Decizia nr. 784/2016
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 82 alin. (2) , art. 86 alin. (4) , art. 110 alin. (3) lit. a) și ale art. 111 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală , precum și a prevederilor art. 249 și ale art. 256 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
prezumat în vigoare
Valer Dorneanu
- președinte
Marian Enache
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Fabian Niculae
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 86 alin. (4) ,
art. 110 alin. (3) lit. a)
și ale
art. 111 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală , precum și a prevederilor
art. 249
și ale
art. 256 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal , excepție ridicată de Ion Gurău în Dosarul nr. 1.574/281/2013 al Tribunalului Prahova - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.905D/2015.
2.
La apelul nominal se prezintă autorul excepției, domnul Ion Gurău, lipsind celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3.
Președintele dispune să se facă apelul și în dosarele nr. 141D/2016 și nr. 2.092D/2016, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 82 alin. (2) ,
art. 86 alin. (4) ,
art. 110 alin. (3) lit. a)
și ale
art. 111 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală , precum și a prevederilor
art. 249
și ale
art. 256 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal , excepție ridicată de Ion Gurău în dosarele nr. 4.088/105/2011/a1*/a1 și nr. 2.702/105/2014 ale Curții de Apel Ploiești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul dosarelor Curții Constituționale nr. 141D/2016 și nr. 2.092D/2016.
4.
La apelul nominal se prezintă autorul excepției, domnul Ion Gurău, lipsind celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.
5.
Având în vedere obiectul excepției de neconstituționalitate în dosarele mai sus menționate, Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor nr. 141D/2016 și nr. 2.092D/2016 la Dosarul nr. 1.905D/2015.
6.
Atât partea prezentă, cât și reprezentantul Ministerului Public pun concluzii de conexare a dosarelor. Curtea, în temeiul dispozițiilor
art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.41D/2016 și nr. 2.092D/2016 la Dosarul nr. 1.905D/2015, care este primul înregistrat.
7.
Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Serviciul Public de Finanțe Locale Ploiești a depus note de ședință prin care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.
8.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul autorului excepției de neconstituționalitate, care arată că a motivat amplu excepția în notele scrise de la dosarele cauzei, solicitând admiterea acesteia.
9.
În continuare, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:
10.
Prin Încheierea din 20 octombrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 1.574/281/2013, -Tribunalul Prahova - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 86 alin. (4) ,
art. 110 alin. (3) lit. a)
și ale
art. 111 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală , precum și a prevederilor
art. 249
și ale
art. 256 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal , excepție ridicată de Ion Gurău, într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații la executare.
11.
Prin încheierile din 13 ianuarie 2016 și 13 septembrie 2016, pronunțate în dosarele nr. 4.088/105/2011/a1*/a1 și nr. 2.702/105/2014, -Curtea de Apel Ploiești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 82 alin. (2) ,
art. 86 alin. (4) ,
art. 110 alin. (3) lit. a)
și ale
art. 111 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală , precum și a prevederilor
art. 249
și ale
art. 256 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal , excepție ridicată de Ion Gurău, în cauze având ca obiect soluționarea unor cereri de anulare a unor acte administrativ-fiscale.
12.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia arată, în esență, că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale
art. 1 alin. (5) , întrucât sunt neclare. Astfel, referitor la
art. 86 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 , se arată că acesta nu reglementează sfera contribuabililor vizați de această prevedere și nici căreia dintre deciziile de impunere îi este asimilată declarația fiscală. În legătură cu
art. 110 alin. (3) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 , se arată ca acesta este imprecis, întrucât nu se prevede în concret la care anume decizii de impunere se referă titlul de creanță. Referitor la
art. 111 alin. (1)
din aceeași ordonanță, se menționează că această prevedere este una generică, lăsând posibilitatea unor speculații din partea organelor fiscale. Referitor la neconstituționalitatea prevederilor
art. 249
și
art. 256 din Legea nr. 571/2003 , se arată că acestea sunt criticabile, întrucât nu reglementează modalitățile și condițiile în care aceste impozite sunt stabilite.
13.
Tribunalul Prahova - Secția I civilă, contrar dispozițiilor
art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, nu și-a exprimat opinia cu privire la temeinicia excepției de neconstituționalitate.
14.
