Decizia nr. 589/2015

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Cristina Teodora Pop

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 107, art. 108 lit. d) și art. 112 din Codul penal și ale art. 598 lit. d) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Gheorghe Copos în Dosarul nr. 40.607/3/2014 al Tribunalului București - Secția I penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 158 D/2015.

2. La apelul nominal răspunde autorul excepției, prezent personal și asistat de avocat Corneliu-Liviu Popescu din cadrul Baroului București, cu împuternicire avocațială depusă la dosar.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul domnului avocat Corneliu-Liviu Popescu, care pune concluzii de admitere a excepției de neconstituționalitate.

4. Cu privire la dispozițiile art. 107, art. 108 lit. d) și art. 112 din Codul penal se arată că, potrivit art. 2 alin. (1) din Codul penal, măsurile de siguranță sunt sancțiuni de drept penal și că raportul dintre fapta prevăzută de legea penală și infracțiune, așa cum aceasta din urmă este definită la art. 15 alin. (1) din Codul penal, este un raport gen-specie. Se observă că dispozițiile art. 44 alin. (9) din Constituție fac referire la bunuri destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni, și nu din orice fapte prevăzute de legea penală, atunci când prevede cu privire la confiscare. Or, prevederile art. 112 din Codul penal permit confiscarea specială în cazul săvârșirii unor fapte prevăzute de legea penală, situându-se, în acest fel, sub standardul de protecție constituțională prevăzut prin dispozițiile art. 44 alin. (9) din Legea fundamentală și venind, prin urmare, în contradicție cu acestea.

5. Referitor la prevederile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, se susține că acestea sunt discriminatorii sub aspectul accesului la justiție. Se arată că art. 598 din Codul de procedură penală permite formularea unei contestații la executare în condițiile în care prin aceasta se solicită micșorarea unei pedepse, iar art. 600 din același cod permite promovarea aceleiași căi extraordinare de atac pentru a solicita micșorarea unei obligații civile. Măsurile de siguranță însă nu pot face obiectul unei contestații la executare. Se subliniază că cele mai grave dintre sancțiunile prevăzute de Codul penal sunt pedepsele, iar cele mai puțin grave sunt obligațiile civile, între acestea situându-se măsurile de siguranță, care nu sunt pedepse, dar sunt sancțiuni de drept penal. Se observă că atât pentru micșorarea pedepselor, cât și pentru reducerea obligațiilor civile legiuitorul permite promovarea contestației la executare, în timp ce, în scopul micșorării măsurilor de siguranță, nu este permisă folosirea acestei căi extraordinare de atac. În consecință, se solicită Curții Constituționale pronunțarea unei soluții interpretative, prin care instanța de contencios constituțional să constate că prevederile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală sunt constituționale în măsura în care acestea permit formularea de contestații la executare și atunci când se invocă o cauză de stingere sau de micșorare a unei măsuri de siguranță.

6. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 107, art. 108 lit. d) și art. 112 din Codul penal și de respingere ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală.

7. În ceea ce privește prevederile art. 107, art. 108 lit. d) și art. 112 din Codul penal, se arată că autorul excepției de neconstituționalitate a fost condamnat pentru mai multe infracțiuni de evaziune fiscală și obligat la despăgubiri civile către Agenția Națională de Administrare Fiscală, pentru o parte dintre aceste infracțiuni fiind dispusă încetarea procesului penal și confiscarea unor sume de bani. În aceste condiții, se susține că este neîntemeiat argumentul conform căruia în prezenta cauză s-a dispus încetarea procesului penal pentru o faptă prevăzută de legea penală și nu pentru o infracțiune, atâta vreme cât în cauză s-a exercitat urmărirea penală, s-a pus în mișcare acțiunea penală, a avut loc o judecată, cu atât mai mult cu cât prescripția înlătură doar răspunderea penală și nu caracterul penal al faptei. Prin urmare, în cazul în care intervine prescripția răspunderii penale și se pronunță o soluție de încetare a procesului penal, și nu de achitare, fapta este și rămâne infracțiune, continuând să fie prevăzută de legea penală, nejustificată, săvârșită cu vinovăție, imputabilă făptuitorului, doar că, din cauza trecerii timpului, legiuitorul a înțeles să nu îi mai aplice acestuia o pedeapsă. Se arată că, prin urmare, și în prezenta cauză s-a dispus confiscarea specială pentru săvârșirea unei infracțiuni, și nu pentru săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, așa cum susține autorul excepției.

8. Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, se observă că, într-adevăr, măsurile de siguranță sunt dispuse pentru înlăturarea unei stări de pericol sau pentru prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și că, referitor la măsura confiscării speciale, art. 574 din Codul de procedură penală reglementează executarea acestei măsuri. Se susține că norma anterior referită se completează cu dispozițiile legale referitoare la contestația la executare. Se mai arată că confiscarea presupune luarea unui bun din proprietatea făptuitorului și trecerea sa în proprietatea statului, iar atunci când măsura analizată este dispusă printr-o hotărâre definitivă, aceasta dă naștere unui drept de creanță în favoarea statului. Prin urmare, tot ceea ce ține de punerea în executare a acestei măsuri de siguranță se soluționează conform dispozițiilor legale referitoare la punerea în executare a obligațiilor civile, specifice laturii civile a procesului penal; aceasta deoarece procesul penal nu se caracterizează printr-o latură penală, una civilă și una a măsurilor de siguranță, ci doar prin latura penală și prin cea civilă. Se susține că formularea unei contestații la executare cu privire la stingerea sau la micșorarea despăgubirilor impuse printr-o hotărâre definitivă ar fi de natură să afecteze autoritatea de lucru judecat a acestora, observație care este valabilă și pentru confiscarea specială. Se opinează că ceea ce s-ar putea invoca pe calea contestației la executare ar fi plata unei părți din suma de bani sau plata sumei de bani la care este obligat autorul infracțiunilor, drept cauză de stingere sau micșorare a măsurii de siguranță criticate, aspecte ce țin de executarea acestei măsuri. Se apreciază că autorul excepției încearcă prin raționamentul expus să folosească o cale de atac deghizată sub forma contestației la executare, prin care să înfrângă autoritatea de lucru judecat.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

9. Prin Încheierea din 20 ianuarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 40.607/3/2014, Tribunalul București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 107, art. 108 lit. d) și art. 112 din Codul penal și ale art. 598 lit. d) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Gheorghe Copos într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații la executare formulate conform art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, în condițiile în care, în cauza dedusă judecății, a fost constatată prescripția specială a faptelor comise și a fost luată față de autorul excepției măsura confiscării speciale, contestație prin care se solicită reducerea cuantumului măsurii confiscării speciale.

10. În motivarea excepției de neconstituționalitate, referitor la art. 107, art. 108 lit. d) și art. 112 din Codul penal, ce reglementează măsura confiscării speciale, se susține că sintagma "faptă prevăzută de legea penală" din cuprinsul acestora este de natură a contraveni dispozițiilor art. 44 alin. (9) din Constituție, care prevăd posibilitatea confiscării, în condițiile legii, doar a bunurilor destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni sau contravenții, nu și din alte fapte prevăzute de legea penală.

11. În ceea ce privește pretinsa neconstituționalitate a dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, se susține că acestea încalcă dreptul de acces liber la justiție și dreptul la un proces echitabil al persoanelor cărora le-au fost aplicate prin hotărâri judecătorești doar măsuri de siguranță, întrucât nu le dă și acestora posibilitatea de a formula contestație la executare împotriva hotărârilor în cauză, limitând sfera de aplicare a instituției anterior referite la hotărârile judecătorești prin care sunt aplicate pedepse. Se susțin, totodată că textul criticat creează discriminare între persoanele cărora le-au fost aplicate pedepse penale, care au dreptul de a promova contestație la executare, și cele cărora le sunt aplicate doar măsuri de siguranță, care nu beneficiază de acest drept.

12. Tribunalul București - Secția I penală arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Cu privire la dispozițiile art. 107, art. 108 lit. d) și art. 112 din Codul penal se susține că, potrivit art. 44 alin. (9) din Constituție, bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni pot fi confiscate în condițiile legii; or, textele criticate prevăd tocmai aceste condiții legale, fără a încălca prevederile normei constituționale invocate.

