Rezoluție · Organizația Națiunilor Unite - Consiliul de Securitate

Rezoluția nr. 2244/2015

adoptată de Consiliul de Securitate la cea de-a 7541-a întâlnire din 23 octombrie 2015

prezumat în vigoare

Data actului
23 octombrie 2015
Emitent
Organizația Națiunilor Unite - Consiliul de Securitate
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 934 din 17 decembrie 2015
Structură
0 articole · 19.287 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

ORGANIZAȚIA NAȚIUNILOR UNITE

S/RES/2244 (2015)

CONSILIUL DE SECURITATE

Distribuție: generală, 23 octombrie 2015

Consiliul de Securitate,

reamintind toate rezoluțiile sale anterioare și declarațiile președintelui său cu privire la situația din Somalia și Eritreea, îndeosebi rezoluțiile 733 (1992), 1844 (2008), 1907 (2009), 2036 (2012), 2023 (2011), 2093 (2013), 2111 (2013), 2124 (2013), 2125 (2013), 2142 (2014) și 2182 (2014),

luând notă de rapoartele finale ale Grupului de monitorizare pentru Somalia și Eritreea (GMSE) [pentru Somalia (S/2015801) și Eritreea (S/2015/802)] și de concluziile lor privind situația atât în Somalia, cât și în Eritreea,

reafirmând respectul pentru suveranitatea, integritatea teritorială, independența politică și unitatea Somaliei, Djibouti-ului și respectiv Eritreei,

condamnând orice fluxuri de arme și muniție către și prin Somalia, cu încălcarea embargoului asupra armelor pentru Somalia, și către Eritreea, cu încălcarea embargoului asupra armelor pentru Eritreea, ca fiind o gravă amenințare la adresa păcii și stabilității în regiune,

exprimând îngrijorare cu privire la faptul că Al-Shabaab continuă să constituie o amenințare gravă la adresa păcii și stabilității în Somalia și în regiune,

salutând îmbunătățirea relației dintre Guvernul Federal al Somaliei (GFS) și GMSE și subliniind importanța îmbunătățirii și întăririi acestei relații și pe viitor,

salutând eforturile GFS de a îmbunătăți notificările către Comitet creat prin rezoluțiile 751 (1992) și 1907 (2009) privind Somalia și Eritreea ("Comitetul") și dorind să vadă în continuare și alte progrese necesare, îndeosebi în legătură cu notificările postlivrare, și reamintind că o gestionare mai bună a armelor și muniției în Somalia este o componentă fundamentală a unei păci și stabilități sporite în regiune,

subliniind importanța corectitudinii financiare în campania electorală și apoi în cadrul alegerilor din Somalia din 2016 și accentuând nevoia de mai multe eforturi pentru a combate corupția, promova transparența și spori răspunderea colectivă în Somalia,

exprimând gravă îngrijorare cu privire la sesizările de pescuit ilegal în apele aflate sub jurisdicția Somaliei, subliniind importanța abținerii de la pescuitul ilegal și încurajând GFS, cu sprijinul comunității internaționale, să se asigure că autorizațiile de pescuit sunt eliberate într-o manieră responsabilă și în conformitate cu prevederile cadrului juridic din Somalia,

exprimând gravă îngrijorare cu privire la dificultățile din ce în ce mai mari întâmpinate în furnizarea de ajutor umanitar în Somalia, condamnând în termenii cei mai duri orice parte care împiedică livrarea de ajutor umanitar, precum și însușirea fără drept sau deturnarea oricăror fonduri umanitare,

reamintind că GFS are ca răspundere principală protejarea populației proprii și recunoscând răspunderea în egală măsură a GFS de a crea propriile forțe de securitate națională,

luând notă de cele două videoconferințe și cele trei schimburi de scrisori între reprezentanții Guvernului din Eritreea și GMSE, exprimând îngrijorare că GMSE nu a mai putut vizita Eritreea din 2011, astfel încât să exercite deplin mandatul, îndemnând Guvernul Eritreei să aprofundeze cooperarea cu GMSE, inclusiv prin vizitarea cu regularitate a Eritreei de către GMSE, și subliniind că o cooperare mai aprofundată va ajuta Consiliul de Securitate să fie mai bine informat cu privire la respectarea de către Eritreea a rezoluțiilor Consiliului de Securitate relevante,