Curtea de Apel Ploiești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal apreciază, în Dosarul nr. 141D/2016, că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Instanța reține că raporturile juridice de drept fiscal sunt raporturi de putere publică în care statul și cetățenii nu se află în condiții de egalitate juridică. Prevederile
art. 56 din Constituție , la care se referă în principal autorul excepției de neconstituționalitate, consacră plenitudinea de competență a statului în a stabili modul de așezare a sarcinilor fiscale, contribuția cetățenilor la cheltuielile publice constituind o îndatorire fundamentală a acestora, neputându-se reține, în consecință, că prin stabilirea pe cale legală a unui impozit s-ar leza drepturile constituționale ale unei persoane.
15.
Totodată, instanța reține că regula generală în materia impozitelor și taxelor este cuprinsă în
art. 139 alin. (1) din Constituție , potrivit căruia, „Impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege“. Din aceste reglementări constituționale rezultă că stabilirea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat intră în competența exclusivă a legiuitorului, acesta având dreptul de a stabili cuantumul impozitelor și taxelor, condițiile de fond și formă pe care trebuie să le îndeplinească declarațiile întocmite în acest scop, titlurile de creanțe emise, modul de reglementare a termenelor de plată, neputând fi reținută încălcarea normelor constituționale menționate.
16.
Curtea de Apel Ploiești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal apreciază, în Dosarul nr. 2.092D/2016, că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Instanța consideră că modalitățile și condițiile stabilirii impozitului pe clădiri și teren nu aduc atingere drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale și nici competenței de stabilire a impozitelor și taxelor legale potrivit legii. Astfel, din interpretarea dispozițiilor
art. 139 alin. (2) din Constituție , rezultă că stabilirea impozitelor, taxelor și a altor contribuții locale se face cu respectarea legii de către organele abilitate cu competență locală sau județeană.
17.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
18.
Guvernul, în punctele de vedere exprimate în dosarele nr. 1.905D/2015 și nr. 141D/2016, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată în raport cu
art. 1 alin. (5) din Constituție , și inadmisibilă, în raport cu
art. 15 ,
16 ,
21 ,
24
și
art. 126 alin. (2) din Constituție .
19.
Referitor la critica autorului excepției de neconstituționalitate, potrivit căreia la
art. 86 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 92/200 3 nu se menționează sfera contribuabililor incluși în această prevedere și nici căreia dintre deciziile de impunere îi este asimilată declarația fiscală, se arată că dispoziția criticată este o normă de procedură al cărei obiect de reglementare stabilește efectele declarației de impunere și prevede condițiile pentru a se proceda la asimilare.
20.
Totodată, se precizează că norma de drept substanțial, în speță
Legea nr. 571/2003 , prevede persoanele obligate la plata impozitelor, conținutul obligației, precum și instituirea obligației de declarare (de exemplu,
cap. V din Legea nr. 571/2003 ). Prin urmare, aspectele invocate de autorul excepției nu fac obiectul de reglementare al dispozițiilor de procedură, ci al reglementării de drept substanțial. Normele de procedură stabilesc în cuprinsul lor proceduri, modalități sau mijloace prin care se aplică normele de drept substanțial.
21.
Așadar, stabilind, cu caracter general, momentul la care devin scadente creanțele fiscale, și anume la expirarea termenelor prevăzute de normele cu caracter substanțial, textul de la
art. 111 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003
nu poate fi considerat ambiguu și neclar. În plus, se arată că, în considerarea generalității legilor, formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Astfel, una dintre tehnicile tip de reglementare constă în recurgerea la unele formule mai mult sau mai puțin vagi pentru a se evita o rigiditate excesivă și pentru a se putea adapta schimbărilor de situație. Referitor la
art. 110 alin. (3) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 , Guvernul consideră că acesta definește noțiunea de „titlu de creanță“, fapt pentru care prevede, în sens exemplificativ, că asemenea titlu poate fi și decizia de impunere. Drept urmare, este neîntemeiată critica autorului excepției potrivit căreia textul ar fi neclar.
22.
În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a prevederilor
art. 249
și
art. 256 din Legea nr. 571/2003
motivată pe faptul că acestea nu prevăd modalitățile și condițiile în care aceste impozite sunt stabilite, Guvernul precizează că, din analiza celor două articole, reiese că acestea reglementează, în esență, obligația generală de plată a impozitului pentru clădire, respectiv teren, stabilirea plătitorului de impozit în cazul în care clădirea/terenul se găsește în proprietatea publică/privată a statului sau unității administrativ-teritoriale și modul de stabilire a cuantumului impozitului. Prin urmare, raportat la cele expuse mai sus, se arată că în text sunt identificate persoanele cărora le incumbă obligația de plată, precum și conținutul obligației, drept pentru care apreciază ca neîntemeiate criticile formulate.
23.
