Decizia nr. 824/2015

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Ionița Cochințu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 270 alin. (3) și ale

art. 274 teza a doua din Legea nr. 86/2006

privind Codul vamal al României, excepție ridicată de Judecătoria Sectorului 5 București - Secția I penală, din oficiu, în dosarele nr. 7.752/302/2015 și nr. 10.371/302/2015 și care formează obiectul dosarelor Curții Constituționale nr. 891D/2015 și nr. 1.080D/2015.

2. La apelul nominal se prezintă personal partea Paula Alina Bordeiaș. Se constată lipsa celorlalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că dezbaterile inițiale au avut loc în ședința publică din 27 octombrie 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când, în temeiul dispozițiilor

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a dispus conexarea Dosarului nr. 1.080D/2015 la Dosarul nr. 891D/2015, iar în temeiul art. 57 și

art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 3 noiembrie 2015, dată la care, având în vedere necesitatea lămuririi suplimentare a unor aspecte, în temeiul

art. 58 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , a dispus redeschiderea dezbaterilor pentru data de 3 decembrie 2015.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul părții prezente, care arată că lasă la aprecierea Curții Constituționale stabilirea constituționalității legii.

5. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public apreciază că, în principal, excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, întrucât, pe de o parte, la soluționarea propunerii de arestare preventivă nu s-a avut în vedere forma agravată prevăzută de prevederile

art. 274 din Legea nr. 86/2006 , pe de altă parte, propunerea de arestare preventivă nu s-a finalizat cu o astfel de măsură, ci cu una neprivativă de libertate.

6. Distinct de acestea, pe fondul excepției de neconstituționalitate, apreciază că acesta este neîntemeiată, deoarece art. 270 alin. (3) din Codul vamal al României nu încalcă dispozițiile din Legea fundamentală. În esență, arată că din interpretarea textului rezultă că legiuitorul a dorit să instituie o infracțiune autonomă, care este corelativă, întrucât este condiționată de existența faptelor prevăzute la alin. (1) și (3), fiind, totodată, o normă de trimitere. În ceea ce privește conținutul juridic al acestei infracțiuni, aceasta presupune existența unei situații premisă, respectiv existența unui bun care să provină dintr-o faptă prevăzute de legea penală sau să fie destinat săvârșirii acesteia, fiind lipsită de relevanță împrejurarea că fapta ar constitui sau nu infracțiune sau dacă făptuitorul a fost sau nu a fost descoperit. De asemenea, arată că, în ceea ce privește aspectul subiectiv al infracțiunii, ceea ce contează este ca subiectul activ al infracțiunii asimilate de contrabandă să cunoască faptul că bunul provine dintr-o faptă prevăzută de legea penală sau că este destinat săvârșirii acesteia, nefiind necesar pentru existența sa ca el să-l cunoască pe autorul faptei de contrabandă. Prin urmare, singura condiție care se impune, pentru subzistența acestei infracțiuni, este să respecte condițiile de tipicitate sub aspectul laturii obiective și subiective ale faptelor la care se face trimitere, dar nu este necesară pentru existența sa și împrumutarea elementelor care țin de vinovăție, de caracterul imputabil sau caracterul nejustificat în ceea ce privește infracțiunile de la alin. (1) și (2). Așadar, legiuitorul a dorit să instituie o incriminare autonomă, care este corelativă și reprezintă, totodată, o normă de trimitere, întrucât elementele de continuitate sunt reprezentate de obiectul material și de limitele de pedeapsă, însă în privința existenței sale nu sunt necesare pragurile valorice de la alineatele precedente. De altfel, întotdeauna, bunurile rezultate din săvârșirea unei contravenții se confiscă; măsura confiscării nu operează în cazul în care se care presupune o nerespectare a unor aspecte procedurale legate de acte de proveniență; într-o astfel de ipoteză importul sau introducerea în țară se face în mod legal. Pe cale de consecință, în situația în care există documente de proveniență a acestor bunuri, acestea sunt supuse taxelor și accizelor, neputându-se pune problema că în cazul infracțiunilor reglementate la alin. (3) al art. 270 din Codul vamal al României ar fi vorba de bunuri care să poată proveni dintr-o contravenție, astfel că nici din această perspectivă criticile nu sunt întemeiate. În fine, un ultim aspect care conduce la concluzia că legiuitorul a dorit să instituie o normă de sine stătătoare rezultă și din examinarea activităților care reprezintă elementul material al infracțiunii, fiecare dintre ele pot fi calificate fie ca acte de tăinuire, fie ca acte de complicitate. Prin urmare, solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

