Metodologia din 22 decembrie 2014
privind înregistrarea în Registrul Național al Calificărilor din Învățământul Superior (RNCIS) a informațiilor privind calificările de nivel universitar - B
prezumat în vigoare
Articolul 1
Dosarele prin care se solicită înregistrarea în RNCIS se completează distinct pentru fiecare tip de program de studii universitare și se trimit pe suport digital ca documente scanate în format pdf.
Dosarele prevăzute la alin. (1) trebuie să cuprindă următoarele documente:
a) cerere de înregistrare a calificării;
b) copie după suplimentul la diplomă aferent programului de studiu ce conferă calificarea, întocmit/completat conform legislației în vigoare;
c) actul care atestă autorizarea, respectiv acreditarea programului de studiu.
Articolul 2
ANC analizează și verifică conținutul dosarului - conformitatea administrativă și, în cazul în care se constată neconformități ale documentației depuse, comunică instituției solicitante acest fapt printr-o adresă oficială.
Analiza dosarului se derulează în termen de 10 zile lucrătoare.
Articolul 3
Înregistrarea informațiilor privind calificările de nivel universitar în RNCIS se asigură de către un serviciu specializat al ANC.
Articolul 4
Actualizarea informațiilor din RNCIS privind calificările de nivel universitar se asigură de către ANC, la cererea instituțiilor de învățământ superior, în condițiile prezentei metodologii.
Articolul 5
Instituțiile de învățământ superior care nu au înregistrate în RNCIS informațiile privind calificările de nivel superior au obligația de a depune dosarele, conform prezentei metodologii, în vederea înregistrării lor gratuite, până la data de 31 decembrie 2015.
Articolul 6
Modelul Registrului Național al Calificărilor din Învățământul Superior, care face legătura transparentă între ocupațiile din piața muncii, calificările existente în educație și nivelul lor conform CNC, competențele și programele de studiu oferite de universități pentru o calificare și informațiile despre fiecare universitate este prezentat în anexa B1.
Articolul 7
Anexe la metodologie.
Anexa B1 - Structura Registrului Național al Calificărilor din Învățământul Superior - RNCIS.
Această anexă face parte integrantă din prezenta metodologie.
Anexa B1
la metodologie Structura Registrului Național al Calificărilor din Învățământul Superior (RNCIS) ┌───────────────────┬─────────────────┬────────────────────────────────────┐ │ Relația cu piața │ Calificare* │ Ofertă universități** │ │ muncii* │ │ │ ├────────┬──────────┼───────────┬─────┼───────────┬─────────────┬──────────┤ │Grupa de│Denumirea │ Denumirea │Nivel│ Numele │ Denumirea │Competențe│ │ bază │ocupației/│calificării│ CNC │programului│universității│ │ │ │Cod COR │ │ │ de studiu │ │ │ ├────────┼──────────┼───────────┼─────┼───────────┼─────────────┼──────────┤ │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ └────────┴──────────┴───────────┴─────┴───────────┴─────────────┴──────────┘ ---------
────────── * Se vor completa pe baza informațiilor din dosarul de validare a unei calificări, după ce calificarea a fost validată. ** Se va completa pe baza informațiilor din dosarul de înscriere, după acreditarea respectivului program de către instituțiile abilitate, pe baza suplimentului la diplomă. ──────────
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.