Acordul din 1 decembrie 2014
între Guvernul României și Guvernul Jersey privind schimbul de informații în domeniul fiscal
prezumat în vigoare
Întrucât Guvernul României și Guvernul Jersey (denumite în continuare părțile) doresc să extindă și să faciliteze schimbul de informații referitor la impozite,
întrucât este cunoscut faptul că Guvernul Jersey are dreptul, în baza prevederilor Împuternicirii acordate acestuia de Regatul Unit, să negocieze, să încheie, să aplice și, sub rezerva prevederilor prezentului acord, să înceteze valabilitatea unui acord privind schimbul de informații în domeniul fiscal cu Guvernul României,
astfel, prin urmare, părțile au convenit să încheie următorul acord care conține obligații numai pentru părți:
Articolul 1
Obiectul și scopul acordului
Autoritățile competente ale părților își vor acorda asistență prin schimb de informații care se consideră că sunt relevante pentru administrarea și aplicarea legislației interne a părților referitoare la impozitele de orice fel și natură acoperite de prezentul acord și percepute în numele părților. Astfel de informații vor include informații care se consideră că sunt relevante pentru determinarea, stabilirea și colectarea unor astfel de impozite, recuperarea și executarea titlurilor de creanță sau investigarea ori urmărirea penală a aspectelor fiscale. Informațiile vor fi schimbate în conformitate cu prevederile prezentului acord și vor fi tratate ca fiind confidențiale conform modalității prevăzute la articolul 7. Drepturile și măsurile de protecție asigurate persoanelor de legislația sau de practica administrativă a părții solicitate rămân aplicabile în măsura în care acestea nu împiedică sau nu amână în mod nejustificat schimbul efectiv de informații.
Articolul 2
Jurisdicția
O parte solicitată nu este obligată să furnizeze informații care nu sunt deținute de autoritățile sale sau care nu se află în posesia ori sub controlul unor persoane sau care pot fi obținute de persoane aflate în jurisdicția sa teritorială.
Articolul 3
Impozite vizate
Impozitele care fac obiectul prezentului acord sunt impozitele de orice fel și natură stabilite de legislația părților.
Articolul 4
Definiții
1. În scopurile prezentului acord, în măsura în care nu este definit în alt mod, termenul:
a) România înseamnă teritoriul de stat al României, inclusiv marea sa teritorială și spațiul aerian de deasupra acestora, asupra cărora România își exercită suveranitatea, precum și zona contiguă, platoul continental și zona economică exclusivă asupra cărora România exercită drepturi suverane și jurisdicție, în conformitate cu legislația sa și cu normele și principiile dreptului internațional;
b) Jersey înseamnă Bailiwick of Jersey, inclusiv marea teritorială;
c) autoritate competentă înseamnă:
(i) în cazul României, ministrul finanțelor publice sau reprezentantul său autorizat;
(ii) în cazul Jersey, ministrul trezoreriei și resurselor sau reprezentantul său autorizat;
d) persoană include o persoană fizică, o societate și orice altă asociere de persoane;
e) societate înseamnă orice persoană juridică sau orice entitate care este considerată ca fiind o persoană juridică în scopul impozitării;
f) societate cotată la bursă înseamnă orice societate a cărei clasă principală de acțiuni este listată la o bursă de valori recunoscută, cu condiția ca acțiunile sale listate să poată fi cumpărate sau vândute cu ușurință de către public. Acțiunile pot fi cumpărate sau vândute "de către public" atunci când cumpărarea sau vânzarea acțiunilor nu este restricționată implicit sau explicit la un grup limitat de investitori;
g) clasă principală de acțiuni înseamnă clasa sau clasele de acțiuni reprezentând o majoritate a drepturilor de vot și a valorii societății;
h) bursă de valori recunoscută înseamnă orice bursă de valori asupra căreia convin autoritățile competente ale părților;
i) fond sau schemă colectivă de investiții înseamnă orice vehicul de investiții cumulate, indiferent de forma juridică. Expresia fond sau schemă publică colectivă de investiții înseamnă orice fond sau schemă colectivă de investiții în care unitățile, acțiunile sau alte drepturi într-un fond sau într-o schemă pot fi cumpărate, vândute sau răscumpărate cu ușurință de către public. Unitățile, acțiunile sau alte drepturi într-un fond sau într-o schemă pot fi cumpărate, vândute sau răscumpărate cu ușurință "de către public" atunci când cumpărarea, vânzarea sau răscumpărarea nu este restricționată implicit sau explicit la un grup limitat de investitori;
j) impozit înseamnă orice impozit pentru care se aplică prezentul acord;
k) parte solicitantă înseamnă partea care solicită informații;
l) parte solicitată înseamnă partea căreia îi sunt solicitate informații;
m) măsuri de obținere a informațiilor înseamnă legi și proceduri administrative sau judiciare care permit unei părți să obțină și să furnizeze informațiile solicitate;
n) informații înseamnă orice fapt, declarație, document sau alt înscris sub orice formă posibilă;
o) aspecte fiscale de natură penală înseamnă aspecte fiscale care implică un comportament intenționat care este supus urmăririi penale în baza legislației de drept penal a părții solicitante;
p) legislație de drept penal înseamnă toate prevederile de drept penal care sunt prevăzute astfel în legislația internă, indiferent dacă acestea sunt cuprinse în legislația fiscală, în codul penal sau în alte reglementări.
