Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 1032/1999

privind garantarea de către Ministerul Finanțelor a unui credit extern pentru Ministerul Public

prezumat în vigoare

Data actului
14 decembrie 1999
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 617 din 16 decembrie 1999
Citează
1 act
Structură
3 articole · 1.315 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În temeiul prevederilor

art. 37 alin. (4) din Legea datoriei publice nr. 81/1999 ,

Guvernul României hotărăște:

Articolul 1

Ministerul Finanțelor garantează, în numele statului român, pentru Ministerul Public, un credit extern în valoare de 10.000.000 dolari S.U.A., inclusiv dobânzile, comisioanele și alte costuri aferente acestuia, pentru achiziționarea de componente hardware și software pentru toate parchetele.

Articolul 2

Achiziționarea bunurilor prevăzute la art. 1 se va efectua în conformitate cu prevederile legale privind achizițiile publice.

Articolul 3

Rambursarea creditului extern, plata dobânzilor și a comisioanelor aferente, precum și a altor obligații legate de derularea contractului se vor asigura prin bugetele anuale ale Ministerului Public, din fondurile alocate cu aceasta destinație.

PRIM-MINISTRU INTERIMAR
ALEXANDRU ATHANASIU
Contrasemnează:
Ministru de stat,
ministrul justiției,
Valeriu Stoica
Ministrul finanțelor,
Decebal Traian Remes

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.