și limitele plafoanelor de cheltuieli în Parlament, respectiv 31 iulie 2014", iar pe de altă parte, din faptul că "proiectul de buget trebuia fundamentat pe conținutul strategiei fiscal-bugetare 2015-2017 și al legii privind aprobarea limitelor plafoanelor specificate în cadrul fiscal-bugetar pentru anul 2015". În continuare, autorii obiecției apreciază că "din punct de vedere constituțional această lege nu există", deoarece nu a fost promulgată, aflându-se "în prezent la secretarul general al Camerei Deputaților pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constituționalității legii".
8. În aceste condiții, "bugetul de stat pentru anul 2015 nu putea fi fundamentat pe strategia fiscal-bugetară 2015-2017 și pe legea privind aprobarea limitelor plafoanelor specificate în cadrul fiscal-bugetar pentru anul 2015, fapt confirmat și de Consiliul Fiscal în punctul său de vedere transmis, conform dispozițiilor legale, pentru proiectul de lege privind bugetul de stat pentru anul 2015".
9. Autorii obiecției susțin că, în situația inexistenței unei legi anuale pentru aprobarea limitelor plafoanelor specificate în cadrul fiscal-bugetar pentru anul 2015, "fundamentarea trebuia realizată în limitele plafoanelor impuse prin
care prevede plafoane de cheltuieli pentru 3 ani, inclusiv pentru 2015". Însă, Guvernul "a modificat aceste plafoane și a fundamentat bugetul de stat pe anul 2015 pe cu totul alte valori decât cele prevăzute în
Legea nr. 355/2013 ", fapt confirmat prin pct. 4 din avizul Consiliului Legislativ. Însă, Legea privind plafoanele de cheltuieli pentru anul 2015 și strategia fiscal-bugetară pentru anii 2015-2017 nu a fost încă promulgată. Prin urmare, "fundamentarea cheltuielilor cuprinse în legea criticată pentru capitolele referitoare la primii 10 ordonatori principali de credite sau programul de investiții publice pentru anul 2015 este nelegală, deoarece încalcă dispozițiile
art. 18 alin. (3) lit. b) și c) din Legea nr. 69/2010 ".
10. De asemenea, susțin că Guvernul a încălcat
și
și, în special, dispozițiile
art. 21 alin. (4) din Legea nr. 69/2010
referitoare la obligația Guvernului "de a prezenta Parlamentului un buget anual care să respecte principiile responsabilității fiscale, regulile fiscale, strategia fiscal-bugetară și orice alte prevederi ale prezentei legi".
11. Totodată, autorii obiecției precizează că a fost adoptat un amendament la legea criticată, referitor la echilibrarea bugetelor locale, însă, deși la prima vedere modificările pot părea în favoarea comunităților locale, "există câteva probleme legate de modul de legiferare și de impactul bugetar". De asemenea, autoritățile locale nu au fost consultate, așa cum prevede art. 18 din Legea finanțelor publice locale. Acest amendament face ca Legea bugetului de stat, care este lege ordinară, să reglementeze aspecte referitoare la Legea finanțelor publice locale, care este lege organică. Este adevărat că, "potrivit
Deciziei Curții Constituționale nr. 548/2008 , legile organice pot conține prevederi de natură ordinară amendabile prin legi ordinare", însă constituirea resurselor financiare ale administrației publice locale se reglementează prin lege organică, potrivit art. 73 alin. (3) din Constituție. Prin urmare, "modificarea sistemului de echilibrare a bugetelor locale prin Legea bugetului de stat este neconstituțională".
12. În conformitate cu dispozițiile
art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, sesizarea a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a transmite punctele lor de vedere asupra obiecției de neconstituționalitate.
