Protocol · Act Internațional

Protocolul din 19 noiembrie 2013

la Aranjamentul administrativ pentru aplicarea Înțelegerii în domeniul securității sociale dintre Guvernul României și Guvernul Quebecului

prezumat în vigoare

Data actului
19 noiembrie 2013
Emitent
Act Internațional
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 372 din 28 mai 2015
Structură
3 articole · 1.966 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Guvernul României și Guvernul Quebecului, denumite în continuare părți,

având în vedere bunele relații existente între părți,

dorind să asigure condițiile favorabile punerii în aplicare a Înțelegerii în domeniul securității sociale și a Aranjamentului administrativ pentru aplicarea Înțelegerii,

în baza paragrafului 3 al articolului 44 al Înțelegerii în domeniul securității sociale și a articolului 17 al Aranjamentului administrativ pentru aplicarea Înțelegerii,

părțile au convenit următoarele dispoziții:

Articolul 1

Părțile renunță reciproc la rambursarea prestațiilor în natură în caz de boală, furnizate în aplicarea articolelor 17 și 18 ale Înțelegerii în domeniul securității sociale și a articolelor 5 și 6 ale Aranjamentului administrativ pentru aplicarea Înțelegerii.

Articolul 2

Prezentul protocol intră în vigoare în același timp cu Înțelegerea și cu Aranjamentul administrativ pentru aplicarea Înțelegerii și are o perioadă de valabilitate inițială de 5 ani.

Articolul 3

Prezentul protocol se prelungește prin tacită reconducțiune pentru noi perioade de valabilitate, fiecare de câte 2 ani, cu excepția denunțării făcute de către o parte, care trebuie notificată celeilalte părți cu 12 luni înainte de expirarea fiecărei perioade de valabilitate de 2 ani.

Semnat la Quebec la 19 noiembrie 2013, în două exemplare originale, în limba română și în limba franceză, ambele texte fiind egal autentice.

Pentru Guvernul României,

Maria Ligor,

ambasadorul României în Canada

Pentru Guvernul Quebecului,

Jean-Francois Lisee,

ministrul relațiilor internaționale,

francofoniei și comerțului exterior

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.