2. În ceea ce privește aplicarea prezentului acord în orice moment de o parte, orice termen care nu este definit în acesta va avea, dacă contextul nu cere o interpretare diferită, înțelesul pe care îl are la momentul respectiv în baza legislației acelei părți, orice înțeles pe care îl are în baza legislației fiscale în vigoare în acea parte prevalând asupra înțelesului pe care termenul îl are în baza altor legi ale acelei părți.
Articolul 5
Schimbul de informații la cerere
1. Autoritatea competentă a părții solicitate va furniza la cerere informații în scopurile prevăzute la articolul 1. Astfel de informații vor fi schimbate indiferent dacă partea solicitată are nevoie de astfel de informații pentru scopurile sale fiscale proprii sau dacă comportamentul investigat constituie o faptă penală în baza legislației părții solicitate atunci când un astfel de comportament a avut loc pe teritoriul părții solicitate. Autoritatea competentă a părții solicitante va face o solicitare de informații în baza prezentului articol numai atunci când aceasta nu poate obține informațiile solicitate prin alte mijloace, cu excepția cazului în care recurgerea la astfel de mijloace ar da naștere unor dificultăți majore.
2. Atunci când informațiile aflate în posesia autorității competente a părții solicitate nu sunt suficiente pentru a-i permite acesteia să răspundă solicitării de informații, partea solicitată va folosi toate măsurile corespunzătoare de colectare a informațiilor care sunt necesare pentru a putea transmite părții solicitante informațiile solicitate, chiar dacă partea solicitată nu are nevoie de astfel de informații pentru scopurile sale fiscale proprii.
3. Atunci când se solicită în mod expres de către autoritatea competentă a părții solicitante, autoritatea competentă a părții solicitate va furniza informații în baza prezentului articol, în măsura în care legislația sa internă îi permite acest lucru, sub formă de depoziții ale martorilor și copii autentificate ale înscrisurilor originale.
4. În scopurile menționate la articolul 1 și în conformitate cu articolul 2 din prezentul acord, fiecare parte se va asigura că autoritățile sale competente au autoritatea să obțină și să furnizeze la cerere:
a) informații deținute de bănci, de alte instituții financiare și de orice persoană care acționează ca agent sau în calitate fiduciară, inclusiv împuterniciții și administratorii;
b) (i) informații privind dreptul de proprietate legal și efectiv asupra societăților, parteneriatelor și a altor persoane, inclusiv informații privind dreptul de proprietate asupra tuturor acestor persoane aflate într-un lanț de proprietate;
(ii) în cazul trusturilor, informații privind constituitorii, administratorii, protectorii și beneficiarii;
(iii) în cazul fundațiilor, informații privind fondatorii, membrii consiliului fundației și beneficiarii; și
(iv) în cazul fondurilor sau schemelor colective de investiții, informații privind acțiunile, unitățile și alte drepturi,
cu condiția ca prezentul acord să nu stabilească în sarcina unei părți obligația de a obține și de a furniza informații privind dreptul de proprietate cu privire la societățile cotate la bursă sau fondurile ori schemele publice colective de investiții, cu excepția cazului în care astfel de informații pot fi obținute fără a da naștere unor dificultăți majore.