13. Președintele Senatului a transmis prin Adresa nr. I/917 din 29 decembrie 2014, înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 6.211 din 29 decembrie 2014, punctul său de vedere, în care susține că sesizarea de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că Legea bugetului de stat pe anul 2015 a fost adoptată în acord cu
art. 35 alin. (4) din Legea nr. 500/2002
privind finanțele publice. Astfel, nerespectarea, din motive obiective sau subiective, a unui termen legal trebuie apreciată atât în raport cu scopul pentru care a fost instituit, cât și cu sancțiunea prevăzută de legiuitor în ipoteza nerespectării sale. Or, nerespectarea unui termen care are în vedere data până la care se înaintează Parlamentului legile bugetare anuale nu poate atrage nelegalitatea unei întregi proceduri de elaborare și adoptare a acestor acte normative, întrucât o asemenea ipoteză, neprevăzută de Legea fundamentală, ar putea antrena imposibilitatea de a valida un buget public. Mai mult, această situație ar echivala cu o abdicare a Guvernului de la una dintre cele mai importante competențe legislative ale sale, aceea de a elabora și de a supune Parlamentului spre aprobare legile bugetare anuale, precum și cu o încălcare a prevederilor art. 1 alin. (3)-(5) din Constituție și, în mod special, a principiului referitor la necesitatea adoptării unui comportament loial față de Constituție de către toate autoritățile publice. În sensul celor arătate invocă
Decizia Curții Constituționale nr. 1.657 din 28 decembrie 2010 . Pentru aceleași argumente, arată că Legea bugetului de stat pe anul 2015 a fost adoptată cu respectarea prevederilor
Legii responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010 . De asemenea, consideră că susținerea autorilor sesizării potrivit căreia în cadrul dezbaterilor din comisiile parlamentare de buget-finanțe ale celor două Camere ale Parlamentului asupra Legii bugetului de stat pe anul 2015 a fost adoptat un amendament prin care sistemul de echilibrare a bugetelor locale este modificat în profunzime, fapt ce se constituie într-o modificare a unei legi organice, este neîntemeiată. În acest sens, apreciază că adoptarea de către comisiile parlamentare de buget-finanțe din cele două Camere ale Parlamentului a unui amendament cu implicare directă asupra bugetelor locale are, dincolo de orice altă prevedere legală, temeiul constituțional în art. 138 alin. (1) din Constituție. Totodată, amendamentul nu vizează, în mod expres sau implicit, modificarea unei legi organice, ci doar intervenții legislative ce țin exclusiv de obiectul de reglementare al legilor bugetare. Mai mult, așa cum reiese și din
deciziile Curții Constituționale nr. 548 din 15 mai 2008
și nr. 786 din 13 mai 2009, printr-o lege ordinară pot fi modificate dispoziții dintr-o lege organică, dacă aceste dispoziții modificatoare nu conțin norme de natura legii organice.
14. Președintele Camerei Deputaților a transmis punctul său de vedere cu Adresa nr. 2/6.101 din 23 decembrie 2014, înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 6.183 din 23 decembrie 2014, prin care apreciază, în esență, că sesizarea de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât principiile constituționale referitoare la respectarea Constituției, a legilor și a statului de drept au fost respectate pe tot parcursul dezbaterii și adoptării Legii bugetului de stat pe anul 2015. În acest sens invocă
deciziile Curții Constituționale nr. 1.657 din 28 decembrie 2010 , nr. 548 din 15 mai 2008 și nr. 786 din 13 mai 2009.
15. Guvernul a transmis punctul său de vedere cu Adresa nr. 5/7.015/2014, înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 6.212 din 29 decembrie 2014, prin care consideră că sesizarea de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece dispozițiile Legii bugetului de stat pe anul 2015 nu contravin prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5) și art. 73 alin. (3). Guvernul apreciază că sesizarea este nemotivată, autorii acesteia invocând, în susținerea neconstituționalității legii criticate, diferite dispoziții de lege, comparate între ele, iar nu compatibilitatea acesteia cu prevederile constituționale pretins încălcate. În continuare, făcând referire la jurisprudența Curții Constituționale, spre exemplu
deciziile nr. 495/2004 , nr.
1.273/2008
și nr.
1.072/2009 , susține că criticile vizând neconstituționalitatea procedurilor de elaborare și adoptare a Legii bugetului de stat pe anul 2015 sunt neîntemeiate.
CURTEA,
examinând obiecția de neconstituționalitate, punctele de vedere ale președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispozițiile legii criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
16. Curtea a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. a) din Constituție și ale art. 1, art. 10, art. 15, art. 16 și
art. 18 din Legea nr. 47/1992
pentru organizarea și funcționarea Curții Constituționale, să soluționeze obiecția de neconstituționalitate formulată de 149 de deputați și senatori.
17. Obiectul controlului de constituționalitate îl constituie dispozițiile Legii bugetului de stat pe anul 2015, care, în opinia autorilor obiecției, contravin prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5), al căror cuprins este următorul:
- Art. 1 alin. (3) și (5): "(3) România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritual tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor Revoluției din decembrie 1989, și sunt garantate. [...];
(5) În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie."
18. Examinând susținerile autorilor obiecției de neconstituționalitate, Curtea reține că bugetul reprezintă planul financiar al statului, aprobat prin lege, prin care sunt prevăzute veniturile și cheltuielile publice stabilite în fiecare an, necesare îndeplinirii funcțiilor și sarcinilor statului. Potrivit alin. (2) al art. 138 din Constituție, bugetul se elaborează anual, acest principiu aplicându-se atât actului denumit buget, cât și componentelor sale, care, însumate, nu pot fi diferite de el.
