Amendamentul nr. 5/2014
la addendumul la Memorandumul multilateral de înțelegere (MMOU) dintre miniștrii apărării din cadrul Organizației Tratatului Atlanticului de Nord privind Programul comun NATO E-3A, referitor la modernizarea Sistemului NATO aeropurtat de avertizare timpurie și control (NAEW&C)
prezumat în vigoare
Având în vedere faptul că Memorandumul multilateral de înțelegere (MMOU) dintre miniștrii apărării din cadrul NATO privind Programul comun NATO E-3A a intrat în vigoare la 6 decembrie 1978,
ținând cont că MMOU a fost amendat printr-un addendum intrat în vigoare la 7 decembrie 1990 privind modernizarea Sistemului NAEW&C,
luând în considerare faptul că addendumul a fost amendat pentru a include Programul de modernizare pe termen mediu, începând cu data de 13 august 1997,
având în vedere că addendumul a fost amendat pentru a crește plafonul contribuției pentru Programul pe termen mediu, începând cu data de 8 aprilie 2004,
luând în considerare faptul că addendumul a fost amendat la 14 februarie 2006 pentru a executa ca cerință operațională urgentă un proiect de contramăsuri infraroșu,
ținând cont că addendumul a fost amendat la 8 iulie 2010 pentru modernizarea Sistemului NAEW&C prin implementarea unui program de dezvoltare în continuare,
având în vedere faptul că statele membre NAPMO au înființat o autoritate unică de control al configurației și un comitet unic de control al configurației în baza Memorandumului de înțelegere privind operațiile și sprijinul, așa cum a fost modificat în 2003,
luând în considerare MMOU așa cum a fost suplimentat și amendat pentru aderarea Spaniei de la data de 11 decembrie 1998, cu amendamentul ulterior de la 29 iulie 2005,
ținând cont de MMOU așa cum a fost suplimentat și amendat pentru aderarea Ungariei de la data de 22 decembrie 2005,
având în vedere MMOU așa cum a fost suplimentat și amendat pentru aderarea Poloniei de la data de 29 decembrie 2006,
luând în considerare MMOU așa cum a fost suplimentat și amendat pentru aderarea României de la data de 10 decembrie 2009,
având în vedere MMOU așa cum a fost suplimentat și amendat pentru aderarea Cehiei de la data de 16 decembrie 2010,
ținând cont de anunțul Canadei cu privire la retragerea sa din Programul de modernizare NAEW&C de la data de 1 septembrie 2012 și de ajustarea în consecință a contribuției sale de la data respectivă,
luând în considerare faptul că statele membre NAPMO care au rămas în program, fără a prejudicia posibilitatea de a pune altfel fonduri la dispoziția NAPMO, au convenit să își ajusteze procentele cotelor-părți din contribuție fără ca actualele lor contribuții financiare să crească,
având în vedere că statele membre recunosc contribuția Canadei de 15,9 milioane*1) de dolari SUA la Programul de continuare a dezvoltării; și
ținând cont de faptul că statele membre NAPMO care au rămas în program au convenit să amendeze addendumul pentru a ajusta procentele cotelor-părți din contribuție, menținând actuala lor contribuție financiară la nivelele stabilite anterior,
convin în continuare după cum urmează:
────────── *) Traducere. ──────────
────────── *1) (FUP) Contribuție de 15,9 milioane USD. Fără contribuția canadiană FUP s-ar fi confruntat cu un deficit de 62,4 milioane USD rezultând fonduri în sumă totală de 765,6 milioane USD. Cu contribuția Canadei de 15,9 milioane USD, suma FUP este limitată de la suma inițială de 828 de milioane USD la o sumă acoperită de 781,5 milioane. Toate cifrele sunt exprimate la valoarea anului de bază 2010. ──────────
Articolul 1
a. Se amendează secțiunea a IV-a, Aranjamente financiare, alineatul 1.a, cu privire la plafonul contribuției pentru Programul de continuare a dezvoltării, care se va citi: "Plafonul contribuției pentru Programul de dezvoltare în continuare (FUP), ca și administrarea, este acoperit cu 781,5 milioane USD la valoarea anului de bază 2010. Această sumă include o contribuție canadiană de 15,9 milioane USD, efectuată anterior retragerii Canadei din NAPMO." Suma rezultată de 765,6 milioane USD la valoarea anului de bază 2010 va fi împărțită potrivit alineatului 1.b de mai jos.
b. Se amendează procentajul privind împărțirea costurilor din alineatul 1.b, coloana a patra, care se va citi:
"NAȚIUNI
PROCENTAJ FUP
BELGIA
3,3049
REPUBLICA CEHĂ
1,3237
DANEMARCA
1,9542
GERMANIA
27,4539
GRECIA
0,6041
UNGARIA
0,8939
ITALIA
8,1434
LUXEMBURG
0,1053
OLANDA
3,6571
NORVEGIA
1,4240
POLONIA
3,1549
PORTUGALIA
0,6801
ROMÂNIA
1,6561
SPANIA
3,5390
TURCIA
1,5867
SUA
40,5205
TOTAL
100,0000"
Articolul 2
Se amendează secțiunea a V-a, Beneficii industriale, prin înlocuirea termenului "European/Canadian" cu termenul "European".
Articolul 3
Se amendează, în anexa I la addendum, alineatul A.2., care se va citi: "Secțiunea a VI-a, alineatele 2, 3 și 6."
Articolul 4
Prezentul amendament, convenit în conformitate cu secțiunea a VII-a a addendumului la MMOU, va intra în vigoare la data ultimei semnături.
Pentru Guvernul Belgiei: indescifrabil
Data: -
Pentru Guvernul Republicii Cehe: indescifrabil
Data: 20 mai 2014
Pentru Guvernul Danemarcei: Per Pugholm Olsen, general-locotenent, comandant al Organizației Daneze pentru Achiziții și Logistică pentru Apărare
Data: 11 decembrie 2013
Pentru Ministerul Federal al Apărării al Republicii Federale Germania: indescifrabil
Data: 31 august 2014
Pentru Guvernul Greciei: colonel (aviație) Stylianos Amourgianos, director HAFGS/C4, reprezentantul elen în NAPMO BoD
Data: 23 septembrie 2014
Pentru Guvernul Ungariei: indescifrabil
Data: 21 februarie 2014
Pentru Guvernul Italiei: general de flotilă aeriană Stefano Vito, șeful departamentului nr. 4 - Logistică, Statul Major al Aviației
Data: 14 februarie 2014
Pentru Guvernul Luxemburgului: ministrul apărării, Etienne Schneider
Data: 16 decembrie 2014
Pentru Guvernul Olandei: indescifrabil
Data: 25 februarie 2014
Pentru Guvernul Norvegiei: indescifrabil
Data: 3 ianuarie 2014
Pentru Guvernul Poloniei: indescifrabil
Data: 11 iunie 2015
Pentru Guvernul Portugaliei: indescifrabil
Data: 20 septembrie 2013
Pentru Guvernul României: Mircea Dușa, ministrul apărării naționale/"Sub condiția aprobării"
Data: 13 octombrie 2014
Pentru Guvernul Spaniei: șeful Programului NAEW Spania
Data: 10 ianuarie 2014
Pentru Guvernul Turciei: indescifrabil
Data: 6 martie 2015
Pentru Guvernul Statelor Unite ale Americii: indescifrabil
Data: 4 februarie 2014
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.