Decizia nr. 786/2015

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Afrodita Laura Tutunaru

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 39 alin. (16) sintagma "doar la solicitarea instanței, în acest caz..." și alin. (17) sintagma "nu" și art. 56 alin. (2) sintagma "în termen de 10 zile de la data când au luat cunoștință de măsura luată" și alin. (5) din

Legea nr. 254/2013

privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție ridicată de Faur Nistor Isai în Dosarul nr. 20.421/55/2014 al Judecătoriei Arad - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 536D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care face trimitere la jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 26 februarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 20.421/55/2014, Judecătoria Arad - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 39 alin. (16) sintagma "doar la solicitarea instanței, în acest caz..." și alin. (17) sintagma "nu" și art. 56 alin. (2) sintagma "în termen de 10 zile de la data când au luat cunoștință de măsura luată" și alin. (5) din

Legea nr. 254/2013

privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție ridicată de Faur Nistor Isai într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații formulate împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale menționate sunt neconstituționale, deoarece condamnatul, deși privat de libertate, nu este adus în fața instanței de judecată decât în cazul în care instanța consideră necesar acest lucru. Totodată, pentru lămurirea efectivă și amănunțită a cauzei nu pot fi făcute confruntări.

6. Judecătoria Arad - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

7. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit actului de sesizare, art. 39 alin. (16) sintagma "doar la solicitarea instanței, în acest caz..." și alin. (17) sintagma "nu" și art. 56 alin. (2) sintagma "în termen de 10 zile de la data când au luat cunoștință de măsura luată" și alin. (5) din

Legea nr. 254/2013

privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. În realitate, Curtea constată că, din perspectiva criticilor formulate, obiect al excepției îl constituie dispozițiile art. 39 alin. (16) și (17) cu denumirea marginală Stabilirea regimului de executare a pedepselor privative de libertate și art. 56 alin. (2) și (5) cu denumirea marginală Exercitarea drepturilor persoanelor condamnate din

Legea nr. 254/2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, care au următorul conținut:

- Art. 39 alin. (16) și (17): "(16) Persoana condamnată este adusă la judecată doar la solicitarea instanței, în acest caz fiind audiată.

(17) Asistența juridică nu este obligatorie. În cazul în care procurorul și reprezentantul administrației penitenciarului participă la judecată, aceștia pun concluzii.";

- Art. 56 alin. (2) și (5): "(2) Împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de prezenta lege, luate de către administrația penitenciarului, persoanele condamnate pot face plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în termen de 10 zile de la data când au luat cunoștință de măsura luată. [...]

(5) Judecătorul de supraveghere a privării de libertate poate proceda la ascultarea oricărei altei persoane din sistemul penitenciar, în vederea aflării adevărului."

11. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 1 referitor la Statul român, art. 11 referitor la Dreptul internațional și dreptul intern, art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la Tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 referitor la Accesul liber la justiție și art. 24 referitor la Dreptul la apărare, precum și dispozițiile art. 1, art. 6 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și Protocolul nr. 12 adițional la Convenție.

12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prin

Decizia nr. 535 din 14 iulie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 615 din 13 august 2015, paragrafele 19-23, a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 39 alin. (16) și (17) din Legea nr. 254/2013 . Cu acel prilej s-a statuat că prevederile contestate se circumscriu celei de-a patra faze a procesului penal, și anume fazei de executare, și că atât cadrul general prevăzut de art. 39, cât și cel prevăzut de

art. 56 din Legea nr. 254/2013

reglementează o activitate ulterioară fazei de judecată în care s-a stabilit existența vinovăției în materie penală, astfel încât Curtea reține că aceasta nu este supusă regulilor de procedură care guvernează faza de judecată a procesului penal, având în vedere că situația juridică a persoanei condamnate nu este identică cu cea a inculpatului.

13. Într-un sens similar s-a pronunțat Curtea în jurisprudența sa referitoare la

Legea nr. 275/2006

privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 20 iulie 2006, abrogată prin

Legea nr. 254/2013 , de exemplu, prin

Decizia nr. 462 din 15 mai 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 7 iunie 2007. De aceea, în considerarea diferenței mai sus arătate, legiuitorul poate reglementa, în materia executării pedepselor, o procedură specială de soluționare a căilor de atac referitoare la exercitarea drepturilor persoanelor condamnate, stabilite prin

Legea nr. 254/2013 , procedură care să nu mai implice în mod necesar prezența persoanei condamnate, fără ca în acest mod să fie încălcate dispozițiile constituționale privind dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare.

