Decizia nr. 21/2017
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 213 alin. (2) și ale art. 215^1 alin. (6) din Codul de procedură penală
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Valer Dorneanu
- președinte
Marian Enache
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Daniela Ramona Marițiu
- magistrat-asistent
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 213 alin. (2)
și ale
art. 215^1 din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Dragoș George Bîlteanu în Dosarul nr. 389/2/2016 (204/2016) al Curții de Apel București - Secția a II-a penală. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 241D/2016.
2.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 13 decembrie 2016, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă, și au fost consemnate în încheierea din acea dată, când, după închiderea dezbaterilor, s-a prezentat avocatul autorului excepției solicitând amânarea pronunțării pentru a i se permite depunerea de concluzii scrise. Având în vedere cererea formulată, în temeiul dispozițiilor
art. 3
și
art. 14 din Legea nr. 47/1992 , Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 17 ianuarie 2017.
CURTEA,
a vând în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
3.
Prin Încheierea din 18 februarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 389/2/2016 (204/2016), Curtea de Apel București - Secția a II-a penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 213 alin. (2)
și
art. 215^1 din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Dragoș George Bîlteanu cu ocazia soluționării unei plângeri împotriva ordonanței procurorului prin care s-a dispus prelungirea măsurii controlului judiciar.
4.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată că pe durata controlului judiciar, persoana supusă acestei măsuri va suporta anumite restricții care vizează ab initio o restrângere/afectare a drepturilor și libertăților fundamentale statuate prin dispozițiile
art. 26 ,
41 ,
44 ,
45 ,
48
și
49 din Constituție . Apreciază că în anumite situații afectarea/ restrângerea acestor drepturi este deosebit de drastică, astfel că trebuie analizat în ce măsură această restrângere respectă cerința proporționalității. Sub acest aspect, arată că durata totală a arestării preventive ori a măsurii preventive a arestului la domiciliu în cursul urmăririi penale este de 180 de zile, în timp ce măsura controlului judiciar poate fi dispusă în cursul urmăririi penale pe o durată de 1 sau 2 ani, potrivit distincțiilor stabilite de legiuitor prin
art. 215^1 din Codul de procedură penală . Rezultă, așadar, în mod neechivoc, neconstituționalitatea dispoziției de lege criticate în raport cu prevederile
art. 16 din Constituție . În continuare, arată că, spre deosebire de măsurile preventive privative de libertate, care se deduc din pedeapsa aplicată, măsura preventivă a controlului judiciar nu are niciun efect, din această perspectivă, asupra pedepsei aplicate. Totodată, apreciază că, în același timp, caracterul discriminatoriu apare ca evident și în situația în care se constată neîndeplinirea condițiilor angajării răspunderii penale, dreptul la repararea pagubei născându-se numai în cazul persoanei private nelegal de libertate, nu și în cazul celei în legătură cu care a fost luată măsura controlului judiciar. Sub aspectul proporționalității duratei totale a măsurii controlului judiciar, apreciază că termenele prevăzute de Codul de procedură penală nu respectă acest principiu.
5.
În ceea ce privește dispozițiile
art. 213 alin. (2) din Codul de procedură penală , apreciază că acestea sunt neconstituționale, deoarece nu reglementează termenul de soluționare a căii de atac împotriva măsurii controlului judiciar dispuse de procuror. Astfel se ajunge la situația în care soluționarea căii de atac intervine după încetarea măsurii controlului judiciar, ceea ce contravine exigențelor impuse de prevederile
art. 53 din Constituție .
6.
Curtea de Apel București - Secția a II-a penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, dispozițiile de lege criticate fiind în mod clar și previzibil redactate sub aspectul stabilirii duratei maxime în care se poate lua măsura controlului judiciar, fără ca prin această măsură să se aducă atingere exercițiului vreunuia dintre drepturile reglementate în textele constituționale invocate.
7.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
8.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că, potrivit
art. 211 alin. (1)
raportat la
art. 202 alin. (1) din Codul de procedură penală , în cursul urmăririi penale procurorul poate dispune luarea măsurii controlului judiciar, măsură care poate fi prelungită de către procuror în condițiile
art. 215^1 alin. (2) din Codul de procedură penală . Potrivit
art. 213 alin. (1)
și ale
art. 215^1 alin. (5) din Codul de procedură penală , atât luarea măsurii, cât și prelungirea acesteia pot fi supuse controlului judecătorului de drepturi și libertăți prin formularea unei plângeri împotriva ordonanței prin care aceste măsuri au fost dispuse. Apreciază că, prin reglementarea, în
art. 215^1 din Codul de procedură penală , a duratei maxime a controlului judiciar, legiuitorul asigură proporționalitatea între ingerința pe care măsura preventivă o determină în exercițiul unor drepturi și libertăți fundamentale și scopul urmărit prin aceasta, respectiv desfășurarea în bune condiții a instrucției penale. De asemenea, întrucât măsura este necesară într-o societate democratică și se aplică nediscriminatoriu tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei, apreciază că reglementarea criticată este conformă prevederilor
art. 53 din Constituție , iar ingerința în drepturile fundamentale invocate de autorul excepției, constituțională.
