Hotărârea nr. 2/2017
privind modificarea și completarea Regulamentului de desfășurare a concursului sau examenului pentru ocuparea funcției de inspector de integritate în cadrul Agenției Naționale de Integritate, aprobat prin Hotărârea Consiliului Național de Integritate nr. 3/2008
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Modifică 1
- Hotărârea nr. 3/2008 7 februarie 2008 privind aprobarea Regulamentului de desfășurare a concursului sau examenului pentru ocupar…
Având în vedere dispozițiile
art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2016
privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative,
luând în considerare prevederile
art. 18 alin. (2) din Legea nr. 144/2007
privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
analizând
Regulamentul
de desfășurare a concursului sau examenului pentru ocuparea funcției de inspector de integritate în cadrul Agenției Naționale de Integritate, aprobat prin
Hotărârea Consiliului Național de Integritate nr. 3/2008 , cu modificările și
completările ulterioare, și constatând că acesta necesită unele modificări și completări pentru o mai bună organizare și desfășurare a concursului sau examenului,
în conformitate cu prevederile
art. 40 alin. (3) din Legea nr. 144/2007 , republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Consiliul Național de Integritate adoptă prezenta hotărâre.
Articolul I
Regulamentul de desfășurare a concursului sau examenului pentru ocuparea funcției de inspector de integritate în cadrul Agenției Naționale de Integritate, aprobat prin Hotărârea Consiliului Național de Integritate nr. 3/2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 14 februarie 2008, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: 1. La articolul 12 alineatul (1), litera d) se modifică și va avea următorul cuprins: d) copia certificată pentru conformitate cu originalul de pe diploma de licență și foaia matricolă a anilor de studii; 2. La articolul 12, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins: (1^1) Copia de pe documentele prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. d) se realizează de către persoana desemnată din cadrul Agenției Naționale de Integritate, se certifică pentru conformitate cu originalul și se semnează de persoana desemnată. Originalul documentului prezentat se restituie solicitantului după realizarea copiei. Documentele prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. d) pot fi depuse și în copie legalizată, situație în care activitățile de certificare pentru conformitate cu originalul și de semnare de către persoana desemnată nu se mai realizează. 3. La anexa nr. 1 „Cerere de înscriere“, punctul 4 se modifică și va avea următorul cuprins: ┌────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────┬──┬──┐ │ 4.│Copia certificată pentru conformitate cu originalul a diplomei de│ │ │ │ │licență și a foii matricole a anilor de studii │ │ │ └────┴─────────────────────────────────────────────────────────────────┴──┴──┘
Articolul II
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Președintele Consiliului Național de Integritate, Tiberius Florin Tănase București, 16 martie 2017. Nr. 2.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.