13. Referitor la dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, se arată că dispunerea unei măsuri de siguranță nu este echivalentă cu dispunerea unei pedepse penale și nu este întotdeauna consecința unei astfel de pedepse, măsurile de siguranță putând fi dispuse și față de persoane care au săvârșit fapte prevăzute de legea penală care nu constituie infracțiuni. Se susține că, pentru acest motiv, persoanele cărora li s-au aplicat pedepse penale nu se află în aceeași situație juridică cu cele cărora li s-au aplicat doar măsuri de siguranță, astfel încât nu poate fi reținută încălcarea prin textul criticat a dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală. Se arată, de asemenea, că persoanele cărora nu le-au fost aplicate pedepse penale au posibilitatea de a formula contestație la executare conform prevederilor art. 598 alin. (1) lit. a)-c) din Codul de procedură penală. Se observă că dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală sunt în acord cu normele de drept penal substanțial ce reglementează amnistia, prescripția, grațierea, acestea neproducând efecte asupra măsurilor de siguranță.

14. În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

15. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, susținerile reprezentantului autorului excepției, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

16. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

17. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, dispozițiile art. 107, art. 108 lit. d) și art. 112 din Codul penal și ale art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală. Din analiza excepției de neconstituționalitate Curtea constată că autorul critică, în realitate, prevederile art. 107, art. 108 lit. d) și art. 112 din Codul penal, cu referire la sintagma "faptă prevăzută de legea penală", și dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, cu referire la cuvântul "pedepse". Textele criticate au următorul cuprins:

- Art. 107 din Codul penal: "(1) Măsurile de siguranță au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii faptelor prevăzute de legea penală.

(2) Măsurile de siguranță se iau față de persoana care a comis o faptă prevăzută de legea penală, nejustificată.

(3) Măsurile de siguranță se pot lua și în situația în care făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă.";

- Art. 108 lit. d) din Codul penal: "Măsurile de siguranță sunt: [...] d) confiscarea specială [...]";

- Art. 112 din Codul penal: "(1) Sunt supuse confiscării speciale:

a) bunurile produse prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală;

b) bunurile care au fost folosite, în orice mod, sau destinate a fi folosite la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă, aparținând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor;

c) bunurile folosite, imediat după săvârșirea faptei, pentru a asigura scăparea făptuitorului sau păstrarea folosului ori a produsului obținut, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă, aparținând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor;

d) bunurile care au fost date pentru a determina săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală sau pentru a răsplăti pe făptuitor;

e) bunurile dobândite prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia;

f) bunurile a căror deținere este interzisă de legea penală.

(2) În cazul prevăzut în alin. (1) lit. b) și lit. c), dacă valoarea bunurilor supuse confiscării este vădit disproporționată față de natura și gravitatea faptei, se dispune confiscarea în parte, prin echivalent bănesc, ținând seama de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce și de contribuția bunului la aceasta. Dacă bunurile au fost produse, modificate sau adaptate în scopul săvârșirii faptei prevăzute de legea penală, se dispune confiscarea lor în întregime.

(3) În cazurile prevăzute în alin. (1) lit. b) și lit. c), dacă bunurile nu pot fi confiscate, întrucât nu aparțin infractorului, iar persoana căreia îi aparțin nu a cunoscut scopul folosirii lor, se va confisca echivalentul în bani al acestora, cu aplicarea dispozițiilor alin. (2).

(4) Dispozițiile alin. (1) lit. b) nu se aplică în cazul faptelor săvârșite prin presă.

(5) Dacă bunurile supuse confiscării potrivit alin. (1) lit. b)-e) nu se găsesc, în locul lor se confiscă bani și bunuri până la concurența valorii acestora.

(6) Se confiscă, de asemenea, bunurile și banii obținuți din exploatarea bunurilor supuse confiscării, precum și bunurile produse de acestea, cu excepția bunurilor prevăzute în alin. (1) lit. b) și lit. c).";

- Art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală: "(1) Contestația împotriva executării hotărârilor penale se poate face în următoarele cazuri: [...] d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei."