Referitor la susținerea autorului excepției potrivit căreia ambiguitățile și neclaritățile textelor din
Ordonanța Guvernului nr. 92/2003
și
ar atrage încălcarea prevederilor
art. 56 din Constituție , se arată că trimiterea la dispozițiile constituționale este greșită, motiv pentru care Guvernul consideră că, în fapt, criticile au avut în vedere prevederile
art. 1 alin. (5) din Constituție .
24.
În punctul de vedere exprimat în Dosarul nr. 2.092D/2016, Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă. Se arată că, în esență, critica autorului excepției nu vizează o contrarietate a normelor legale cu prevederi constituționale, acesta invocând în fapt anumite omisiuni ale legiuitorului care fac ca norma să fie incompletă.
25.
Avocatul Poporului, în punctele de vedere exprimate în dosarele nr. 1.905D/2015 și nr. 141D/2016, apreciază că prevederile legale criticate sunt constituționale. Acesta arată că textele criticate se aplică tuturor persoanelor aflate în situațiile reglementate de ipotezele normelor juridice, fără a institui privilegii sau discriminări și, ca atare, nu sunt de natură a aduce atingere principiului egalității cetățenilor în fața legii.
26.
Față de aprecierea autorului excepției referitoare la imprecizia textelor de lege, deoarece nu stabilesc în concret contribuabilii destinatari ai normei, căreia dintre deciziile de impunere îi este asimilată declarația fiscală și ce fel de impozit reglementează, se menționează că dispozițiile
Codului de procedură fiscală
reglementează administrarea impozitelor, taxelor și a altor sume datorate bugetului de stat și bugetelor locale, prevăzute de
Codul fiscal , administrarea având înțelesul de ansamblu al activităților desfășurate de organele fiscale în legătură cu: a) înregistrarea fiscală; b) declararea, stabilirea, verificarea și colectarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat; c) soluționarea contestațiilor împotriva actelor administrative fiscale.
27.
Normele de procedură fiscală se interpretează prin coroborare, atât cu celelalte norme de procedură fiscală, cât și cu normele din
Astfel, în speță, chiar în articolele criticate din
se stabilește obligația legală a oricărei persoane care deține în proprietate o clădire, respectiv un teren de a depune o declarație fiscală la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale -
art. 254 alin. (5)
și
(9)
și
art. 259 alin. (6) din Codul fiscal .
28.
Cât privește generalitatea
art. 111 alin. (1) din Codul de procedură fiscală , prin lipsa „separației între creanțele fiscale datorate bugetelor locale și celelalte creanțe fiscale“, se arată că se face aplicarea principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus. Ca urmare, textul de lege este aplicabil tuturor creanțelor fiscale, indiferent de bugetul în care se virează.
29.
Cu privire la presupusa imprecizie a
art. 249
și a
art. 256 din Codul fiscal , prin absența reglementării modalităților, criteriilor și condițiilor de impunere, se arată că acestea fac obiectul
art. 250-255
din cod - pentru impozitul pe clădiri (scutiri, calcul, plată, modificări), respectiv art.
257-260
din cod - pentru impozitul pe teren. În ceea ce privește prevederile
art. 21 ,
art. 24
și
art. 126 alin. (2) din Constituție , se apreciază că acestea nu sunt incidente în cauze.
30.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, concluziile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
31.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
32.
Obiectul reunit al excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 82 alin. (2) ,
art. 86 alin. (4) ,
art. 110 alin. (3) lit. a)
și ale
art. 111 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, precum și a prevederilor
art. 249
și ale
art. 256 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003. Prevederile legale criticate din
Ordonanța Guvernului nr. 92/2003
au următoarea formulare:
–
Articolul 82
alin. (2) : „În declarația fiscală contribuabilul trebuie să calculeze cuantumul obligației fiscale, dacă acest lucru este prevăzut de lege.“
–
Articolul 86
alin. (4) : „Declarația fiscală întocmită potrivit
art. 82 alin. (2)
este asimilată cu o decizie de impunere, sub rezerva unei verificări ulterioare, și produce efectele juridice ale înștiințării de plată de la data depunerii acesteia.“
–
Articolul 110
alin. (3) lit. a) : „Titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii. Asemenea titluri pot fi: a) decizia de impunere;“
–
Articolul 111
alin. (1) : „Creanțele fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prevăzute de
sau de alte legi care le reglementează.“
33.
Dispozițiile legale criticate din
Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
au următorul conținut normativ:
–
Articolul 249
:
Orice persoană care are în proprietate o clădire situată în România datorează anual impozit pentru acea clădire, exceptând cazul în care în prezentul titlu se prevede diferit.
