Decizia nr. 896/2015

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Marieta Safta

- prim-magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 70 din Legea nr. 360/2002

privind Statutul polițistului. Excepția a fost ridicată de Ionuț Pavel în Dosarul nr. 1.412/44/2011 al Tribunalului Galați - Secția de contencios administrativ și fiscal și constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 954 D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Prim-magistratul-asistent referă că partea Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași a depus la dosar concluzii scrise prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca nefondată.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, cu referire la jurisprudența Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Sentința civilă nr. 2.119 din 4 decembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 1.412/44/2011, Tribunalul Galați - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 70 din Legea nr. 360/2002

privind Statutul polițistului. Excepția a fost ridicată de reclamantul Ionuț Pavel într-o cauză având ca obiect anularea unei decizii de imputare.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că textul de lege menționat nu stabilește în concret care sunt cazurile în care motivele încetării raporturilor de serviciu pot fi imputabile polițistului, apreciind că, în raport cu prevederile art. 69 din același act normativ, situația sa nu se încadrează în ipoteza

art. 70 din Legea nr. 360/2002 , pentru că nu se poate afirma ca motiv imputabil faptul că a dorit completarea carierei sale și "ajungerea la un nivel superior" celui în care se afla, respectiv la acela de jurist. Astfel, acesta a absolvit Academia de Poliție, ulterior a fost admis la concursul organizat de Institutul Național al Magistraturii, a urmat cursurile acestei instituții, iar în prezent este judecător definitiv. În temeiul

art. 70 din Legea nr. 360/2002

a fost obligat să restituie cheltuielile efectuate cu pregătirea sa. Arată că, "pe lângă lipsa oricărei jurisprudențe măcar orientative la nivelul Ministerului de Interne în ceea ce privește previzibilitatea termenului imputabil, legea nu a fost interpretată nici măcar în spiritul său, astfel încât orice părăsire a unităților și subunităților Ministerului duce ab initio la imputarea cheltuielilor de școlarizare". Potrivit susținerilor autorului excepției, alegerea de a desfășura activitate în funcția de judecător se situează în cadrul dreptului său la muncă și pregătire profesională garantat de art. 41 din Constituție. Ca urmare, prin impunerea unei sume foarte mari de plată și a unui angajament pe durata de 10 ani este îngrădit dreptul la muncă și formare profesională garantat de actul fundamental al statului, câtă vreme nu îi este imputabil modul în care a părăsit structurile Ministerului de Interne: "nu se poate cere în mod rezonabil, niciunei persoane, să aștepte 10 ani să poată accede în altă profesie de teama unor cheltuieli de școlarizare ridicate pe care ar fi trebuit să le suporte." În concluzie, solicită, în principal, constatarea neconstituționalității

art. 70 din Legea nr. 360/2002

ca fiind contrar art. 41 alin. (1) și (2) din Constituție, iar în subsidiar constatarea acestuia ca fiind contrar prevederilor art. 41 alin. (1) și (2) din Constituție în măsura în care înțelesul termenului "imputabil" este imprevizibil și aplicabil situației în care o persoană părăsește structurile Ministerului Administrației și Internelor în vederea formării profesionale.

6. Tribunalul Galați - Secția de contencios administrativ și fiscal arată că instanța de contencios constituțional "s-a pronunțat în sensul respingerii excepției de neconstituționalitate a mai multor articole din

Legea nr. 360/2002

privind Statutul polițistului, printre care și a art. 70."

7. În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 70 din Legea nr. 360/2002

privind Statutul polițistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, potrivit cărora "Polițistul care a absolvit o instituție de învățământ a Ministerului Administrației și Internelor și căruia i-au încetat raporturile de serviciu în primii 10 ani de activitate din motive imputabile lui este obligat să restituie cheltuielile efectuate cu pregătirea sa, proporțional cu perioada rămasă până la 10 ani, potrivit angajamentului încheiat în acest sens."

11. Autorul excepției critică textul de lege în raport cu prevederile art. 41 alin. (1) și (2) din Constituție, care consacră regula potrivit căreia dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, respectiv dreptul salariaților la măsuri de protecție socială.

