Decizia nr. 553/2016

Valer Dorneanu

- președinte

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Augustin Zegrean

- judecător

Fabian Niculae

- magistrat-asistent

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 324 alin. 1 pct. 1 raportat la art. 322 pct. 2 din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată din oficiu de Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă în Dosarul său nr. 4.928/2/2015 și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.734D/2015.

2. Dezbaterile au avut loc la data de 7 iulie 2016, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când Curtea, în temeiul dispozițiilor

art. 57 din Legea nr. 47/1992

și ale art. 396 alin. (1) din Codul de procedură civilă coroborate cu cele ale

art. 14 din Legea nr. 47/1992 , a amânat pronunțarea pentru data de 12 iulie 2016, dată la care a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

3. Prin Decizia civilă nr. 1.132R din 13 noiembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 4.928/2/2015, Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 324 alin. 1 pct. 1 raportat la art. 322 pct. 2 din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată din oficiu de instanța de judecată, într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de revizuire formulate împotriva unei decizii civile.

4. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia arată, în esență, că prevederile legale criticate sunt neconstituționale, întrucât termenul de o lună în cadrul căruia poate fi declarată calea de atac a revizuirii curge de la pronunțarea hotărârii dată de instanța de recurs după evocarea fondului. Se apreciază că până la momentul luării la cunoștință de conținutul întregii hotărâri, părțile nu sunt în măsură să aprecieze în mod corect și pertinent dacă, în evocarea fondului, instanța de recurs s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori a dat mai mult decât s-a cerut. Minuta pronunțată în ședință publică de către instanța de recurs și publicată pe portalul instanțelor judecătorești nu conține toate informațiile necesare părții pentru a aprecia cu privire la incidența motivului de revizuire menționat. De altfel, noul Cod de procedură civilă a optat pentru soluția curgerii termenului de revizuire de la momentul comunicării hotărârii instanței de recurs, inclusiv în ipoteza avută în vedere de norma în legătură cu care s-a decis sesizarea Curții Constituționale.

5. Instanța judecătorească mai menționează și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv considerentele Hotărârii din 8 ianuarie 2013, pronunțată în Cauza S.C. Raisa M Shipping - S.R.L. împotriva României.

6. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

7. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că, potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt cele prevăzute numai prin lege, iar în conformitate cu prevederile art. 129 din Legea fundamentală, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. În virtutea acestui mandat constituțional, legiuitorul are competența de a adopta reglementări cu caracter general sau cu caracter special, derogatoriu, cu aplicabilitate la anumite situații, în mod egal, pentru toți cei interesați în exercitarea acelorași categorii de drepturi sau în îndeplinirea acelorași categorii de obligații.

8. Se mai arată că instanța de contencios constituțional s-a mai pronunțat asupra soluției legislative criticate, constatând constituționalitatea acesteia. În acest sens, Guvernul indică jurisprudența relevantă a Curții Constituționale, respectiv

Decizia nr. 235 din 5 iunie 2003 ,

Decizia nr. 353 din 2 mai 2006 ,

Decizia nr. 1.270 din 12 octombrie 2010

și

Decizia nr. 310 din 13 iunie 2013 .

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse de părți, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 324 alin. 1 pct. 1 raportat la art. 322 pct. 2 din Codul de procedură civilă din 1865, dispoziții care au următorul cuprins:

- Art. 324 alin. 1 pct. 1: "(1) Termenul de revizuire este de o lună și se va socoti:

1. în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 și 7 alin. 1, de la comunicare a hotărârilor definitive, iar când hotărârile au fost date de instanțe de recurs după evocarea fondului, de la pronunțare; pentru hotărârile prevăzute la punctul 7 al. 2 de la pronunțarea ultimei hotărâri;"

- Art. 322 pct. 2: "Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: [...]

2. dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut;".

12. Curtea observă că la data de 15 februarie 2013 au intrat în vigoare majoritatea dispozițiilor din noul Cod de procedură civilă. Având în vedere considerentele Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, dar și dispozițiile

art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 134/2010

privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, Curtea urmează să analizeze dispozițiile legale criticate din Codul de procedură civilă din 1865, întrucât ele continuă să își producă efecte juridice în cauza de față.

13. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale cuprinse în art. 21 alin. (1) și (3) privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor art. 324 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, prin raportare la critici asemănătoare, constatând constituționalitatea acestora.