18. Se susține că prevederile art. 107, art. 108 lit. d) și art. 112 din Codul penal contravin dispozițiilor constituționale ale art. 44 alin. (9) referitor la dreptul de proprietate, iar cele ale art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală încalcă dispozițiile art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi și ale art. 21 alin. (1) și (2) cu privire la liberul acces la justiție din Constituție.

19. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că art. 44 din Constituție reglementează dreptul de proprietate privată, arătând că acesta, precum și creanțele asupra statului sunt garantate. În acest context, alin. (9) al aceluiași art. 44 reglementează una dintre garanțiile constituționale ale dreptului de proprietate privată, conform căreia confiscarea poate fi dispusă numai în condițiile legii asupra bunurilor destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții.

20. În aceste condiții, autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile art. 107 alin. (1) din Codul penal contravin dispozițiilor constituționale ale art. 44 alin. (9), întrucât fac trimitere la fapte prevăzute de legea penală și nu doar la infracțiuni și contravenții, atunci când reglementează cazurile în care poate fi dispusă măsura confiscării speciale.

21. Prin infracțiune se înțelege, conform prevederilor art. 15 alin. (1) din Codul penal, fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o, acestea fiind, așa cum arată și denumirea marginală a articolului anterior referit, și trăsăturile esențiale ale infracțiunii.

22. Confiscarea specială reprezintă o sancțiune de drept penal, respectiv o măsură de siguranță, care constă în transferul silit și gratuit al dreptului de proprietate asupra unor bunuri din patrimoniul persoanei care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, nejustificată, în patrimoniul statului, întrucât, având în vedere legătura acestor bunuri cu fapta săvârșită, deținerea lor în continuare de către persoana în cauză prezintă pericolul săvârșirii unor noi infracțiuni. Se deduce astfel intenția legiuitorului de a aplica măsura confiscării speciale și altor fapte prevăzute de legea penală decât cele care constituie infracțiuni, intenție reglementată expres prin art. 107 alin. (2) din Codul penal. De asemenea, conform art. 107 alin. (3) din Codul de procedură penală, măsurile de siguranță se pot lua și în situația în care făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă. O astfel de situație este și cea a intervenirii prescripției răspunderii penale.

23. Curtea constată că în prezenta cauză, conform Deciziei penale nr. 222/A din 4 martie 2014 a Curții de Apel București - Secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 3.134/2/2009, autorul excepției a fost condamnat pentru săvârșirea, în concurs, a trei infracțiuni de înșelăciune și a două infracțiuni de evaziune fiscală, pentru cele dintâi instanța dispunând încetarea procesului penal, potrivit art. 17 alin. (2) și art. 18 din Codul de procedură penală, ca urmare a intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale, conform art. 154 alin. (1) lit. d) și art. 155 alin. (4) din Codul penal. Prin aceeași decizie penală instanța a dispus măsura confiscării extinse și, în acest scop, menținerea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile ale autorului excepției, dispusă prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție nr. 48/P/2006 din 17 iulie 2008, respectiv asupra unor sume de bani.

24. Prin urmare, faptele săvârșite de autorul excepției de neconstituționalitate sunt și rămân infracțiuni, iar soluția de încetare a procesului penal ca urmare a constatării prescripției răspunderii penale, cu consecința neaplicării unei pedepse, nu este de natură a o transforma pe aceasta într-o faptă prevăzută de legea penală ce nu constituie infracțiune. Pentru acest motiv, Curtea reține că autorul excepției de neconstituționalitate nu se află în ipoteza juridică invocată în susținerea excepției.