7. Prin încheierile din 1 mai 2015 și din 10 iunie 2015, pronunțate în dosarele nr. 7.752/302/2015 și nr. 10.371/302/2015, Judecătoria Sectorului 5 București - Secția I penală, din oficiu, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 270 alin. (3) și ale

art. 274 teza a doua din Legea nr. 86/2006

privind Codul vamal al României, excepție ridicată în cauze având ca obiect soluționarea propunerii de prelungire a măsurii preventive a arestului la domiciliu, respectiv a arestării preventive.

8. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că analiza textelor de incriminare cuprinse în art. 270 alin. (3) și cele ale

art. 274 teza a doua din Legea nr. 86/2006

privind Codul vamal al României conduce la concluzia existenței unor multiple necorelări atât în raport cu normele penale cuprinse în celelalte alineate ale aceluiași art. 270 din Codul vamal, cât și în raport cu dispozițiile noului Cod penal, astfel că prevederile criticate încalcă dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție. În acest sens arată că art. 270 alin. (2) lit. a) din Codul vamal - care reglementează o variantă a infracțiunii de contrabandă - prevede o limită valorică sub care fapta nu mai constituie infracțiune [dacă nu este repetată de două ori în decursul unui an, caz în care devine incident art. 270 alin. (2) lit. b)]. În aceste condiții, lipsa unei limite valorice similare la alin. (3) al normei în discuție apare cu atât mai inexplicabilă cu cât este vorba de o infracțiune asimilată contrabandei, care, în acest mod, are un conținut constitutiv reglementat într-un mod mult mai sever decât pentru contrabanda propriu-zisă, din moment ce include în sfera ilicitului penal chiar și cele mai mărunte fapte. În plus, trebuie avut în vedere că art. 270 alin. (3) din Codul vamal nu prevede printre elementele constitutive ale infracțiunii, în modalitatea deținerii, vreun scop anume al acestei dețineri de țigarete ce provin din contrabandă (cum ar fi scopul revânzării), ci doar împrejurarea cunoașterii provenienței bunurilor. Cu alte cuvinte, comite infracțiunea în discuție și persoana care cumpără (în cunoștință de cauză) chiar și un singur pachet de țigări de contrabandă, pentru consumul propriu, întrucât apoi va deține respectivul bun.