9.
În ceea ce privește criticile aduse dispozițiilor
art. 213 alin. (2) din Codul de procedură penală , Guvernul apreciază că, între momentul expirării duratei inițiale a măsurii controlului judiciar și cel al soluționării plângerii formulate împotriva ordonanței de prelungire a măsurii, restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți consecutive controlului judiciar își are temeiul în lege și decurge din efectul imediat al ordonanței procurorului. De asemenea, Guvernul arată că, întrucât legiuitorul recunoaște procurorului competența de a lua și de a prelungi măsura preventivă a controlului judiciar, iar inculpatului, dreptul de a contesta măsura la judecătorul de drepturi și libertăți, nu se poate susține că
art. 213 alin. (2) din Codul de procedură penală
aduce atingere prevederilor
art. 53 din Constituție .
10.
Avocatul Poporului arată că a transmis punctul de vedere în dosare anterioare ale Curții Constituționale, în sensul că dispozițiile
art. 215^1 din Codul de procedură penală
sunt neconstituționale în raport cu
art. 16 alin. (1) ,
art. 21
și
24 din Constituție . Astfel, apreciază că, dacă în cazul măsurilor preventive privative de libertate, legiuitorul a prevăzut expres termenul pentru depunerea propunerii de prelungire a arestării preventive, astfel încât inculpatul să își poată face apărarea în mod efectiv, nu doar teoretic, în cazul măsurii preventive a controlului judiciar, dispozițiile
art. 211-215^1 din Codul de procedură penală
nu conțin o asemenea prevedere. În ceea ce privește
art. 213 alin. (2) din Codul de procedură penală , arată că punctul său de vedere, formulat în sensul constituționalității acestui text de lege, a fost reținut în
Decizia nr. 712 din 4 decembrie 2014 . Arată că măsura preventivă a controlului judiciar se dispune, încetează, se revocă sau se înlocuiește în condițiile legii procesual penale și că aplicarea ei presupune o restrângere a drepturilor constituționale, conformă cu prevederile
art. 53 din Constituție , respectiv impusă de necesitatea asigurării desfășurării instrucției penale.
11.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, notele scrise depuse la dosar, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
12.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
13.
Deși instanța de judecată a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a întregului
articol 215^1 din Codul de procedură penală , Curtea observă că autorul acesteia a indicat, în cadrul notelor scrise, ca obiect al excepției, dispozițiile
art. 215^1 alin. (6) din Codul de procedură penală . De altfel, din întreaga motivare a excepției de neconstituționalitate, reiese că autorul acesteia critică durata maximă pentru care măsura controlului judiciar poate fi dispusă în cursul urmăririi penale, reglementată de alineatul precitat. Astfel, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 213 alin. (2)
și ale
art. 215^1 alin. (6) din Codul de procedură penală , cu următorul conținut:
–
Articolul 213
alin. (2) : „Judecătorul de drepturi și libertăți sesizat conform
alin. (1)
fixează termen de soluționare în camera de consiliu și dispune citarea inculpatului.“;
–
Articolul 215
^1 alin. (6) : „În cursul urmăririi penale, durata măsurii controlului judiciar nu poate să depășească un an, dacă pedeapsa prevăzută de lege este amenda sau închisoarea de cel mult 5 ani, respectiv 2 ani, dacă pedeapsa prevăzută de lege este detențiunea pe viață sau închisoarea mai mare de 5 ani.“
14.
Autorul excepției de neconstituționalitate susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în
art. 11
referitor la dreptul internațional și dreptul intern,
art. 15
referitor la universalitate,
art. 16 alin. (1)
și
(2)
referitor la egalitatea în drepturi,
art. 20
referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului,
art. 21 alin. (3)
potrivit căruia părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil,
art. 26
referitor la viața intimă, familială și privată,
art. 41
referitor la munca și protecția socială a muncii,
art. 44
referitor la dreptul de proprietate privată,
art. 45
referitor la libertatea economică,
art. 48
referitor la familie,
art. 49
referitor la protecția copiilor și a tinerilor și
art. 53
referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.
15.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, prin
Decizia nr. 17 din 17 ianuarie 2017 *), nepublicată încă în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunțării prezentei decizii, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile
art. 213 alin. (2) din Codul de procedură penală
sunt constituționale în măsura în care soluționarea plângerii împotriva ordonanței procurorului prin care s-a luat măsura controlului judiciar se face cu aplicarea prevederilor
art. 204 alin. (4) din Codul de procedură penală .
a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 13 aprilie 2017.
