Ordin · Ministerul Afacerilor Interne

Ordinul nr. 74/2015

privind supravegherea autorității responsabile pentru Cadrul financiar multianual 2014-2020, domeniul Afaceri interne, și reexaminarea desemnării acesteia

prezumat în vigoare

Data actului
9 iulie 2015
Emitent
Ministerul Afacerilor Interne
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 516 din 10 iulie 2015
Citează
4 acte
Structură
10 articole, 2 anexe · 16.176 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Având în vedere prevederile

Hotărârii Guvernului nr. 962/2014

privind desemnarea autorității responsabile pentru Cadrul financiar multianual 2014-2020, domeniul Afaceri interne, precum și cele cuprinse la art. 3 din

Regulamentul delegat (UE) nr. 1.042/2014

al Comisiei din 25 iulie 2014 de completare a

Regulamentului (UE) nr. 514/2014

cu privire la desemnarea și la responsabilitățile de gestionare și control ale autorităților responsabile și cu privire la statutul și la obligațiile autorităților de audit,

în temeiul

art. 7 alin. (1) și (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007

privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 15/2008 , cu modificările și completările ulterioare,

viceprim-ministrul, ministrul afacerilor interne, emite următorul ordin:

Articolul 1

Prezentul ordin stabilește următoarele:

a)

modalitățile și mijloacele prin care se asigură supravegherea activității structurii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, desemnată ca autoritate responsabilă prin

Hotărârea Guvernului nr. 962/2014

privind desemnarea autorității responsabile pentru Cadrul financiar multianual 2014-2020, domeniul Afaceri interne, denumită în continuare autoritatea responsabilă FAMI și FSI;

b)

instrumentele prin care se urmărește remedierea deficiențelor constatate în activitatea autorității responsabile FAMI și FSI;

c)

reexaminarea desemnării autorității responsabile FAMI și FSI și modalitatea prin care se poate propune înlocuirea acesteia.

Articolul 2

Termenii și expresiile utilizate în cuprinsul prezentului ordin au înțelesurile prevăzute în

Hotărârea Guvernului nr. 48/2015

privind stabilirea sistemului de management și control în vederea gestionării fondurilor acordate României prin Cadrul financiar multianual 2014-2020, domeniul Afaceri interne, și în regulamentele specifice.

Articolul 3

(1)

Verificarea activității autorității responsabile FAMI și FSI se realizează de către secretarul de stat pentru relația cu Parlamentul și Guvernul, pe tot parcursul procesului de gestionare a fondurilor aferente Cadrului financiar multianual 2014-2020, domeniul Afaceri interne.

(2)

Verificarea activității autorității responsabile FAMI și FSI se realizează pe baza următoarelor documente:

a)

rapoartele de audit de sistem emise de către Autoritatea de audit ca urmare a exercitării competențelor prevăzute la art. 14 din

Regulamentul delegat (UE) nr. 1.042/2014

al Comisiei din 25 iulie 2014 de completare a

Regulamentului (UE) nr. 514/2014

cu privire la desemnarea și la responsabilitățile de gestionare și control ale autorităților responsabile și cu privire la statutul și la obligațiile autorităților de audit, denumit în continuare regulamentul delegat;

b)

rapoartele semestriale privind dovada îndeplinirii criteriilor de desemnare prevăzute în anexa la regulamentul delegat, întocmite și puse la dispoziția secretarului de stat prevăzut la

alin. (1)

de către autoritatea responsabilă FAMI și FSI.

Articolul 4

Rapoartele semestriale prevăzute la

art. 3 alin. (2) lit. b)

conțin cel puțin informații referitoare la:

a)

resursele umane dedicate îndeplinirii atribuțiilor autorității responsabile FAMI și FSI;

b)

modificările intervenite cu privire la cadrul legislativ european sau național aferent gestionării fondurilor acordate României prin Cadrul financiar multianual 2014-2020, domeniul Afaceri interne;

c)

modificările intervenite cu privire la cadrul procedural stabilit la nivelul autorității responsabile FAMI și FSI sau al autorităților delegate;

d)

proiectele finanțate din FAMI și din FSI aflate în derulare, respectiv situația sumelor alocate, situația sumelor contractate, situația sumelor plătite și situația penalităților de încasat;

e)

situația reclamațiilor, plângerilor și a cererilor de chemare în judecată cu privire la proiectele finanțate din FAMI și din FSI;

f)

implementarea recomandărilor cuprinse în rapoarte de audit de sistem.

