Decizia nr. 627/2015

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader

- judecător

Mihaela Ionescu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (2) și

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 255/2013

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 135/2010

privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, excepție ridicată de Irinel Nicolae Munteanu în Dosarul nr. 3.527/84/2008* al Curții de Apel Cluj - Secția penală și de minori și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 739D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, având în vedere

Decizia nr. 24 din 3 februarie 2015

în care Curtea a analizat critici similare.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 23 martie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 3.527/84/2008*, Curtea de Apel Cluj - Secția penală și de minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (2) și

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 255/2013

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 135/2010

privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale. Excepția a fost ridicată de Irinel Nicolae Munteanu într-o cauză având ca obiect rejudecarea apelului formulat împotriva sentinței penale prin care autorul excepției, printre alții, a fost condamnat pentru săvârșirea mai multor infracțiuni contra siguranței și integrității sistemelor și datelor informatice și a infracțiunii de constituire de grup infracțional organizat.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul susține că prevederile criticate sunt contrare dispozițiilor constituționale și convenționale invocate, în măsura în care, în cauzele aflate în curs de judecată a apelului la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, nu se permite instanței de apel realizarea unui control asupra legalității actului de sesizare, a probelor și a actelor procesuale efectuate de organele de urmărire penală în cursul urmăririi penale și restituirea cauzei la organele de urmărire penală în vederea refacerii actului de sesizare sau a actelor procesuale.

6. Cât privește dispozițiile

art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 , susține că acestea încalcă principiul egalității în drepturi prevăzut la art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, inculpații care au fost trimiși în judecată, potrivit dispozițiilor Codului de procedură penală din 1968, și cu privire la care nu a fost depășită faza procesuală a camerei preliminare la data intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală, beneficiind de dreptul de a invoca nulități absolute și nulități relative intervenite în cursul urmăririi penale, care pot conduce la restituirea cauzelor la parchet, în timp ce inculpații trimiși în judecată conform prevederilor aceluiași cod, dar ale căror cauze se aflau în faza apelului la data anterior arătată, sunt privați de beneficiile conferite de procedura camerei preliminare și nu mai pot invoca încălcările anterior menționate, fiind ținuți de interdicțiile prevăzute de Codul de procedură penală. Arată că, întrucât verificarea legalității administrării probelor se face numai de către judecătorul de cameră preliminară, se înfăptuiește o justiție inegală față de persoanele aflate în curs de judecată în faza apelului la momentul intrării în vigoare a Codului de procedură penală, în raport de cele aflate la acel moment în procedura de cameră preliminară, cu toate că aceste persoane au fost urmărite penal sub imperiul aceluiași cod.

7. Referitor la pretinsa încălcare prin dispozițiile

art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013

a prevederilor art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală, subliniază că o componentă a garanțiilor unui proces echitabil este principiul egalității armelor, ce semnifică aplicarea unui tratament egal pe toată durata desfășurării procedurii în fața unei instanțe de judecată, fără ca una dintre părți să fie dezavantajată în raport cu cealaltă. Susține, totodată, că principiul contradictorialității, care este o altă componentă a dreptului la un proces echitabil, presupune, în esență, posibilitatea pentru părțile unui proces de a lua cunoștință de toate probele și observațiile prezentate judecătorului, de natură să îi influențeze decizia, făcându-se trimitere la

Decizia Curții Constituționale nr. 1.456 din 4 noiembrie 2011 . Arată că, în condițiile în care etapa procedurii în camera preliminară nu există în cazul inculpaților care erau judecați în apel la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, acestora le este încălcat dreptul de a formula cereri și de a invoca excepții referitoare la legalitatea actelor de urmărire penală, fapt ce determină caracterul inechitabil față de aceste persoane al procesului penal derulat.

8. Susține, de asemenea, că dispozițiile

art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013

contravin normei constituționale prevăzute la art. 24 alin. (1), întrucât limitează dreptul la apărare al inculpaților trimiși în judecată sub imperiul Codului de procedură penală din 1968 și judecați în faza procesuală a apelului la intrarea în vigoare a actualului Cod de procedură penală, fără a le oferi remediile procesuale necesare sub aspectul posibilității invocării unor încălcări ale dispozițiilor legale, săvârșite pe parcursul efectuării activității de urmărire penală.