12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat în privința constituționalității dispozițiilor

art. 70 din Legea nr. 360/2002 , prin raportare la prevederile art. 41 din Constituție - Munca și protecția socială a muncii, în acest fiind

Decizia nr. 37 din 14 ianuarie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 150 din 8 martie 2010. Curtea a respins excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiată, reținând, cât privește susținerile referitoare la încălcarea dreptului la muncă, faptul că textul de lege "nu limitează dreptul unei persoane de a alege liber un loc de muncă. Consecințele pe care trebuie să le suporte un polițist care decide să își aleagă un alt loc de muncă pot fi mai degrabă circumscrise aspectelor patrimoniale pe care le implică o astfel de decizie. Aceste consecințe au fost acceptate, însă, de cel care a dorit să devină polițist, prin angajamentul încheiat în acest sens, așa cum reiese din cuprinsul

art. 70 din Legea nr. 360/2002 . În plus, restituirea are în vedere acele sume investite în vederea pregătirii profesionale a polițistului, sume a căror acordare nu se mai justifică de vreme ce beneficiarul lor renunță la această calitate într-un termen mai scurt decât cel considerat de legiuitor ca justificând efortul financiar al statului pentru acest obiectiv." Aceste considerente sunt valabile și în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi, care să determine schimbarea jurisprudenței Curții.

13. Cât privește critica referitoare la lipsa de previzibilitate a sintagmei "motive imputabile", Curtea reține mai întâi că, potrivit jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea de "lege" care figurează în o seamă de articole ale Convenției înglobează dreptul de origine atât legislativă, cât și jurisprudențială și implică unele condiții calitative, între altele cele ale accesibilității și ale previzibilității (a se vedea, între altele, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunțată în Cauza Coeme și alții împotriva Belgiei, paragraful 145, Hotărârea din 7 februarie 2002, pronunțată în Cauza E.K. împotriva Turciei, paragraful 51). Conform unei jurisprudențe constante, sintagma "prevăzute de lege" presupune mai întâi ca măsura reglementată să aibă o bază în dreptul intern, dar are legătură de asemenea cu calitatea legii respective: ea impune ca aceasta să fie accesibilă persoanelor în cauză și să aibă o formulare destul de exactă pentru a permite reclamanților, care apelează, la nevoie, la consilieri, să prevadă, într-o măsură rezonabilă în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea rezulta dintr-un anumit act (a se vedea, între altele, Hotărârea din 8 iunie 2006, pronunțată în Cauza Lupșa împotriva României, paragraful 32). Altfel spus, nu poate fi considerată "lege" decât o normă enunțată cu suficientă precizie pentru a permite individului să își regleze conduita. Individul trebuie să fie în măsură să prevadă consecințele ce pot decurge dintr-un act determinat (a se vedea, între altele, Hotărârea din 26 aprilie 1979, pronunțată în Cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord). Însemnătatea noțiunii de previzibilitate depinde în mare măsură de contextul textului despre care este vorba, de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și calitatea destinatarilor săi (a se vedea, între altele, Hotărârea din 28 martie 1990, pronunțată în Cauza Groppera Radio AG și alții împotriva Elveției, paragraful 68, Hotărârea din 8 iunie 2006, pronunțată în Cauza Lupșa împotriva României, paragraful 37). Previzibilitatea legii nu se opune ca persoana interesată să fie nevoită să recurgă la o bună consiliere pentru a evalua, la un nivel rezonabil în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea decurge dintr-o anumită acțiune (a se vedea, între altele, Hotărârea din 13 iulie 1996, pronunțată în Cauza Tolstoy Miloslavsky împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, paragraful 37). Acest lucru se întâmplă de obicei cu profesioniștii, obișnuiți să facă dovada unei mari prudențe în exercitarea meseriei lor. De asemenea se poate aștepta de la ei să acorde o atenție deosebită evaluării riscurilor pe care le implică (Cantoni, precitată, paragraful 35). Potrivit aceleiași instanțe, chiar din cauza principiului generalității legilor, conținutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una din tehnicile tip de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. De asemenea numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puțin vagi, pentru a evita o rigiditate excesivă și a se putea adapta la schimbările de situație. Interpretarea și aplicarea unor asemenea texte depinde de practică (a se vedea, între altele, Hotărârea din 25 mai 1993, pronunțată în Cauza Kokkinakis împotriva Greciei, paragraful 40, Cantoni, precitată, paragraful 31, Dragotoniu și Militaru - Pidhorni împotriva României, Hotărârea din 24 mai 2007, paragraful 36). Funcția decizională acordată instanțelor servește tocmai pentru a îndepărta îndoielile ce ar putea exista în privința interpretării normelor, ținând cont de evoluțiile practicii cotidiene, cu condiția ca rezultatul să fie coerent cu substanța infracțiunii și evident previzibilă (a se vedea, între altele, Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunțată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, paragraful 36, Dragotoniu și Militaru - Pidhorni împotriva României, precitată, paragraful 37).