Articolul 5

(1)

Verificarea activității autorității responsabile FAMI și FSI are scopul de a stabili dacă aceasta mai respectă criteriile de desemnare prevăzute în anexa la regulamentul delegat.

(2)

Rezultatul verificării activității autorității responsabile FAMI și FSI se consemnează în lista de verificare prevăzută în

anexa nr. 1 .

(3)

Secretarul de stat prevăzut la

art. 3 alin. (1)

prezintă ministrului afacerilor interne, spre aprobare, rezultatele verificării activității autorității responsabile FAMI și FSI.

Articolul 6

(1)

În situația în care constată deficiențe la nivelul autorității responsabile FAMI și FSI care ar putea periclita capacitatea acesteia de îndeplinire a criteriilor de desemnare prevăzute în anexa la regulamentul delegat, secretarul de stat prevăzut la

art. 3 alin. (1)

prezintă ministrului afacerilor interne rezultatele verificării activității autorității responsabile FAMI și FSI însoțite de un plan de redresare.

(2)

Planul de redresare conține descrierea fiecărei deficiențe constatate, termenele de remediere a deficiențelor constatate, precum și demersurile care trebuie întreprinse pentru remedierea deficiențelor constatate. Planul de redresare se întocmește potrivit modelului prevăzut în

anexa nr. 2 .

(3)

Termenele de remediere a deficiențelor se stabilesc în cuprinsul planului de redresare proporțional cu gravitatea deficienței constatate, pentru fiecare demers necesar a fi întreprins.

(4)

Planul de redresare se aprobă de către ministrul afacerilor interne. De la data aprobării planului de redresare de către ministrul afacerilor interne, autoritatea responsabilă FAMI și FSI se consideră plasată sub supraveghere, în sensul art. 3 alin. (3) din regulamentul delegat.

(5)

Planul de redresare aprobat de ministrul afacerilor interne se comunică Comisiei Europene de către autoritatea responsabilă FAMI și FSI, prin canalul de comunicare SFC 2014, precum și celorlalte autorități implicate în gestionarea FAMI și FSI, dacă măsurile de remediere sunt în sarcina acestora.

Articolul 7

(1)

Planul de redresare se implementează de către autoritatea responsabilă FAMI și FSI. Pentru implementarea planului de redresare autoritatea responsabilă FAMI și FSI poate solicita sprijinul celorlalte autorități implicate în gestionarea FAMI și FSI, precum și al autorităților și instituțiilor publice beneficiare de asistență financiară din cele două fonduri.

(2)

În cazuri temeinic justificate, autoritatea responsabilă FAMI și FSI poate solicita ministrului afacerilor interne, cu avizul secretarului de stat prevăzut la

art. 3 alin. (1) , prelungirea oricărui termen stabilit în planul de redresare.

(3)

Ministrul afacerilor interne aprobă solicitarea formulată în temeiul

alin. (2)

dacă prin aceasta nu se depășește un termen de 12 luni de la data plasării sub supraveghere a autorității responsabile.

Articolul 8

În situația în care, la expirarea termenelor stabilite în planul de redresare sau prelungite potrivit

art. 7 alin. (2)

și

(3) , autoritatea responsabilă FAMI și FSI nu face dovada remedierii deficiențelor constatate, secretarul de stat prevăzut la

art. 3 alin. (1)

propune ministrului afacerilor interne desemnarea altei structuri în calitate de autoritate responsabilă, potrivit art. 26 din

Regulamentul (UE) nr. 514/2014

al Parlamentului European și al Consiliului din 16 aprilie 2014 de stabilire a dispozițiilor generale privind Fondul pentru azil, migrație și integrare, precum și instrumentul de sprijin financiar pentru cooperarea polițienească, prevenirea și combaterea criminalității și gestionarea crizelor și art. 2 din regulamentul delegat.

Articolul 9

Anexele nr. 1 și 2

fac parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 10

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Viceprim-ministru,
ministrul afacerilor interne,
Ilie Botoș,
secretar de stat
București, 9 iulie 2015.
Nr. 74.

Anexa 1 Lista de verificare a criteriilor de desemnare a autorității responsabile FAMI și FSI

Nr.

crt.

Articole de verificat

Decizie

Observații

Da

Nu

0

1

2

3

4

1.

Numărul de persoane din cadrul Direcției Schengen

alocat îndeplinirii calității de autoritate

responsabilă FAMI și FSI este suficient?

2.

Atribuțiile sunt distribuite personalului autorității

responsabile cu respectarea principiului separării

funcțiilor?

3.

