Decizia nr. 817/2015

Daniel Marius Morar

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Daniela Ramona Marițiu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005

pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, excepție ridicată de Nicolae Neacșu, Mihaela Neacșu și Alexandru Victor Eugen Piedemonte în Dosarul nr. 1.382/93/2015 al Tribunalului Ilfov - Secția penală. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.382D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Arată că noțiunea de bun este definită în art. 535 din Codul civil, astfel că prin expresia "bun impozabil sau taxabil" trebuie să se înțeleagă orice bun care, potrivit Codului fiscal sau Codului de procedură fiscală, este supus unor obligații fiscale. În ceea ce privește noțiunea de sursă impozabilă, arată că, deși aceasta nu este definită expres în legislație, ea este definită de jurisprudență, de exemplu prin deciziile nr. 3.907/2012 și nr. 3.203/2013 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție. În continuare, face referire la Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 21 octombrie 2013, pronunțată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei. Având în vedere jurisprudența instanței europene, apreciază că noțiunea de sursă impozabilă este definită cu suficientă precizie de jurisprudența amintită, astfel încât critica este neîntemeiată. În ceea ce privește impozitele care intră în sfera textului criticat, arată că acesta din urmă, spre deosebire de art. 6 din aceeași lege declarat neconstituțional de instanța de contencios constituțional, este un text cu aplicabilitate generală ce se referă la toate impozitele.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin Încheierea penală nr. 65/F din data de 3 septembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 1.382/93/2015, Tribunalul Ilfov - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005

pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, excepție ridicată de Nicolae Neacșu, Mihaela Neacșu și Alexandru Victor Eugen Piedemonte, cu ocazia soluționării unei cauze penale având ca obiect plângere împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin că prevederile criticate sunt lipsite de previzibilitate, deoarece din modul de definire a infracțiunii nu pot fi determinate cu exactitate noțiunile de "bun sau sursă impozabilă, respectiv taxabilă" și nu rezultă cu claritate impozitele și taxele care intră sub incidența normei. Astfel, o persoană nu își poate da seama dacă acțiunea sau inacțiunea sa poate constitui infracțiunea prevăzută și pedepsită de dispozițiile legale criticate. Orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a fi aplicat și pentru a permite cetățeanului să își adapteze conduita, astfel încât să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă.

6. Deși în cuprinsul textului criticat nu sunt definite noțiunile de "bun sau sursă impozabilă respectiv taxabilă", acesta nu face nici trimitere la un alt act normativ aflat în conexiune, astfel încât să fie indicate în mod concret normele legale care definesc aceste noțiuni. Prin normele criticate, legiuitorul a urmărit să descurajeze contribuabilii de la sustragerea prin orice mijloace de la impunerea sau de la plata impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, însă atingerea de către stat a unor obiective, chiar și atunci când acestea sunt de interes general, nu se poate face decât cu respectarea Constituției. Astfel, nu se poate pretinde unui subiect de drept să respecte o lege care nu este clară, precisă, previzibilă și accesibilă, întrucât acesta nu își poate adapta conduita în funcție de ipoteza normativă a legii.

7. Tribunalul Ilfov - Secția penală apreciază că dispozițiile de lege criticate respectă standardul de claritate, precizie, previzibilitate și accesibilitate a legii, astfel cum acesta a fost conturat în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului. Astfel, dispoziția criticată este redactată într-un limbaj accesibil, reglementându-se cu claritate care sunt pedepsele susceptibile a fi aplicate, acestea fiind, totodată, direct proporționale cu încadrarea juridică aplicabilă de la speță la speță.

8. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Avocatul Poporului arată că redactarea actuală a textului de lege criticat poate conduce la înțelegerea clară a conținutului normei juridice de către destinatarul acesteia, dar și a conduitei interzise. Identificarea cu exactitate a faptei incriminate și a elementelor constitutive ale infracțiunii reglementate prin

art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005

nu este îngreunată de utilizarea excesivă a unor norme de trimitere și de analiza a numeroase acte normative, care ar fi de natură să conducă la inaccesibilitate. Terminologia și tehnica de redactare utilizate de legiuitor sunt de natură să asigure previzibilitatea normei, o înțelegere facilă a acesteia de către cetățeni. Totodată, subliniază faptul că normele juridice nu există izolat, ci ele trebuie raportate la întreg ansamblul normativ din care fac parte, astfel că, din perspectiva dispozițiilor

art. 1 din Legea nr. 241/2005 , prin bun sau sursă impozabilă sau taxabilă putem înțelege toate veniturile și bunurile impozabile sau taxabile, iar prin ascunderea bunului se are în vedere ascunderea acestuia atât în sens fizic, cât și juridic.

10. În privința dispozițiilor art. 23 alin. (12) din Constituție, menționează că normele criticate dau întocmai expresie acestui text constituțional, dar și celor ale art. 73 alin. (3) lit. h), care instituie competența legiuitorului de a reglementa infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora. Prin urmare, este de netăgăduit faptul că legiuitorul este liber să aprecieze atât pericolul social în funcție de care urmează să stabilească natura juridică a faptei incriminate, cât și condițiile răspunderii juridice pentru acea faptă. În concluzie, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005

pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005. Dispozițiile criticate au următorul conținut: "(1) Constituie infracțiuni de evaziune fiscală și se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale: a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;".

14. În opinia autorilor excepției, dispozițiile criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 21 alin. (1)-(3) referitor la accesul liber la justiție, art. 23 alin. (1), (9), (12) și (13) referitor la libertatea individuală, art. 52 alin. (3) referitor la răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare și art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, prin

Decizia nr. 363 din 7 mai 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, a statuat cu valoare de principiu că dispozițiile art. 23 alin. (12) din Constituție impun garanția reglementării prin lege a incriminării faptelor și stabilirea sancțiunii corespunzătoare și, în mod implicit, obligația în sarcina legiuitorului de a adopta legi care să respecte cerințele de calitate ale acestora, care se circumscriu principiului legalității prevăzut la art. 1 alin. (5) din Constituție.

16. Având în vedere jurisprudența proprie și cea a Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la condițiile pe care o lege trebuie să le îndeplinească pentru a fi conformă Constituției și Convenției, Curtea a statuat că o lege îndeplinește condițiile calitative impuse atât de Constituție, cât și de Convenție, numai dacă norma este enunțată cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului să își adapteze conduita în funcție de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă și să își corecteze conduita. Totodată, Curtea, având în vedere principiul generalității legilor, a reținut că poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu trebuie să afecteze, însă, previzibilitatea legii.

17. Referitor la dispozițiile de lege criticate, Curtea observă că, potrivit acestora, constituie infracțiune de evaziune fiscală ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, iar, potrivit

art. 2 din Legea nr. 241/2005 , în înțelesul legii, expresia "obligații fiscale" se referă la obligațiile prevăzute de Codul fiscal și de Codul de procedură fiscală. Curtea reține, de asemenea, că, potrivit art. 1 alin. (1) din Codul fiscal codul stabilește cadrul legal pentru impozitele, taxele și contribuțiile sociale obligatorii prevăzute la art. 2 din același act normativ, precizându-se și contribuabilii care au obligația să plătească aceste impozite, taxe și contribuții sociale, precum și modul de calcul și de plată al acestora. Astfel, Codul fiscal reglementează fiecare categorie de impozit, taxă și contribuție, indicând, de asemenea, persoana impozabilă, modul de determinare a impozitului, modul de declarare și termenele legale.