15. Astfel, prin

Decizia nr. 214 din 28 februarie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 2 mai 2008,

Decizia nr. 1.083 din 14 octombrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 25 noiembrie 2008, și

Decizia nr. 817 din 19 mai 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 6 august 2009 și

Decizia nr. 1.663 din 15 decembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 19 februarie 2010, Curtea a reținut că hotărârea atacată prin intermediul revizuirii nu este criticată în raport cu materialul dosarului existent la data pronunțării acelei hotărâri, ci numai pe baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanța de judecată la data pronunțării. De aceea, formularea și motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoașterea argumentării instanței, care a stat la baza pronunțării hotărârii atacate.

16. Totodată, Curtea a statuat că obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil.

17. De asemenea, prin

Decizia nr. 1.270 din 12 octombrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 781 din 23 noiembrie 2010, Curtea a decis că dispozițiile legale contestate sunt norme de procedură judiciară și se aplică tuturor persoanelor aflate într-o situație juridică identică. De altfel, în acord cu dispozițiile constituționale ale art. 126 alin. (2) potrivit cărora "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", legiuitorul este liber să dispună cu privire la acestea. În plus, atât contestația în anulare, cât și revizuirea sunt mijloace procedurale de acces la o instanță superioară de control, adică sunt căi extraordinare de atac de retractare, admisibile numai în cazurile limitativ prevăzute de lege. Așa fiind, prin aceste mijloace procedurale instanța este ținută să verifice numai dacă există vreunul dintre motivele limitativ prevăzute de lege, neputând să examineze justețea soluției pronunțate. Partea interesată are posibilitatea de a-și valorifica drepturile în fața judecătorului fondului ori în fața judecătorului în căile ordinare de atac, fără a se putea admite soluția reexaminării sine die a unei hotărâri judecătorești, întrucât, cu excepția materiei penale, liberul acces la justiție este pe deplin respectat ori de câte ori partea interesată, în vederea valorificării unui drept sau interes legitim, a putut să se adreseze cel puțin o singură dată unei instanțe naționale.

18. Curtea mai reține că prin

Decizia nr. 576 din 29 mai 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 506 din 24 iulie 2012, a statuat că pe calea revizuirii nu se realizează un control judiciar propriu-zis, iar faptul că aceeași instanță care a pronunțat hotărârea judecă și cererea de revizuire nu este de natură să influențeze aprecierea judecătorilor. Aceasta deoarece aspectele analizate pe calea revizuirii sunt diferite de cele examinate în fond, fiind necunoscute la acea dată. În această materie, ca de altfel oriunde, legiuitorul a condiționat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen; nu s-a procedat în acest fel cu intenția de a restrânge accesul liber la justiție, de care, în mod evident, cel interesat a beneficiat în cadrul termenului legat instituit, ci exclusiv pentru a instaura un climat de ordine, indispensabil în vederea exercitării dreptului constituțional prevăzut de art. 21, prevenind astfel abuzurile și asigurând protecția drepturilor și intereselor legitime ale celorlalte părți. De altfel, Curtea a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenței ce i-a fost conferită prin Constituție, a condițiilor de exercitare a unui drept, subiectiv sau procesual, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exercițiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite.

19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în aceste decizii își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

20. Așadar, Curtea constată că prevederile legale criticate nu sunt de natură să aducă atingere dreptului părților la un proces echitabil, acestea având posibilitatea să cunoască soluția instanței consemnată în minută și să acționeze în consecință, exercitându-și fără nicio îngrădire drepturile procesuale prevăzute de lege. De altfel, potrivit art. 129 din Constituție, exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești se face "în condițiile legii". Ca urmare, eventuala lipsă de diligență a părții care, deși a avut posibilitatea de a lua la cunoștință de soluția consemnată în minută, nu promovează căile de atac în termenul prevăzut de lege, invocând lipsa comunicării hotărârii judecătorești în integralitatea sa, nu poate constitui temei al criticii de neconstituționalitate. Soluția legislativă criticată reprezintă opțiunea legiuitorului care, având în vedere specificul căii de atac a revizuirii, nu înfrânge prevederile constituționale ale art. 21 din Constituție.

21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată din oficiu de Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă în Dosarul său nr. 4.928/2/2015 și constată că prevederile art. 324 alin. 1 pct. 1 raportat la art. 322 pct. 2 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 12 iulie 2016.