Decizia nr. 6/1999

Sub președinția vicepreședintelui Curții Supreme de Justiție, Paul Florea, s-a luat în examinare recursul în interesul legii, formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiție, cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor

art. 35 din Legea nr. 33/1994

privind exproprierea pentru cauza de utilitate publică, în cazul cererilor având ca obiect retrocedarea de bunuri imobile expropriate anterior intrării în vigoare a acestei legi și la participarea procurorului la judecarea cererilor de retrocedare a imobilelor expropriate.

Ministerul Public a fost reprezentat de prim-adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiție, Ion Ionescu.

Reprezentantul Ministerului Public a susținut recursul în interesul legii, cerând să se decidă în sensul că dispozițiile

art. 35 din Legea nr. 33/1994

nu sunt aplicabile și în cazul cererilor având ca obiect retrocedarea de bunuri expropriate anterior intrării în vigoare a acestei legi, iar participarea procurorului nu este obligatorie la judecarea cererilor de retrocedare a bunurilor expropriate.

SECȚIILE UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constata următoarele:

1. În conformitate cu prevederile

art. 35 din Legea nr. 33/1994 , ori de câte ori bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, respectiv lucrările nu au fost începute, foștii proprietari pot cere retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o noua declarare de utilitate publică.

În aplicarea prevederilor cuprinse în acest text de lege instanțele judecătorești nu au un punct de vedere unitar.

Astfel, unele instanțe, invocand principiul neretroactivitatii legii civile, consacrat prin art. 15 alin. (2) din Constituție și prin art. 1 din Codul civil, au decis ca dispozițiile

art. 35 din Legea nr. 33/1994

sunt aplicabile numai în cazul exproprierilor de bunuri imobile efectuate după intrarea în vigoare a acestei legi.

Alte instanțe, dimpotriva, s-au pronunțat în sensul că dispozițiile

art. 35 din Legea nr. 33/1994

sunt aplicabile și în cazul în care măsura exproprierii a fost luată anterior adoptării acestei legi, dacă scopul exproprierii nu a fost realizat.

În justificarea acestui punct de vedere s-a relevat ca textul

art. 35 din Legea nr. 33/1994

conține norme de procedura care sunt de imediata aplicare, astfel încât privesc atât raporturile juridice ivite după intrarea în vigoare a legii respective, cat și situațiile juridice existente la data intrării ei în vigoare.

Aceste din urma instanțe au procedat corect.

Cedarea prin expropriere a dreptului de proprietate privată constituie, potrivit prevederilor art. 41 alin. (3) din Constituție, ale art. 481 din Codul civil și ale

art. 1 din Legea nr. 33/1994 , o măsura cu caracter excepțional de restrangere a acestui drept intangibil, care nu poate fi dispusă decât pentru o cauza de utilitate publică, stabilită conform legii, cu dreapta și prealabilă despăgubire.

Reglementand dreptul de retrocedare a imobilelor expropriate,

Legea nr. 33/1994

prevede la art. 35 ca "dacă bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, respectiv lucrările nu au fost începute, foștii proprietari pot cere retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o noua declarare de utilitate publică".

Prin aceasta reglementare se da astfel posibilitatea să se revină asupra exproprierii dispuse pentru cauza de utilitate publică atunci când, din diverse motive, nu au început lucrările pentru aducerea la îndeplinire a scopului în care s-a făcut exproprierea și nici nu a fost manifestat interesul de realizare a acelui scop printr-o noua declarare de utilitate publică.

Firescul acestei prevederi, pentru situațiile ivite după exproprierile efectuate în temeiul

Legii nr. 33/1994 , pune însă problema modului de a se proceda în cazul în care bunurile imobile au fost expropriate anterior intrării în vigoare a acestei legi.

În legătură cu aceasta chestiune, este de observat ca prin art. 1 din Codul civil este consacrat, în concordanta cu prevederea înscrisă la art. 15 alin. (2) din Constituție, principiul neretroactivitatii legilor.

Potrivit acestui principiu o lege devine obligatorie numai după promulgare și după aducerea ei la cunoștința prin publicare în Monitorul Oficial al României, ea rămânând în vigoare până când intervine o alta lege care o abroga pe cea anterioară în mod explicit sau implicit. Drept consecința, ori de câte ori o lege noua modifica starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii celei noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare.

Dar, în măsura în care raporturile juridice nu erau încă pe deplin constituite în momentul intrării în vigoare a noii legi, acele raporturi nu se vor putea consolida decât în limitele determinate de legea noua și nu vor produce decât efectele pe care această lege le îngăduie.

De aceea, în determinarea câmpului de aplicare a legilor în timp trebuie să se țină seama nu numai de prioritatea pe care o are legea noua față de cea veche, ci și de siguranță raporturilor sociale, care impune sa nu fie desființate sau modificate, fără un motiv deosebit de ordine socială, drepturile care, în momentul intrării în vigoare a legii noi, erau deja concretizate în acte de voința sau în raporturi definitiv încheiate valabil după legea existenta în momentul încheierii lor.

Norma neretroactivitatii, înscrisă în art. 1 din Codul civil, se referă la toate raporturile născute sub legea veche care nu și-au epuizat toate efectele. Dar, dacă legea noua nu poate fi interpretată în sensul retroactivitatii cu privire la aceste raporturi, în schimb este aplicabilă de îndată tuturor situațiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum și tuturor efectelor produse de situațiile juridice formate după abrogarea legii vechi. Evident, printre acestea sunt și situațiile durabile de fapt, care, potrivit legii noi, ar urma sa producă efectele constitutive, modificatoare sau extinctive de drepturi nesusceptibile a se produce sub imperiul legii vechi.

