Ordin · Ministerul Afacerilor Interne

Ordinul nr. 26/2017

privind stabilirea procedurii de efectuare a plății sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituțiile și autoritățile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2017

prezumat în vigoare

Data actului
27 februarie 2017
Emitent
Ministerul Afacerilor Interne
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 162 din 6 martie 2017
Citează
5 acte
Structură
6 articole · 5.043 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Având în vedere prevederile

art. 13 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016

privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare,

în temeiul

art. 7 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007

privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 15/2008 , cu modificările și completările ulterioare,

ministrul afacerilor interne emite următorul ordin:

Articolul 1

Prezentul ordin stabilește procedura de efectuare a plății sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituțiile și autoritățile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2017.

Articolul 2

(1)

Plata sumelor datorate în temeiul titlurilor devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2017, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială personalului Ministerului Afacerilor Interne, se realizează eșalonat în cinci tranșe, potrivit prevederilor

art. 13 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016

privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare.

(2)

Termenul privind eșalonarea anuală la plată prevăzut la alin. (1) se calculează de la data la care hotărârea judecătorească prevăzută la

art. 13 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016

devine executorie, iar plata fiecărei tranșe din valoarea titlului executoriu se realizează într-un an calendaristic.

(3)

Sumele datorate în temeiul titlului executoriu cuprind atât sumele reprezentând drepturile de natură salarială actualizate cu indicele prețurilor de consum stabilit de Institutul Național de Statistică, cât și sumele datorate pentru plata de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale.

(4)

Actualizarea cu indicele prețurilor de consum stabilit de Institutul Național de Statistică a sumelor reprezentând drepturile de natură salarială datorate în temeiul titlului executoriu se determină după următoarea formulă de calcul:

A = (suma de actualizat x IPC)/100,

unde:

A - suma totală necesar a fi achitată, ca urmare a actualizării;

suma de actualizat - suma corespunzătoare unei tranșe, prin aplicarea procentului corespunzător anului în care se va efectua plata, la valoarea titlului executoriu;

IPC - indicele prețurilor de consum, astfel cum a fost stabilit de Institutul Național de Statistică, valabil la data la care se efectuează plata sumei, comparativ cu luna în care această sumă trebuia plătită.

(5)

La sumele actualizate în condițiile alin. (4) se acordă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data la care hotărârea judecătorească a rămas executorie.

Articolul 3

(1)

Cheltuielile bugetare determinate de plata sumelor prevăzute la art. 2 alin. (3) se suportă din bugetele ordonatorilor de credite care asigurau plata soldelor/salariilor personalului beneficiar în perioada de referință pentru care sunt solicitate în instanță sumele reprezentând drepturi de natură salarială, în limita fondurilor bugetare alocate cu această destinație, potrivit legii.

(2)

În situația desființării ordonatorilor de credite prevăzuți la alin. (1), plata sumelor prevăzute la art. 2 alin. (3) se asigură din bugetul propriu al ordonatorului de credite care preia în finanțare activitatea unităților respective.

Articolul 5

Contribuțiile sociale obligatorii și impozitul aferent plății sumelor datorate se stabilesc în conformitate cu prevederile

Legii nr. 227/2015

privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și ale Normelor metodologice de aplicare a

Legii nr. 227/2015

privind Codul fiscal, aprobate prin

Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 , cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 6

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul afacerilor interne,
Carmen Daniela Dan
București, 27 februarie 2017.
Nr. 26.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.