19. Legea bugetului de stat pe anul 2015, potrivit art. 1, "prevede și autorizează pentru anul bugetar 2015 veniturile pe capitole și subcapitole și cheltuielile pe destinații și pe ordonatori principali de credite pentru bugetul de stat, bugetele Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, creditelor externe, fondurilor externe nerambursabile și activităților finanțate integral din venituri proprii."
20. În continuare, Curtea reține prevederile art. 138 alin. (1) și (2) din Constituție, potrivit cărora Guvernul asigură elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale și transmiterea acestora spre adoptare Parlamentului.
21. Cu privire la înfrângerea art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție, prin nerespectarea dispozițiilor
art. 35 alin. (4) din Legea nr. 500/2002
privind finanțele publice, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 597 din 13 august 2002, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora, "după însușirea de către Guvern a proiectelor legilor bugetare și de buget, prevăzute la alin. (31), acesta le supune spre adoptare Parlamentului, cel mai târziu până la 15 noiembrie a fiecărui an", Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale, concretizată prin
Decizia nr. 232 din 5 iulie 2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 727 din 15 noiembrie 2001 și
Decizia nr. 13 din 9 februarie 1999 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 aprilie 1999, trăsătura esențială a statului de drept o constituie supremația Constituției și obligativitatea respectării legii. Totodată, acesta implică, prioritar, respectarea legii, iar statul democratic este prin excelență un stat în care se manifestă domnia legii.
22. Nerespectarea de către Guvern a termenului prevăzut de
art. 35 alin. (4) din Legea nr. 500/2002
nu poate atrage prin ea însăși neconstituționalitatea Legii bugetului de stat pe anul 2015. Acest termen constituie, într-adevăr, o garanție a bunei conduite ce trebuie urmată în procedura de adoptare a legii bugetului de stat, dar, depășirea acestuia, nefiind sancționată de lege, nu poate conduce prin ea însăși la neconstituționalitatea Legii bugetului de stat. În același sens sa pronunțat Curtea prin
Decizia nr. 1.657 din 28 decembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 13 ianuarie 2011, statuând că nerespectarea de către Guvern a termenului prevăzut de
art. 35 alin. (4) din Legea nr. 500/2002 , precum și faptul că la data depunerii proiectului bugetului de stat la Parlament nu erau adoptate trei legi importante, nu este sancționată nici constituțional, nici legal.
23. De altfel,
reglementează și prin alte dispoziții, precum cele ale art. 34, art. 35 și art. 36, cuprinse în secțiunea II - "Calendarul bugetar" a capitolului III - "Procesul bugetar", și alte termene privind realizarea procedurii bugetare, fără a sancționa depășirea acestora.
24. Referitor la înfrângerea art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție, prin nerespectarea dispozițiilor
art. 18 alin. (1) din Legea nr. 69/2010
a responsabilității fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 252 din 20 aprilie 2010, care, în opinia autorilor obiecției, prevăd că "până la data de 31 iulie a fiecărui an, Guvernul va aproba strategia fiscal-bugetară pentru următorii 3 ani ce va conține cadrul macroeconomic care stă la baza politicii fiscal-bugetare, cadrul fiscal-bugetar cu prognozele bugetare și politica fiscal-bugetară, cadrul de cheltuieli pe termen mediu și o declarație de răspundere, conform prevederilor prezentei legi, și o va prezenta Parlamentului", Curtea reține că, prin
pentru modificarea și completarea
Legii responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 23 decembrie 2013, art. 18 alin. (1) a fost modificat, având, în prezent, următorul conținut: "Până la data de 31 iulie a fiecărui an, Ministerul Finanțelor Publice va înainta Guvernului strategia fiscal-bugetară pentru următorii 3 ani, care va conține cadrul macroeconomic ce stă la baza politicii fiscal-bugetare, cadrul fiscal-bugetar cu prognozele bugetare și politica fiscal-bugetară și o declarație de răspundere, conform prevederilor prezentei legi, pe care acesta o va prezenta Parlamentului până la data de 15 august a fiecărui an."
25. În legătură cu acest aspect, Curtea constată că, în cadrul procesului bugetar, potrivit
art. 17 din Legea nr. 500/2002 , rolul Guvernului este acela de a asigura "realizarea politicii fiscal-bugetare, care ia în considerare perspectivele economice și prioritățile politice cuprinse în Programul de guvernare acceptat de Parlament", iar, potrivit art. 18 din aceeași lege, rolul Parlamentului este acela de a adopta legile bugetare anuale și legile de rectificare, elaborate de Guvern în contextul strategiei macroeconomice asumate de acesta.
