Decizia nr. 644/2016

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila

- judecător

Valentina Bărbățeanu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 416 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Asociația "Alianța pentru Combaterea Abuzurilor" din Brașov în Dosarul nr. 5.018/62/2013 al Curții de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului nr. 1.735D/2015 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, considerând că își mențin valabilitatea cele deja statuate de Curtea Constituțională în jurisprudența sa în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 15 octombrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 5.018/62/2013, Curtea de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 416 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Asociația "Alianța pentru Combaterea Abuzurilor" din Brașov într-o cauză civilă având ca obiect soluționarea recursului declarat împotriva sentinței prin care Tribunalul Brașov a constatat perimarea acțiunii care avea ca scop obligarea pârâtei Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Brașov să răspundă la o petiție formulată de reclamantă.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că textul de lege criticat încalcă dreptul la un proces echitabil și principiul securității juridice. Se arată că termenul de 6 luni impus de legiuitor pentru repunerea pe rol este prea scurt, în condițiile în care este de notorietate că cercetarea penală efectuată mai ales de parchetele locale se întinde pe perioade foarte lungi de timp, chiar pe ani întregi, fără emiterea, în acest interval, a unei rezoluții sau ordonanțe de către procuror. Consideră că termenul de 1 an prevăzut de Codul de procedură civilă din 1865 era mult mai adecvat. Totodată, se susține că expresia "motive imputabile" din cuprinsul textului de lege criticat este de natură să genereze confuzii în contextul speței și afectează principiul încrederii legitime, care impune ca legislația să fie clară și previzibilă, unitară și coerentă. Aceasta deoarece justițiabilul nu poate să distingă dacă legiuitorul a intenționat să indice nerepunerea pe rol în sine sau alte motive, care ar putea fi asimilate unei culpe, pe care justițiabilul le-ar fi avut pentru a nu proceda la repunerea pe rol.

6. Curtea de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal apreciază că textul de lege criticat este constituțional, criticile formulate fiind neîntemeiate.

7. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că textele de lege criticate reprezintă norme de procedură edictate de legiuitor în temeiul competenței sale constituționale. Precizează că perimarea are un caracter mixt de sancțiune și de prezumție de desistare de judecată, iar culpa procesuală, ca o condiție a perimării, exprimă tocmai acest caracter de sancțiune al acestei instituții. Astfel, din simplul fapt al rămânerii cauzei în nelucrare timp de 6 luni poate fi dedusă culpa procesuală. Mai arată că dispozițiile de lege criticate păstrează soluția legislativă cuprinsă în art. 248 din Codul de procedură civilă din 1865, cu privire la constituționalitatea căruia Curtea s-a mai pronunțat prin decizii a căror valabilitate se menține și în cauza de față.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie

art. 416 alin. (1) din Legea nr. 134/2010

privind Codul de procedură civilă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, care au următoarea redactare: "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni".

12. În opinia autoarei excepției, prevederile legale criticate contravin art. 21 alin. (3) din Constituție care consacră dreptul la un proces echitabil.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că aceasta a fost ridicată în cursul soluționării recursului declarat împotriva sentinței prin care Tribunalul Brașov a constatat perimarea acțiunii care avea ca scop obligarea pârâtei Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Brașov să răspundă la o petiție formulată de reclamantă. Perimarea a fost constatată după ce, în prealabil, așa cum rezultă din încheierea de sesizare a Curții Constituționale, cauza fusese suspendată în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă, care prevede că judecătorul va suspenda judecata când amândouă părțile solicită acest lucru (suspendarea voluntară). În motivarea recursului, s-a susținut că deși suspendarea a fost dispusă în baza textului mai sus menționat, în realitate, dezlegarea cauzei ținea de cercetările aflate în desfășurare în acel moment într-un dosar penal în care nu se începuse încă urmărirea penală și în care, ulterior, a fost admisă plângerea împotriva ordonanței de clasare emise și s-a dispus completarea materialului probator. Autoarea excepției, reclamantă în acțiunea perimată, susține că a așteptat această soluție pentru a solicita repunerea pe rol a cauzei, întrucât, în cazul în care ordonanța de clasare ar fi rămas definitivă, nu ar fi putut dovedi culpa pârâtei în acest dosar. Ca atare, autoarea arată că nu se poate afirma că acțiunea ar fi rămas în nelucrare din motive imputabile sieși.

