Decizia nr. 715/2016

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila

- judecător

Mihaela Ionescu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 427 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Societatea Comercială "Prospecțiuni" - S.A. din București în Dosarul nr. 5.525/2/2015 (3.222/2015) al Curții de Apel București - Secția I penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 76D/2016.

2. La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, reținând că măsurile asigurătorii pot fi contestate ca urmare a

Deciziei Curții Constituționale nr. 24 din 20 ianuarie 2016 , în temeiul art. 250^1 din Codul de procedură penală, astfel încât și în prezenta cauză sunt valabile soluția și considerentele

Deciziei Curții Constituționale nr. 623 din 8 octombrie 2015 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Decizia penală nr. 1.409/A din data de 21 octombrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 5.525/2/2015 (3.222/2015), Curtea de Apel București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 427 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială "Prospecțiuni" - S.A. din București într-o cauză având ca obiect contestația în anulare formulată de către autoare în temeiul dispozițiilor art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea susține, în esență, că suportă măsura sechestrării bunurilor sale ca o măsură asigurătorie raportată la măsura de siguranță cu caracter penal a confiscării speciale, dispusă din oficiu direct de către instanța de apel împotriva altor persoane, prin hotărâre definitivă și executorie, pronunțată în ultima cale de atac, fără citarea părților în posesia sau detenția cărora se află bunurile și fără a oferi cadrul legal verificării proporționalității ingerinței conform standardelor de protecție a drepturilor omului, în condițiile în care această măsură nu a fost pusă în discuție nici în judecata în primă instanță și nici în apel. Susține că, în temeiul dispozițiilor constituționale și convenționale invocate, are dreptul la o procedură efectivă și echitabilă pentru protecția dreptului său de proprietate violat de sechestrul impus prin decizia penală definitivă, în condițiile în care nu a fost parte în procesul penal și nu s-a putut apăra. Apreciază că prevederile art. 427 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale, deoarece nu respectă dreptul la un proces echitabil, sub forma dreptului de acces la o instanță, dreptul de proprietate și dreptul la un remediu efectiv pentru protejarea dreptului de proprietate. Arată că nu are deschisă calea contestării măsurii asigurătorii, în temeiul art. 250 din Codul de procedură penală, întrucât textul menționat permite numai contestarea modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii, iar nu și contestarea măsurii înseși. În aceste condiții, arată că singura cale procedurală prin care poate ajunge în fața unui judecător pentru a discuta, pentru prima dată, legalitatea sechestrului instituit împotriva bunurilor sale este contestația în anulare formulată împotriva deciziei din apel, chiar dacă autoarea excepției nu a fost parte în procesul penal. Prin urmare, susține că dispozițiile art. 427 alin. (1) din Codul de procedură penală, în măsura în care nu conferă dreptul la calea contestației în anulare acelor persoane ale căror drepturi legitime au fost vătămate prin hotărâri penale definitive, sunt neconstituționale, fiind contrare dispozițiilor constituționale și convenționale referitoare la dreptul părților la un proces echitabil, dreptul la apărare, dreptul la un recurs efectiv și protecția proprietății.

6. Curtea de Apel București - Secția I penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este nefondată, în condițiile în care autoarea excepției nu a avut calitatea de parte în procesul penal ori de persoană vătămată, așa încât, potrivit art. 427 alin. (1) din Codul de procedură penală, nu are calitatea procesuală de a declanșa calea extraordinară de atac. Apreciază că, prin această limitare, nu se încalcă dispozițiile art. 21 alin. (3), art. 24 și art. 44 din Constituție, chiar dacă hotărârea definitivă conține dispoziții ce afectează patrimoniul contestatoarei, deoarece aceasta are deschisă calea contestației la executare ca remediu procesual.

7. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

8. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, având în vedere caracterul extraordinar al contestației în anulare, faptul că aceasta are ca obiect hotărâri penale definitive, intrate în puterea lucrului judecat, așa încât este firesc ca legiuitorul să limiteze domeniul contestației în anulare atât în privința motivelor (cazurilor) în care poate fi promovată, cât și prin raportare la subiecții procesuali în drept să uzeze de aceasta. O astfel de reglementare nu este însă de natură a aduce atingere dreptului la un proces echitabil, deoarece, în virtutea rolului său constituțional, consacrat de art. 126 alin. (2) și art. 129 din Legea fundamentală, legiuitorul poate stabili procedura de judecată și modalitatea de exercitare a căilor de atac, cu condiția respectării drepturilor și libertăților fundamentale, precum și a celorlalte principii consacrate prin Legea fundamentală. Face referire la

Decizia Curții Constituționale nr. 667 din 15 octombrie 2015

în care s-a reținut că "legiuitorul poate exclude folosirea unor căi de atac sau poate limita utilizarea anumitor instrumente procesuale aflate la îndemâna părților, fără ca prin aceasta să se încalce litera sau spiritul Legii fundamentale", "dispozițiile constituționale ale art. 21 alin. (3), coroborate cu cele ale art. 129, nu presupun însă accesul la toate căile de atac și la toate categoriile de instanțe, indiferent de obiectul cauzei ce se cere a fi soluționată", iar art. 427 alin. (1) din Codul de procedură penală "reprezintă opțiunea legiuitorului, exprimată în marja de apreciere prevăzută la art. 61 alin. (1) din Constituție". Cât privește măsurile asigurătorii, reține că, potrivit art. 249 alin. (1) din Codul de procedură penală, acestea pot fi luate de către instanța de judecată oricând pe parcursul judecății, deci inclusiv direct în apel. De asemenea, conform art. 249 alin. (4) din Codul de procedură penală, atunci când măsura asigurătorie se dispune în vederea confiscării speciale sau a confiscării extinse, sechestrul poate privi nu doar bunuri ale inculpatului, ci și bunuri aflate în proprietatea sau posesia altor persoane. Reține că, întro asemenea situație, terții ale căror bunuri sunt vizate de măsura dispusă de instanță în cursul judecății pot contesta modul de aducere la îndeplinire a acesteia, în termen de 3 zile de la data punerii în executare a măsurii, conform prevederilor art. 250 alin. (6) din Codul de procedură penală. Apreciază că nu se poate susține că, în lipsa citării sale la judecarea apelului, terțul ale cărui bunuri au fost supuse sechestrului, în baza deciziei definitive a instanței de apel, nu beneficiază de o cale de atac efectivă pentru protejarea drepturilor sale.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Guvernului, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 427 alin. (1) din Codul de procedură penală, care au următorul conținut: "Contestația în anulare poate fi făcută de oricare dintre părți, de persoana vătămată sau de către procuror."

12. Autoarea excepției susține că prevederile de lege criticate contravin atât dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 20 alin. (1) referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) privind dreptul părților la un proces echitabil, art. 24 referitor la dreptul la apărare, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, cât și prevederilor art. 6 - "Dreptul la un proces echitabil", art. 13 - "Dreptul la un recurs efectiv" din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 1 referitor la protecția proprietății din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că instanța de judecată a sesizat instanța de control constituțional cu prezenta excepție prin Decizia penală nr. 1.409/A din data de 21 octombrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 5.525/2/2015 (3.222/2015), prin care a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de Societatea Comercială "Prospecțiuni" - S.A. din București împotriva Deciziei penale nr. 862/A din 8 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a II-a penală. Curtea observă astfel că acțiunea aflată în fața judecătorului a quo, în cadrul căreia sa ridicat excepția de neconstituționalitate, este ab initio inadmisibilă.

14. Curtea reține că prin

Decizia nr. 203 din 6 martie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 14 mai 2012, a statuat că "o excepție de neconstituționalitate ridicată într-o acțiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă în condițiile în care nu sunt contestate chiar dispozițiile legale care determină o atare soluție în privința cauzei în care a fost ridicată excepția". Aceasta, deoarece, indiferent de soluția pronunțată de Curtea Constituțională referitor la excepția de neconstituționalitate ridicată într-o cauză ab initio inadmisibilă, decizia sa nu va produce niciun efect cu privire la o astfel de cauză.

15. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 427 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea reține că în cauza de față sunt contestate chiar dispozițiile legale care determină soluția de inadmisibilitate în privința cauzei în care a fost ridicată excepția. Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 427 alin. (1) din Codul de procedură penală are legătură cu soluționarea cauzei în sensul

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , astfel încât instanța de contencios constituțional își poate exercita controlul de constituționalitate.

16. În aceste condiții, Curtea reține că prevederile art. 427 alin. (1) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituționalitate, prin raportare la critici similare, prin

deciziile nr. 623 din 8 octombrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 858 din 18 noiembrie 2015, și nr. 667 din 15 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 20 noiembrie 2015, respingând, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate pentru considerentele ce urmează.

17. Astfel, Curtea a reținut în paragrafele 15-20 ale

Deciziei nr. 623 din 8 octombrie 2015

că, potrivit normelor procesual penale criticate, contestația în anulare poate fi făcută de oricare dintre părți, de persoana vătămată sau de către procuror, autorul excepției neavând în procesul penal niciuna dintre calitățile procesuale enumerate anterior - aceeași situație regăsindu-se și în prezenta cauză. Art. 32 din Codul de procedură penală stabilește că părțile din procesul penal sunt inculpatul, partea civilă și partea responsabilă civilmente, persoana vătămată și suspectul făcând parte din categoria subiecților procesuali principali, cărora alin. (2) al art. 33 din Codul de procedură penală le recunoaște aceleași drepturi și obligații ca și părților, cu excepția celor pe care legea le acordă numai acestora din urmă. Potrivit art. 34 din același cod, sunt subiecți procesuali și orice alte persoane având anumite drepturi, obligații sau atribuții în procedurile judiciare penale. În speță, măsura asigurătorie a sechestrului a fost dispusă de către instanța de apel și cu privire la bunurile aflate în proprietatea, respectiv posesia contestatoarei, autoare a excepției, aceasta fiind un alt subiect procesual, în sensul normelor procesual penale ale art. 34 din Codul de procedură penală, căruia legea însă nu îi conferă dreptul de a promova calea extraordinară de atac a contestației în anulare.

18. Cât privește contestația în anulare, instanța de contencios constituțional a reținut că aceasta poate fi formulată împotriva hotărârilor penale definitive numai în cazurile strict reglementate de normele procesual penale ale art. 426 și în termenul prevăzut de art. 428 din Codul de procedură penală, la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere, respectiv la instanța la care a rămas definitivă ultima hotărâre. Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, având drept scop îndreptarea unor vicii de ordin procedural ce atrag nulitatea. Această cale extraordinară de atac vizează hotărâri judecătorești definitive și se promovează în condiții procedurale mult mai stricte decât căile ordinare de atac - cât privește titularii, termenul de introducere, cazurile de contestație în anulare, motivele aduse în sprijinul acestora, dovezile în susținerea lor, tocmai în considerarea caracterului aparte indus de legiuitor pentru această instituție juridică, datorat aspectului că prin aceasta se tinde la înlăturarea autorității de lucru judecat pentru o hotărâre penală definitivă și care își produce efecte.

19. Curtea a constatat, de asemenea, că intenția legiuitorului a fost aceea de a nu permite reformarea, pe calea contestației în anulare, a unor hotărâri care sunt în puterea lucrului judecat decât în situațiile excepționale în care se remarcă erori de procedură care nu au putut fi înlăturate pe calea apelului și doar în condițiile reglementate expres în art. 426-432 din Codul de procedură penală.

