Decizia nr. 810/2015
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. (1) și art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Daniel Marius Morar
- președinte
Valer Dorneanu
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Puskas Valentin Zoltan
- judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Tudorel Toader
- judecător
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. (1) și
art. 268 din Legea nr. 53/2003
- Codul muncii, excepție ridicată de Sindicatul Liber din Învățământ Satu Mare, în numele și pentru membrii săi de sindicat, în Dosarul nr. 2.861/83/2014 al Curții de Apel Oradea - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.168D/2015.
2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Președintele dispune a se face apelul și în dosarele nr. 1.169D/2015, nr. 1.193D/2015, nr. 1.325D/2015 și nr. 1.358-1.360D/2015, având ca obiect aceeași excepție de neconstituționalitate, ridicată de Sindicatul Liber din Învățământ Satu Mare, în numele și pentru membrii săi de sindicat, în dosarele nr. 20/83/2015, nr. 2/83/2015, nr. 3.016/83/2014, nr. 3.134/83/2014 și nr. 7/83/2015 ale Curții de Apel Oradea - Secția I civilă și de Sindicatul Liber Învățământ Zona Balș, în numele și pentru membrii săi de sindicat, în Dosarul nr. 712/104/2015 al Curții de Apel Craiova - Secția I civilă.
4. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, în Dosarul nr. 1.325D/2015, autorul excepției a depus la dosar o cerere prin care solicită judecarea în lipsă.
5. Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor.
6. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea cauzelor.
7. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul
art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.169D/2015, nr. 1.193D/2015, nr. 1.325D/2015 și nr. 1.358-1.360D/2015 la Dosarul nr. 1.168D/2015, care a fost primul înregistrat.
8. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă
Decizia Curții Constituționale nr. 169 din 19 martie 2015 .
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:
9. Prin încheierile din 24 iunie 2015, 23 iunie 2015 și din 8 septembrie 2015, pronunțate în dosarele nr. 2.861/83/2014, nr. 20/83/2015, nr. 2/83/2015, nr. 3.016/83/2014, nr. 3.134/83/2014 și nr. 7/83/2015, Curtea de Apel Oradea - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. (1) și
art. 268 din Legea nr. 53/2003
- Codul muncii. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Sindicatul Liber din Învățământ Satu Mare, în numele și pentru membrii săi de sindicat, în cadrul unor cauze având ca obiect soluționarea apelurilor declarate împotriva unor sentințe civile, prin care s-au admis excepțiile prescripției dreptului material la acțiunea referitoare la drepturi bănești.
10. Prin Încheierea din 3 septembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 712/104/2015, Curtea de Apel Craiova - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. (1) și
art. 268 din Legea nr. 53/2003
- Codul muncii. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Sindicatul Liber Învățământ Zona Balș, în numele și pentru membrii săi de sindicat, în cadrul unei cauze având ca obiect soluționarea apelului declarat împotriva unei sentințe civile, prin care s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiunea referitoare la drepturi bănești.
11. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor art. 44 alin. (1)-(3) din Constituție și celor ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind protecția proprietății. În acest sens arată că drepturile salariale fac parte din conținutul complex al dreptului de proprietate, garantat și ocrotit de dispozițiile constituționale și ale Convenției sus-amintite, în același sens fiind
Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 11/2012
și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Însă, prin instituirea prescripției asupra drepturilor salariale, dreptul de proprietate nu mai este garantat și ocrotit, devenind iluzoriu și pur teoretic.
12. În final, autorii excepției susțin că dispozițiile de lege criticate contravin și celor ale
art. 38 din Legea nr. 53/2003
- Codul muncii, potrivit cărora salariații nu pot renunța la drepturile recunoscute prin lege și orice fel de renunțare, inclusiv cea tacită, care și-ar găsi exprimarea prin nedepunerea cererii într-un anumit termen, este exclusă prin prevederile textului de lege criticat.
13. Curtea de Apel Oradea - Secția I civilă opinează, în esență, în sensul că prevederile de lege criticate nu contravin art. 44 din Constituție, deoarece exercitarea dreptului de acces la justiție poate fi supusă unor condiționări legale cum sunt termenele stabilite pentru introducerea cererilor, menite să asigure restabilirea în termen rezonabil a drepturilor încălcate, precum și stabilitatea raporturilor juridice. Legiuitorul are dreptul de a opta pentru instituirea unor termene diferite în considerarea deosebirilor ce există între natura și obiectul diferitelor litigii.
14. Curtea de Apel Craiova - Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care invocă
deciziile Curții Constituționale nr. 169 din 19 martie 2015 , nr. 210 din 31 martie 2015 și nr. 435 din 9 iunie 2015.
15. Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
16. Avocatul Poporului a transmis punctul său de vedere în sensul constituționalității dispozițiilor de lege criticate, deoarece instituirea unor termene de prescripție este în deplină concordanță cu prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție, așa cum a reținut Curtea Constituțională prin
deciziile nr. 296 din 8 iulie 2003 , nr. 216 din 13 martie 2007, nr. 251 din 6 martie 2008 și nr. 648 din 11 mai 2010. Totodată, arată că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. În condițiile în care, potrivit principiului nemo censetur ignorare legem, titularul unui drept este prezumat că a avut cunoștință de reglementarea care prevedea că valorificarea dreptului său se circumscrie unui anumit termen.
17. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, cererea de judecare în lipsă depusă de autorul excepției de neconstituționalitate în Dosarul nr. 1.325D/2015, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
18. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
19. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum este menționat în încheierile de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 171 alin. (1) și
art. 268 din Legea nr. 53/2003
- Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, cu modificările și completările ulterioare. Din motivarea excepției de neconstituționalitate rezultă însă că autorii acesteia critică dispozițiile art. 171 alin. (1) și
art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003
- Codul muncii, având următorul conținut:
- Art. 171 alin. (1): "Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.";
- Art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi: "Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: [...] c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat [...]".
20. Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că aceste dispoziții de lege contravin prevederilor constituționale ale art. 44 alin. (1)-(3) privind dreptul de proprietate privată și celor ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind protecția proprietății.
21. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile
art. 171 alin. (1) din Legea nr. 53/2003
- Codul muncii fac parte din capitolul III "Plata salariului" al titlului IV "Salarizarea", iar dispozițiile art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi fac parte din capitolul I "Dispoziții generale" al titlului XII "Jurisdicția muncii". Curtea reține că, asupra acelorași dispoziții de lege, criticate din perspective identice, s-a pronunțat prin
Decizia nr. 169 din 19 martie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 339 din 18 mai 2015, și
Decizia nr. 210 din 31 martie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 20 mai 2015, sau
Decizia nr. 435 din 9 iunie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 567 din 29 iulie 2015, respingând ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate.
22. Prin
Decizia nr. 169 din 19 martie 2015 , paragraful 15, Curtea a reținut că, potrivit jurisprudenței sale, dreptul la salariu se bucură, în egală măsură, de protecția acordată dreptului la muncă, fiind o componentă a acestuia, dar și de protecția acordată dreptului de proprietate, întrucât reprezintă un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Totodată, prin
Decizia nr. 859 din 16 iunie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 29 iulie 2009, Curtea a reținut că, deși "drepturile salariale nu sunt drepturi reale, cum este dreptul de proprietate, ci drepturi de creanță, în privința apărării lor, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului acestea sunt asimilate cu bunuri, statuându-se că noțiunile de «bun» și «proprietate» au un sens care «nu este limitat la dreptul de proprietate asupra bunurilor corporale, ci cuprinde și alte drepturi și interese patrimoniale»" (Hotărârea din 5 ianuarie 2000, pronunțată în Cauza Beyeler împotriva Italiei, paragraful 100).
23. Referitor la conformitatea dintre textele de lege care stabilesc termene de prescripție pentru exercitarea dreptului material la acțiune și dispozițiile constituționale ale
art. 44, prin Decizia nr. 210 din 31 martie 2015 , paragraful 13, Curtea a reținut jurisprudența sa constantă potrivit căreia imprescriptibilitatea nu este consacrată ca atare în Constituție. Așa fiind, legiuitorul poate, în considerarea unor rațiuni majore, să deroge de la acest principiu, așa cum a procedat prin norma dedusă controlului, fără a îndreptăți calificarea reglementării respective ca fiind neconstituțională. (În acest sens este
Decizia nr. 296 din 8 iulie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 12 august 2003.)
24. Totodată, Curtea a reținut că reglementarea supusă controlului de constituționalitate, prin care se instituie un termen de prescripție de 3 ani în materia conflictelor de muncă având ca obiect plata drepturilor salariale neacordate, are ca justificare asigurarea securității și stabilității raporturilor juridice și necesitatea soluționării într-un termen rezonabil a conflictului de muncă izvorât din neplata acestor drepturi, în interesul legitim al fiecăreia dintre părțile litigante. Prin prescripție se stinge doar dreptul la acțiune în sens material, deci posibilitatea titularului dreptului de creanță de a obține, pe calea silită, îndeplinirea obligației subiectului pasiv. Așadar, prescripția nu stinge dreptul subiectiv în substanța lui, drept care continuă să subziste, și nici obligația corelativă, care va putea fi executată de bunăvoie. De asemenea, în această materie sunt aplicabile dispozițiile Codului civil referitoare la suspendarea sau întreruperea curgerii termenului de prescripție. În consecință, critica de neconstituționalitate raportată la art. 44 alin. (1)-(3) din Constituție este neîntemeiată.
25. Referitor la critica potrivit căreia dispozițiile de lege criticate contravin și celor ale
art. 38 din Legea nr. 53/2003
- Codul muncii, conform cărora salariații nu pot renunța la drepturile recunoscute prin lege, Curtea a reținut că se poate pronunța doar asupra conformității textelor de lege criticate cu prevederile și principiile constituționale, iar nu și asupra conformității dintre mai multe texte de lege.
26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Sindicatul Liber din Învățământ Satu Mare, în numele și pentru membrii săi de sindicat, în dosarele nr. 2.861/83/2014, nr. 20/83/2015, nr. 2/83/2015, nr. 3.016/83/2014, nr. 3.134/83/2014 și nr. 7/83/2015 ale Curții de Apel Oradea - Secția I civilă și de Sindicatul Liber Învățământ Zona Balș, în numele și pentru membrii săi de sindicat, în Dosarul nr. 712/104/2015 al Curții de Apel Craiova - Secția I civilă și constată că dispozițiile art. 171 alin. (1) și
art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003
- Codul muncii sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel Oradea - Secția I civilă și Curții de Apel Craiova - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 24 noiembrie 2015.
PREȘEDINTE, DANIEL MARIUS MORAR Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.