Impozitul prevăzut la alin. (1), denumit în continuare impozit pe clădiri, precum și taxa pe clădiri prevăzută la alin. (3) se datorează către bugetul local al comunei, al orașului sau al municipiului în care este amplasată clădirea. În cazul municipiului București, impozitul și taxa pe clădiri se datorează către bugetul local al sectorului în care este amplasată clădirea.
Pentru clădirile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, după caz, persoanelor juridice, altele decât cele de drept public, se stabilește taxa pe clădiri, care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz, în condiții similare impozitului pe clădiri.
În cazul în care o clădire se află în proprietatea comună a două sau mai multe persoane, fiecare dintre proprietarii comuni ai clădirii datorează impozitul pentru spațiile situate în partea din clădire aflată în proprietatea sa. În cazul în care nu se pot stabili părțile individuale ale proprietarilor în comun, fiecare proprietar în comun datorează o parte egală din impozitul pentru clădirea respectivă.
În înțelesul prezentului titlu, clădire este orice construcție situată deasupra solului și/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosința sa, și care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalații, echipamente și altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereții și acoperișul, indiferent de materialele din care sunt construite. Încăperea reprezintă spațiul din interiorul unei clădiri.
–
Articolul 256
:
Orice persoană care are în proprietate teren situat în România datorează pentru acesta un impozit anual, exceptând cazurile în care în prezentul titlu se prevede altfel.
Impozitul prevăzut la alin. (1), denumit în continuare impozit pe teren, precum și taxa pe teren prevăzută la alin. (3) se datorează către bugetul local al comunei, al orașului sau al municipiului în care este amplasat terenul. În cazul municipiului București, impozitul și taxa pe teren se datorează către bugetul local al sectorului în care este amplasat terenul.
Pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, se stabilește taxa pe teren care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz, în condiții similare impozitului pe teren.
În cazul terenului care este deținut în comun de două sau mai multe persoane, fiecare proprietar datorează impozit pentru partea din teren aflată în proprietatea sa. În cazul în care nu se pot stabili părțile individuale ale proprietarilor în comun, fiecare proprietar în comun datorează o parte egală din impozitul pentru terenul respectiv.
În cazul unui teren care face obiectul unui contract de leasing financiar, pe întreaga durată a acestuia, impozitul pe teren se datorează de locatar.
În cazul în care contractul de leasing încetează, altfel decât prin ajungerea la scadență, impozitul pe teren este datorat de locator.
34.
Curtea constată faptul că
Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală
a fost abrogată prin
art. 354 lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, iar
Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
prin
art. 502 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015. Însă, având în vedere
Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea va analiza dispozițiile criticate, întrucât ele continuă să producă efecte juridice în dosare.
35.
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale cuprinse în
art. 15
privind universalitatea drepturilor și a libertăților,
art. 16
privind egalitatea în fața legii,
art. 21
privind accesul liber la justiție,
art. 24
privind dreptul la apărare,
art. 52
privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică,
art. 56 alin. (2)
privind justa așezare a sarcinilor fiscale,
art. 124
privind înfăptuirea justiției,
art. 126 alin. (2)
privind reglementarea prin lege a competenței instanțelor judecătorești și a procedurii de judecată,
art. 129
privind folosirea căilor de atac, precum și în
art. 139
privind impozitele, taxele și alte contribuții. Din formularea criticilor de neconstituționalitate se poate deduce în mod rezonabil că autorul excepției de neconstituționalitate a înțeles să se raporteze și la prevederile constituționale ale
art. 1 alin. (5)
în componenta să privind calitatea legii.
36.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorul excepției de neconstituționalitate este nemulțumit de faptul că, potrivit legii, declarația fiscală este asimilată deciziei de impunere emise de organele fiscale, producând și efectele juridice atașate acesteia, inclusiv plata accesoriilor. În speță, autorul excepției a dobândit, în urma unei hotărâri judecătorești, în anul 2001, un teren alăturat unui alt imobil pe care îl avea deja în proprietate. El a procedat în anul 2002 la depunerea unei declarații fiscale cu privire la terenul dobândit. Apoi a procedat la alipirea în fapt a terenului dobândit, considerând că din acest moment datorează impozit, o singură dată, pentru imobilul întregit deținut.
37.