26. Aspectele invocate de autorii obiecției privesc faptul că "proiectul de buget trebuia fundamentat pe conținutul strategiei fiscal-bugetare 2015-2017 și ale legii privind aprobarea limitelor plafoanelor specificate în cadrul fiscal-bugetar pentru anul 2015", lege care nu a fost încă promulgată, situație în care proiectul de buget trebuia fundamentat pe
pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificați în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 802 din 19 decembrie 2013. Or, aceste aspecte țin de calendarul procesului de elaborare și adoptare a bugetului de stat. Așadar, Curtea constată că nu este de competența sa analizarea derulării aspectelor de ordin tehnic privind fundamentarea bugetului de stat. De aceea, Curtea Constituțională nu își poate extinde controlul și asupra acestor aspecte privind procesul bugetar, întrucât ar încălca atât atribuțiile Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare a țării, potrivit art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, cât și rolul Guvernului, care are atribuția de a elabora și de a prezenta Parlamentului proiectul legii bugetului de stat.
27. Cât privește susținerea autorilor obiecției potrivit căreia sunt încălcate și dispozițiile
art. 21 alin. (4) din Legea nr. 69/2010
referitoare la obligația Guvernului "de a prezenta Parlamentului un buget anual care să respecte principiile responsabilității fiscale, regulile fiscale, strategia fiscal-bugetară și orice alte prevederi ale prezentei legi", Curtea constată că aceasta nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituționalitate, deoarece nu se arată în concret în ce constau aceste încălcări.
28. Referitor la susținerile autorilor obiecției potrivit cărora modificarea, "în profunzime", prin amendament, a dispozițiilor referitoare la "sistemul de echilibrare a bugetelor locale", constituie o dispoziție aparținând domeniului de reglementare a legii organice, care nu poate fi inclusă în legea bugetului de stat, aceasta fiind lege ordinară, Curtea reține că, potrivit art. 73 alin. (3) lit. o) din Constituție, prin lege organică se reglementează "organizarea administrației publice locale". Curtea a identificat această dispoziție criticată ca fiind art. 8 din Legea bugetului de stat pe anul 2015, potrivit cu care, în anul 2015, prin derogare de la dispozițiile
art. 33 alin. (2)-(5) din Legea nr. 273/2006
privind finanțele publice locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 18 iulie 2006, cu modificările și completările ulterioare, pentru echilibrarea bugetelor locale, se stabilesc limite de venituri proprii pe categorii de unități administrativ-teritoriale, luând în calcul veniturile proprii realizate pe anul 2013. Curtea constată că aspectele reglementate prin dispozițiile
art. 33 alin. (2)-(5) din Legea nr. 273/2006
nu aparțin conceptului de "organizare a administrației publice locale", în sensul
art. 2 alin. (1) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, potrivit căruia "Administrația publică în unitățile administrativ-teritoriale se organizează și funcționează în temeiul principiilor descentralizării, autonomiei locale, deconcentrării serviciilor publice, eligibilității autorităților administrației publice locale, legalității și al consultării cetățenilor în soluționarea problemelor locale de interes deosebit."
29. O normă de natura legii ordinare nu devine o normă de natura legii organice doar pentru faptul că este cuprinsă într-o asemenea lege, caracterizarea sa, ca fiind ordinară sau organică, rezultând din obiectul reglementării. Astfel cum s-a statuat prin
Decizia Curții Constituționale nr. 53/1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 9 noiembrie 1994, domeniile legii organice sunt limitativ prevăzute de Constituție și de strictă interpretare. De aceea, o lege organică, chiar dacă din motive de politică legislativă cuprinde și norme de natura legii ordinare, nu poate extinde domeniile rezervate de Constituție legii organice și asupra acestor norme. O asemenea consecință este inadmisibilă, deosebirea dintre legea organică și cea ordinară fiind exclusiv de natură constituțională, nu legală.
30. În aceste condiții, Curtea constată că dispozițiile art. 8 din Legea bugetului de stat pe anul 2015 sunt tot dispoziții de lege ordinară, de aceeași natură cu dispozițiile
art. 33 alin. (2)-(5) din Legea nr. 273/2006 , astfel că nu se poate reține încălcarea art. 73 alin. (3) lit. o) din Constituție.
31. Pentru argumentele expuse, Curtea constată că Legea bugetului de stat pe anul 2015 este constituțională în raport cu criticile formulate.
32. În temeiul art. 146 lit. a) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) și al
art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate formulată de un număr de 149 de deputați și senatori aparținând Grupurilor parlamentare ale Partidului Național Liberal și Partidului Democrat Liberal și constată că Legea bugetului de stat pe anul 2015 este constituțională în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică președintelui României și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 29 decembrie 2014.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent-șef, Doina Suliman
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.