Toate aceste situații nu intră în câmpul de acțiune al retroactivitatii legii, ci privesc aplicarea imediata a dispozițiilor noii legi. Or, aplicarea imediata a legii noi constituie principiul, iar supravietuirea legii vechi, excepția.

Fără a admite ca legea noua poate fi interpretată în sensul de a guverna și asupra trecutului, principiul aplicării imediate presupune intrarea în vigoare a noilor dispoziții pentru toate situațiile ale căror efecte nu erau susceptibile să se producă sub imperiul legii vechi.

Ca urmare, în cazul în care legea ulterioară modifica efectele viitoare sau le exclude, pentru satisfacerea unui interes de ordine publică, dispoziția din legea ulterioară se aplică și la efectele actului anterior nerealizate încă sub vechea lege, întrucât ordinea publică trebuie să aibă în esenta ei un caracter de unitate și de uniforma obligativitate pentru toți.

Or, situația reglementată prin

art. 35 din Legea nr. 33/1994

are în vedere tocmai efecte nefinalizate după emiterea actului de expropriere întemeiat pe dispozițiile legale anterioare, asa încât, cu privire la aceste efecte nerealizate încă, se impune sa acționeze dispozițiile legii noi.

Neadmiterea unei atare soluții ar determina rezolvarea diferențiată a aceleiași situații juridice, în raport cu data exproprierii, ceea ce ar fi profund inechitabil și contrar spiritului legii noi.

De altfel, dacă legiuitorul ar fi avut în vedere supravietuirea lipsei posibilității de a se cere retrocedarea imobilului neutilizat în termen de un an în scopul pentru care a fost expropriat, ar fi reglementat aceasta interdicție prin noua lege. Dar, nereglementand-o, se impune concluzia ca dispoziția noua, potrivit căreia foștii proprietari pot cere retrocedarea imobilelor expropriate, pentru care nu s-a făcut o noua declarare de utilitate publică, în cazul neutilizarii acestora în scopul pentru care au fost preluate de la expropriat, înscrisă la

art. 35 din Legea nr. 33/1994 , este aplicabilă și în cazul bunurilor imobile expropriate anterior intrării în vigoare a acestei legi, evident numai în cazul în care nu s-a realizat încă scopul exproprierii.

Fața de cele arătate, în temeiul

art. 26 lit. b) din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993 , republicată, precum și al art. 329 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în interesul legii și a se stabili ca dispozițiile

art. 35 din Legea nr. 33/1994

sunt aplicabile și în cazul cererilor având ca obiect retrocedarea de bunuri imobile expropriate anterior intrării în vigoare a acestei legi, dacă nu s-a realizat scopul exproprierii.

2. S-a constatat, de asemenea, o practica neunitara și în legătură cu participarea procurorului în procesele privind cererile de retrocedare a imobilelor expropriate.

Astfel, unele instanțe au considerat ca în aceste cazuri participarea procurorului la proces este obligatorie, iar alte instanțe, dimpotriva, s-au pronunțat în sensul că participarea procurorului la proces nu este obligatorie.

Aceste din urma instanțe au procedat corect.

Prin

Legea nr. 33/1994

sunt prevăzute următoarele cazuri în care instanțelor judecătorești le revine competența de a soluționa litigii în legătură cu aplicarea dispozițiilor acestei legi: competența curților de apel de a judeca, potrivit

Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 , contestațiile împotriva hotărârilor comisiei instituite pentru soluționarea intampinarilor privind propunerile de expropriere (art. 20); competența tribunalului de a soluționa cererile de expropriere (art. 21-29) și competența tribunalului de a soluționa cererile de retrocedare a imobilelor expropriate (art. 36).

Or, din aceste trei categorii de litigii de competența instanțelor judecătorești,

Legea nr. 33/1994

prevede la art. 23 alin. 1 participarea obligatorie a procurorului numai la soluționarea cererii de expropriere.

Cum participarea procurorului în proces este obligatorie numai în cazurile prevăzute în lege, iar prin

art. 36 din Legea nr. 33/1994 , în care este reglementată competența de soluționare a cererii de retrocedare a imobilelor naționalizate și nici prin vreo alta dispoziție din această lege nu se face referire la obligativitatea participării procurorului în asemenea cauze, este în afară de orice indoiala ca participarea procurorului la soluționarea cererilor menționate nu este obligatorie.

În consecința, în conformitate cu

art. 26 lit. b) din Legea nr. 56/1993 , republicată, și cu art. 329 din Codul de procedură civilă, mai urmează a se decide ca, la judecarea cererilor de retrocedare a imobilelor expropriate, participarea procurorului nu este obligatorie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în interesul legii, în sensul următor:

1. Stabilește ca dispozițiile

art. 35 din Legea nr. 33/1994

privind exproprierea pentru cauza de utilitate publică sunt aplicabile și în cazul cererilor având ca obiect retrocedarea unor bunuri imobile expropriate anterior intrării în vigoare a acestei legi, dacă nu s-a realizat scopul exproprierii.

2. La judecarea cererilor de retrocedare a imobilelor expropriate participarea procurorului nu este obligatorie.

Pronunțată în ședința publică la data de 27 septembrie 1999.