20. Curtea a reținut totodată că, potrivit prevederilor art. 129 din Constituție, "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii". Așa fiind, în privința condițiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze categoria persoanelor care pot exercita căile de atac, termenele de declarare a acestora, forma în care trebuie făcută declarația, conținutul său, instanța la care se depune, competența și modul de judecare, soluțiile ce pot fi adoptate și altele de același gen, astfel cum prevede art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". În aceste condiții, având în vedere caracterul contestației în anulare de cale de atac extraordinară ce poate fi exercitată în condiții procedurale stricte și ținând cont că legiuitorul, în virtutea rolului său constituțional consacrat de art. 126 alin. (2) și art. 129 din Legea fundamentală, poate stabili, prin lege, procedura de judecată și modalitatea de exercitare a căilor de atac, cu condiția respectării normelor și principiilor privind drepturile și libertățile fundamentale și a celorlalte principii consacrate prin Legea fundamentală, Curtea Constituțională fiind competentă a cenzura norma legală numai în măsura în care se aduce atingere acestora din urmă, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate. Curtea a reținut că legiuitorul poate exclude folosirea unor căi de atac sau poate limita utilizarea anumitor instrumente procesuale aflate la îndemâna părților, fără ca prin aceasta să se încalce litera sau spiritul Legii fundamentale.

21. Totodată, în

Decizia nr. 667 din 15 octombrie 2015 , paragrafele 29-37, Curtea a reținut că art. 21 alin. (3) din Constituție garantează dreptul părților de acces liber la justiție, precum și dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, constituind valorificarea explicită a prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Dreptul de acces liber la justiție presupune dreptul oricărei persoane de a se adresa instanțelor de judecată pentru apărarea drepturilor și a intereselor sale legitime. Dispozițiile constituționale ale art. 21 alin. (3), coroborate cu cele ale art. 129, nu presupun însă accesul la toate căile de atac și la toate categoriile de instanțe, indiferent de obiectul cauzei ce se cere a fi soluționată. Dreptul la un proces echitabil, invocat în susținerea excepției, reprezintă un standard constituțional a cărui îndeplinire este apreciată în funcție de ansamblul procesului și ținând cont de specificul normelor procedurale aplicabile. Totodată, dreptul la un proces echitabil presupune asigurarea unor principii fundamentale precum contradictorialitatea și egalitatea armelor, care presupun ca fiecare dintre părți să dispună de posibilități suficiente, echivalente și adecvate de a-și susține apărările, fără ca vreuna dintre ele să fie defavorizată în raport cu cealaltă. La rândul său, art. 6 din Convenție, referitor la dreptul la un proces echitabil, obligă statele membre la asigurarea prin legislația națională a unor garanții procesuale precum egalitatea armelor, contradictorialitatea, motivarea hotărârilor pronunțate, publicitatea procesului, soluționarea acestuia într-un termen rezonabil, prezumția de nevinovăție și asigurarea dreptului la apărare. În completare, art. 13 din Convenție prevede dreptul la un recurs efectiv, drept cu caracter subsidiar, ce presupune epuizarea tuturor căilor interne de atac, conform art. 35 paragraful 1 din Convenție.

22. Dreptul la apărare, reglementat la art. 24 din Constituție, conferă oricărei părți implicate într-un proces, potrivit intereselor sale și indiferent de natura procesului, posibilitatea de a utiliza toate mijloacele prevăzute de lege pentru a invoca în apărarea sa fapte sau împrejurări. Acest drept presupune participarea la ședințele de judecată, folosirea mijloacelor de probă, invocarea excepțiilor prevăzute de legea procesual penală, exercitarea oricăror altor drepturi procesual penale și posibilitatea de a beneficia de serviciile unui apărător.

23. În concluzie, având în vedere cele arătate în precedent, Curtea a constatat că prevederile art. 427 alin. (1) raportate la cele ale art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală nu contravin dispozițiilor art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (2) și art. 129 din Constituție și nici prevederilor art. 6 paragraful 1 și art. 13 din Convenție.

24. În aceeași decizie, Curtea a constatat că autoarea excepției de neconstituționalitate invoca lipsa citării legale în situația în care aceasta nu avea calitate de parte în cauza penală dedusă judecății, ci de proprietară a unor bunuri asupra cărora a fost extinsă măsura sechestrului asigurător. Curtea a reținut că imposibilitatea formulării unei cereri de contestație în anulare pentru motivul anterior arătat este un aspect ce ține de politica penală a statului. În acest context, Curtea a reținut că autoarea excepției se află într-o situație juridică diferită de cea a părților și a celorlalți participanți în procesul penal enumerați la art. 427 alin. (1) din Codul de procedură penală, aspect care justifică tratamentul juridic diferențiat instituit de legiuitor în privința posibilității de a formula cerere de contestație în anulare, fără ca, prin aceasta, textul criticat să contravină dispozițiilor art. 16 din Constituție. Curtea a constatat, în final, că textul criticat reprezintă opțiunea legiuitorului, exprimată în marja de apreciere prevăzută la art. 61 alin. (1) din Constituție.

25. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudența Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziilor precitate sunt aplicabile și în prezenta cauză.

26. Cât privește susținerile autoarei excepției referitoare la încălcarea dreptului de proprietate, prin instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor sale, Curtea constată că prin

Decizia nr. 24 din 20 ianuarie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 12 aprilie 2016, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 250 alin. (6) din Codul de procedură penală care nu permite și contestarea luării de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanța de judecată a măsurii asigurătorii este neconstituțională.

27. Curtea reține că, în paragrafele 23 și 24 ale deciziei precitate, a reținut că măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real care au ca efect indisponibilizarea unor bunuri mobile și imobile prin instituirea unui sechestru. Ca efect al instituirii sechestrului, proprietarul acestor bunuri pierde dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini, măsura afectând, așadar, atributul dispoziției juridice și materiale, pe întreaga durată a procesului penal, până la soluționarea definitivă a cauzei. Așadar, întrucât dreptul la un proces echitabil poate fi privit în legătură cu încălcarea/negarea unor garanții procesuale privind drepturi cu caracter civil, respectiv dreptul de proprietate privată, Curtea a reținut că reglementarea unei căi de atac efective în beneficiul persoanelor al căror drept de proprietate este afectat prin măsuri procesuale restrictive reprezintă o exigență constituțională pe care legiuitorul trebuie să o respecte în vederea protejării și garantării dreptului de proprietate privată.

28. De asemenea, reținând că în situația în care încheierea de luare a măsurii asigurătorii a fost dispusă de către instanța de apel, este negată orice posibilitate a persoanei interesate de a uza de dreptul său substanțial referitor la accesul la justiție (paragraful 26), că lipsa unei căi de atac separate împotriva luării măsurii asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară sau de către instanța de judecată, fie că este instanța de fond sau de apel, contravine drepturilor consacrate de art. 21 alin. (1) și (3), art. 44 și art. 129 din Constituție (paragraful 31), Curtea a constatat că soluția legislativă consacrată de art. 250 alin. (6) din Codul de procedură penală este neconstituțională și impune, pe cale de consecință, instituirea unei căi de atac separate împotriva încheierii prin care a fost luată măsura asigurătorie de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanța de judecată, fie de fond, fie de apel (paragraful 32).

29. Totodată, în paragrafele 33 și 34 ale deciziei precitate, Curtea a reiterat considerentele referitoare la efectele deciziei de admitere a excepției de neconstituționalitate, pronunțată de instanța de contencios constituțional, precizând că, "Până la adoptarea soluției legislative corespunzătoare, ca o consecință a prezentei decizii de admitere a excepției de neconstituționalitate, Curtea constată că instanțele judecătorești urmează să aplice în mod direct art. 21 alin. (1) și (3) și art. 129 din Constituție".

30. Curtea reține că, urmare a publicării

Deciziei nr. 24 din 20 ianuarie 2016

în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 12 aprilie 2016, a fost adoptată

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 286/2009

privind Codul penal,

Legii nr. 135/2010

privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, care, prin art. II pct. 63, a introdus în Codul de procedură penală art. 250^1, având denumirea marginală "Contestarea măsurilor asigurătorii dispuse în cursul judecății", fiind astfel reglementat dreptul inculpatului, al procurorului sau al oricărei altei persoane interesate de a formula contestație cu privire la încheierea prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară, de instanța de judecată sau de instanța de apel.

31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Comercială "Prospecțiuni" - S.A. din București în Dosarul nr. 5.525/2/2015 (3.222/2015) al Curții de Apel București - Secția I penală și constată că dispozițiile art. 427 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 6 decembrie 2016.