9. În acest context, se mai învederează că sub imperiul vechiului Cod penal o astfel de reglementare, chiar și deficitară sub aspectul lipsei unui plafon valoric pentru existența infracțiunii, nu ridica totuși probleme în practică, întrucât dispozițiile art. 18^1 din vechiul Cod penal permitea excluderea din sfera ilicitului penal a faptelor mărunte (această normă găsindu-și aplicarea atât în timpul urmăririi penale, cât și al judecății, fără să fie condiționată de un cuantum maxim al pedepsei închisorii prevăzute de lege pentru infracțiunea respectivă). În schimb, în prezent, în sistemul noului Cod penal s-a renunțat la reglementarea pericolului social - și implicit la categoria faptelor care nu prezintă pericolul social al infracțiunii, arătându-se însă (în expunerea de motive a Codului și în doctrină) că aceasta nu atrage aducerea în sfera infracțiunii pedepsibile a unor fapte vădit lipsite de gravitate, întrucât situația acestora se va rezolva, în contextul reglementărilor din noul Cod de procedură penală, pe baza principiului oportunității urmăririi penale. Însă această soluție a renunțării la urmărirea penală (art. 318 din Codul de procedură penală) este condiționată, pe lângă caracterul mărunt al faptei (care să determine inexistența unui interes public în urmărirea acesteia), și de prevederea prin lege a unei pedepse de cel mult 7 ani de închisoare. Mai mult, soluția în discuție nu are un echivalent corespunzător și în faza de judecată, întrucât renunțarea la aplicarea pedepsei (art. 80 din Codul penal) este o instituție supusă unor multiple condiționări suplimentare (referitoare la persoana infractorului), dar și cerinței ca pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită să nu fie închisoarea mai mare de 5 ani. Or, în aceste condiții, în cazul unei persoane care cumpără un singur pachet de țigări de contrabandă, pentru consumul propriu - bun pe care apoi îl deține, în cazul în care procurorul nu renunță la urmărirea penală, nu există niciun mijloc procesual prin care judecătorul să poată exclude o astfel de faptă (pur și simplu derizorie) din sfera ilicitului penal. Consecințele de-a dreptul aberante ale reglementării deficitare analizate [adică lipsa unui plafon valoric pentru existența infracțiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Codul vamal] apar cu atât mai evidente dacă se are în vedere varianta agravată a acestei infracțiuni, respectiv prevederile art. 274 din Codul vamal, întrucât în cazul în care fapta în discuție este comisă de două sau mai multe persoane împreună se pedepsește cu închisoarea de la 5 la 15 ani.

10. Așadar, o primă deficiență de redactare a normelor penale criticate o constituie tocmai neinstituirea unei limite valorice similare celei prevăzute de alin. (2) al art. 270 din Codul vamal, sub care fapta să nu mai constituie infracțiune, eventual dacă nu este repetată de două ori în decursul unui an. În acest context menționează că pentru o altă formă specifică de evaziune fiscală, respectiv infracțiunea reglementată de art. 296^1 alin. (1) din Codul fiscal, se prevede că fapta constituie infracțiune doar când se depășește limita de 10.000 de țigarete, or, date fiind similitudinile existente între această infracțiune și cea prevăzută de art. 270 alin. (3) din Codul vamal [astfel cum au fost analizate prin

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 17/2013

privind examinarea recursului în interesul legii formulat de către Ministerul Public vizând problema de drept cu privire la "încadrarea juridică a faptei persoanei fizice, care deține în afara antrepozitului fiscal (deși nu are calitate de antrepozitar autorizat), peste limitele prevăzute de lege, produse accizabile nemarcate și care provin din contrabandă"], se apreciază că nu se justifică o diferență de reglementare atât de radicală, respectiv lipsa unei limite numerice minime sub care fapta în discuție să constituie doar contravenție.

11. De altfel, relevantă este și expunerea de motive a noului Cod penal în care s-a învederat, între altele, că la elaborarea acestui act normativ au fost analizate toate dispozițiile penale cuprinse în legile speciale, urmărindu-se inclusiv dezincriminarea unor fapte prevăzute în legislația specială și contravenționalizarea acestora acolo unde este cazul, întrucât respectarea principiului minimei intervenții care guvernează legislația penală a oricărui stat de drept impune recurgerea la mecanismul penal de protecție doar în situațiile în care protecția oferită de reglementările altor ramuri de drept este insuficientă.

12. O altă lipsă de corelare rezultă din raportarea dispozițiilor art. 270 și

art. 274 teza a doua din Legea nr. 86/2006

la normele noului Cod penal, sub aspectul limitelor de pedeapsă. Astfel, elaborarea noului Cod penal s-a considerat a fi necesară și din perspectiva necesității reașezării în limite normale a tratamentului sancționator, întrucât reglementarea unor pedepse mari pentru infracțiuni cu o periculozitate scăzută nu este de natură să asigure caracterul previzibil al actului de justiție.

