Decret · Consiliul de Stat

Decretul nr. 105/1974

privind înființarea Universității din Galați și a institutelor de învățămînt superior din Baia Mare și Pitești

prezumat în vigoare

Data actului
20 martie 1974
Emitent
Consiliul de Stat
Publicat în
Buletinul Oficial nr. 39 din 23 martie 1974
Structură
3 articole · 1.417 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decretează:

Articolul 1

Pe data de 1 iulie 1974 se înființează următoarele instituții de învățămînt superior:

- Universitatea din Galați, prin fuzionarea Institutului politehnic cu Institutul pedagogic de 3 ani, din Galați;

- Institutul de învățămînt superior din Baia Mare, prin fuzionarea Institutului de subingineri cu Institutul pedagogic de 3 ani, din Baia Mare;

- Institutul de învățămînt superior din Pitești, prin fuzionarea Institutului de subingineri cu Institutul pedagogic de 3 ani, din Pitești.

Articolul 2

Studenții instituțiilor care au fuzionat își continuă pregătirea în formele de învățămînt și specializările pe care le-au urmat și vor obține, după susținerea examenului de diplomă, titlurile corespunzătoare formei de învățămînt absolvite.

Articolul 3

Sarcinile de învățămînt și cercetare științifică, indicatorii de plan economici și financiari pe trimestrele III și IV ale anului 1974, activul și pasivul, institutelor existente, se transmit la data de 1 iulie 1974 noilor instituții create prin prezentul decret.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.