Ordin · Ministerul Finanțelor

Ordinul nr. 1227/1999

privind modificarea Ordinului ministrului finanțelor nr. 1.134/1999

prezumat în vigoare

Data actului
21 octombrie 1999
Emitent
Ministerul Finanțelor
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 514 din 22 octombrie 1999
Citat de
1 act
Citează
2 acte
Structură
3 articole · 2.127 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Modifică 1

  • Ordinul nr. 1134/1999 30 septembrie 1999 privind prospectul de emisiune al certificatelor de trezorerie cu dobânda pentru populație…

Ministrul finanțelor,

în baza prevederilor

Hotărârii Guvernului nr. 447/1997

privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor, cu modificările ulterioare,

având în vedere ca statul, prin emisiunea de certificate de trezorerie cu dobânda pentru populație, protejeaza economiile bănești ale populației și ale pieței bancare de riscurile inflației și contribuie la consolidarea încrederii în moneda naționala, garantand rambursarea la scadenta și plata dobânzilor aferente,

emite următorul ordin:

Articolul 1

Ordinul ministrului finanțelor nr. 1.134 din 30 septembrie 1999

privind prospectul de emisiune al certificatelor de trezorerie cu dobânda pentru populație, cod 1017, se prelungește astfel încât vânzarea certificatelor de trezorerie cu dobânda pentru populație se efectuează și în zilele de 25, 26, 27, 28 și 29 octombrie 1999, cu termen de răscumpărare în zilele de 23, 24, 25, 26 și 27 ianuarie 2000.

Operațiunea de vânzare a certificatelor de trezorerie cu dobânda pentru populație se închide în ziua de 29 octombrie 1999, ora 14,00.

Articolul 2

Subscrierile la certificatele de trezorerie cu dobânda pentru populație se pot efectua și prin virare de către persoanele fizice, din conturile deschise la băncile comerciale, în contul curent general al trezoreriei statului.

Dobânda se calculează din ziua în care suma a fost înregistrată în contul curent general al trezoreriei statului.

Articolul 3

Dobânda acordată la certificatele de trezorerie cu dobânda pentru populație se menține la 55% pe an pentru o perioadă de subscriere de 90 de zile și se calculează după formula:

VN x 55 x 90

D = --------------,

360 x 100

în care:

D = suma dobânzii;

VN = valoarea nominală a certificatelor de trezorerie.

Ministrul finanțelor,
Decebal Traian Remes

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.