Decizia nr. 107/2017
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (9) și art. 4 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, precum și ale art. 1202 din Codul civil din 1864 și art. 328 alin. (2) din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Valer Dorneanu
- președinte
Marian Enache
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Benke Károly
- magistrat-asistent-șef
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 1 alin. (1)
și
alin. (9)
- „în măsura în care sunt excluse de la restituire proprietățile fundaționale ale cultelor religioase“ și
art. 1 alin. (9)
și
art. 4
- „în măsura în care registrele de carte funciară și extrasele de carte funciară nu constituie acte doveditoare suficiente pentru admiterea cererii de restituire, iar cererile depuse prin centrul eparhial și de cult nu permit restituirea proprietăților fundaționale“ din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000
privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, precum și ale
art. 1202 din Codul civil din 1864
și
art. 328 alin. (2) din Codul de procedură civilă
- „în măsura în care nu permit reexaminarea prezumției legale absolute în baza unor elemente de noutate, a unor circumstanțe noi, inclusiv pe calea excepției de neconstituționalitate“, excepție ridicată de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și Fundația „Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei“ din Suceava în Dosarul nr. 327/39/2016 al Curții de Apel Suceava – Secția de contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului nr. 1.664D/2016.
2.
La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3.
Președintele dispune a se face apelul și în dosarele nr. 1.665D/2016 și nr. 1.700D/2016, respectiv nr. 1.666D/2016 și nr. 1.699D/2016, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 1 alin. (1)
și
(9)
și
art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000
privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, precum și ale
art. 1202 din Codul civil din 1864
și
art. 328 alin. (2) din Codul de procedură civilă , respectiv ale
art. 1 alin. (1)
și
alin. (9)
- „în măsura în care sunt excluse de la restituire proprietățile fundaționale ale cultelor religioase“ și
art. 1 alin. (9)
și
art. 4
- „în măsura în care registrele de carte funciară și extrasele de carte funciară nu constituie acte doveditoare suficiente pentru admiterea cererii de restituire, iar cererile depuse prin centrul eparhial și de cult nu permit restituirea proprietăților fundaționale“ din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000
privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, precum și ale
art. 1202 din Codul civil din 1864
și
art. 328 alin. (2) din Codul de procedură civilă
- „în măsura în care nu permit reexaminarea prezumției legale absolute în baza unor elemente de noutate, a unor circumstanțe noi, inclusiv pe calea excepției de neconstituționalitate“, excepție ridicată de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și Fundația „Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei“ din Suceava în dosarele nr. 328/39/2016 și nr. 501/39/2016, respectiv nr. 332/39/2016 și nr. 500/39/2016 ale Curții de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal.
4.
La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
5.
Magistratul-asistent-șef referă asupra faptului că, în toate aceste dosare, autorii excepției de neconstituționalitate au depus concluzii scrise prin care solicită admiterea acesteia.
6.
Având în vedere obiectul excepției de neconstituționalitate ridicate în dosarele sus-menționate, Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor nr. 1.665D/2016, nr. 1.666D/2016, nr. 1.699D/2016 și nr. 1.700D/2016 la Dosarul nr. 1.664D/2016.
7.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor.
8.
Curtea, în temeiul dispozițiilor
art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea dosarelor nr. 1.665D/2016, nr. 1.666D/2016, nr. 1.699D/2016 și nr. 1.700D/2016 la Dosarul nr. 1.664D/2016, care este primul înregistrat.
9.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, invocând
Decizia nr. 1.494 din 18 noiembrie 2010
și
Decizia nr. 1.285 din 8 octombrie 2009 .
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:
10.
Prin încheierile din 5 și 6 septembrie 2016, pronunțate în dosarele nr. 327/39/2016, nr. 328/39/2016, nr. 332/39/2016, nr. 500/39/2016 și nr. 501/39/2016, Curtea de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 1 alin. (1)
și
alin. (9)
- „în măsura în care sunt excluse de la restituire proprietățile fundaționale ale cultelor religioase“ și
art. 1 alin. (9)
și
art. 4
- „în măsura în care registrele de carte funciară și extrasele de carte funciară nu constituie acte doveditoare suficiente pentru admiterea cererii de restituire, iar cererile depuse prin centrul eparhial și de cult nu permit restituirea proprietăților fundaționale“ din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000
privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, precum și ale
art. 1202 din Codul civil din 1864
și
art. 328 alin. (2) din Codul de procedură civilă
- „în măsura în care nu permit reexaminarea prezumției legale absolute în baza unor elemente de noutate, a unor circumstanțe noi, inclusiv pe calea excepției de neconstituționalitate“, respectiv cu cele ale
art. 1 alin. (1)
și
(9)
și
art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000
privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, precum și ale
art. 1202 din Codul civil din 1864
și
art. 328 alin. (2) din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și Fundația „Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei“ din Suceava în cauze având ca obiect soluționarea cererilor de anulare a unor decizii ale Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, decizii emise cu motivarea că autorii excepției de neconstituționalitate nu au făcut dovada calității de proprietar.
