Decizia nr. 583/2015

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader

- judecător

Andreea Costin

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 200 alin. (2) și (3) raportate la cele ale art. 194 lit. e) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Ștefan Nistor în Dosarul nr. 7.082/3/2014/a1 al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 527D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens invocă jurisprudența Curții Constituționale, respectiv

Decizia nr. 510 din 7 octombrie 2014 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 26 februarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 7.082/3/2014/a1, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 200 alin. (2) și (3) raportate la cele ale art. 194 lit. e) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Ștefan Nistor într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de reexaminare a unei încheieri de anulare a cererii de chemare în judecată.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că procedura regularizării cererii de chemare în judecată nu poate înlocui faza judecății propriu-zise a acesteia prin aplicarea abuzivă a dispozițiilor procedurale. Apreciază că, potrivit art. 254 alin. (1) din Codul de procedură civilă, probele se propun de reclamant prin cererea de chemare în judecată, sub sancțiunea decăderii, astfel încât lipsa atașării interogatoriului cererii de chemare în judecată atrage sancțiunea decăderii, existând chiar posibilitatea ca această sancțiune să nu opereze dacă intervine unul dintre cazurile prevăzute de art. 254 alin. (2) din Cod. Așadar, lipsa elementelor de probațiune din cererea de chemare în judecată nu poate atrage anularea acesteia. Mai mult, arată că, dacă ar fi atașat interogatoriul cererii de chemare în judecată, partea pârâtă ar fi trebuit să răspundă și astfel ar fi fost deja administrată proba cu interogatoriul, deși ea nu a fost încă încuviințată. Prin urmare, sancțiunea anulării cererii de chemare în judecată pentru nedepunerea interogatoriului, probă care nici nu a fost încuviințată și nici supusă dezbaterii orale și contradictorii a părților, reprezintă o încălcare a accesului liber la justiție și a principiilor fundamentale ale procesului civil.

6. Mai susține că se încalcă și principiul egalității, deoarece, dacă pârâtul nu depune interogatoriul prin întâmpinare, sancțiunea va fi decăderea acestuia din dreptul de a administra această probă, și nu anularea cererii. Pe de altă parte, în ipoteza în care reclamantul se judecă cu o persoană fizică, nu ar fi avut obligația atașării interogatoriului cererii de chemare în judecată.

7. Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale și au fost instituite în vederea respectării bunei funcționări a justiției ca serviciu public.

8. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

9. Avocatul Poporului precizează că își menține punctul de vedere anterior exprimat, în sensul constituționalității dispozițiilor legale criticate, reținut de Curtea Constituțională în

deciziile nr. 407 din 3 iulie 2014

sau nr. 510 din 7 octombrie 2014.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl reprezintă dispozițiile art. 200 alin. (2) și (3) raportate la art. 194 lit. e) din Codul de procedură civilă. În realitate, examinând motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea reține că raportarea se face la art. 194 lit. e) teza a IV-a din Codul de procedură civilă. De asemenea, se observă că, după sesizarea Curții Constituționale, Codul de procedură civilă a fost republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, iar după renumerotare dispozițiile art. 200 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă se regăsesc, cu păstrarea soluției legislative, la art. 200 alin. (3) și (4) din Codul de procedură civilă. Textele de lege criticate au următorul cuprins:

- Art. 194 lit. e) teza a IV-a: "arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere. Când dovada se face prin înscrisuri, se vor aplica, în mod corespunzător, dispozițiile art. 150. Când reclamantul dorește să își dovedească cererea sau vreunul dintre capetele acesteia prin interogatoriul pârâtului, va cere înfățișarea în persoană a acestuia, dacă pârâtul este o persoană fizică. În cazurile în care legea prevede că pârâtul va răspunde în scris la interogatoriu, acesta va fi atașat cererii de chemare în judecată. Când se va cere dovada cu martori, se vor arăta numele, prenumele și adresa martorilor, dispozițiile art. 148 alin. (1) teza a II-a fiind aplicabile în mod corespunzător;";

- Art. 200 alin. (3) și (4): "(3) Când cererea nu îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194-197, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu mențiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancțiune obligația de a se desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispozițiile art. 202 alin. (3).

(4) Dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (3), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii."

13. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție, precum și ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că a mai examinat dispozițiile legale criticate prin raportare la critici similare, constatând constituționalitatea acestora, respectiv prin

Decizia nr. 27 din 3 februarie 2015

și

Decizia nr. 43 din 17 februarie 2015 , ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 197 din 25 martie 2015, sau

Decizia nr. 66 din 11 februarie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 17 aprilie 2014.