luând notă că, pe parcursul mandatului său actual și anterior, GMSE nu a găsit nicio dovadă că Guvernul Eritreei sprijină Al-Shabaab,

exprimând îngrijorare față de rapoartele GMSE cu privire la un sprijin continuu eritreean pentru anumite grupări înarmate regionale și încurajând GMSE să furnizeze raportări mai detaliate cu privire la orice dovezi în această chestiune,

subliniind importanța pe care o acordă respectării de către toate statele membre a embargoului asupra armelor impus Eritreei prin Rezoluția 1907 (2009),

accentuând cererea sa imperativă ca Eritreea să pună la dispoziție informații, inclusiv către GMSE, cu privire la combatanții djiboutieni dați dispăruți în misiune de la începutul ciocnirilor din 2008, astfel încât cei abilitați să poată stabili existența și condițiile de detenție ale unor prizonieri de război djiboutieni, și exprimând speranța că eforturile de mediere ale statului Qatar vor ajuta la rezolvarea acestei probleme, precum și a litigiului de frontieră dintre Djibouti și Eritreea,

stabilind că situația din Somalia, precum și diferendul dintre Djibouti și Eritreea continuă să constituie o amenințare la adresa păcii și a securității internaționale din regiune,

acționând în baza cap. VII din Carta Națiunilor Unite,

1. Reafirmă embargoul asupra armelor pentru Somalia, impus prin paragraful 5 al Rezoluției 733 (1992) și detaliat în paragrafele 1 și 2 din Rezoluția 1425 (2002) și modificate prin paragrafele 33 la 38 din Rezoluția 2093 (2013) și paragrafele 4 la 17 din Rezoluția 2111 (2013), paragraful 14 din Rezoluția 2125 (2013) și paragraful 2 din Rezoluția 2142 (2014) (denumit, în continuare, "embargo asupra armelor pentru Somalia").

2. Hotărăște să reînnoiască prevederile expuse în paragraful 2 din Rezoluția 2142 (2014) până la data de 15 noiembrie 2016, și în acest context reiterează că embargoul asupra armelor pentru Somalia nu se aplică livrărilor de arme, muniție sau dotări militare sau furnizării de consiliere, asistență sau instruire, destinate exclusiv dezvoltării Forțelor de Securitate ale GFS, pentru a asigura securitatea poporului Somaliei, cu excepția livrărilor de articole prevăzute în anexa la Rezoluția 2111 (2013).

3. Afirmă că intrarea în porturile somaleze pentru vizite temporare a vaselor care transportă arme și materiale conexe utilizabile în scopuri defensive nu constituie o livrare de asemenea articole cu încălcarea embargoului asupra armelor pentru Somalia, cu condiția ca acele articole să rămână la bordul acelor nave pe toată durata.

4. Cere Comitetului ca, în termen de 90 de zile de la adoptarea prezentei rezoluții, să publice un document de asistență pentru implementare care să descrie pe scurt restricțiile instituite prin embargo împotriva Somaliei și Eritreei și de asemenea descriind excepțiile de la embargo.

5. Reiterează că armele și echipamentele militare vândute sau furnizate exclusiv pentru dotarea Forțelor de Securitate ale Guvernului Federal al Somaliei nu pot fi revândute, transferate sau puse la dispoziția oricărei persoane fizice sau juridice care nu se află în serviciul Forțelor de Securitate ale Guvernului Federal al Somaliei și subliniază răspunderea Guvernului Federal al Somaliei de a asigura gestionarea, depozitarea și paza sigură și eficace a înzestrării sale militare.

6. Salută în acest sens începerea de către GFS a unei proceduri mai riguroase de declarare, de înregistrare și marcare a armelor, exprimă îngrijorare cu privire la sesizări de continuare a deturnărilor de arme din interiorul GFS, constată că este vitală o îmbunătățire suplimentară a gestionării armamentului pentru a putea preveni deturnarea acestuia, face apel la GFS să efectueze un prim inventar general al echipamentelor militare, armelor și muniției aflate în posesia forțelor de securitate ale GFS și să îl compare cu efectivele și necesarul lor și îndeamnă statele membre să sprijine o mai bună gestionare a armelor și muniției și constituirea unei "echipe mixte de verificare" care să îmbunătățească pentru GFS capacitatea de a gestiona armele și muniția.