11.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că dispozițiile
art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000
dispun asupra retrocedării către „foștii proprietari“ a imobilelor care au aparținut cultelor religioase din România, fără a exclude în mod explicit de la restituire imobilele ce au aparținut fundațiilor sau asociațiilor constituite de foștii proprietari, respectiv cultele religioase. Se arată că cererile de restituire depuse de către Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților în temeiul
art. 4
din actul normativ criticat trebuie să aibă ca efect restituirea proprietăților ce au aparținut fundației bisericești constituite de aceasta, în speță Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, Arhiepiscopia având calitatea de unic fondator și titular al patrimoniului general al acestei fundații. Mai mult, la momentul deposedării, bunurile imobile revendicate erau incluse în „averea bisericească“ sau „patrimoniul bisericesc“, reglementate prin Statutul cultului religios în cauză, iar potrivit
art. 29 alin. (3) din Constituție
și
privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, acestea din urmă pot dispune în conformitate cu statutele proprii de bunurile deținute în proprietate sau în administrare.
12.
În ceea ce privește
art. 1 alin. (9)
și
art. 4 alin. (2)
din actul normativ criticat se arată că sintagmele „acte doveditoare“, respectiv „acte sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calității de fost proprietar“ au în vedere în mod explicit și extrasele de carte funciară, astfel cum sunt menționate în mod expres în art. 13 din
Normele metodologice
de aplicare a
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000 . Dreptul de proprietate al Fondului Bisericesc asupra bunului imobil revendicat este înscris în cartea funciară din perioada în care Bucovina era provincie a Imperiului Austro-Ungar, iar în sistemul de drept întemeiat pe Codul civil austriac, bazat pe principiul constitutiv de drepturi și pe principiul forței probante absolute, drepturile reale se nasc numai prin înscrierea în cartea funciară, înscrierea având un caracter absolut în ceea ce privește dovada dreptului de proprietate, iar nu unul prezumtiv. Mai mult, potrivit doctrinei (D. Alexandresco - Explicațiunea teoretică și practică a dreptului civil român, Ed. Tipografiei Ziarului Curierul judiciar, 1906, p. 95 și 115), „modul de probațiune este inerent fondului dreptului și constituie un drept câștigat pentru părți, astfel încât proba admisă de legea veche va fi admisă și astăzi pentru dovedirea dreptului, chiar dacă această probă nu ar mai fi recunoscută de legea actuală.“ Prin urmare, extrasele de carte funciară, în conformitate cu legislația funciară și cu
art. 565
și
art. 900 din Codul civil , fac dovada existenței dreptului de proprietate al reclamanților la data preluării abuzive a imobilului, iar aceste probe sunt suficiente pentru admiterea cererii de restituire. Așadar, proprietar al imobilului este cel înscris în cartea funciară, aspect ce se poate circumscrie noțiunii de „bun“, în sensul
art. 1 din Primul Protocol adițional
la
Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Mai mult, Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei este continuatorul vechii persoane juridice din patrimoniul căreia au fost preluate în mod abuziv imobilele revendicate, respectiv Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, constituit ca persoană juridică potrivit Legii pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Române din 6 mai 1925, aspect asupra căruia s-a pronunțat în mod irevocabil instanța supremă, prin Decizia nr. 4.401 din 31 octombrie 2003, reținând că actuala persoană juridică este continuatoarea proprietarului tabular.
13.