14. În temeiul dispozițiilor art. 20 din Constituție, în numeroase cauze Curtea Constituțională a făcut aplicarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la condițiile de calitate a legii, constatând neconstituționalitatea reglementărilor care nu întruneau aceste condiții (a se vedea, între altele,

Decizia nr. 61 din 18 ianuarie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2007,

Decizia nr. 604 din 20 mai 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 469 din 25 iunie 2008,

Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012,

Decizia nr. 1.258/2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 23 noiembrie 2009,

Decizia Curții Constituționale nr. 440 din 8 iulie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 4 septembrie 2014, sau

Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2015).

15. Din jurisprudența menționată se desprinde concluzia că "previzibilitatea", ca reper al controlului de convenționalitate și de constituționalitate, evocă relația logică și necesară ce trebuie să existe între o normă juridică și destinatarul ei, oferindu-i acestuia posibilitatea de a-și regla conduita astfel încât să facă ori să poată face ceea ce îi impune sau îi permite norma ori să nu facă ceea ce aceasta îi interzice, și, totodată, îngrădind autorităților posibilitatea unui comportament arbitrar. Astfel fiind, și față de reperele de analiză mai sus reținute, pentru a răspunde criticii referitoare la lipsa de previzibilitate a normei ce face obiectul excepției, Curtea urmează să procedeze la o examinare a acesteia cu luarea în considerare a contextului reglementării, a domeniului pe care îl acoperă, precum și a numărului și calității destinatarilor săi. Prevederile

art. 70 din Legea nr. 360/2002

trebuie deci analizate în contextul legii, care reglementează deopotrivă drepturile și îndatoririle polițistului, iar sintagma criticată pentru lipsă de previzibilitate - "motive imputabile", în ansamblul art. 70 din lege.

16. Procedând la această analiză sistematică, Curtea constată că norma criticată face parte dintr-o reglementare ce configurează un statut special, al polițistului, cu un regim juridic, drepturi și obligații specifice, adresându-se categoriei profesionale determinate chiar prin titlul legii. În contextul legii, normele speciale vizează pregătirea profesională a polițistului și, din această perspectivă, suportarea de către stat a sumelor pe care aceasta le presupune. Textul criticat prevede obligația polițistului de a păstra raporturile de serviciu o anumită perioadă de timp (10 ani) socotită de legiuitor ca fiind corespunzătoare efortului financiar realizat. Nerespectarea acestei obligații determină restituirea cheltuielile efectuate de stat, proporțional cu perioada rămasă până la 10 ani. Pentru a realiza o circumstanțiere a motivelor de încetare a raporturilor de muncă de natură să determine consecința astfel reglementată, legiuitorul a utilizat noțiunea de "imputabil", criticată în cauză pentru o pretinsă lipsă de previzibilitate. Or, având în vedere contextul reglementării, destinatarii acesteia, motivul și circumstanțele obligațiilor instituite, precum și faptul că textul de lege criticat face trimitere, cât privește incidența lor, la "angajamentul încheiat în acest sens", ceea ce presupune deplina cunoaștere de către cel ce își asumă obligațiile prevăzută de lege a condițiilor și consecințelor încălcării acestora, rezultă că norma criticată este previzibilă pentru destinatarii ei. Altfel spus, chiar dacă textul de lege criticat nu cuprinde o listă exhaustivă a motivelor socotite de legiuitor ca fiind "imputabile", se poate deduce, din ansamblul dispozițiilor legale analizate, care este sfera acestor motive.

17. De altfel, din modul de formulare a criticii rezultă că, în realitate, autorul excepției este nemulțumit de soluția legislativă, socotind că încetarea raporturilor de muncă din dorința de "formare profesională", respectiv "ajungerea la un nivel superior" celui în care se afla ca polițist (acela de jurist/judecător), nu poate fi imputabilă, sens în care solicită pronunțarea unei decizii interpretative de către Curtea Constituțională, cu raportare la prevederile art. 41 din Constituție și la considerentele referitoare la lipsa de previzibilitate a normelor criticate. Or, dincolo de faptul că noțiunea generală de "imputabil" are un înțeles specific dat de contextul și rațiunea reglementării mai sus arătate, Curtea reține că nici normele art. 41 din Constituție și nicio altă normă constituțională nu realizează o clasificare ierarhică a profesiilor, de natură să motiveze realizarea unei distincții care să fundamenteze decizia interpretativă solicitată. O asemenea distincție, respectiv realizarea unei ierarhizări de către Curtea Constituțională a profesiilor, în sensul de a aprecia care dintre acestea ar fi "superioare" statutului de polițist, și exonerarea celor care optează pentru aceste profesii de obligația prevăzută de lege, ar semnifica, în aceste condiții, o discriminare.

18. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Pavel Ionuț în Dosarul nr. 1.412/44/2011 al Tribunalului Galați - Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile

art. 70 din Legea nr. 360/2002

privind Statutul polițistului sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Galați - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 17 decembrie 2015.