Procedură · Ministerul Finanțelor Publice

Procedura din 19 februarie 2018

de stabilire a schimbului de informații între Agenția Națională de Administrare Fiscală, Uniunea Națională a Notarilor Publici din România și Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară

prezumat în vigoare

Data actului
19 februarie 2018
Emitent
Ministerul Finanțelor Publice
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 205 din 7 martie 2018
Citează
5 acte
Structură
10 articole · 9.907 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Ordinul nr. 1.489 din 19 februarie 2018 , publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 205 din 7 martie 2018.

Aprobată prin

Articolul 1

Prezenta procedură reglementează:

a)

solicitarea de către notarul public a certificatului de atestare fiscală în cazul în care se dezbate succesiunea unei persoane fizice decedate, precum și transmiterea de către organul fiscal central a certificatului de atestare fiscală;

b)

transmiterea de către notarul public a copiei certificatului de moștenitor sau, după caz, a certificatului de moștenitor suplimentar, a certificatului de legatar sau a certificatului de vacanță succesorală, în cazul în care în masa succesorală nu sunt cuprinse bunuri imobile, dar sunt cuprinse obligații fiscale restante și alte creanțe bugetare;

c)

transmiterea de către oficiul de cadastru și publicitate imobiliară, care are în subordine biroul de cadastru și publicitate imobiliară care a dispus înscrierea bunului în cartea funciară, a copiei certificatului de moștenitor sau, după caz, a certificatului de moștenitor suplimentar, a certificatului de legatar sau a certificatului de vacanță succesorală, împreună cu încheierea de intabulare a acestuia, în cazul în care în masa succesorală sunt cuprinse bunuri imobile, precum și obligații fiscale restante și alte creanțe bugetare;

d)

solicitarea de către organul fiscal central a informațiilor din registrele naționale notariale și transmiterea acestora de către Centrul Național de Administrare a Registrelor Naționale Notariale din cadrul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, denumit în continuare CNARNN - Infonot.

Articolul 2

În vederea transmiterii informațiilor, Uniunea Națională a Notarilor Publici din România și oficiile de cadastru și publicitate imobiliară din subordinea Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară se înscriu în sistemul informatic PatrimVen, potrivit

Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 2.632/2016

pentru dezvoltarea serviciilor Ministerului Finanțelor Publice puse la dispoziția autorităților și instituțiilor publice prin sistemul informatic propriu.

Articolul 3

Datele și informațiile furnizate de părți, conform prezentei proceduri, sunt confidențiale, se utilizează și se păstrează conform prevederilor legale și normelor legale în vigoare.

Articolul 4

(1)

Ori de câte ori se dezbate succesiunea unei persoane fizice decedate, cu excepția situațiilor prevăzute la

art. 160 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare

Codul de procedură fiscală , notarul public transmite o solicitare CNARNN - Infonot în scopul obținerii certificatului de atestare fiscală.

(2)

Solicitarea certificatului de atestare fiscală, denumit în continuare CAF, și emiterea acestuia se realizează prin mijloace electronice de comunicare.

(3)

Modelul formularului certificat de atestare fiscală este prevăzut în

anexa nr. 2 la Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.654/2015

privind aprobarea procedurii de eliberare a certificatului de atestare fiscală, a certificatului de obligații bugetare, precum și a modelului și conținutului acestora.

(4)

Pentru solicitarea CAF-ului, persoana desemnată în acest scop din cadrul CNARNN - Infonot, denumită în continuare expeditor, accesează platforma PatrimVen la adresa web https://epatrim.fiscnet.ro/ și descarcă formularul și completează informațiile, astfel cum sunt solicitate de aplicația informatică, completând următoarele informații:

A.

Datele de identificare ale solicitantului:

a)

Id solicitare;

b)

Codul de identificare fiscală al Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România;

c)

Denumirea „Uniunea Națională a Notarilor Publici din România“;

d)

Tip de document - alege CAF;

e)

Nr. operator de date cu caracter personal.

B.