16.
Cu acel prilej, Curtea a reținut că singurul caz în care legiuitorul nu a reglementat un termen de soluționare a căii de atac este cel al formulării unei plângeri împotriva ordonanței procurorului prin care acesta a dispus luarea/prelungirea măsurii controlului judiciar, în cursul urmăririi penale, în toate celelalte cazuri legiuitorul precizând expres termenul de 5 zile de la înregistrarea contestației în care instanța judecătorească este obligată să se pronunțe. Cu alte cuvinte, atunci când măsura preventivă a controlului judiciar este luată de judecător (fie el judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată), contestația formulată de inculpat împotriva încheierii va fi soluționată în toate cazurile într-un termen de 5 zile de la înregistrare, pe când în cazurile în care măsura preventivă a controlului judiciar este luată/prelungită de către procuror, plângerea împotriva ordonanței va fi soluționată într-un termen incert, legiuitorul nereglementând în acest caz obligația instanței judecătorești de a se pronunța într-un anumit termen.
17.
De asemenea, Curtea a arătat că de esența măsurii preventive a controlului judiciar este aplicarea acesteia din momentul în care a fost dispusă, neputându-se suspenda aplicarea până la pronunțarea instanței de judecată. Astfel, în condițiile în care instanța de judecată constată nelegalitatea sau netemeinicia aplicării acestei măsuri preventive, după trecerea unei perioade însemnate de timp de la momentul luării/prelungirii sau chiar după expirarea măsurii, constatările instanței vor rămâne fără efect în ceea ce privește situația persoanei față de care măsura preventivă a controlului judiciar a fost luată/prelungită.
18.
Curtea a reiterat că efectivitatea accesului la justiție nu se caracterizează doar prin posibilitatea instanței de judecată de a examina ansamblul mijloacelor, argumentelor și probelor prezentate și de a pronunța o soluție, ci și prin faptul că soluția pronunțată determină înlăturarea încălcării denunțate și a consecințelor sale pentru titularul dreptului încălcat.
19.
Așa fiind, Curtea a constatat că, în cazul luării/prelungirii măsurii preventive a controlului judiciar dispuse de către procuror, nereglementarea de către legiuitor a unui termen cert și imperativ în cadrul căruia plângerea trebuie soluționată determină lăsarea la aprecierea subiectivă a judecătorului stabilirea acestuia. Or, marja mare de apreciere lăsată instanțelor de judecată ce se manifestă în stabilirea unor termene care se împlinesc după ce măsura dispusă/prelungirea acesteia a expirat sau la un termen îndepărtat față de momentul luării/prelungirii măsurii, termene ce pot ajunge la luni de zile, este de natură a lipsi de efectivitate această cale de atac.
20.
Curtea a reținut că, prin modul cum a înțeles să reglementeze soluționarea plângerii împotriva luării/prelungirii măsurii preventive a controlului judiciar, legiuitorul a introdus un element de incertitudine, de natură să pună în discuție însăși efectivitatea acestei căi de atac. Pentru aceste argumente, Curtea a constatat că dispoziția de lege criticată, prin faptul că nu prevede un termen cert de soluționare a plângerii împotriva ordonanței procurorului prin care s-a luat/prelungit măsura preventivă a controlului judiciar, determină ca această cale de atac să nu poată fi exercitată efectiv, încălcându-se dispozițiile
art. 21 din Constituție .
21.
Prin urmare, Curtea a constatat că dispozițiile
art. 213 alin. (2) din Codul de procedură penală
sunt constituționale doar în măsura în care soluționarea plângerii împotriva ordonanței procurorului prin care s-a luat măsura controlului judiciar se face cu aplicarea prevederilor
art. 204 alin. (4) din Codul de procedură penală .
22.
În continuare, Curtea reține că, potrivit dispozițiilor
art. 147 alin. (4) din Constituție
și ale
art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, deciziile Curții sunt general obligatorii de la data publicării în Monitorul Oficial al României și au putere numai pentru viitor. Acestea sunt însă opozabile instanței de contencios constituțional de la data pronunțării lor, împrejurarea că decizia anterioară nu a fost publicată până la momentul pronunțării noii decizii neavând relevanță față de Curte (a se vedea
Decizia nr. 124 din 27 martie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 275 din 18 aprilie 2003 și
Decizia nr. 596 din 21 octombrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 916 din 16 decembrie 2014). Având în vedere dispozițiile
art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992
și reținând că decizia Curții Constituționale, antereferită, a fost pronunțată la data de 17 ianuarie 2017, iar încheierea de sesizare a instanței de contencios constituțional în prezentul dosar este din 18 februarie 2016, Curtea urmează să respingă, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 213 alin. (2) din Codul de procedură penală .
