Decizia nr. 591/2016

Valer Dorneanu
- președinte
Marian Enache
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Varga Attila
- judecător
Cosmin-Marian Văduva
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ștefania Sofronea.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 258 alin. (5) și (5^1) din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal, excepție ridicată de Societatea Panserv - S.R.L. din Sfântu Gheorghe în Dosarul nr. 1.171/119/2015 al Tribunalului Covasna - Secția civilă. Excepția de neconstituționalitate formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.088D/2016.
2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor
art. 258 alin. (5^1) și (5^2) din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal. În acest sens, invocă
Decizia Curții Constituționale nr. 503 din 30 iunie 2015 .
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4. Prin Încheierea din 20 mai 2016, pronunțată în Dosarul nr. 1.171/119/2015, Tribunalul Covasna - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 258 alin. (5) și (5^1) din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal. Excepția a fost ridicată de Societatea Panserv - S.R.L. din Sfântu Gheorghe, într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ.
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea susține că textul criticat este interpretabil, nefiind prevăzute condițiile în care se aplică facilitatea fiscală ce face obiectul de reglementare al acestuia. Menționează o jurisprudență neunitară în interpretarea și aplicarea textului criticat. Susținând că textul criticat este interpretabil, autoarea trage concluzia că acesta este lipsit de claritate, precizie, previzibilitate și accesibilitate, împrejurare ce determină încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituție.
6. Tribunalul Covasna - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât textul criticat prevede categoriile de contribuabili cărora li se aplică și, totodată, condițiile în care este operant. În plus, instanța de judecată arată că autoarea, prin criticile formulate, vizează modul de aplicare a legii, situație în care competente să controleze eventuala aplicare greșită a legii de către organele fiscale sunt instanțele de contencios administrativ.
7. Potrivit
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru ași exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
8. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, întrucât din analiza motivării rezultă că, în fapt, nu este vorba despre o veritabilă critică de neconstituționalitate, autoarea excepției exprimând nemulțumirea față de faptul că textul criticat nu a reglementat în mod expres situația veniturilor din arendă.
9. Președinții celor două camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere ale Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
10. Curtea a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 258 alin. (5) și (5^1) din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003. Textele criticate au următorul cuprins: "(5) Suma stabilită conform alin. (4) se înmulțește cu coeficientul de corecție corespunzător prevăzut în următorul tabel:
┌───────────┬───────────────┐
│
Rangul
│Coeficientul de│
│localității│
corecție
│
├───────────┼───────────────┤
│
0
│
8,00
│
├───────────┼───────────────┤
│
I
│
5,00
│
├───────────┼───────────────┤
│
II
│
4,00
│
├───────────┼───────────────┤
│
III
│
3,00
│
├───────────┼───────────────┤
│
IV
│
1,10
│
├───────────┼───────────────┤
│
V
│
1,00
│
└───────────┴───────────────┘
(5^1) Ca excepție de la prevederile alin. (2), în cazul contribuabililor persoane juridice, pentru terenul amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la altă categorie de folosință decât cea de terenuri cu construcții, impozitul pe teren se calculează conform prevederilor alin. (3)-(5) numai dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții:
a) au prevăzut în statut, ca obiect de activitate, agricultură;
b) au înregistrate în evidența contabilă venituri și cheltuieli din desfășurarea obiectului de activitate prevăzut la lit. a)".
12. În susținerea criticii de neconstituționalitate, autoarea invocă prevederile cuprinse în art. 1 alin. (5) din Constituție, potrivit cărora "În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie".
13. Curtea Constituțională, cu precădere în jurisprudența sa mai recentă, a pronunțat decizii prin care a ridicat la rang constituțional standardele de calitate a legii, precum previzibilitatea, claritatea, accesibilitatea. Întrucât niciunul dintre aceste standarde nu este expres menționat în vreunul dintre articolele din Constituție, Curtea și-a întemeiat raționamentele pe dispozițiile art. 1 alin. (3), potrivit cărora "România este stat de drept" și ale art. 1 alin. (5) din Constituție, potrivit cărora "În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie". Curtea a invocat inclusiv dispoziții ale
Legii nr. 24/2000
privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, în cadrul controlului respectării de către legislația primară a exigențelor privind calitatea legii.