25. Potrivit art. 108 din Codul penal, măsurile de siguranță sunt obligarea la tratament medical, internarea medicală, interzicerea ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii, confiscarea specială și confiscarea extinsă. În privința obligării la tratament medical și a internării medicale, dispozițiile art. 109 și art. 110 din Codul penal prevăd că acestea pot fi dispuse până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol. Mai mult, art. 245 și art. 246 alin. (1)-(8) și, respectiv, art. 247 și art. 248 alin. (1)-(10) din Codul de procedură penală reglementează aplicarea cu caracter provizoriu a celor două măsuri pe parcursul desfășurării procesului penal, iar art. 246 alin. (9)-(12) și, respectiv, art. 248 alin. (11)-(13) din Codul de procedură penală prevăd cu privire la ridicarea lor. Referitor la interzicerea ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii, conform art. 111 alin. (2) din Codul penal, măsura de siguranță poate fi revocată la cerere, după trecerea unui termen de cel puțin un an, dacă se constată că temeiurile care au impus luarea ei au încetat.

26. În privința confiscării speciale și a confiscării extinse, dispozițiile penale și cele procesual penale nu conțin norme care să reglementeze expres modalități de contestare a acestora nici pe parcursul desfășurării procesului penal și nici după rămânerea definitivă a hotărârii penale de condamnare.

27. Art. 598 alin. (1) din Codul de procedură penală reglementează cazurile în care se poate formula contestație împotriva executării hotărârii penale, respectiv: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

28. În cauză, autorul excepției invocă, pe baza art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, intervenirea prescripției speciale a răspunderii penale drept cauză de micșorare a măsurii de siguranță, criticând faptul că dispozițiile procesual penale anterior arătate fac referire doar la cauzele de stingere sau micșorare a pedepsei, nu și a măsurilor de siguranță, fiind vizată în speță măsura confiscării speciale dispusă asupra unor sume de bani.

29. Referitor la această critică, Curtea constată că noțiunea de cauză de stingere sau de micșorare a pedepsei din cuprinsul art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală nu are în vedere o revizuire a cuantumului pedepsei dispus prin hotărâre judecătorească definitivă, deoarece aceasta ar echivala cu o încălcare a autorității de lucru judecat, ci micșorarea sau stingerea pedepsei astfel dispuse ca urmare a intervenirii unor cauze, cum este, cu titlu de exemplu, plata integrală sau parțială de către persoana condamnată a obligației stabilite în sarcina sa.

30. Pe de altă parte, Curtea reține că, potrivit art. 574 lit. d) din Codul de procedură penală referitor la executarea confiscării speciale și a confiscării extinse, atunci când confiscarea privește sume de bani ce nu au fost consemnate la unități bancare, judecătorul delegat cu executarea trimite o copie de pe dispozitivul hotărârii organelor fiscale, în vederea executării confiscării potrivit dispozițiilor privind creanțele bugetare. Potrivit dispoziției legale anterior citate, executarea confiscării speciale a sumelor de bani care nu au fost consemnate la unități bancare urmează a fi făcută de către organele fiscale din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, conform

Ordonanței Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, care constituie, potrivit art. 2 alin. (2), procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, procedură care se completează, conform alin. (3) al aceluiași art. 2, cu prevederile Codului de procedură civilă. Așa fiind, executarea măsurii de siguranță a confiscării speciale, în situația invocată de autorul excepției, se realizează potrivit dispozițiilor cap. VIII din Codul de procedură fiscală, ce reglementează stingerea creanțelor fiscale prin executare silită.

31. Prin urmare, contestația la executarea măsurii de siguranță a confiscării speciale având ca obiect sume de bani neconsemnate la unități bancare poate fi formulată conform procedurii reglementate la art. 172 și următoarele din Codul de procedură fiscală, care, potrivit art. 2 alin. (3) din acest cod, se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă referitoare la executarea silită. Rezultă că persoana interesată poate să formuleze contestație la executare împotriva măsurii de siguranță a confiscării speciale dispuse în condițiile din prezenta cauză și își va întemeia cererea pe dispozițiile art. 172 și următoarele din Codul de procedură fiscală, coroborate cu cele ale art. 712 și următoarele din Codul de procedură civilă.

32. Acest mecanism juridic, bazat pe dispozițiile Codului de procedură civilă, este de altfel justificat de caracterul patrimonial al măsurii confiscării, indiferent de natura bunurilor care fac obiectul acesteia, caracter rezultat din faptul că de natura confiscării este trecerea bunurilor supuse acesteia din proprietatea persoanei care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală în proprietatea statului.