23.
În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 215^1 alin. (6) din Codul de procedură penală , Curtea, răspunzând unei critici identice, a reținut, prin
Decizia nr. 17 din 17 ianuarie 2017 , precitată, că proporționalitatea duratei măsurii preventive a controlului judiciar se analizează din două perspective. Astfel, având în vedere caracteristicile acestei măsuri preventive, Curtea a constatat existența unei proporționalități obiective ce se circumscrie stabilirii de către legiuitor a termenului maxim pentru care măsura poate fi dispusă, și de o proporționalitate subiectivă ce se circumscrie situației de fapt și de drept în care inculpatul se găsește la momentul dispunerii față de acesta a măsurii preventive. Curtea a arătat că analiza proporționalității obiective ține de resortul contenciosului constituțional, pe când analiza proporționalității subiective ține de resortul instanței judecătorești chemate să se pronunțe asupra luării/prelungirii acestei măsuri.
24.
În acest context, Curtea a observat că legiuitorul constituant a apreciat necesară reglementarea la nivelul
Legii fundamentale
a duratei maxime pentru care se pot dispune, în cursul urmăririi penale, măsurile preventive privative de libertate, stabilind, în consecință, că reținerea nu poate depăși 24 de ore, iar arestarea preventivă și arestul la domiciliu (a se vedea
Decizia nr. 740 din 3 noiembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 15 decembrie 2015) nu pot depăși împreună 180 de zile. Astfel, Curtea a reținut că, nereglementând expres, la nivel constituțional, durata maximă pentru care se poate dispune, în cursul urmăririi penale, măsura preventivă a controlului judiciar, legiuitorul constituțional a lăsat la aprecierea legiuitorului ordinar stabilirea acesteia în cadrul reglementării măsurilor ce țin de politica penală a statului.
25.
Curtea a observat că durata maximă pentru care pot fi dispuse măsurile preventive privative de libertate este de 180 de zile - aproximativ 6 luni, pe când durata maximă pentru care poate fi dispusă măsura preventivă a controlului judiciar este 1 an, respectiv 2 ani. Totodată, Curtea a observat că dispunerea măsurii preventive a controlului judiciar de către organele judiciare are ca scop, conform
art. 211-215 din Codul de procedură penală , asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii inculpatului de la urmărire penală sau de la judecată, precum și prevenirea săvârșirii unor noi infracțiuni. Din această perspectivă, având în vedere scopul pentru care este dispusă măsura preventivă a controlului judiciar, precum și faptul că măsurile preventive privative de libertate au un caracter mai intruziv decât cea a controlului judiciar, Curtea a statuat că stabilirea unei durate maxime pentru care poate fi dispusă măsura preventivă a controlului judiciar de 1 an, respectiv 2 ani nu contravine principiului proporționalității.
26.
De altfel, Curtea a reținut că dispunerea măsurii preventive a controlului judiciar presupune impunerea în sarcina inculpatului a unor obligații și interdicții, în vederea supravegherii conduitei acestuia de către organul judiciar. Prin
art. 215 din Codul de procedură penală , se instituie, ope legis, o serie de obligații pozitive, ce trebuie să fie dispuse cu prilejul luării măsurii controlului judiciar, fără ca acestea să poată fi cenzurate sau înlăturate, precum și o serie de obligații pozitive și negative, a căror impunere este lăsată la aprecierea organului judiciar. În acest fel, măsura controlului judiciar poate fi individualizată, în funcție de informațiile existente despre faptă și despre persoana făptuitorului, informații care permit aprecierea stării de pericol ce determină luarea măsurii (a se vedea în acest sens și
Decizia nr. 333 din 24 mai 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 23 august 2016, paragraful 14).
27.
Având în vedere aceste aspecte, Curtea a constatat că dispozițiile
art. 215^1 alin. (6) din Codul de procedură penală , ce reglementează durata maximă a măsurii controlului judiciar dispuse în cursul urmăririi penale, sunt constituționale, necontravenind prevederilor constituționale invocate de autorul excepției.
28.
Neintervenind elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele și soluția deciziei amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
29.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1.
Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 213 alin. (2) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Dragoș George Bîlteanu în Dosarul nr. 389/2/2016 (204/2016) al Curții de Apel București - Secția a II-a penală.
2.
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de același autor, în același dosar, al aceleiași instanțe, și constată că dispozițiile
art. 215^1 alin. (6) din Codul de procedură penală
sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a II-a penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 17 ianuarie 2017.
*)
Decizia Curții Constituționale nr. 17 din 17 ianuarie 2017
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Marițiu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.