5. Autoritatea competentă a părții solicitante va furniza în scris următoarele informații autorității competente a părții solicitate în momentul în care va face o solicitare de informații în baza prezentului acord pentru a demonstra relevanța previzibilă a informațiilor pentru cererea respectivă:
a) identitatea persoanei aflate sub examinare sau investigare;
b) perioada pentru care sunt solicitate informațiile;
c) natura informațiilor solicitate și forma în care partea solicitantă ar prefera să le primească;
d) scopul fiscal pentru care sunt necesare informațiile;
e) motivele care au condus la presupunerea că informațiile solicitate sunt deținute de partea solicitată sau se află în posesia ori sub controlul unei persoane sau pot fi obținute de o persoană aflată sub jurisdicția părții solicitate;
f) în măsura în care sunt cunoscute, numele și adresa oricărei persoane care se presupune că se află în posesia ori controlează sau ar putea obține informațiile solicitate;
g) o declarație din care să rezulte că solicitarea este conformă cu legislația și cu practicile administrative ale părții solicitante, iar dacă informațiile solicitate s-ar fi aflat în jurisdicția părții solicitante atunci autoritatea competentă a părții solicitante ar fi fost în măsură să obțină informațiile în baza legislației părții solicitante sau în cadrul practicii administrative normale și că aceasta este conformă cu prezentul acord;
h) o declarație din care să rezulte că partea solicitantă a urmat toate mijloacele posibile de obținere a informațiilor de pe teritoriul său, cu excepția celor care ar fi dat naștere unor dificultăți majore.
6. Autoritatea competentă a părții solicitate va confirma autorității competente a părții solicitante primirea solicitării și va depune toate eforturile necesare pentru a transmite informațiile solicitate părții solicitante în cel mai scurt timp posibil.
Articolul 6
Posibilitatea de a refuza o solicitare
1. Autoritatea competentă a părții solicitate poate refuza o solicitare atunci când:
a) solicitarea nu este făcută în conformitate cu prezentul acord;
b) partea solicitantă nu a urmat toate mijloacele posibile de obținere a informațiilor de pe teritoriul său, cu excepția cazului în care recurgerea la astfel de mijloace ar fi dat naștere unor dificultăți majore; sau
c) dezvăluirea informațiilor solicitate ar fi contrară ordinii publice (ordre public) a părții solicitate.
2. Prezentul acord nu va impune unei părți solicitate nicio obligație de a obține sau de a furniza informații care:
a) sunt supuse confidențialității dintre avocat și client, în cazul României, sau sunt supuse privilegiului legal, în cazul Jersey; sau
b) sunt supuse unui secret comercial, de afaceri, industrial sau profesional ori unui procedeu de fabricație, cu condiția ca informațiile prevăzute la paragraful 4 al articolului 5 să nu fie tratate doar din acel motiv ca fiind un secret sau un procedeu de fabricație.
3. O solicitare de informații nu va putea fi refuzată pe motiv că titlul de creanță care a dat naștere solicitării este contestat.
4. Partea solicitată nu va fi obligată să obțină și să furnizeze informații pe care partea solicitantă nu le-ar putea obține în baza legislației sale proprii în scopul administrării sau aplicării legislației sale fiscale proprii sau ca răspuns la o solicitare întemeiată făcută în circumstanțe similare de partea solicitată în baza prezentului acord.
5. Partea solicitată poate refuza o solicitare de informații dacă informațiile sunt solicitate de partea solicitantă în scopul administrării sau aplicării unei prevederi din legislația fiscală a părții solicitante sau a oricărei cerințe legate de aceasta prin care se face discriminare între un național al părții solicitate și un național al părții solicitante aflat în aceeași situație.
Articolul 7
Confidențialitatea
1. Toate informațiile furnizate și primite de autoritățile competente ale părților vor fi tratate ca fiind confidențiale.
2. Astfel de informații nu vor putea fi utilizate în alte scopuri decât cele menționate în articolul 1 fără consimțământul prealabil în scris al autorității competente a părții solicitate.