Referitor la neconstituționalitatea dispozițiilor
art. 1202 din Codul civil din 1864
și ale
art. 328 alin. (2) din Codul de procedură civilă
se susține că instituirea unei prezumții legale absolute, care nu permite nicio dovadă contrară, cum este și prezumția de lucru judecat, afectează însăși ideea de „dreptate“, menționată de
art. 1 alin. (3) din Constituție
ca valoare supremă garantată într-un stat de drept. În acest sens se arată că instanțele de judecată (Decizia civilă nr. 147/A din 13 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Cluj - Secția I civilă, rămasă irevocabilă prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă nr. 3.332 din 27 noiembrie 2014) au reținut în mod irevocabil că, la momentul preluării abuzive a bunurilor revendicate, Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, antecesor al actualei fundații bisericești, nu avea în patrimoniul său un drept de proprietate deplină asupra bunurilor deținute, ci un drept de administrare, corespunzător proprietății publice. Analizând „întregul context istoric existent la data preluării“, instanțele de judecată au statuat că, în absența titlurilor de intabulare (documente extrem de vechi, așa cum relevă mențiunile referitoare la data intabulării, nedepuse de reclamanți), menționarea Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei în foaia de proprietate a colii funciare nu creează prezumția de proprietate „deplină“, „directă“, fiind posibil ca Fondul să fi fost doar un proprietar „util“, având doar folosința bunului înscris, similar unui drept de administrare. Aceasta deoarece, în înțelesul Codului civil austriac, incident în Bucovina la data înscrierii dreptului Fondului bisericesc asupra bunurilor revendicate, proprietatea asupra unui bun imobiliar putea fi împărțită între „proprietarul direct“ (care avea drept asupra substanței lucrului) și „proprietarul util“ (al cărui drept purta asupra foloaselor lucrului). Invocând excepția de neconstituționalitate a prevederilor legale ce reglementează prezumțiile legale absolute, se tinde la o „reexaminare“ a prezumției de lucru judecat născută din deciziile de speță anterior menționate, prin invocarea unor „elemente noi“, de natură a proba existența dreptului de proprietate în favoarea sa, respectiv un contract de vânzare încheiat la Viena în data de 13 iunie 1870, „în temeiul Legii nr. 20/1868“, între „visteria împărătească“ și Fondul Bisericesc Greco-Ortodox Bucovinean, act juridic în baza căruia a fost înscris dreptul de proprietate al Fondului în cartea funciară, complinind în acest fel inexistența titlului de intabulare.
14.
În acest context se susține că interpretarea dată textelor de lege criticate de Comisia specială de retrocedare, instituită prin actul normativ criticat, pe de o parte, precum și de instanțele de judecată în cadrul acțiunilor de revendicare a acelorași imobile întemeiate pe dreptul comun, pe de altă parte, în sensul că persoanele îndreptățite la restituire sunt doar cultele religioase, nu și fundațiile constituite de acestea, iar extrasele de carte funciară nu fac dovada proprietății, ci doar a unui drept de administrare, este de natură să creeze o incertitudine administrativ-jurisdicțională și jurisprudențială izvorâtă dintr-o aplicare discreționară a dispozițiilor legale incidente, contrară principiului securității juridice și al preeminenței dreptului, precum și caracterului efectiv al dreptului de acces la justiție. În calitate de garant al supremației
Constituției , Curtea Constituțională trebuie să sancționeze orice tendință de limitare ori suprimare a drepturilor individuale cu valențe constituționale, care trebuie să beneficieze de o protecție reală, concretă și efectivă, iar nu de una teoretică. Potrivit jurisprudenței sale, instanța de contencios constituțional „este competentă să confere textului criticat interpretarea care îl face compatibil cu Legea fundamentală și
Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale“, independent de interpretarea pe care textul de lege a primit-o în practică, de vreme ce „deturnarea reglementărilor legale de la scopul lor legitim, printr-o sistematică interpretare și aplicare eronată a acestora de către instanțele judecătorești sau de către celelalte subiecte chemate să aplice dispozițiile de lege, poate determina neconstituționalitatea acelei reglementări“ ( deciziile nr. 854 din 23 iunie 2011 ,
nr. 224 din 13 martie 2012 ,
nr. 448 din 29 octombrie 2013
sau
nr. 336 din 30 aprilie 2015 ).
15.
