Decizia nr. 179/2017

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Afrodita Laura Tutunaru

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 239 alin. (2) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Ataș Abdullah în Dosarul nr. 34.611/3/2015/a7 al Tribunalului București - Secția I penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 245D/2016.

2.

La apelul nominal se prezintă pentru autorul excepției domnul avocat Ionel Olteanu, din cadrul Baroului București, cu delegație la dosar, și lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că în cauză s-a prezentat doamna Bahtiar Cioroiu, interpret autorizat de limba turcă, care a fost desemnată să asigure traducerea pe parcursul soluționării excepției de neconstituționalitate.

4.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului legal al autorului excepției, care pune concluzii de admitere a acesteia, reluând argumentele formulate cu prilejul ridicării acesteia în fața instanței de drept comun. Depune concluzii scrise.

5.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care face trimitere la jurisprudența în materie a Curții Constituționale, respectiv

Decizia nr. 217 din 12 aprilie 2016 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

6.

Prin Încheierea din 8 februarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 34.611/3/2015/a7, Tribunalul București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 239 alin. (2) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Ataș Abdullah într-o cauză având ca obiect termenul intermediar privind verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestului preventiv.

7.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale menționate sunt neconstituționale în măsura în care, în calculul termenului rezonabil de 180 de zile ce consacră durata totală a arestării preventive în cursul urmăririi penale nu intră și durata arestării preventive din faza camerei preliminare.

8.

Tribunalul București - Secția I penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată și arată că invocarea acesteia s-a realizat în scopul de a obține o validare a argumentului potrivit căruia durata maximă a arestării preventive în cursul procedurii de cameră preliminară trebuie să se subsumeze duratei maxime de 180 de zile prevăzute pentru faza de urmărire penală.

9.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

10.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, deoarece dispozițiile legale criticate nu prevăd o durată maximă a arestului preventiv în procedura de cameră preliminară, autorul susținând și că această procedură nu face parte din faza de judecată. Criticile sunt aduse în raport cu situația autorului excepției care ar dori ca, prin interpretarea dată normelor procedural penale, să se concluzioneze că procedura de cameră preliminară face parte din faza de urmărire penală, prin urmare durata maximă a arestului preventiv în cazul său fiind de 180 de zile.

11.

Analiza criticilor aduse de către autorul excepției, indiferent dacă acestea urmăresc completarea textului legal sau doar interpretarea normei, excedează atribuțiilor Curții Constituționale, care potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , „se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“.

12.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Astfel, procedura în camera preliminară reprezintă o fază anterioară judecății, care are ca obiect verificarea legalității și temeiniciei actului de trimitere în judecată, precum și a administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Or, însăși durata acestei proceduri este limitată de lege la cel mult 60 de zile de la înregistrarea cauzei la instanță ( art. 343 din Codul de procedură penală ). Ulterior, în cursul judecății în primă instanță, durata totală a arestării preventive a inculpatului este limitată, potrivit prevederilor

art. 239

din același cod, la un termen rezonabil, care nu poate fi mai mare de jumătatea maximului special prevăzut de lege pentru infracțiunea care face obiectul sesizării instanței de judecată, iar în toate cazurile, durata arestării preventive în primă instanță nu poate depăși 5 ani. În cazul în care arestarea preventivă s-a dispus în procedura de cameră preliminară, termenele sus-menționate curg de la data punerii în executare a măsurii, în conformitate cu

art. 239 alin. (2) din Codul de procedură penală . Pe cale de consecință,

art. 239

din același cod stabilește durata maximă a arestului preventiv dispus încă din faza de cameră preliminară.

13.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile apărătorului ales al autorului excepției, concluziile scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

14.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

15.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 239 alin. (2)

cu denumirea marginală Durata maximă a arestării preventive a inculpatului în cursul judecății în primă instanță din

Codul de procedură penală , care au următorul conținut: „(2) Termenele prevăzute la

alin. (1)

curg de la data sesizării instanței de judecată, în cazul în care inculpatul se află în stare de arest preventiv, și, respectiv, de la data punerii în executare a măsurii, când față de acesta s-a dispus arestarea preventivă în procedura de cameră preliminară sau în cursul judecății sau în lipsă.“

16.

