Decizia nr. 741/2016

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Cristina Teodora Pop

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 22 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Magdalena Poenaru și Smaranda Poenaru în Dosarul nr. 1.460/93/2015 al Tribunalului Ilfov - Secția civilă, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 110D/2016.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că dosarul este la al doilea termen de judecată, dezbaterile fiind amânate, prin Încheierea din 24 noiembrie 2016, în temeiul dispozițiilor art. 24 din Constituție și ale art. 153 din Codul de procedură civilă, coroborate cu cele ale

art. 14 din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca neîntemeiată. Se susține că, din analiza argumentelor formulate, rezultă că autoarele excepției solicită în realitate modificarea și completarea textului criticat. În subsidiar, se arată că dispozițiile art. 22 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală nu încalcă dreptul la un proces echitabil.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Sentința civilă nr. 2.997 din 25 noiembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 1.460/93/2015, Tribunalul Ilfov - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 22 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Magdalena Poenaru și Smaranda Poenaru într-o cauză având ca obiect soluționarea unei acțiuni civile promovate în cadrul procesului penal.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile art. 22 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală încalcă normele constituționale anterior enumerate, prin faptul că nu permit persoanei vătămate, constituită parte civilă, și nici moștenitorilor acesteia, să renunțe la acțiunea civilă formulată în cadrul procesului penal și să opteze pentru repararea prejudiciilor suferite prin săvârșirea unei infracțiuni pe calea unui proces civil. Se susține că, pentru respectarea dispozițiilor constituționale invocate, se impune ca partea civilă să poată renunța la acțiunea civilă, promovată conform prevederilor art. 22 din Codul de procedură penală, în situația în care apreciază că aceasta nu mai este de natură a-i satisface interese procesuale și să se poată adresa, în același scop, unei instanțe civile.

7. Tribunalul Ilfov opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că dispozițiile legale criticate reprezintă o aplicație în legislația procesual penală a principiului electa una via non datur recursus ad alteram. Se susține că art. 22 din Codul de procedură penală reglementează tocmai dreptul părții civile de a renunța, în tot sau în parte, la pretențiile civile formulate în procesul penal, până la terminarea dezbaterilor în apel, caz în care pierde dreptul de a exercita o acțiune având același obiect în fața unei instanțe civile, dar că acest din urmă aspect nu este de natură a contraveni prevederilor art. 15 din Legea fundamentală. Se arată, totodată, că textul criticat nu încalcă dispozițiile art. 16 din Constituție, întrucât nu creează un regim juridic discriminatoriu pentru partea civilă, în raport cu ceilalți participanți la procesul penal. Cu privire la pretinsa încălcare a prevederilor art. 21 din Constituție, se susține că dreptul de acces liber la justiție nu este absolut, exercitarea lui putând fi limitată prin lege, cu asigurarea unui raport de proporționalitate între limitarea astfel reglementată și scopul legitim urmărit.

8. În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

9. Guvernul opinează că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă și, în subsidiar, neîntemeiată. Se face trimitere la

deciziile Curții Constituționale nr. 99 din 13 februarie 2007

și nr. 27 din 15 ianuarie 2008, despre care se apreciază că sunt aplicabile mutatis mutandis și în prezenta cauză. Se arată, în acest sens, că autorul excepției procedează la enumerarea unor dispoziții constituționale și convenționale, dar nu arată în ce constă încălcarea lor prin textul criticat. Pentru acest motiv, se susține că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă. Pe fond, se arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, textul criticat fiind consecința aplicării principiului electa una via non datur recursus al alteram. Se face trimitere la

deciziile Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994

și nr. 197 din 12 februarie 2009.

10. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Faptul că partea civilă nu poate reveni asupra renunțării la soluționarea pretențiilor sale civile pe calea acțiunii penale, prin formularea unei acțiuni în fața unei instanțe civile având ca obiect aceleași pretenții nu este de natură a afecta substanța dreptului de acces liber la justiție, întrucât renunțarea la acțiunea civilă, conform art. 22 alin. (3) din Codul de procedură penală, este un act voluntar al acesteia. Pentru aceleași motive, se susține că textul criticat nu contravine nici prevederilor art. 15 din Constituție. Se arată, totodată, că dispozițiile art. 22 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situația juridică reglementată în conținutul acestora, norma juridică criticată nefiind de natură a încălca prevederile art. 16 din Constituție.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 22 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "Partea civilă nu poate reveni asupra renunțării și nu poate introduce acțiune la instanța civilă pentru aceleași pretenții".

14. Se susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale ale art. 15 privind universalitatea, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi și art. 21 privind dreptul la un proces echitabil din Constituție, precum și dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ale art. 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și ale art. 14 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice referitoare la dreptul la un proces echitabil.