Se mai susține că o prezumție absolută de proprietate, ce operează în favoarea reclamanților, izvorâtă din înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară, înscriere cu efect constitutiv de drept, este înlăturată prin deciziile instanțelor de judecată, intrate în puterea lucrului judecat, exclusiv în temeiul unor considerații istorice, de ordin general, pe baza analizei „contextului istoric în care au operat înscrierile în cartea funciară în favoarea Fondului B.O.R. al Bucovinei“ (Decizia civilă nr. 147/A 2013, pronunțată de Curtea de Apel Cluj - Secția I civilă, anterior menționată). Aceste statuări ale instanței de judecată contravin jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, care, în privința înscrierilor în cartea funciară, a statuat cu valoare de principiu că autoritățile naționale competente nu pot opera înscrierea în cartea funciară pe baza unor „considerații istorice de ordin general“ (Hotărârea din 4 noiembrie 2014, pronunțată în Cauza Sociedad Anónima del Ucieza împotriva Spaniei, paragrafele 96 și 97). Se mai susține că această soluție jurisprudențială, prin care se neagă dreptul tabular existent la data deposedării și se recunoaște un drept de proprietate în favoarea statului, încalcă principiul constituțional al neretroactivității legii și vine în contradicție și cu jurisprudența Curții Constituționale, potrivit căreia „a considera, într-o dispoziție a legii, că și imobilele preluate de stat, fără titlu, fac obiectul dreptului său de proprietate ar fi să se recunoască acestei legi un efect constitutiv de drept de proprietate al statului, ceea ce ar presupune (…) un efect retroactiv al legii (…)“. Totodată, se apreciază că același efect retroactiv este atașat și prezumției legale de lucru judecat izvorâte din deciziile pronunțate de instanțele de judecată. O asemenea interpretare și aplicare discreționară a legii încalcă dispozițiile
art. 16 din Constituție
referitoare la egalitatea în drepturi, principiu constituțional care impune o egalitate de tratament în privința exercițiului drepturilor tabulare. Astfel, autoarele excepției de neconstituționalitate nu beneficiază de valorificarea „prezumției legale absolute a dreptului aparținând persoanei înscrise în cartea funciară“, astfel cum în mod constant a decis instanța supremă în favoarea altor proprietari tabulari (spre exemplu, Decizia nr. 7.734 din 7 octombrie 2005 sau Decizia nr. 2.339 din 23 martie 2005, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă).
16.
Curtea de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
17.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
18.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens se arată că, din motivarea criticii de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 , rezultă că, în realitate, se urmărește completarea textului de lege în sensul ca și bunurile imobile aparținând fundațiilor cultelor religioase să fie incluse în reglementarea contestată. Or, o astfel de cerere excedează competenței instanței de contencios constituțional, care, potrivit
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , „se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“. În acest sens se invocă
Decizia nr. 1.285 din 8 octombrie 2009
și
Decizia nr. 1.494 din 18 noiembrie 2010 .
19.
Cu privire la
art. 1 alin. (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000
se arată că, prin conținutul său normativ, are drept scop asigurarea stabilității raporturilor juridice care privesc retrocedarea imobilelor, astfel încât critica de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens se invocă
Decizia nr. 1.352 din 10 decembrie 2008 .
20.
Cu privire la criticile de neconstituționalitate referitoare la
art. 1202 din Codul civil din 1864
și
art. 328 alin. (2) din Codul de procedură civilă
se arată că acestea vizează chestiuni care țin de aplicarea legii, aspect care intră în sfera de competență a instanțelor judecătorești. În acest sens se invocă
Decizia nr. 820 din 21 iunie 2011 .
21.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
22.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
23.
Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierile de sesizare, îl reprezintă
art. 1 alin. (1)
și
alin. (9)
- „în măsura în care sunt excluse de la restituire proprietățile fundaționale ale cultelor religioase“ și
art. 1 alin. (9)
și
art. 4
- „în măsura în care registrele de carte funciară și extrasele de carte funciară nu constituie acte doveditoare suficiente pentru admiterea cererii de restituire, iar cererile depuse prin centrul eparhial și de cult nu permit restituirea proprietăților fundaționale“ din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000
privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, precum și ale
art. 1202 din Codul civil din 1864
și
art. 328 alin. (2) din Codul de procedură civilă
- „în măsura în care nu permit reexaminarea prezumției legale absolute în baza unor elemente de noutate, a unor circumstanțe noi, inclusiv pe calea excepției de neconstituționalitate“, respectiv cele ale
art. 1 alin. (1)
și
(9)
și
art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000
privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, precum și ale
art. 1202 din Codul civil din 1864
și
art. 328 alin. (2) din Codul de procedură civilă . În realitate, analizând motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea constată că obiect al excepției îl constituie dispozițiile
art. 1 alin. (1)
și
(9)
și
art. 4 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000
privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, precum și ale
art. 1202 din Codul civil din 1864
și
art. 328 alin. (2) din Codul de procedură civilă , care au următorul cuprins:
–
Articolul 1
alin. (1)
și
(9)
din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 :
(1)
Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la
art. 2 , se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență. (…)
(9)
În toate cazurile cererile de retrocedare a imobilelor prevăzute la alin. (1) se pot depune la Comisia specială de retrocedare, prevăzută de prezenta ordonanță de urgență, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a acesteia. După acest termen nu se mai pot formula cereri de restituire sau de retrocedare. Actele doveditoare ale drepturilor solicitate se pot depune în termenul util stabilit de comisie.