3. Astfel de informații vor fi dezvăluite numai persoanelor sau autorităților (inclusiv instanțelor judecătorești și organelor administrative) care au competență în ceea ce privește scopurile menționate în articolul 1 și vor fi utilizate de asemenea persoane sau autorități numai în aceste scopuri, inclusiv în soluționarea unei contestații. În acest scop, informațiile pot fi dezvăluite în procedurile judecătorești sau în deciziile judiciare.
4. Informațiile furnizate unei părți solicitante în baza prezentului acord nu pot fi dezvăluite unei alte jurisdicții.
Articolul 8
Costuri
1. Cu excepția situației în care autoritățile competente ale părților convin altceva, costurile obișnuite ocazionate de acordarea de asistență vor fi suportate de partea solicitată, iar costurile extraordinare legate de acordarea de asistență (inclusiv costurile de angajare a unor consultanți externi în cazul unor litigii sau în alte scopuri) vor fi suportate de partea solicitantă.
2. Autoritatea competentă a părții solicitate, înainte de a începe anchetele fiscale ca urmare a unei solicitări de informații și atunci când există o preocupare legată de unele costuri care se presupune că vor fi suportate de partea solicitantă, va informa autoritatea competentă a părții solicitante în legătură cu acele costuri și cu suma totală estimată a acestora. În momentul în care va primi informațiile respective, autoritatea competentă a părții solicitante va indica dacă mai dorește ca autoritatea competentă a părții solicitate să înceapă sau să continue anchetele fiscale.
3. Autoritățile competente ale părților se vor consulta din când în când în legătură cu prezentul articol, iar autoritatea competentă a părții solicitate se va consulta cu autoritatea competentă a părții solicitante în special atunci când costurile privind furnizarea de informații cu privire la o anumită solicitare se presupune că vor fi semnificative.
Articolul 9
Legislația de implementare
Părțile vor adopta orice legislație care este necesară pentru respectarea și aplicarea termenilor prezentului acord.
Articolul 10
Procedura amiabilă
1. Atunci când intervin dificultăți sau dubii între părți cu privire la implementarea sau interpretarea prezentului acord, autoritățile competente se vor strădui să rezolve situația pe calea unei înțelegeri amiabile.
2. În plus față de înțelegerea amiabilă la care se face referire în paragraful precedent, autoritățile competente ale părților pot conveni de comun acord cu privire la procedurile care vor fi utilizate în baza articolelor 5 și 8.
3. Autoritățile competente ale părților pot comunica direct între ele în scopul ajungerii la o înțelegere în baza prezentului articol.
4. De asemenea, părțile pot conveni cu privire la alte forme de soluționare a litigiilor, atunci când acest lucru devine necesar.
Articolul 11
Intrarea în vigoare
1. Prezentul acord se supune ratificării în conformitate cu legislația părților.
2. Fiecare parte va comunica în scris celeilalte părți îndeplinirea procedurii de ratificare. Prezentul acord va intra în vigoare în a 60-a zi de la data ultimei dintre aceste notificări și acesta va produce efecte:
a) pentru aspectele fiscale de natură penală, începând cu acea dată; și
b) pentru toate celelalte aspecte descrise în articolul 1, începând cu acea dată, însă numai în legătură cu perioadele fiscale care încep la acea dată sau după acea dată sau atunci când nu există o perioadă fiscală pentru toate veniturile impozabile obținute la acea dată sau după acea dată.
Articolul 12
Încetarea valabilității
1. Prezentul acord va rămâne în vigoare până când una dintre părți îi va înceta valabilitatea. Orice parte poate înceta valabilitatea prezentului acord prin transmiterea în scris către cealaltă parte a unei notificări prealabile de încetare a valabilității.
2. Încetarea valabilității va produce efecte în prima zi a lunii următoare expirării unei perioade de 6 luni de la data notificării de încetare a valabilității.
3. Dacă prezentul acord își încetează valabilitatea, părțile vor fi obligate să respecte prevederile articolului 7 cu privire la orice informații obținute în baza prezentului acord.
Drept care subsemnații, autorizați în mod corespunzător în acest scop, au semnat prezentul acord.
Semnat la Londra la 1 decembrie 2014, în două exemplare originale, în limbile română și engleză, ambele texte fiind egal autentice.
PENTRU GUVERNUL ROMÂNIEI
PENTRU GUVERNUL JERSEY
Ion Jinga,
Philip Bailhace,
ambasadorul României în Regatul
ministrul pentru relații externe
Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.