13. În acest context, se apreciază că, în ceea ce privește limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea asimilată contrabandei - ce face obiectul analizei de față - atât pentru varianta simplă (închisoare de la 2 la 7 ani), cât mai ales pentru cea agravată (închisoare de la 5 la 15 ani), este evidentă disproporționalitatea acestora în raport cu valorile sociale ocrotite - bugetul de stat și regimul frontierei de stat - și cu locul acestora în ierarhia valorilor care se bucură de protecție, inclusiv prin mijloace penale, în condițiile în care pentru imensa majoritate a infracțiunilor contra persoanei sunt prevăzute pedepse considerabil mai mici. În acest sens, este relevant și faptul că în ceea ce privește partea specială a noului Cod penal, sub aspectul sistematizării, s-a renunțat la structura codurilor penale anterioare, fiind reglementate mai întâi infracțiunile care aduc atingere persoanei și drepturilor acesteia și abia după aceea infracțiunile care aduc atingere atributelor statului, structură care se regăsește în majoritatea codurilor europene recente, și reflectă concepția actuală privind locul individului și al drepturilor și libertăților acestuia în ierarhia valorilor care se bucură de protecție, inclusiv prin mijloace penale. De altfel, sistemul penal, în întregul lui, trebuie să aibă o reglementare unitară, coerentă, indiferent că este vorba de norme penale din Codul penal ori de norme penale cuprinse în legi speciale sau extrapenale și, tocmai de aceea, în

Legea nr. 187/2012

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 286/2009

privind Codul penal există un titlu distinct cuprinzând dispoziții privind modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții penale, urmărindu-se, printre altele, și adaptarea pedepselor pentru infracțiunile care rămân în legislația specială. Or, față de acestea, se consideră ca fiind evident că acest dezechilibru al limitelor de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea asimilată contrabandei din Codul vamal (lege care însă nu se regăsește printre actele normative avute în vedere de

Legea nr. 187/2012 ) nu reprezintă o opțiune a legiuitorului ce ține de politica penală, ci o omisiune de corelare a normei penale în discuție cu noul Cod penal.

14. De asemenea, se apreciază că, în ceea ce privește art. 274 teza a doua din Codul vamal, acesta este deficitar din perspectiva lipsei de corelare cu prevederile noului Cod penal și din cauza faptului că prevede ca element circumstanțial agravant săvârșirea faptei prevăzute de art. 270 alin. (3) de către două sau mai multe persoane împreună, or, la adoptarea noului Cod penal, s-a avut în vedere inclusiv evitarea suprapunerilor între diferitele incriminări din partea specială și textele părții generale.

15. În acest context, se consideră că toate aceste deficiențe ale normelor criticate, constând în lipsa de corelare sub diversele aspecte analizate mai sus, afectează însă garanțiile constituționale referitoare la dreptul la un proces echitabil, precum și exigențele de previzibilitate impuse, cu valoare de principiu, de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, din care reiese, implicit, recunoașterea necesității respectării așteptărilor legitime ale cetățenilor cărora li se adresează o reglementare legală. În acest context, menționează și jurisprudența Curții Constituționale în materie.

16. Totodată, se învederează că incriminarea evaziunii fiscale, sub toate formele sale specifice, inclusiv cea prevăzută de Codul vamal, este fără îndoială necesară, față de amploarea deosebită luată de acest fenomen după anul 1989, însă normele penale sancționatoare trebuie să se integreze concepției noului sistem penal, pentru a respecta cerințele de previzibilitate care asigură, în cele din urmă, dreptul la un proces echitabil.

17. Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

18. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

19. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

20. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 270 alin. (3) și cele ale

art. 274 teza a doua din Legea nr. 86/2006

privind Codul vamal al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 19 aprilie 2006, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul cuprins:

- Art. 270 alin. (3): "Sunt asimilate infracțiunii de contrabandă și se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia.";

- Art. 274 teza a doua: "Faptele prevăzute la art. 270-273, săvârșite (...) de două sau mai multe persoane împreună, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi."

21. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 21 alin. (3) potrivit căruia "Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil".

22. Examinând excepția de neconstituționalitate și verificând, mai întâi, îndeplinirea condițiilor prevăzute de

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , potrivit căruia "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia", Curtea constată că excepția întrunește condițiile de admisibilitate, chiar dacă a fost ridicată cu ocazia soluționării propunerii de prelungire a măsurii preventive a arestului la domiciliu, respectiv a arestării preventive. Astfel, prevederile criticate au legătură cu soluționarea cauzei, deoarece propunerea, respectiv luarea măsurilor antereferite, se poate realiza doar în condițiile în care "există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni" [art. 202 alin. (1) din Codul de procedură penală]. În consecință, în măsura în care se tinde prin critica de neconstituționalitate formulată la constatarea neconstituționalității unei variante de incriminare din art. 270 al Codului vamal, propunerea sau luarea măsurilor preventive nu poate fi dispusă cu privire la fapte ce nu au caracter penal. Urmărindu-se, așadar, înlăturarea situației-premisă pentru propunerea/luarea măsurii preventive, Curtea reține că textul de drept substanțial criticat are legătură cu soluționarea cauzei.

23. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autoarea acesteia și-a întemeiat critica de neconstituționalitate a prevederilor ce fac obiectul prezentei excepții, pe de o parte, pe o necorelare a acestora atât în raport cu legea din cuprinsul căreia aceste dispoziții legale fac parte, cât și în raport cu alte acte normative, iar, pe de altă parte, având în vedere pretinsa omisiune, deduce neconstituționalitatea prevederilor criticate și din nereglementarea, în cuprinsul art. 270 alin. (3) din Codul vamal, a unui prag valoric, similar celui prevăzut la alin. (2) al aceluiași articol, sub care fapta să nu mai constituie infracțiune. Astfel, arată autoarea excepției de neconstituționalitate că pentru o altă formă specifică de evaziune fiscală, respectiv infracțiunea reglementată de art. 296^1 alin. (1) din Codul fiscal, se prevede că fapta constituie infracțiune doar când se depășește limita de 10.000 de țigarete. Așadar, date fiind similitudinile existente între această infracțiune și cea prevăzută de art. 270 alin. (3) din Codul vamal, apreciază că nu se justifică o diferență de reglementare atât de radicală, respectiv lipsa unei limite numerice/valorice minime sub care fapta în discuție să constituie doar contravenție. În ceea ce privește art. 274 teza a doua din Codul vamal, consideră că acesta este deficitar și din perspectiva necorelării cu dispozițiile noului Cod penal, ca urmare a faptului că prevede ca element circumstanțial agravant săvârșirea faptei prevăzute de art. 270 alin. (3) de către două sau mai multe persoane împreună.

24. Curtea observă că, în jurisprudența sa, a statuat constant că nu se poate pronunța asupra neconcordanțelor dintre diferite norme juridice, ci numai asupra înțelesului dispozițiilor legale criticate în raport cu prevederile și principiile constituționale. Astfel, prin

Decizia nr. 495 din 16 noiembrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 19 ianuarie 2005, și

Decizia nr. 463 din 12 aprilie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 21 iunie 2011, Curtea a reținut că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acelui text cu dispozițiile constituționale pretins încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției. Procedându-se altfel, s-ar ajunge inevitabil la concluzia că, deși fiecare dintre dispozițiile legale este constituțională, numai coexistența lor ar pune în discuție constituționalitatea uneia dintre ele. Or, coordonarea legislației în vigoare, sub aceste aspecte, este de competența autorității legiuitoare.