9. Cu privire la pretinsa încălcare prin prevederile

art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013

a dispozițiilor art. 53 din Constituție, subliniază că restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți trebuie să aibă caracter excepțional și temporar și nu trebuie să afecteze substanța respectivelor drepturi sau libertăți. Face trimitere, în acest sens, la

Decizia Curții Constituționale nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009 , precum și la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și la Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice. Arată că în situația unor astfel de restrângeri se impune aplicarea de către legiuitor a principiului est modus in rebus, măsurile instituite fiind necesar să fie suficient de rezonabile pentru a nu pune în pericol însăși existența dreptului.

10. Arată că principiul egalității în drepturi este reglementat în art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și în cuprinsul Protocolului nr. 12 la Convenție, în art. 20-21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, arată că dreptul la un proces echitabil se regăsește în art. 6 din Convenție și în art. 47 din Cartă, că dreptul la apărare este prevăzut în art. 6 paragraful 3 din Convenție și art. 48 alin. (2) din Cartă și că România a ratificat actele europene arătate, condiții în care încălcarea prin prevederile

art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013

a normelor de drept european la care autorul face referire contravine dispozițiilor art. 20 din Constituție.

11. Referitor la pretinsa neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 , arată că prin reglementarea situațiilor tranzitorii generate de intrarea în vigoare a Codului de procedură penală, din perspectiva criticată, nu s-a asigurat proporționalitatea între scopul urmărit, acela de accelerare a soluționării cauzelor, și nevoia de garantare a drepturilor fundamentale ale persoanelor cercetate penal. Susține, astfel, că prevederile

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 255/2013

nu așază pe poziții de egalitate procesuală persoanele supuse instrucției penale în momentul intrării în vigoare a actualului Cod de procedură penală, în raport cu persoanele ale căror cauze vor începe să fie judecate sub imperiul noii reglementări, doar acestea din urmă având pe deplin garantate drepturile constituționale în desfășurarea anchetei penale. Se arată că și dispozițiile

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 255/2013

contravin prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2), art. 20, art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (1), art. 53 și art. 124 alin. (2), argumentele invocate în susținerea neconstituționalității dispozițiilor

art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013

fiind aplicabile mutatis mutandis și în această ipoteză.

12. Curtea de Apel Cluj - Secția penală și de minori opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că dispozițiile criticate sunt norme tranzitorii care reglementează regimul nulităților actelor și lucrărilor de urmărire penală sau ale judecătorului, efectuate înainte de intrarea în vigoare a legii noi și invocate sub imperiul noii legi procesual penale, respectiv procedura aplicabilă apelurilor aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală. Totodată, arată că normele procesual penale criticate nu încalcă principiul egalității în drepturi, dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare, întrucât nu înlătură posibilitatea inculpatului de a-și apăra drepturile și interesele legitime în cadrul soluționării apelului, de a beneficia de toate drepturile și garanțiile procesuale, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanță imparțială și independentă, condiții care sunt asigurate și în situația judecării cauzelor în apel, după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală. Aceasta cu atât mai mult cu cât calea de atac a apelului este una devolutivă, instanța fiind obligată să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept (substanțial și procesual), permițând deci realizarea unei verificări multilaterale a hotărârii atacate, în baza lucrărilor și materialelor din dosarul cauzei. Apreciază că nu există nicio diferență de tratament juridic între persoanele urmărite penal sub imperiul legii vechi, cu privire la care procesul se afla deja în faza apelului la 1 februarie 2014, și, respectiv, persoanele urmărite penal tot sub imperiul legii vechi, dar față de care nu s-a depășit faza camerei preliminare la data intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală, întrucât nu este vorba de persoane aflate în aceeași situație cărora li se aplică un tratament diferențiat, ci sunt persoane în situații juridice diferite, în stadii procesuale diferite, cărora li se aplică proceduri diferite, aferente legii în vigoare la momentul corespunzător fazei procesuale în care se găsesc. Arată, de asemenea, că textele de lege criticate nu aduc atingere nici dispozițiilor convenționale privind egalitatea în fața legii, dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare de vreme ce inculpatul se bucură de aceleași drepturi și garanții procesuale, chiar dacă într-o altă modalitate de valorificare, de exercitare, respectiv în condițiile și modalitățile reglementate prin dispozițiile tranzitorii cu raportare la noua lege procesual penală.

13. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

14. Avocatul Poporului arată că a transmis punctul său de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată, în dosarele Curții nr. 202D/2014 și nr. 567D/2014, în sensul că prevederile art. 4 alin. (2) și

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 255/2013

sunt constituționale, punct de vedere reținut în

deciziile nr. 631 din 11 noiembrie 2014

și nr. 24 din 3 februarie 2015.

15. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

16. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

17. Obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 4 alin. (2) și

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 255/2013

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 135/2010

privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, care au următorul cuprins:

- Art. 4 alin. (2): "Nulitatea oricărui act sau oricărei lucrări efectuate înainte de intrarea în vigoare a legii noi poate fi invocată numai în condițiile Codului de procedură penală."

- Art. 10 alin. (1): "Apelurile aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală se soluționează de către aceeași instanță, potrivit dispozițiilor din legea nouă privitoare la apel."

18. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și art. 124 alin. (2) referitor la înfăptuirea justiției, precum și dispozițiilor art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ale Protocolului nr. 12 la Convenție și ale art. 20-21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, referitoare la egalitatea în fața legii și la interzicerea discriminării, art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, cu privire la dreptul la un proces echitabil, art. 6 paragraful 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 48 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, cu privire la dreptul la apărare și art. 18 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 52 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, referitoare la condițiile restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

19. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prin

Decizia nr. 24 din 3 februarie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 236 din 7 aprilie 2015, a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (2) și

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 , în raport de critici similare cu cele invocate în prezenta cauză, reținând, în esență, la paragrafele 20-33, următoarele:

20. Reglementarea în noul Cod de procedură penală a procedurii camerei preliminare are ca scop soluționarea cu celeritate a cauzelor penale, având în vedere că, potrivit Codului de procedură penală din 1968, începerea cercetării judecătorești era tergiversată de cererile și excepțiile formulate de părți, care aveau ca efect restituirea cauzelor la procuror, de multe ori, după perioade lungi de timp de la data sesizării instanței. De aceea, art. 281 alin. (4) lit. a) și art. 282 alin. (4) lit. a) din actualul Cod de procedură penală prevăd că nulitatea absolută reglementată la art. 281 alin. (1) lit. e) și f) și cea relativă prevăzută la art. 282 alin. (1) vizând încălcări ale drepturilor părților în faza de urmărire penală pot fi invocate până la încheierea procedurii de cameră preliminară.

21. Totodată, potrivit noii reglementări, apelul este singura cale de atac integral devolutivă împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță, fiind reglementată la art. 408-425 din Codul de procedură penală. Hotărârea instanței de apel rămâne definitivă de la data pronunțării acesteia atunci când apelul a fost admis și procesul a luat sfârșit în fața instanței de apel, conform art. 552 alin. (1) din Codul de procedură penală, aceasta fiind totodată executorie, potrivit art. 550 alin. (1) din același cod.

22. Spre deosebire de actuala reglementare, potrivit art. 197 alin. 4 din Codul de procedură penală din 1968, nulitatea relativă a actului putea interveni numai dacă încălcările dispozițiilor legale erau invocate în cursul efectuării actului, când partea este prezentă, sau la primul termen de judecată cu procedura completă, când partea lipsea la efectuarea actului, iar instanța lua în considerare din oficiu încălcările, în orice stare a procesului, dacă anularea actului era necesară pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei. De asemenea, apelul reglementat la art. 361-385 din acest cod era o cale ordinară de atac. Cu apel puteau fi atacate toate sentințele, cu excepția celor prevăzute la art. 361 alin. 1 lit. a)-f) din Codul de procedură penală din 1968, și anume: sentințele pronunțate de judecătorii; sentințele pronunțate de tribunalele militare; sentințele pronunțate de curțile de apel și Curtea Militară de Apel; sentințele pronunțate de secția penală a Curții Supreme de Justiție; sentințele de dezînvestire și sentințele pronunțate în materia executării hotărârilor penale, precum și cele privind reabilitarea.

23. Așa încât, având în vedere diferențele de reglementare anterior reținute, faptul că normele procesual penale sunt de imediată aplicare, precum și necesitatea asigurării continuității în aplicarea normelor procesual penale prevăzute în cele două coduri succesive, a fost adoptată

Legea nr. 255/2013

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 135/2010

privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale.

24. În aceste condiții, Curtea a constatat că aplicarea în cadrul proceselor în curs a normei procesuale criticate reprezintă o concretizare a principiului aplicării imediate a legii noi, potrivit căruia legea nouă se aplică de îndată tuturor situațiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum și efectelor viitoare ale unor situații juridice anterior născute, dar neconsumate la data intrării în vigoare a legii noi.