Personalul autorității responsabile deține pregătirea

profesională adecvată pentru îndeplinirea calității de

autoritate responsabilă FAMI și FSI?

4.

Atribuțiile personalului autorității responsabile sunt

definite în fișele postului aprobate la nivel

corespunzător?

5.

Există persoane care sunt detașate sau care se află în

concediu de creștere a copilului?

6.

Atribuțiile persoanelor detașate sau aflate în

concediu de creștere a copilului au fost realocate

personalului activ, în mod corespunzător?

7.

Există un plan de înlocuire a personalului autorității

responsabile în cazul detașărilor, concediilor de

creștere a copilului etc.?

8.

Sunt asigurate condițiile necesare pregătirii

profesionale a personalului autorității responsabile?

Dar pentru personalul care înlocuiește persoanele

aflate în concediu medical, de odihnă, de creștere a

copilului, detașate, suspendate etc.?

9.

Sunt întreprinse la nivelul autorității responsabile

măsuri pentru evitarea conflictului de interese?

10.

Există proceduri aprobate care acoperă toate

atribuțiile autorității responsabile, conform

criteriilor de desemnare din Regulamentul delegate

nr. 1.042/2014?

11.

Procedurile sunt funcționale și operaționale?

12.

Procedurile autorității responsabile sunt elaborate în

acord cu prevederile bazei legale naționale?

13.

Sunt necesare actualizarea și modificarea procedurilor

autorității responsabile?

14.

Sunt asigurate condițiile necesare cunoașterii de

către personalul autorității responsabile a

reglementărilor care guvernează comportamentul

acestora, prevenirea și raportarea fraudelor și

neregulilor?

15.

Sunt asigurate comunicarea și informarea către

beneficiari și structurile care face parte din

sistemul de management și control? Prin ce mijloace?

16.

Există un portal web dedicat fondurilor aferente

Cadrului financiar multianual 2014 2020, domeniul

Afaceri interne, care conține informații

corespunzătoare?

17.

Securitatea sistemelor informatice utilizate de către

autoritatea responsabilă respectă cele mai recente

standarde recunoscute la nivel internațional?

18.

Cum se asigură autoritatea responsabilă de

îndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor delegate

autorităților delegate?

19.

Sunt suficiente controalele efectuate la beneficiari

de către autoritatea responsabilă pentru a fi în

măsură să prezinte anual Comisiei Europene declarația

de asigurare a managementului?

20.

Cum se asigură autoritatea responsabilă de

implementarea recomandărilor organismelor de audit?

Anexa 2 Modelul planului de redresare

(antet)

(număr de înregistrare)

(data)

Aprob

-------

Ministrul afacerilor interne,

................................

(semnătura, numele și prenumele)

PLAN DE REDRESARE

a deficiențelor constatate în îndeplinirea criteriilor de desemnare a

autorității responsabile pentru gestionarea Fondului azil, migrație și

integrare și a Fondului de securitate internă, acordate României prin

Cadrul financiar multianual 2014-2020, domeniul Afaceri interne

În conformitate cu prevederile art. 3 alin. (3) și (4) din

Regulamentul delegat (UE) nr. 1.042/2014

al Comisiei din 25 iulie 2014 de completare a

Regulamentului (UE) nr. 514/2014

cu privire la desemnarea și la responsabilitățile de gestionare și control ale autorităților responsabile și cu privire la statutul și la obligațiile autorităților de audit, se stabilește următorul plan de redresare a deficiențelor constatate în activitatea autorității responsabile pentru gestionarea Fondului azil, migrație și integrare și a Fondului de securitate internă, acordate României prin Cadrul financiar multianual 2014-2020, domeniul Afaceri Interne:

Descrierea deficienței

constatate

Principalele demersuri

de întreprins pentru

remedierea deficienței

Termen pentru

remedierea

deficienței

Instituția

responsabilă

Prezentul plan de redresare se comunică Comisiei Europene prin intermediul autorității responsabile pentru gestionarea FAMI și FSI.

Prezentul plan de redresare se comunică direct Autorității de audit din cadrul Curții de Conturi a României, în calitate de Autoritate de audit FAMI și FSI.

Autoritatea responsabilă, cu sprijinul celorlalte autorități care fac parte din sistemul de management și control FAMI și FSI, precum și al instituțiilor beneficiare, va duce la îndeplinire prezentul plan de redresare în termenele stabilite. În caz contrar, se vor realiza demersurile pentru retragerea calității de autoritate responsabilă.

Secretar de stat,

.....................................

(semnătura, numele și prenumele)

----

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.