7. Cere GFS să raporteze Consiliului de Securitate până la data de 15 aprilie 2016 și apoi până la 15 octombrie 2016, în conformitate cu paragraful 9 din Rezoluția 2182 (2014), și cere GFS să includă mai multe informații în rapoartele sale, inclusiv prin transmiterea de informații integrale și corecte despre structura, compunerea, efectivele și dispunerea forțelor sale de securitate, inclusiv statutul forțelor și milițiilor regionale.

8. Reamintește că Guvernului Federal al Somaliei poartă principala răspundere în a notifica Comitetul, conform paragrafelor 3 la 8 din Rezoluția 2142 (2014), salută eforturile GFS de a îmbunătăți notificările sale către Comitet și face apel la GFS să îmbunătățească punctualitatea și conținutul notificărilor sale privind finalizarea livrărilor, așa cum se prevede în paragraful 6 al Rezoluției 2142 (2014), și la unitatea de destinație a acestora la distribuirea armelor și muniției de import așa cum se prevede în paragraful 7 din Rezoluția 2142 (2014).

9. Subliniază importanța ca statele membre să se coordoneze cu Oficiul Consilierului de Securitate Națională al Somaliei, care coordonează obligațiile de raportare ale GFS către Consiliul de Securitate conform procedurilor de notificare instituite prin paragrafele 3 la 7 din Rezoluția 2142 (2014), și subliniază nevoia ca statele membre să respecte strict procedurile de notificare pentru acordarea de asistență în direcția dezvoltării instituțiilor somaleze din sectorul de securitate.

10. Îndeamnă cooperarea între AMISOM și Armata Națională a Somaliei (ANS), așa cum prevede paragraful 6 din Rezoluția 2182 (2014), pentru a primi și înregistra toate echipamentele militare rechiziționate ca parte a operațiunilor ofensive sau în decursul exercitării mandatului lor, cu implicarea și a altor forțe de securitate ale Guvernului Federal al Somaliei, după caz.

11. Face apel la GFS să sporească supravegherea civilă a forțelor sale de securitate, îndeosebi prin urmărirea penală și trimiterea în judecată a celor ce se fac răspunzători de încălcări ale dreptului internațional umanitar, și în acest context reamintește importanța prevenirii în materia drepturilor omului instituite de secretarul general în raport cu sprijinul acordat de către Organizația armatei naționale a Somaliei.

12. Subliniază importanța plătirii la timp și de manieră previzibilă a salariilor forțelor de securitate somaleze și încurajează GFS să instituie sisteme care să îmbunătățească plata la timp și răspunderea pentru plata salariilor forțelor de securitate somaleze.

13. Reafirmă în plus embargoul asupra armelor pentru Eritreea impus prin paragrafele 5 și 6 din Rezoluția 1907 (2009) (denumit în continuare "embargoul asupra armelor pentru Eritreea").

14. Exprimă îngrijorare față de rapoartele care continuă să indice corupția și deturnarea resurselor publice, care prejudiciază eforturile de construire a statului, exprimă gravă îngrijorare față de rapoartele privind neregulile financiare cu implicarea membrilor Guvernului federal, administrațiilor regionale și a Parlamentului federal, care prejudiciază eforturile de construire a statului, și în acest context subliniază că persoanele angajate în acte care amenință procesul de pace și reconciliere în Somalia pot fi listate pentru măsuri țintite.

15. Salută eforturile pe care le-a făcut GFS pentru a îmbunătăți procedurile de management financiar, inclusiv angajamentul dintre GFS și Fondul Monetar Internațional (FMI), și încurajează punerea promptă în aplicare a reformelor recomandate de FMI pentru a sprijini începerea unui program monitorizat; dezvoltarea Sistemului de management al informațiilor financiare ale Somaliei; și realizarea unui viitor studiu independent privind guvernanța financiară de către Comitet.