14. Astfel, Curtea a reținut, în
Decizia nr. 662 din 11 noiembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 20 ianuarie 2015, că "pentru a fi respectată de destinatarii săi, legea trebuie să îndeplinească anumite cerințe de precizie, claritate și previzibilitate, astfel încât acești destinatari să își poată adapta în mod corespunzător conduita. În acest sens, Curtea Constituțională a statuat în jurisprudența sa (de exemplu,
Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012) că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens,
Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, și
Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011) [paragraful 44]".
15. La fel de adevărat este însă că, în jurisprudența sa, de pildă în
Decizia nr. 275 din 8 mai 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 17 iulie 2014, Curtea a reținut că "Instanțele judecătorești interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluționării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă procesului de aplicare a legii. În același sens a statuat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, de pildă prin Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunțată în Cauza C.R. împotriva Regatului Unit, paragraful 34, arătând că «oricât de clar ar fi textul unei dispoziții legale, în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară»".
16. Din coroborarea considerentelor celor două decizii precitate ale Curții, rezultă că standardele de calitate a legii tolerează, ca fiind inevitabil sau chiar dezirabil, un minim de incertitudine și interpretabilitate a legii, care se cer a fi soluționate de către judecători. Din acest motiv susținerea autoarei excepției, potrivit căreia "interpretarea normei legale nu trebuie să depindă de judecător sau de un alt interpret", apare ca nerealistă și contrară spiritului și literei Constituției și, în special, art. 126 alin. (1) al acesteia, potrivit căruia "Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege",.
17. Examinând conținutul și forma dispozițiilor
art. 258 alin. (5) și (5^1) din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal, Curtea reține că elementul de incertitudine și/sau interpretabilitate a acestora este acceptabil din punctul de vedere al standardelor constituționale de calitate a legii, revenind instanțelor judecătorești sarcina stabilirii sensului acestora.
18. Jurisprudența Curții în materia respectării standardelor de calitate a legii, inspirată, adesea, de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, este una dintre fațetele cele mai semnificative ale exercitării atribuțiilor sale constituționale. În același timp, însă, principiile urmate de Curte în pronunțarea jurisprudenței sale în această materie pretind un respect deplin al delimitării de atribuții și competențe ale instituțiilor de rang constituțional. Astfel, în
Decizia nr. 225 din 9 martie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 241 din 15 aprilie 2010, Curtea a reținut că atribuția definitorie a puterii judecătorești este înfăptuirea justiției, iar în
Decizia nr. 146 din 17 martie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 366 din 12 mai 2016, a reținut că "aprecierea asupra modului de interpretare și aplicare a legii la speța dedusă judecății de către autoritățile publice incidente în cauză aparține instanțelor de drept comun, în cadrul controlului judiciar realizat de acestea, iar nu Curții Constituționale" [paragraful 23].
19. Curtea mai reține că simplul fapt că un text legal este interpretabil nu reprezintă eo ipso un temei de a considera că sunt încălcate standardele constituționale de calitate a legii. Pentru a se ajunge la o asemenea concluzie este necesar să fie evidențiate în mod clar încălcări de o anumită gravitate a standardelor de calitate a legii. În caz contrar, dacă Curtea ar reține că orice normă legală interpretabilă este și o normă legală neconstituțională, dispozițiile art. 126 alin. (1) din Constituție ar fi lipsite de efecte juridice.
20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Panserv - S.R.L. din Sfântu Gheorghe în Dosarul nr. 1.171/119/2015 al Tribunalului Covasna - Secția civilă și constată că dispozițiile
art. 258 alin. (5) și (5^1) din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Covasna - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 13 septembrie 2016.