14. Față de criticile formulate, Curtea reține că perimarea reprezintă o cauză de stingere a procesului aflat pe rolul unei instanțe judecătorești, care intervine în situația în care acesta este lăsat în nelucrare un interval de timp apreciat de legiuitor ca semnificativ pentru a releva lipsa de interes în continuarea acestuia de către părțile implicate. În lipsa efectuării vreunui act de procedură util soluționării cauzei, din motive imputabile părții care, în mod rațional, ar trebui să fie interesată în finalizarea procesului, menținerea acestuia pe rolul instanței apare ca nejustificată. Perimarea este, din această perspectivă, o sancțiune procedurală aplicabilă părții care a neglijat obligațiile procesuale impuse de legiuitor pentru desfășurarea unui proces, stabilite prin reguli edictate în scopul instituirii unei succesiuni de acte procesuale care să asigure, pe de o parte, soluționarea într-un termen rezonabil a procesului și, pe de altă parte, buna administrare a justiției.

15. Faptul că termenul de perimare este apreciat de autorul excepției ca fiind prea scurt nu poate fi reținut ca un argument în sensul încălcării dreptului la un proces echitabil. În legătură cu această critică este de observat că reducerea duratei termenului de perimare, de la 1 an în vechea reglementare, la 6 luni în prezent, s-a realizat în contextul în care legiuitorul român și-a propus ca, prin regulile procedurale cuprinse în actualul Cod de procedură civilă, să creeze cadrul adecvat pentru soluționarea în condiții de celeritate a procesului civil, asigurând, în același timp, exigențele specifice unui proces echitabil.

16. Din motivarea excepției rezultă, totodată, că, raportându-se la situația specifică din cauză, autorul excepției formulează critica referitoare la durata prea scurtă a termenului de perimare în considerarea faptului că, în speță, deși judecătorul a suspendat soluționarea acțiunii în contencios administrativ introductive de instanță în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă privitor la suspendarea voluntară, care se dispune la solicitarea ambelor părți, în realitate, suspendarea ar fi fost necesară, întrucât dezlegarea cauzei ținea de cercetările aflate în desfășurare în acel moment într-un dosar penal. O asemenea susținere nu reprezintă o veritabilă critică de constituționalitate, ci o apărare de fapt, circumstanțiată împrejurărilor concrete ale cauzei, prin care autoarea excepției urmărește să demonstreze lipsa culpei sale procesuale în ce privește stingerea procesului prin perimare și care nicidecum nu poate fi apreciată ca un fine de neconstituționalitate pe care Curtea Constituțională să îl examineze din perspectiva prevederilor art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală. Sub acest aspect, instanța învestită cu soluționarea recursului împotriva hotărârii prin care s-a constatat perimarea are competența de a verifica îndeplinirea condițiilor în care devine incidentă perimarea și de a se pronunța în ce măsură aceste susțineri sunt de natură să înlăture intervenirea acesteia.

17. Tot astfel, în acest context, instanța de recurs va aprecia dacă aspectele învederate de autoarea excepției pot să justifice inacțiunea acesteia în ce privește introducerea unei cereri de redeschidere după suspendare a procesului sau dacă, dimpotrivă, autoarea excepției a lăsat procesul în nelucrare din motive imputabile sieși, dovedind lipsa de stăruință cu privire la finalizarea acestuia. Sintagma "motive imputabile" va fi analizată de instanța care se pronunță asupra perimării în funcție de împrejurările concrete și în ansamblul normelor procedurale aplicabile în cauză. Nu se poate susține că sintagma criticată ar avea un caracter vag și imprecis, întrucât, față de regulile de procedură clare și inechivoce care guvernează procesul civil, dacă acționează cu diligență și bună-credință, textul criticat oferă părții interesate posibilitatea de a avea reprezentarea a ceea ce ar putea să constituie motive imputabile în ceea ce privește atitudinea proprie față de continuarea procesului.

18. De altfel, Curtea s-a mai pronunțat și asupra prevederilor art. 248 din Codul de procedură civilă din 1865 al căror conținut normativ era similar cu cel al textului de lege criticat în cauza de față, singura diferență reprezentând-o durata intervalului rămânerii în nelucrare, de un an, în reglementarea anterioară. Astfel, prin

Decizia nr. 351 din 25 martie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 17 mai 2010, Curtea a statuat că, prin reglementarea instituției perimării ca sancțiune procedurală aplicabilă titularului unei cereri de chemare în judecată, care a lăsat-o în nelucrare din vina sa, nu este încălcat accesul liber la justiție, ci acesta este supus condiției respectării unor exigențe legale, determinate tocmai de necesitatea asigurării unui proces echitabil. De asemenea, prin

Decizia nr. 1.454 din 3 noiembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 11 ianuarie 2012, Curtea a reținut că sancțiunea procedurală a perimării este determinată de necesitatea de a se curma starea de incertitudine creată asupra unor raporturi juridice deduse judecății prin cererea de chemare în judecată lăsată în nelucrare timp de un an, din vina părții.

19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Asociația "Alianța pentru Combaterea Abuzurilor" din Brașov în Dosarul nr. 5.018/62/2013 al Curții de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 416 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 1 noiembrie 2016.