25. Cât privește critica referitoare la necesitatea dezincriminării unor fapte, Curtea constată că nu este de competența sa realizarea politicii penale a statului, ci a legiuitorului, care, în virtutea acestei competențe derivate din art. 61 alin. (1) și art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție, trebuie să se supună exigențelor și principiilor Constituției. Legiuitorul trebuie să dozeze folosirea mijloacelor penale în funcție de valoarea socială ocrotită, Curtea putând cenzura opțiunea legiuitorului numai dacă acesta contravine principiilor și exigențelor anterior menționate (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 62 din 18 ianuarie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 12 februarie 2007, sau

Decizia nr. 363 din 7 mai 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015). Or, în cauză nu se ridică aspecte de ordin constituțional, ci de cenzurarea opțiunii legislative în realizarea politicii penale a statului, ipoteză în care nu se poate angaja competența Curții Constituționale. Argumentul autoarei excepției de neconstituționalitate prin care susține că prevederile art. 270 alin. (3) raportate la prevederile art. 274 teza a doua din Codul vamal conțin o omisiune legislativă și nu constituie o chestiune care ține de politica penală a statului nu poate fi reținut, întrucât, chiar dacă omisiunea de reglementare ori caracterul incomplet al normelor criticate ar fi real, de principiu, suplinirea lipsei de reglementare - care în acest caz nu are relevanță constituțională - nu intră în atribuțiile Curții Constituționale. Astfel, potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului."

26. Față de acestea, în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor criticate, în raport cu critica privind pretinsa necorelarea sau omisiune legislativă, Curtea constată că aceasta urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

27. Totodată, Curtea reține că, potrivit unei definiții general admise, contrabanda constă în trecerea clandestină peste graniță a unor mărfuri interzise sau sustrase de la plata taxelor vamale și reprezintă una dintre principalele forme de fraudă la nivelul Uniunii Europene. Contrabanda generează concurență neloială față de producătorii Uniunii Europene, dar și pierderea veniturilor fiscale determinate de importurile frauduloase, și pune în pericol atât resursele statelor membre, cât și pe cele proprii ale Uniunii Europene. Curtea reține că, dintr-o perspectivă istorică, infracțiunea de contrabandă simplă, în forma inițială avută la adoptarea Codului vamal al României, era prevăzută în art. 270 care prezenta un singur alineat, potrivit căruia "Introducerea în sau scoaterea din țară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, constituie infracțiunea de contrabandă și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi". Așadar, până la modificarea adusă Codului vamal în anul 2009, fapta de trecere a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, atrăgea doar răspunderea contravențională, fiind sancționată penal trecerea peste frontieră a mărfurilor sau a altor bunuri prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal. După integrarea României în Uniunea Europeană, a fost necesară incriminarea și a contrabandei săvârșite prin locurile stabilite pentru controlul vamal, textul art. 270 din Codul vamal al României fiind completat și modificat succesiv, prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2009

pentru completarea

art. 270 din Legea nr. 86/2006

privind Codul vamal al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 7 aprilie 2009, și prin

art. IX pct. 1 și pct. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2010

privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 23 iunie 2010, fiind astfel reglementate infracțiunile de contrabandă de la alin. (2) și (3) ale art. 270 din Codul vamal.

28. Din examinarea conținutului infracțiunii de contrabandă prevăzute în art. 270 alin. (2) din Codul vamal, Curtea reține că, pentru ca fapta de sustragere de la controlul vamal a bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal să fie infracțiune, trebuie ca valoarea acestor bunuri/mărfuri să fie mai mare de 20.000 lei, în cazul produselor supuse accizelor, și mai mare de 40.000 lei în cazul celorlalte bunuri sau mărfuri, dacă făptuitorul "în decursul unui an" nu a mai săvârșit fapta respectivă. Așadar, legiuitorul a prevăzut o limită valorică de la care fapta săvârșită pentru prima dată în decursul unui an este infracțiune. Ceea ce se situează sub nivelul valoric prevăzut de alin. (2) lit. a) al art. 270 din Codul vamal corespunde reglementării prevăzute în art. 653 alin. (1) lit. a) cu referire la alin. (2) din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin

Hotărârea Guvernului nr. 707/2006 . În cazul în care fapta de sustragere de la controlul vamal se săvârșește de două ori în decursul unui an, corespunzător incriminării din alin. (2) lit. b) al art. 270 din Codul vamal, făptuitorul nu mai beneficiază de un prag valoric de la care fapta să fie infracțiune, astfel că, prin voința legiuitorului, fapta este infracțiune indiferent de valoarea în vamă a bunurilor sau mărfurilor, această incriminare neavând corespondent în reglementarea contravențională. În același mod, fapta de "înstrăinare sub orice formă a mărfurilor aflate în tranzit vamal", reglementată în alin. (2) lit. c) al art. 270 din Codul vamal, este infracțiune indiferent de valoarea bunurilor sau a mărfurilor înstrăinate, întrucât nici această incriminare nu are corespondent în reglementarea contravențională.

29. Curtea reține că, potrivit art. 270 alin. (3) din Codul vamal, se asimilează infracțiunii de contrabandă o serie de acțiuni/operațiuni, enumerate în mod limitativ, ce au ca obiect material bunuri sau mărfuri care trebuie plasate sub un regim vamal, condiționat de cunoașterea de către autor a faptului că respectivele bunuri/mărfuri provin din contrabandă ori sunt destinate săvârșirii contrabandei. Așadar, din conținutul incriminării rezultă că această infracțiune, prin voința legiuitorului, este "asimilată" infracțiunii de contrabandă, legiuitorul folosind procedura normei incomplete pentru a-i întregi conținutul, făcând, în acest sens, trimitere la pedeapsa prevăzută la alin. (1) al art. 270 din Codul vamal. În acest context, Curtea observă că, stabilind o pedeapsă corespunzătoare incriminării din alin. (1) al art. 270 din Codul vamal, legiuitorul a atribuit faptei reglementate de alin. (3) al aceluiași articol același pericol social generic, deși această din urmă infracțiune este doar "asimilată", derivată, corelativă.

30. În legătură cu acest din urmă aspect, Curtea reține că stabilirea limitelor de pedeapsă intră în atribuțiile puterii legiuitoare. Astfel, menținerea limitelor de pedeapsă în cazul infracțiunii de contrabandă, în forma asimilată, și după intrarea în vigoare a noului Cod penal, reprezintă opțiunea legiuitorului, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituțional de unică autoritate legiuitoare a țării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, care apreciază, în concret, în funcție de o serie de criterii printre care și frecvența fenomenului infracțional. Curtea constată că, în ipoteza infracțiunii de contrabandă, în forma asimilată, legiuitorul a apreciat că este necesară o sancționare fermă a acesteia, având în vedere actualitatea aspectelor reținute în preambulul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 54/2010 , respectiv asigurarea unei mai bune monitorizări a operatorilor economici care desfășoară operațiuni cu produse accizabile, respectiv produse energetice, alcool și băuturi alcoolice și tutun prelucrat, accelerarea încasării accizelor la bugetul de stat și a diminuării evaziunii fiscale în domeniu, întărirea supravegherii și controlului vamal al activității de introducere și comercializare a mărfurilor în regim duty-free și instituirea unor pârghii care să conducă la creșterea gradului de colectare a veniturilor bugetare. Așa încât, prin adoptarea și menținerea în fondul activ al acestor norme, Parlamentul s-a plasat în interiorul marjei sale de apreciere, prevederile de lege criticate având natura unei norme de incriminare speciale care creează un regim sancționator specific, astfel că și sub acest aspect critica apare ca inadmisibilă.