–
Articolul 4
alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 : „(2) Pentru fiecare imobil solicitantul va pune la dispoziție Comisiei speciale de retrocedare, în vederea stabilirii dreptului de proprietate asupra imobilelor, actele sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calității de fost proprietar, în condițiile ce se vor stabili prin regulamentul prevăzut la
art. 3 alin. (3) .“;
–
Articolul 1
202 din Codul civil din 1864 : „Prezumția legală dispensă de orice dovadă pe acela în favoarea căruia este făcută.Nicio dovadă nu este primită împotriva prezumției legale, când legea, în puterea unei asemenea prezumții, anulează un act oarecare, sau nu dă drept de a se reclama în judecată, afară numai de cazurile când legea a permis dovada contrarie și afară de aceea ce se va zice în privința jurământului și mărturisirii ce ar face o parte în judecată.“;
–
Articolul 328
alin. (2) din Codul de procedură civilă : „(2) Prezumția legală poate fi înlăturată prin proba contrară, dacă legea nu dispune altfel“.
24.
În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale
art. 1 alin. (3)
privind statul de drept,
alin. (4)
referitor la principiul separației și echilibrului puterilor și
alin. (5)
privind respectarea
Constituției
și a legilor,
art. 15 alin. (2)
referitor la neretroactivitatea legii,
art. 16 alin. (1)
și
(2)
referitoare la egalitatea în fața legii,
art. 20
privind Tratatele internaționale privind drepturile omului,
art. 21 alin. (3)
referitor la dreptul la un proces echitabil,
art. 24 alin. (1)
privind garantarea dreptului la apărare,
art. 29 alin. (3)
referitor la libertatea cultelor religioase și
alin. (5)
privind autonomia cultelor religioase,
art. 44 alin. (1)
și
(2)
referitoare la dreptul de proprietate și la proprietatea privată,
art. 61 alin. (1)
privind rolul Parlamentului,
art. 124
- Înfăptuirea justiției și
art. 142 alin. (1)
referitor la rolul Curții Constituționale.
25.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai format obiectul controlului de constituționalitate. Astfel, prin
Decizia nr. 618 din 11 octombrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 27 ianuarie 2017, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 , reținând, în esență, că Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina este o fundațiune specială, preluat în noua ordine juridică de după 1918 și reorganizat în 1925, cu un regim juridic specific, iar ulterior acestui moment cunoaște, de asemenea, o reglementare specială. Acesta, ca formă de organizare, este o fundație, dar cu un regim juridic distinct raportat la actul normativ cu aplicabilitate generală referitor la asociații și fundații de la acea vreme, respectiv
pentru persoanele juridice (Asociații și Fundații), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 27 din 6 februarie 1924, fiind o fundație publică, înființată și organizată prin lege, și nu privată, iar în același timp este o entitate distinctă de Biserică în sine, indiferent de denumirea sub care apare dea lungul existenței sale stabilite prin lege. Prin urmare, nu poate exista identitate între destinatarii actului normativ criticat, în speță cultele religioase - persoane juridice de drept privat și de utilitate publică, al căror scop este practicarea unei credințe religioase, și alte persoane juridice de drept public sau privat, precum fundațiile. Un cult religios, pe de o parte, și o fundație constituită, fie de acesta în calitate de unic fondator, fie de stat prin lege specială, pe de altă parte, sunt persoane juridice distincte, astfel încât această diferență de personalitate juridică denotă, în mod firesc, o diferență de patrimonii [paragraful 25].
26.