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale

art. 23

referitor la Libertatea individuală, precum și

art. 5

paragrafele 3 și 4 referitoare la drepturile oricărei persoane lipsite de libertatea sa din

Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

17.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, prin

Decizia nr. 217 din 12 aprilie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 21 iunie 2016, făcând trimitere la propria jurisprudență, a statuat că instituția camerei preliminare a fost concepută, în accepțiunea legiuitorului, „ca o instituție nouă și inovatoare“ care are ca scop „înlăturarea duratei excesive a procedurilor în faza de judecată“, fiind, în același timp, un remediu procesual menit „să răspundă exigențelor de legalitate, celeritate și echitate a procesului penal“ (a se vedea Expunerea de motive la Proiectul de Lege privind Codul de procedură penală - PL-x nr. 412/2009). În prezent, instituția camerei preliminare este reglementată în cuprinsul Codului de procedură penală la

art. 342-348,

unde se găsesc elementele referitoare la obiectul și durata camerei preliminare, măsurile premergătoare, procedura, soluțiile ce pot fi pronunțate și contestația împotriva acestor soluții. [...] Astfel, prin prisma atribuțiilor procesuale încredințate judecătorului de cameră preliminară, în contextul separării funcțiilor judiciare potrivit textului de lege menționat anterior ( art. 3 din Codul de procedură penală ), Curtea a concluzionat că acestuia îi revine funcția de verificare a legalității trimiterii ori netrimiterii în judecată și că, în concepția legiuitorului, această nouă instituție procesuală nu aparține nici urmăririi penale, nici judecății, fiind echivalentă unei noi faze a procesului penal. [...] Totuși, din reglementarea atribuțiilor pe care funcția exercitată de judecătorul de cameră preliminară le presupune, Curtea a observat că activitatea acestuia nu privește fondul cauzei, actul procesual exercitat de către acesta neantamând și nedispunând, în sens pozitiv sau negativ, cu privire la elementele esențiale ale raportului de conflict: faptă, persoană și vinovăție. Astfel, potrivit prevederilor

art. 342 din Codul de procedură penală , competența judecătorului de cameră preliminară constă în verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și legalității sesizării instanței, în verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Totodată, Curtea a constatat că judecătorul de cameră preliminară, potrivit

art. 342 din Codul de procedură penală , își va exercita atribuțiile după trimiterea în judecată a inculpatului, rechizitoriul constituind actul de sesizare a instanței de judecată (a se vedea și

Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014,

publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, paragrafele 25, 27, 28).

18.

Așa fiind, deși procedura în camera preliminară este o fază distinctă de faza de urmărire penală și faza de judecată, obiectul său, astfel consacrat de

art. 342 din Codul de procedură penală , este situat în timp între două momente procesuale, și anume cel al sesizării instanței de judecată prin rechizitoriu și cel al dispunerii începerii judecății pe fond.

19.

Totodată, potrivit dispozițiilor

art. 239 alin. (1) din Codul de procedură penală

cu denumirea marginală Durata maximă a arestării preventive a inculpatului în cursul judecății în primă instanță, „durata totală a arestării preventive a inculpatului nu poate depăși un termen rezonabil și nu poate fi mai mare de jumătatea maximului special prevăzut de lege pentru infracțiunea care face obiectul sesizării instanței de judecată. În toate cazurile, durata arestării preventive în primă instanță nu poate depăși 5 ani.“

20.

Or, ținând seama de aceste prevederi coroborate cu

alin. (2) al art. 239 din Codul de procedură penală , Curtea a constatat că susținerile invocate de autorul excepției sunt neîntemeiate, deoarece, dimpotrivă, termenele mai sus arătate „curg de la data sesizării instanței de judecată, în cazul în care inculpatul se află în stare de arest preventiv, și, respectiv, de la data punerii în executare a măsurii, când față de acesta s-a dispus arestarea preventivă în procedura de cameră preliminară sau în cursul judecății sau în lipsă“.

21.

Cu alte cuvinte, în cazul în care măsura arestării preventive a fost luată și prelungită succesiv în faza de urmărire penală, iar ulterior a fost întocmit rechizitoriul, atunci durata totală a măsurii în prima fază a procesului penal, respectiv în cursul urmăririi penale, nu poate fi mai mare de 180 de zile - a se vedea

art. 236 alin. (4) din Codul de procedură penală

- iar, de la data sesizării instanței de judecată, deci din momentul trecerii cauzei în procedura de cameră preliminară, curge termenul prevăzut de

art. 239 alin. (1)

din același cod, care are în vedere atât procedura de filtru, cât și judecata în primă instanță.

22.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția și considerentele deciziei mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

23.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3,

al

art. 11 alin. (1) lit. A. d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992,

cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ataș Abdullah în Dosarul nr. 34.611/3/2015/a7 al Tribunalului București - Secția I penală și constată că dispozițiile

art. 239 alin. (2) din Codul de procedură penală

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 21 martie 2017.