33. În sensul celor de mai sus, Curtea reține, de asemenea, că titlul V al părții speciale a Codului de procedură penală, intitulat "Executarea hotărârilor penale", reglementează, la cap. II "Punerea în executare a hotărârilor", punerea în executare a pedepselor principale (art. 555-561 din Codul de procedură penală), punerea în executare a pedepselor complementare (art. 562-565 din Codul de procedură penală), punerea în executare a măsurilor de siguranță (art. 566-574 din Codul de procedură penală), punerea în executare a altor dispoziții (art. 575-576 din Codul de procedură penală), punerea în executare a amenzilor judiciare și a cheltuielilor judiciare avansate de stat (art. 577-578 din Codul de procedură penală) și punerea în executare a dispozițiilor civile din hotărâri (art. 579-581 din Codul de procedură penală). Cap. IV al aceluiași titlu, care prevede cu privire la contestația la executarea hotărârilor penale, conține dispoziții referitoare la promovarea contestației privind executarea dispozițiilor penale ale cauzei (art. 598-599 din Codul de procedură penală), la contestația privind executarea dispozițiilor civile (art. 600 din Codul de procedură penală) și la contestația privitoare la amenzile judiciare (art. 601 din Codul de procedură penală). Astfel, din interpretarea sistematică a dispozițiilor procesual penale mai sus enumerate, Curtea reține că contestațiile privind executarea măsurii de siguranță a confiscării se încadrează în categoria contestațiilor ce au ca obiect executarea dispozițiilor civile prevăzute la art. 600 din Codul de procedură penală.

34. În aceste condiții, Curtea constată că persoanele în privința cărora sunt pronunțate hotărâri penale definitive prin care nu sunt aplicate pedepse, dar este menținută măsura de siguranță a confiscării speciale, se află în situații juridice diferite de cele condamnate la pedepse penale definitive și care ar putea invoca o cauză de stingere sau de micșorare a pedepsei, conform art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală. Această diferență justifică reglementarea de către legiuitor a unui regim juridic diferit în privința posibilității de a contesta măsura de siguranță a confiscării speciale, față de cel al contestării executării hotărârilor penale sub aspectul pedepselor penale aplicate. Or, cu privire la principiul egalității în drepturi, prevăzut la art. 16 din Constituție, Curtea Constituțională a statuat în repetate rânduri în jurisprudența sa că principiul egalității în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. În consecință, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice (Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).

35. Având în vedere aceste argumente, Curtea reține că textele criticate reprezintă opțiunea legiuitorului în acord cu politica penală a acestuia, exprimată în exercitarea atribuțiilor sale constituționale reglementate la art. 61 alin. (1) din Constituție și în marja de apreciere a acestuia, precum și o aplicare a dispozițiilor constituționale ale art. 129 care fac referire la "condițiile legii" atunci când reglementează exercitarea căilor de atac.

36. Pentru aceleași motive, Curtea constată că textul criticat nu încalcă accesul liber la justiție al persoanelor interesate să promoveze contestație împotriva executării măsurii de siguranță a confiscării speciale atunci când aceasta este dispusă prin hotărâre penală definitivă. Pe de o parte, așa cum s-a arătat mai sus, persoanele în cauză au posibilitatea de a formula contestație la executare împotriva unor astfel de hotărâri, potrivit prevederilor art. 172 și următoarele din Codul de procedură fiscală și ale art. 712 și următoarele din Codul de procedură civilă.

37. În consecință, Curtea nu poate reține încălcarea prin textul criticat a dispozițiilor art. 21 din Constituție referitoare la accesul liber la justiție, acest drept putând fi exercitat prin aplicarea reglementărilor legale specifice măsurii ce urmează a fi executată.

38. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate ridicată de Gheorghe Copos în Dosarul nr. 40.607/3/2014 al Tribunalului București - Secția I penală și constată că dispozițiile art. 107, art. 108 lit. d) și art. 112 din Codul penal și ale art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința din data de 1 octombrie 2015.