18. În continuare, Curtea observă că, potrivit art. 22 din Codul de procedură fiscală, prin obligații fiscale, în sensul acestui cod, se înțelege: obligația de a declara bunurile și veniturile impozabile sau, după caz, impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat; obligația de a calcula și de a înregistra în evidențele contabile și fiscale impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat; obligația de a plăti la termenele legale impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat; obligația de a plăti dobânzi, penalități de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, aferente impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului general consolidat, denumite obligații de plată accesorii; obligația de a calcula, de a reține și de a înregistra în evidențele contabile și de plată, la termenele legale, impozitele și contribuțiile care se realizează prin stopaj la sursă; orice alte obligații care revin contribuabililor, persoane fizice sau juridice, în aplicarea legilor fiscale.

19. De altfel, Curtea observă că termenul de "obligație fiscală" este definit și în art. 1 pct. 27 din Codul de procedură fiscală din 20 iulie 2015, care potrivit art. 353 intră în vigoare de la 1 ianuarie 2016. Astfel, obligația fiscală reprezintă obligația de plată a oricărei sume care se cuvine bugetului general consolidat, reprezentând obligația fiscală principală și obligația fiscală accesorie. Totodată potrivit art. 1 pct. 28 și 29 din același act normativ, obligația fiscală principală reprezintă obligația de plată a impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale, precum și obligația organului fiscal de a restitui sumele încasate fără a fi datorate și de a rambursa sumele cuvenite, în situațiile și condițiile prevăzute de lege, iar obligația fiscală accesorie este definită ca fiind obligația de plată sau de restituire a dobânzilor, penalităților sau a majorărilor, aferente unor obligații fiscale principale. Totodată, Curtea reține că potrivit art. 1 alin. (1) din Codul fiscal din 8 septembrie 2015, care potrivit art. 501 intră în vigoare la 1 ianuarie 2016, acesta stabilește cadrul legal privind impozitele, taxele și contribuțiile sociale obligatorii prevăzute la art. 2 alin. (2) din același act normativ, care sunt venituri ale bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, bugetului asigurărilor pentru șomaj și fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale, contribuabilii care au obligația să plătească aceste impozite, taxe și contribuții sociale, precum și modul de calcul și de plată a acestora.

20. În acest context Curtea reține că, prin

Decizia nr. 363 din 7 mai 2015 , precitată, a statuat că este necesar ca între actele normative care reglementează un anumit domeniu să existe atât o conexiune logică pentru a da posibilitatea destinatarilor acestora să determine conținutul domeniului reglementat, cât și o corespondență sub aspectul forței lor juridice. În acest sens, normele de tehnică legislativă statuează că actul normativ trebuie să se integreze organic în sistemul legislației, scop în care actul normativ trebuie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior sau de același nivel cu care se află în conexiune [ art. 13 lit. a) din Legea nr. 24/2000 ]. Pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizează norma de trimitere [ art. 16 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 24/2000 ], care operează întotdeauna între acte normative cu aceeași forță juridică.

21. Plecând de la aceste premise, Curtea apreciază că, în ceea ce privește

art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 , din coroborarea normelor fiscale și procedural fiscale, mai sus menționate, rezultă cu claritate care sunt impozitele și taxele care intră sub incidența normei, acestea fiind expres enumerate de prevederile art. 2 din Codul fiscal. Totodată, în ce privește sintagma "bun sau sursă impozabilă sau taxabilă", Curtea apreciază că prin aceasta se înțelege toate veniturile și bunurile pentru care contribuabilii datorează impozite sau taxe, precum și orice act sau fapt generator de venituri care sunt supuse impozitării sau taxării. Așa fiind, Curtea consideră că infracțiunea prevăzută de

art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005

este clar definită de lege, indivizii putându-și da seama din conținutul dispozițiilor legale incidente care sunt actele sau omisiunile care angajează răspunderea penală a acestora, prevederile criticate întrunind condițiile de claritate, precizie, previzibilitate și accesibilitate circumscrise principiului legalității prevăzut de dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție.

22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Nicolae Neacșu, Mihaela Neacșu și Alexandru Victor Eugen Piedemonte în Dosarul nr. 1.382/93/2015 al Tribunalului Ilfov - Secția penală și constată că dispozițiile

art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005

pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Ilfov - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 24 noiembrie 2015.