31. Referitor la dreptul la un proces echitabil, invocat de către autoarea excepției cu referire la critica de neconstituționalitate privind limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea asimilată contrabandei, Curtea observă că aplicarea cerinței procesului echitabil se impune numai în legătură cu procedura de desfășurare a procesului, iar nu și în ceea ce privește cadrul juridic sancționator al faptelor, adică în domeniul dreptului substanțial, reținând că nici din cuprinsul art. 21 alin. (3) din Constituție și nici din cel al art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau al jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului nu se poate desprinde concluzia că aplicarea cerinței procesului echitabil ar trebui să excedeze necesității asigurării garanțiilor procesuale, spre a se intra în materii din sfera dreptului substanțial.

32. Cât privește latura subiectivă, Curtea reține că infracțiunea de contrabandă, în forma asimilată, este săvârșită cu vinovăție sub forma intenției directe, făptuitorul cunoscând faptul că bunurile provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia. Subiectul activ al infracțiunii poate fi orice persoană fizică, iar răspunderea penală îi poate fi angajată în condițiile normelor generale de drept penal, acesta fiind supus condiției de a cunoaște proveniența/destinația ilicită a bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal. Așadar, legiuitorul a stabilit că este suficientă reprezentarea autorului că bunurile provin din/sunt destinate contrabandei, fără a fi necesar ca acesta să cunoască, în mod exact, încadrarea juridică ce ar putea fi atribuită faptei din care provine bunul sau căreia îi este destinat și nici cine este autorul acesteia din urmă ori dacă răspunde penal. În general, această din urmă precizare nu este necesară, dat fiind și faptul că în doctrină sau practica judiciară nu s-a pledat niciodată pentru o asemenea condiție, respectiv cunoașterea exactă a naturii faptei din care provine bunul sau valența ce i-ar putea fi atribuită din punct de vedere penal.

33. Față de critica autoarei excepției de neconstituționalitate, potrivit cu care neconstituționalitatea textului de lege criticat rezultă din nereglementarea, în cuprinsul art. 270 alin. (3) din Codul vamal, a unui prag valoric, similar celui prevăzut la alin. (2) al aceluiași articol, sub care fapta să nu mai constituie infracțiune, Curtea reține că aceasta nu poate forma obiectul controlului de constituționalitate. Susținerea că instanța de judecată nu poate face aplicarea instituției renunțării la aplicarea pedepsei, în situația în care constată că fapta de contrabandă, în forma asimilată, atât în varianta simplă, cât și în varianta agravată, prezintă o gravitate redusă, așa încât numai prin reglementarea unei limite valorice sub care fapta să nu mai constituie infracțiune și numai astfel putându-se realiza o corectă individualizare a pedepsei și, pe cale de consecință, se pot dispune măsuri strict delimitate și condiționate care să vizeze direct libertatea persoanei, sunt chestiuni ce țin atât de opțiunea legiuitorului, cât și de interpretarea și aplicarea unitară a legii.

34. În aceste condiții, având în vedere faptul că motivele de neconstituționalitate invocate privesc stabilirea de către instanță a pericolului social concret pe care îl prezintă faptele de contrabandă deduse judecății și aplicarea unei pedepse corect individualizate, Curtea constată că autoarea excepției nu formulează veritabile critici de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile art. 270 alin. (3) din Codul vamal, ci, în realitate, motivele invocate privesc modul de aplicare a acestor prevederi de lege. Or, asemenea aspecte nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curte, ci sunt de competența instanței de judecată învestite cu soluționarea litigiului. A răspunde criticilor autorului excepției în această situație ar însemna o ingerință a Curții Constituționale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituție, potrivit cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.

35. Față de cele prezentate mai sus, în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor criticate, în raport cu modul de interpretare și aplicare a acestor prevederi legale la spețele deduse judecății, Curtea constată că aceasta urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

36. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 270 alin. (3) și ale

art. 274 teza a doua din Legea nr. 86/2006

privind Codul vamal al României, excepție ridicată de Judecătoria Sectorului 5 București - Secția I penală, din oficiu, în dosarele nr. 7.752/302/2015 și nr. 10.371/302/2015 ale Judecătoriei Sectorului 5 București - Secția I penală.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 5 București - Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 3 decembrie 2015.