14. De altfel, și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudența sa că garanțiile consacrate în materie penală de prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale - egalitatea de arme, dreptul la apărare, contradictorialitatea - nu sunt aplicabile procedurilor privind executarea pedepselor. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia din 7 mai 1990 - Aidrian împotriva Austriei, Cererea nr. 16.236/90, Decizia din 22 februarie 1995 - A.B. împotriva Elveției, Cererea nr. 20.872/92, Decizia din 13 mai 2003 - Montcomet de Caumont împotriva Franței, Cererea nr. 59.290/00, Decizia din 23 septembrie 2004 - Pilfa împotriva Italiei, Cererea nr. 64.088/00, Decizia din 27 iunie 2006 - Szabo împotriva Suediei, Cererea nr. 28.578/03, și Decizia din 23 octombrie 2012 - Ciok împotriva Poloniei, Cererea nr. 498/10, paragraful 33.

15. Totodată, Curtea a mai reținut că, în procedura de soluționare a plângerii împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de

Legea nr. 254/2013 , potrivit art. 56 alin. (3) din lege, persoana condamnată este ascultată, în mod obligatoriu, la locul de deținere, de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate, alin. (4) al aceluiași articol stabilind că, în cazul în care persoana condamnată este transferată la un alt penitenciar, judecătorul de supraveghere a privării de libertate poate asculta persoana în cauză, audiere care va avea loc prin videoconferință, sau poate solicita ascultarea acesteia de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate de la noul loc de deținere, care înaintează declarația luată. Totodată, în procedura de soluționare a contestației formulate împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, pronunțată în soluționarea plângerii, persoana condamnată are posibilitatea de a-și formula apărările prin intermediul memoriilor și concluziilor scrise, în temeiul art. 39 alin. (15) din lege, indiferent dacă este adusă sau nu la judecată.

16. Cât privește faptul că asistența juridică nu este obligatorie în procedura de soluționare a contestației, prin

Decizia nr. 368 din 14 mai 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 502 din 8 iulie 2015, și prin

Decizia nr. 598 din 21 octombrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 7 ianuarie 2015, Curtea a reamintit cele statuate în jurisprudența sa anterioară, respectiv faptul că dreptul la apărare nu poate fi confundat cu dreptul la asistență juridică obligatorie, primul fiind garantat în toate cazurile, iar cel de-al doilea fiind reglementat de legiuitor, care stabilește și cazurile în care consideră că este necesar. Așadar, Legea fundamentală garantează dreptul la apărare, iar nu și pe cel la asistență juridică obligatorie. Curtea a reținut, prin aceeași jurisprudență, că stabilirea cazurilor în care asistența juridică este obligatorie constituie atributul exclusiv al legiuitorului, care, conform art. 126 din Constituție, are deplină libertate de a reglementa (în acest sens sunt

Decizia nr. 1.202 din 24 septembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 700 din 19 octombrie 2009, și

Decizia nr. 365 din 5 iulie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 12 august 2005). Curtea a arătat totodată că împrejurarea că o persoană este privată de libertate, ca urmare a unei condamnări definitive, nu este de natură a atrage aplicabilitatea dispozițiilor legale referitoare la asistența juridică obligatorie (a se vedea

Decizia nr. 486 din 21 noiembrie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 24 ianuarie 2014).

17. Autorul excepției a indicat, ca temei constituțional al sesizării, și dispozițiile art. 1 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și pe cele ale Protocolului nr. 12 la Convenție. Examinând această susținere, Curtea constată că, în raport cu motivele invocate în sprijinul excepției de neconstituționalitate, textele indicate nu sunt relevante, neavând nicio concludență pentru soluționarea acesteia.

18. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, argumentele și soluția

Deciziei nr. 535 din 14 iulie 2015

își păstrează valabilitatea și în cauza de față, inclusiv cu privire la dispozițiile

art. 56 alin. (2) și (5) din Legea nr. 254/2013 .

19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Faur Nistor Isai în Dosarul nr. 20.421/55/2014 al Judecătoriei Arad - Secția penală și constată că dispozițiile art. 39 alin. (16) și (17) și

art. 56 alin. (2) și (5) din Legea nr. 254/2013

privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal sunt constituționale în raport de criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Arad - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 17 noiembrie 2015.