Prin aceeași decizie, paragrafele 28-31, Curtea a statuat că, distinct de fundațiile constituite de Biserică, și reglementate, în prezent, prin
Hotărârea Guvernului nr. 53/2008
privind recunoașterea Statutului pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 22 ianuarie 2008, Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei era o fundațiune specială înființată prin lege, așadar, nu de Biserică, tocmai pentru că bunurile imobile administrate de fond aparțineau statului. Prin urmare, din moment ce aceste bunuri imobile nu aparțineau Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, cu atât mai puțin puteau face parte din proprietatea Bisericii (sub regimul de averi sau bunuri comune), persoană juridică distinctă. Astfel, Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei nu se circumscrie ideii de cult religios, fiind o fundațiune specială - cu caracter public - ce nu poate fi, printr-un mimetism juridic, readusă în dreptul pozitiv prin aplicarea prevederilor
sau a
Ordonanței Guvernului nr. 26/2000
cu privire la asociații și fundații, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 31 ianuarie 2000.
27.
De altfel, reglementând restituirea imobilelor preluate abuziv către cultele religioase - așadar, a averii/bunurilor comune Bisericii -, astfel încât acestea să le administreze, în acord cu statutele proprii, scopul legiuitorului a fost acela de a asigura mijloacele materiale necesare desfășurării activității spirituale, culturale și sociale a cultelor religioase, în deplin acord cu relația între stat și culte instituită, la nivel constituțional, prin
art. 29 alin. (5) , potrivit căruia cultele religioase sunt autonome față de stat și se bucură de sprijinul acestuia, și detaliată, în acest sens specific, la nivel infraconstituțional, prin
art. 10 alin. (1) din Legea nr. 489/2006
privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 21 martie 2014, potrivit căruia cheltuielile pentru întreținerea cultelor și desfășurarea activităților lor se vor acoperi, în primul rând, din veniturile proprii ale cultelor, create și administrate în conformitate cu statutele lor. De aceea, legiuitorul a circumstanțiat domeniul de aplicare a actului normativ criticat, în privința persoanelor îndreptățite la restituire, la cultele religioase, în considerarea scopului principal al acestora, respectiv acela de manifestare a credinței religioase în mod colectiv, scop care diferă, de la caz la caz, de obiectul de activitate al fundațiilor, indiferent de natura lor.
28.
De asemenea, cu privire la obiectul restituirii, Curtea a reținut că
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000
are caracter reparatoriu și vizează numai bunurile imobile preluate abuziv de stat în timpul regimului comunist, și anume în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989; or, în cauza de față se ridică probleme care excedează conținutul normativ al ordonanței de urgență, în sensul că sunt vizate bunuri imobile care nu au fost preluate abuziv de stat în perioada antereferită, regimul juridic al acestora fiind stabilit în baza unor realități normative ce premerg anului 1945. Prin urmare, cele antamate de autorii excepției de neconstituționalitate vizează contestarea, pe de o parte, a regimului juridic al bunurilor imobile, obiect al acțiunii principale, în perioada în care fostul Ducat al Bucovinei a aparținut Imperiului austriac și, pe de altă parte, a dreptului de proprietate al statului român, drept rezultat în urma succesiunii de state și a voinței sale suverane, aspecte care nu vizează și nu pun în discuție legislația cu caracter reparatoriu adoptată pentru restituirea bunurilor imobile preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
29.
Având în vedere cele expuse, Curtea a constatat că formula redacțională a normei criticate respectă exigențele tehnicii legislative, reglementate prin
privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora: „textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent și inteligibil, fără dificultăți sintactice și pasaje obscure sau echivoce“ [ art. 8 alin. (4) teza întâi ], și „actele normative trebuie redactate într-un limbaj și stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar și precis, care să excludă orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale și de ortografie“ [ art. 36 alin. (1)
din aceeași lege]. Prin urmare, raportat la cerințele de calitate a normei juridice, Curtea a reținut că prevederile
art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000
îndeplinesc criteriile de claritate, precizie și previzibilitate prevăzute de
art. 1 alin. (5) din Constituție , operațiunea de retrocedare vizând numai bunurile imobile care au aparținut cultelor religioase.
30.