16. Reafirmă suveranitatea Somaliei asupra resurselor sale naturale.

17. Reiterează grava sa îngrijorare cu privire la faptul că sectorul petrolier din Somalia ar putea deveni o sursă de exacerbare a conflictului și, în acest context, subliniază importanța vitală a instituirii de către GFS, fără o întârziere nejustificată, a unui aranjament de exploatare în comun și a unui cadru juridic credibil pentru a se asigura că sectorul petrolier din Somalia nu devine o sursă de tensiuni crescute.

18. Reafirmă interdicția cu privire la importul și exportul de mangal somalez, așa cum prevede paragraful 22 din Rezoluția 2036 (2012) ("interdicția asupra mangalului"), condamnă continuarea exportului de mangal din Somalia, cu încălcarea interdicției totale de export de mangal din Somalia, și reiterează că autoritățile somaleze trebuie să ia măsurile necesare pentru a împiedica exportul de mangal din Somalia, reiterează mai departe cererile sale din paragraful 18 din Rezoluția 2111 (2013), și anume ca AMISOM să sprijine și să ajute autoritățile somaleze în aceste măsuri, ca parte din aplicarea de către AMISOM a mandatului său prevăzut la paragraful 1 din Rezoluția 2093.

19. Salută eforturile Forțelor Maritime Combinate (FMC) de a stopa exporturile și importurile de mangal către și din Somalia și salută mai departe cooperarea dintre GMSE și FMC privind informarea constantă a Comitetului privind comerțul cu mangal.

20. Exprimă îngrijorare că activitatea de comerț cu mangal asigură finanțare pentru Al-Shabaab, și în acest context reiterează paragrafele 11 la 21 din Rezoluția 2182 (2014), și hotărăște în continuare să reînnoiască prevederile stabilite în paragraful 15 din Rezoluția 2182 (2014) până la 15 noiembrie 2016.

21. Încurajează Biroul ONU pentru Combaterea Drogurilor și Infracționalității să continue activitatea, în cadrul prezentului mandat, în cadrul Forumului Oceanului Indian pentru Combaterea Infracțiunilor Maritime pentru a reuni statele membre relevante și organizațiile internaționale care să elaboreze strategii pentru a stopa comerțul cu mangal din Somalia.

22. Exprimă gravă îngrijorare față de deteriorarea situației umanitare din Somalia și condamnă în termenii cei mai fermi atacurile în creștere asupra actorilor umanitari și orice deturnare a asistenței din partea donatorilor și împiedicarea furnizării de ajutor umanitar și reiterează în această privință paragraful 10 din Rezoluția 2158 (2014).

23. Hotărăște ca, până la 15 noiembrie 2016 și fără a prejudicia programele de asistență umanitară derulate în alte părți, măsurile dispuse prin paragraful 3 din Rezoluția 1844 (2008) să nu se aplice plăților, altor active financiare sau resurselor economice necesare livrării la timp de asistență umanitară necesară de urgență în Somalia, de către Națiunile Unite, instituțiile sau programele sale specializate, organizații umanitare cu statut de observator pe lângă Adunarea Generală ONU și care acordă asistență umanitară, precum și partenerii acestora de lucru, inclusiv ONG-uri finanțate bi-/multilateral și care participă la Planul de măsuri umanitare al Națiunilor Unite pentru Somalia.

24. Cere Coordonatorului pentru asistență de urgență să raporteze Consiliului de Securitate până la 15 octombrie 2016 asupra livrării de asistență umanitară în Somalia și asupra oricăror impedimente în calea furnizării de asistență umanitară în Somalia și cere organizațiilor relevante ale ONU și organizațiilor umanitare cu statut de observator pe lângă Adunarea Generală ONU și care acordă asistență umanitară, precum și partenerilor acestora de lucru în Somalia să crească gradul de cooperare dintre ele și disponibilitatea de a transmite informații Națiunilor Unite.