15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dreptul procesual român aparține categoriei de sisteme de drept protective pentru persoana vătămată prin săvârșirea unei infracțiuni, care permite exercitarea acțiunii civile în procesul penal, singura condiție ce se cere a fi îndeplinită, în acest sens, fiind cea a manifestării voinței persoanei vătămate în termenul și în forma prevăzute de dispozițiile Codului de procedură penală. Este consacrat, astfel, dreptul de opțiune al persoanei vătămate, care poate alege între soluționarea pretențiilor sale civile pe calea acțiunii civile promovate la o instanță civilă și promovarea unei acțiuni civile în cadrul procesului penal. Cea de-a doua variantă conferă persoanei vătămate avantajul dreptului de a folosi, în mod mai eficient, probele administrate în vederea soluționării acțiunii penale de către organele judiciare, precum și cel al celerității soluționării cauzelor penale. În acest din urmă sens, art. 27 alin. (7) din Codul de procedură penală prevede obligativitatea suspendării judecării acțiunii separate exercitate în fața instanței civile, după punerea în mișcare a acțiunii penale și până la soluționarea cauzei penale în primă instanță, dar nu mai mult de un an.

16. Cu toate acestea, odată exprimată opțiunea în favoarea uneia dintre căile procesuale anterior analizate, ea dobândește un caracter irevocabil, persoana vătămată, constituită parte civilă în procesul penal, nemaiputând renunța la această cale de obținere a reparării prejudiciilor suferite prin săvârșirea infracțiunii, pentru a formula o acțiune civilă distinctă la instanța civilă competentă, cu excepția cazului suspendării procesului penal, reglementată la art. 27 alin. (3) din Codul de procedură penală. Chiar și în această situație, în cazul reluării procesului penal, acțiunea introdusă la instanța civilă se suspendă, potrivit celei de-a doua teze a alin. (3) al art. 27 anterior menționat. În schimb, conform art. 27 alin. (6) din Codul de procedură penală, persoana vătămată sau succesorii săi se pot adresa instanței civile, pentru repararea prejudiciului născut sau descoperit ulterior momentului constituirii ca parte civilă.

17. Exprimarea opțiunii reparării prejudiciilor pe calea acțiunii civile promovate în procesul penal nu exclude, însă, dreptul titularului de a renunța la pretențiile formulate. Astfel, conform art. 22 alin. (1) din Codul de procedură penală, partea civilă poate renunța, în tot sau în parte, la pretențiile sale civile, până la terminarea dezbaterilor în apel. Dar, ulterior momentului procesual al renunțării la acțiunea civilă în cadrul procesului penal, conform alin. (3) al aceluiași art. 22, persoana vătămată nu poate introduce la instanța civilă o acțiune având ca obiect aceleași pretenții.

18. Această manieră de reglementare a dreptului de a solicita repararea prejudiciilor produse prin săvârșirea unei infracțiuni constituie o aplicare de către legiuitor a principiului securității raporturilor juridice, ce are ca scop evitarea prelungirii stărilor de incertitudine în care se află părțile procesului penal și bunurile din patrimoniul acestora dincolo de limite rezonabile de timp. În acest fel, prin textul criticat, legiuitorul a acordat prioritate principiului anterior menționat în raport cu dreptul persoanei vătămate de a proceda la schimbarea căilor procesuale alese, în orice condiții, atunci când apreciază că acestea nu mai sunt de natură a-i satisface interese procesuale, soluție consacrată de principiul electa una via non datur recursus ad alteram.

19. Nu în ultimul rând, soluția juridică criticată reprezintă opțiunea legiuitorului, potrivit politicii sale penale, exprimată conform dispozițiilor art. 61 alin. (1) din Constituție și în marja de apreciere prevăzută de acestea.

20. Având în vedere aceste considerente, precum și faptul că actul renunțării de către partea civilă la pretențiile civile formulate în cadrul procesului penal constituie rezultatul exprimării, în mod liber, a voinței titularului acțiunii civile astfel promovate, Curtea reține că textul criticat nu încalcă dispozițiile constituționale referitoare la neretroactivitatea legii și nici normele constituționale și europene ce reglementează dreptul la un proces echitabil invocate de autorii excepției.

21. Pentru aceleași motive, Curtea constată că dispozițiile art. 22 alin. (1) din Codul de procedură penală nu sunt de natură a crea discriminare între partea civilă care renunță la pretențiile civile formulate în procesul penal, exprimându-și voința în acest sens, și ceilalți participanți la procesul penal sau alte persoane aflate în situații juridice similare, neputând fi reținută încălcarea, prin textul criticat, a dispozițiilor art. 16 din Constituție.

22. Cum textul criticat nu contravine dispozițiilor art. 16 și art. 21 din Constituție, Curtea nu poate reține nici încălcarea, prin art. 22 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală, a dispozițiilor constituționale ale art. 15 alin. (1).

23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Magdalena Poenaru și Smaranda Poenaru în Dosarul nr. 1.460/93/2015 al Tribunalului Ilfov - Secția civilă și constată că dispozițiile art. 22 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Ilfov - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 13 decembrie 2016.