În cazul de față, titlul de creanță îl reprezintă declarația fiscală asimilată deciziei de impunere, dar suma exactă de plată se determină și se comunică de către organul fiscal. Această concluzie reiese din interpretarea prevederilor
art. 41 ,
art. 44 alin. (1) teza întâi
și
art. 45 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală . Aceste prevederi legale au următoarea formulare:
–
Articolul 41
: „În înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale.“
–
Articolul 44
alin. (1) teza întâi : „Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat.“
–
Articolul 45
Actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menționată în actul administrativ comunicat, potrivit legii.
Actul administrativ fiscal ce nu a fost comunicat potrivit
art. 44
nu este opozabil contribuabilului și nu produce niciun efect juridic.
38.
Așadar, autorul excepției de neconstituționalitate pornește de la o premisă greșită, aceea potrivit căreia contribuabilul persoană fizică ar fi obligat să calculeze singur cuantumul impozitului datorat în cazul dobândirii unui teren. Or, această obligație nu figura nici în legislația aflată în vigoare la data depunerii declarației fiscale și nici în
Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
ori
Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală .
39.
Dispozițiile legale ale
art. 254 alin. (5)
și
(9)
și
art. 259 alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
prevăd obligația oricărei persoane care dobândește, construiește sau înstrăinează o clădire ori dobândește un teren de a depune o declarație fiscală la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale în a cărei rază de competență se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data dobândirii, înstrăinării sau construirii. Declararea clădirilor ori a terenurilor în vederea impunerii și înscrierea acestora în evidențele autorităților administrației publice locale reprezintă o obligație legală a contribuabililor care dețin în proprietate asemenea imobile. Așadar, Codul fiscal nu menționează obligația acestor persoane de a calcula singure impozitul datorat. În această ipoteză, organele fiscale au datoria de a calcula suma datorată și de a comunica decizia de impunere. Așadar, declarația fiscală depusă de contribuabil în acest caz nu are valoarea unei decizii de impunere, a unui titlu de creanță.
40.
De altfel,
punctul 78.1 din Normele metodologice
de aplicare a
Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală , aprobate prin
Hotărârea Guvernului nr. 1.050 din 1 iulie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 20 iulie 2004, prevede clar, printre altele, că declarații fiscale sunt și documentele prin care se declară bunurile și veniturile impozabile, în cazul în care, potrivit legii, stabilirea impozitului și a taxei se face de organul fiscal. Atât timp cât legea nu prevede în mod expres obligația calculării impozitului datorat pentru clădiri și terenuri de către contribuabil, nu se poate accepta ideea că aceasta se presupune. Cu alte cuvinte, atât timp cât legea nu impune această obligație contribuabilului, calculul impozitelor pe clădiri și terenuri se face de către organul fiscal. Comunicarea acestui cuantum se face printr-o înștiințare de plată care, în cazul acesta, este un act administrativ-fiscal ce trebuie transmis în condițiile
art. 44 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală . De asemenea,
punctul 44.1 din Normele metodologice
la
prevede că organul fiscal nu poate pretinde executarea obligației stabilite în sarcina contribuabilului prin actul administrativ, dacă acest act nu a fost comunicat contribuabilului, potrivit legii.
41.
Așadar, autorul excepției de neconstituționalitate se află într-o eroare. Situația care l-a afectat din punct de vedere juridic a fost determinată de faptul că acesta nu ar fi fost informat de către organele fiscale decât în anul 2011 cu privire la sumele de plată pentru terenul declarat în anul 2002 (potrivit susținerilor sale). Or, aceasta este mai degrabă o problemă de interpretare și de aplicare a legii de către instanțele judecătorești care urmează să analizeze îndeplinirea de către organele fiscale competente a obligației de comunicare a cuantumului sumei de plătit cu titlul de impozit pe clădiri și terenuri.
42.
În aceste condiții, Curtea nu poate reține încălcarea prevederilor constituționale ale
art. 1 alin. (5) ,
art. 15 ,
16 ,
21 ,
24 ,
52 ,
art. 56 alin. (2) ,
art. 124 ,
art. 126 alin. (2) ,
art. 129 , precum și ale
art. 139 .
43.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ion Gurău în Dosarul nr. 1.574/281/2013 al Tribunalului Prahova - Secția I civilă și în dosarele nr. 4.088/105/2011/a1*/a1 și nr. 2702/105/2014 ale Curții de Apel Ploiești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile
art. 82 alin. (2) ,
art. 86 alin. (4) ,
art. 110 alin. (3) lit. a)
și ale
art. 111 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală , precum și ale
art. 249
și ale
art. 256 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Prahova - Secția I civilă și Curții de Apel Ploiești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 15 decembrie 2016.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Fabian Niculae
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.