25. De asemenea, Curtea a reținut că aplicarea textelor criticate proceselor aflate în curs de desfășurare la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală nu este de natură a crea discriminare între persoanele care cad sub incidența

art. 6 din Legea nr. 255/2013 , ale căror cauze sunt în curs de judecată în primă instanță, în care la data anterior arătată nu începuse cercetarea judecătorească, persoane care pot formula excepții și invoca nulități referitoare la actele de urmărire penală, până la încheierea procedurii de judecată în camera preliminară, pe de o parte, și persoanele ale căror cauze se aflau în faza apelului la acea dată și care nu se pot prevala de aceste drepturi procesuale, pe de altă parte. Curtea a constatat că ipotezele procesuale în care aceste părți se află sunt diferite, în sensul că, prin acceptarea principiului aplicării imediate a legii procesual penale, remediile juridice de care persoanele aflate în diverse stadii procesuale beneficiază nu pot fi decât diferite. O atare abordare nu poate fi contrară art. 16 din Constituție, din moment ce mecanismele procedurale puse la dispoziția părților sunt capabile să surmonteze problemele de fapt și de drept cu care acestea se confruntă. În acest sens, Curtea a avut în vedere faptul că, în privința persoanelor ale căror cauze erau în faza apelului la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, posibilitatea de a invoca și solicita constatarea nulității a subzistat în condițiile art. 197 din Codul de procedură penală din 1968, această posibilitate putând fi exercitată în orice fază a procesului penal. Faptul că legiuitorul, începând cu data de 1 februarie 2014, a eliminat această posibilitate în cauzele aflate în apel nu echivalează cu crearea unei situații juridice mai grele acestor persoane în raport cu cele care nu au depășit procedura de cameră preliminară. Din contră, legiuitorul a optat pentru o egalizare a situațiilor celor două categorii de persoane, punând capăt posibilității instanței sau părților de a invoca nulități, în condițiile art. 197 din Codul de procedură penală din 1968, în cauzele pendinte la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală actual. Așadar, legiuitorul a recurs la stabilirea unui moment procesual fix, determinat, până la care nulitățile pot fi invocate de părți sau din oficiu. Pentru atingerea acestui scop legitim, soluția legislativă prevăzută prin textul criticat prevede o măsură adecvată, necesară și care păstrează un just echilibru între interesul colectiv și cel individual, subiectiv.

26. Or, în lipsa unei asemenea norme tranzitorii, s-ar fi ajuns ca prin supraviețuirea legii vechi de procedură penală, cauzelor aflate în apel pe rolul instanțelor de judecată la 1 februarie 2014 să li se aplice art. 197 din Codul de procedură penală din 1968, situație ce ar fi creat, ea însăși, un privilegiu în favoarea părților implicate în aceste cauze, față de persoanele ale căror cauze nu au depășit faza camerei preliminare, conform Codului de procedură penală în vigoare, care pot invoca nulitățile actelor și lucrărilor efectuate doar până la sfârșitul acestei faze.

27. Prin urmare, Curtea a constatat că prevederile art. 4 alin. (2) și

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 255/2013

nu contravin dispozițiilor art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, prevederilor art. 14 din Convenție, art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție și art. 20-21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene referitoare la egalitatea în fața legii și la nediscriminare.

28. Referitor la pretinsa încălcare prin textele criticate a dreptului la un proces echitabil și a dreptului la apărare, având în vedere argumentele anterior arătate, Curtea a constatat că părțile ale căror cauze erau în curs de judecată în apel la data intrării în vigoare a actualului Cod de procedură penală au avut posibilitatea să invoce excepții referitoare la efectuarea actelor de urmărire penală, respectiv să invoce nulități, în fața primei instanțe, înaintea datei intrării în vigoare a codului anterior referit, așa încât, pentru aceste motive, Curtea a constatat că dispozițiile art. 4 alin. (2) și

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 255/2013

nu încalcă dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare, reglementate la art. 21 alin. (3) și art. 24 din Constituție, la art. 6 din Convenție și la art. 48 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

29. Pentru aceleași considerente, Curtea nu a reținut nici încălcarea, prin textele criticate, a dispozițiilor art. 124 alin. (2) din Constituție.

30. Totodată, având în vedere că prevederile art. 4 alin. (2) și

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 255/2013

nu sunt de natură a aduce atingere drepturilor fundamentale prevăzute la art. 16 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (3) și art. 24 alin. (1) din Constituție, Curtea nu a reținut nici incidența în cauză a dispozițiilor art. 53 din Legea fundamentală.

31. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudența Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziei anterior arătate sunt aplicabile și în prezenta cauză.

32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Irinel Nicolae Munteanu în Dosarul nr. 3.527/84/2008* al Curții de Apel Cluj - Secția penală și de minori și constată că dispozițiile art. 4 alin. (2) și

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 255/2013

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 135/2010

privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Cluj - Secția penală și de minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 8 octombrie 2015.