Prin aceeași decizie, paragrafele 34 și 36, Curtea a statuat, în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 328 alin. (2) din Codul de procedură civilă , că acest text de lege consacră o clasificare indirectă a prezumțiilor legale, în funcție de posibilitatea răsturnării acestora prin proba contrară, respectiv în prezumții absolute și relative și nu se poate susține în mod rezonabil că reglementarea legală a autorității de lucru judecat ce însoțește hotărârea judecătorească contravine noțiunii de „dreptate“, reglementată prin
art. 1 alin. (3) din Constituție , dat fiind faptul că există remedii procesuale, de natură a contracara efectele injuste ale unei hotărâri judecătorești netemeinice sau nelegale care este definitivă și executorie, și anume căile extraordinare de atac. De altfel, invocând excepția de neconstituționalitate a prevederilor legale ce reglementează prezumțiile legale absolute, autorii acesteia tind la o reexaminare a prezumției de lucru judecat născute din deciziile de speță, prin invocarea unor elemente noi pentru a proba existența dreptului de proprietate asupra bunului a cărui restituire se solicită, respectiv un contract de vânzare încheiat la Viena în data de 13 iunie 1870, „în temeiul Legii nr. 20/1868“, între „visteria împărătească“ și Fondul Bisericesc Greco-Ortodox Bucovinean, act juridic despre care se susține că a constituit temeiul înscrierii dreptului de proprietate al Fondului în cartea funciară. Or, potrivit
art. 509 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă , părțile pot uza de calea extraordinară de atac a revizuirii și în situația în care, la data pronunțării hotărârii atacate, instanța nu a avut în vedere anumite înscrisuri care erau de natură a schimba soluția dată în cauză.
31.
Cu privire la criticile de neconstituționalitate vizând
art. 1 alin. (9)
și
art. 4 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 , Curtea, prin aceeași decizie [paragraful 32], a statuat că autorii excepției de neconstituționalitate solicită Curții Constituționale să se pronunțe asupra pertinenței și relevanței probelor pe care le poate depune persoana îndreptățită la restituire, precum și asupra modului în care aceste probe pot fi interpretate de către Comisia specială de retrocedare sau de către instanța de judecată. Or, Curtea Constituțională nu se poate substitui organului administrativ care are rolul de aplicare a legii sau instanței de judecată chemată să cenzureze o eventuală decizie nelegală a acestuia. Aprecierea calității de proprietar a persoanei îndreptățite la restituire, respectiv a cultului religios [și nu a asociațiilor sau fundațiilor constituite prin lege specială sau de către cultele religioase], în baza probelor administrate, reprezintă o chestiune de fapt, a cărei stabilire intră în competența exclusivă a instanțelor judecătorești. În sensul jurisprudenței Curții Constituționale este atribuția instanțelor de judecată să interpreteze și să determine dispozițiile legale aplicabile în raport cu starea de fapt stabilită. În temeiul
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , Curtea nu poate modifica sau completa prevederea legală supusă controlului și nici nu se poate pronunța asupra modului de interpretare și aplicare a legii, ci numai asupra înțelesului său contrar
Constituției , astfel încât excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 1 alin. (9)
și
art. 4 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000
este inadmisibilă.
32.
Cu privire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 1202 din Codul civil din 1864
referitor la prezumția legală, Curtea, prin decizia antereferită, a constatat că acestea au fost abrogate în mod expres la data intrării în vigoare a
noului Cod de procedură civilă , respectiv la data de 15 februarie 2013, potrivit
art. 230 lit. a) din Legea nr. 71/2011
pentru punerea în aplicare a
Legii nr. 287/2009 privind Codul civil
[paragraful 33]. În aceste condiții, raportat la cauza de față, având în vedere data sesizării Curții Constituționale, acestea nu au nicio relevanță în soluționarea fondului cauzei, excepția de neconstituționalitate fiind inadmisibilă, în temeiul
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 .
33.
Cele anterior reținute în jurisprudența Curții Constituționale sunt aplicabile mutatis mutandis în cauza de față, atât sub aspectul considerentelor care vizează fondul excepției de neconstituționalitate, cât și al celor referitoare la admisibilitatea excepției de neconstituționalitate.
34.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1.
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 1 alin. (9)
și
art. 4 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000
privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și ale
art. 1202 din Codul civil din 1864 , excepție ridicată de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și Fundația „Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei“ din Suceava în dosarele nr. 327/39/2016, nr. 328/39/2016, nr. 332/39/2016, nr. 500/39/2016 și nr. 501/39/2016 ale Curții de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal.
2.
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de aceiași autori în aceleași dosare ale aceleiași instanțe și constată că dispozițiile
art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000
privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și ale
art. 328 alin. (2) din Codul de procedură civilă
sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 7 martie 2017.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-șef, Benke Károly
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.