15. Curtea a reținut că prin dispozițiile legale criticate legiuitorul a dorit instituirea unei discipline procesuale tocmai pentru a garanta respectarea principiului accesului liber la justiție, dreptului la un proces echitabil și dreptului la apărare. În privința cererii de chemare în judecată, prin

Decizia nr. 66 din 11 februarie 2014 , Curtea a statuat că procedura regularizării cererii de chemare în judecată este justificată prin prisma finalității legitime urmărite de către legiuitor, și anume fixarea corectă a cadrului procesual, în vederea evitării acordării de noi termene de judecată pentru complinirea lipsurilor, ceea ce conduce atât la asigurarea dreptului de apărare al pârâtului, aflat în deplină cunoștință de cauză cu privire la obiectul cererii, motivele invocate și probele solicitate, precum și la asigurarea celerității procesului, permițând astfel o bună desfășurare a judecății într-un termen optim și previzibil, în sensul art. 6 din Codul de procedură civilă, element component al termenului rezonabil, reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituție. Curtea a mai reținut că instanțele de judecată sunt singurele competente să aprecieze, în concret, în ce măsură anumite lipsuri ale cererii de chemare în judecată au o suficientă gravitate pentru a justifica anularea cererii în procedura regularizării.

16. Potrivit art. 194 lit. e) teza a IV-a din Codul de procedură civilă, în cazurile în care legea prevede că pârâtul va răspunde în scris la interogatoriu, acesta va fi atașat cererii de chemare în judecată. Simetric cu cererea de chemare în judecată, potrivit art. 205 alin. (2) lit. c) din Codul de procedură civilă, dispozițiile art. 194 lit. e) sunt aplicabile în mod corespunzător și în cazul arătării dovezilor de către pârât, acesta fiind așadar obligat la rândul său să atașeze interogatoriul întâmpinării atunci când reclamantul are calitatea de persoană juridică de drept public sau privat.

17. Curtea a mai reținut că, având în vedere că reclamantul este cel care declanșează procesul civil prin introducerea cererii de chemare în judecată, este firesc ca acesta, odată cu formularea pretențiilor, să facă cunoscute pârâtului atât motivele de fapt și de drept, cât și dovezile pe care se întemeiază cererea, prin aceasta dându-se expresie și dispozițiilor art. 14 alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora părțile trebuie să își facă cunoscute reciproc și în timp util, direct sau prin intermediul instanței, după caz, motivele de fapt și de drept pe care își întemeiază pretențiile și apărările, precum și mijloacele de probă de care înțeleg să se folosească, astfel încât fiecare dintre ele să își poată organiza apărarea. De aceea, art. 254 alin. (1) din Codul de procedură civilă prevede că probele se depun, sub sancțiunea decăderii, de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, iar de către pârât prin întâmpinare, dacă legea nu dispune altfel. Reglementarea sancțiunii decăderii ține de opțiunea legiuitorului în virtutea dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", și urmărește disciplinarea părților din proces și asigurarea celerității judecării cauzei, părțile având posibilitatea încă din etapa anterioară judecății de a indica dovezile. Totodată, sancțiunea procesuală a decăderii asigură părților un cadru procesual stabil, ceea ce determină previzibilitatea desfășurării ulterioare a procesului, corespunzător noii viziuni a reglementării procesual civile.

18. În ceea ce privește reglementarea diferită de administrare a probei cu interogatoriu pentru persoanele juridice, Curtea a reținut prin

Decizia nr. 633 din 11 noiembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 9 ianuarie 2015, că deosebirea de statut juridic dintre persoanele fizice și persoanele juridice justifică în mod obiectiv aplicarea unui tratament juridic diferit în ceea ce privește răspunsul dat la interogatoriu, în cadrul unui proces civil.

19. Procedura de administrare a probei interogatoriului nu încalcă principiul egalități armelor, întrucât acest principiu nu presupune o egalitate formală, în sensul reglementării unor proceduri identice indiferent de statutul juridic sau calitatea procesuală a părților, ci o egalitate materială, în sensul că prin procedurile, chiar diferit reglementate, să se ajungă la echitate procesuală între părți, cu alte cuvinte să se ajungă la o egalitate de rezultat.

20. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

21. Având în vedere că nu s-a constatat încălcarea vreunui drept sau vreunei libertăți fundamentale, invocarea dispozițiilor art. 53 din Constituție nu poate fi reținută, aceasta neavând incidență în cauză.

22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ștefan Nistor în Dosarul nr. 7.082/3/2014/a1 al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și constată că dispozițiile art. 200 alin. (3) și (4) raportate la cele ale art. 194 lit. e) teza a IV-a din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 29 septembrie 2015.