25. Salută eforturile continue și semnificative ale GMSE de a colabora cu Guvernul Eritreei și, în acest context, reamintește cele două întâlniri prin videoconferință dintre Reprezentantul Guvernului Eritreei și GMSE, reiterează așteptarea ca Guvernul Eritreei să faciliteze intrarea GMSE în Eritreea pentru a exercita deplin mandatul, conform cererilor repetate ale acestuia, inclusiv prin paragraful 52 din Rezoluția 2182 (2014); și subliniază că o cooperare mai aprofundată va ajuta Consiliul de Securitate să fie mai bine informat despre respectarea de către Eritreea a rezoluțiilor relevante ale Consiliului de Securitate.

26. Cere Eritreei să coopereze cu GMSE, inclusiv în domeniul finanțelor publice, în conformitate cu mandatul GMSE, pentru a demonstra că Eritreea nu încalcă termenii rezoluțiilor relevante ale Consiliului de Securitate.

27. Îndeamnă Guvernul Eritreei să permită accesul la informații sau să le pună la dispoziție, inclusiv a GMSE, asupra prizonierilor de război djiboutieni care au fost dați dispăruți în misiune începând cu ciocnirile din 10-12 iunie 2008 și își exprimă speranța că eforturile de mediere ale statului Qatar vor ajuta la rezolvarea acestei probleme, precum și a diferendului dintre Djibouti și Eritreea.

28. Reamintește Rezoluția 1844 (2008) care a impus sancțiuni țintite și rezoluțiile 2002 (2011) și 2093 (2013) care au extins criteriile de listare și observă că unul dintre criteriile pentru listare conform Rezoluției 1844 (2008) este angajarea în acte care amenință pacea, securitatea sau stabilitatea Somaliei.

29. Reiterează disponibilitatea de a adopta măsuri țintite împotriva unor persoane fizice sau entități pe baza criteriilor menționate.

30. Cere statelor membre să sprijine Grupul de monitorizare în investigațiile sale și reiterează faptul că obstrucționarea investigațiilor sau a activității Grupului de monitorizare constituie un criteriu pentru listare conform paragrafului 15 (e) din Rezoluția 1907 (2009).

31. Hotărăște să prelungească până la 15 decembrie 2016 mandatul Grupului de monitorizare pentru Somalia și Eritreea așa cum prevede paragraful 13 din Rezoluția 2060 (2012) actualizat prin paragraful 41 din Rezoluția 2093 (2013), exprimă intenția de a examina mandatul și lua măsurile corespunzătoare cu privire la o nouă prelungire, până cel târziu la 15 noiembrie 2016, și cere secretarului general să ia măsurile administrative necesare cât mai rapid posibil pentru a restabili Grupul de monitorizare, în consultare cu Comitetul, până pe 15 decembrie 2016, folosindu-se, după caz, de experiența membrilor Grupului de monitorizare constituit în baza rezoluțiilor anterioare.

32. Cere Grupului de monitorizare să furnizeze actualizări lunare către Comitet, apoi o actualizare mai amplă la jumătatea perioadei, și de asemenea să supună atenției Consiliului de Securitate, prin intermediul Comitetului, două rapoarte finale: unul concentrat pe Somalia, celălalt pe Eritreea, până la data de 15 octombrie 2016, și care să cuprindă toate sarcinile descrise în paragraful 13 din Rezoluția 2060 (2012) actualizate prin paragraful 41 din Rezoluția 2093 (2013) și paragraful 15 din Rezoluția 2182 (2014).

33. Cere Comitetului, în conformitate cu mandatul acestuia și în consultare cu Grupul de monitorizare și alte entități relevante ale Națiunilor Unite, să studieze recomandările conținute în rapoartele Grupului de monitorizare și să recomande Consiliului modalități de a îmbunătăți punerea în aplicare și respectarea embargourilor asupra armelor pentru Somalia și Eritreea, măsurile privind importul și exportul de mangal din Somalia, precum și punerea în aplicare a măsurilor impuse prin paragrafele 1, 3 și 7 din Rezoluția 1844 (2008) și paragrafele 5, 6, 8, 10, 12 și 13 din Rezoluția 1907 (2009) pentru a pune capăt încălcărilor persistente.

34. Hotărăște să rămână sesizat cu privire la această problemă.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.