Datele de identificare ale contribuabilului pentru care se dorește CAF:

a)

Nume și prenume;

b)

Codul de identificare fiscală potrivit dispozițiilor

art. 82 din Codul de procedură fiscală ;

c)

Se bifează căsuțele, dacă este cazul;

d)

Motivul solicitării.

C.

Datele de identificare ale expeditorului:

a)

Nume;

b)

Prenume;

c)

Funcție.

(5)

Formularul prevăzut la

alin. (4)

se validează și se semnează electronic cu certificat, conform Procedurii privind aprobarea accesului la serviciile disponibile în cadrul sistemului informatic PatrimVen, prevăzută în

anexa nr. 2 la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2.632/2016 .

(6)

Informațiile completate în formularul prevăzut la

alin. (4)

sunt direcționate automat prin sistemul informatic către organul fiscal competent.

Articolul 5

(1)

În baza cererii primite pe această cale, organul fiscal eliberează CAF conform dispozițiilor

Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.654/2015

și transpune CAF-ul, fără semnătură și ștampilă, într-un fișier electronic de tip pdf. Fișierul tip pdf se afișează în platforma PatrimVen, secțiunea „Mesaje“, și este disponibil o perioadă de 60 de zile.

(2)

După primirea solicitărilor, Agenția Națională de Administrare Fiscală, denumită în continuare A.N.A.F., comunică CAF în termen de maximum 3 zile lucrătoare, potrivit dispozițiilor

art. 158 alin. (5) din Codul de procedură fiscală .

(3)

CAF-ul comunicat de A.N.A.F. prin platforma PatrimVen se semnează de către Ministerul Finanțelor Publice cu semnătura electronică extinsă bazată pe un certificat calificat obținut de Ministerul Finanțelor Publice în condițiile

Legii nr. 455/2001

privind semnătura electronică, republicată, și ale

Regulamentului (UE) nr. 910/2014

al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iulie 2014 privind identificarea electronică și serviciile de încredere pentru tranzacțiile electronice pe piața internă și de abrogare a

Directivei 1999/93/CE .

Articolul 6

(1)

Utilizatorii platformei din cadrul CNARNN - Infonot au obligația să descarce mesajele ce conțin CAF-ul în format electronic și să le distribuie notarilor publici, conform solicitărilor făcute de aceștia.

(2)

În situația în care apar incidente în funcționarea sistemului informatic, persoana care le-a sesizat anunță imediat Centrul Național pentru Informații Financiare prin formularul de contact disponibil la adresa web https://www.anaf.ro/asistpublic/.

Articolul 7

(1)

După încheierea procedurii succesorale, în cazul în care în masa succesorală sunt cuprinse obligații fiscale restante și alte creanțe bugetare și nu sunt cuprinse bunuri imobile, notarul public trebuie să transmită CNARNN - Infonot o copie a certificatului de moștenitor sau, după caz, a certificatului de moștenitor suplimentar, a certificatului de legatar sau a certificatului de vacanță succesorală.

(2)

În termen de 30 de zile de la încheierea procedurii succesorale, CNARNN - Infonot transmite copia certificatului de moștenitor sau, după caz, a certificatului de moștenitor suplimentar, a certificatului de legatar sau a certificatului de vacanță succesorală către A.N.A.F. prin mijloace electronice de comunicare.

(3)

Certificatul de moștenitor sau, după caz, certificatul de moștenitor suplimentar, certificatul de legatar sau certificatul de vacanță succesorală se transmite în format electronic, scanat sub forma unui fișier tip pdf.

Articolul 8

(1)

A.N.A.F. poate solicita CNARNN - Infonot informații din registrele naționale notariale, în cazurile prevăzute de lege și cu respectarea condițiilor prevăzute de aceasta.

(2)

După primirea solicitării, CNARNN - Infonot transmite informațiile și documentele din registrele naționale notariale în termen de maximum 5 zile lucrătoare.

(3)

Solicitarea informațiilor din registrele naționale notariale și transmiterea acestora se realizează prin mijloace electronice de comunicare.

(4)

A.N.A.F. transmite CNARNN - Infonot informațiile cuprinse în lista debitorilor, persoane fizice care înregistrează obligații fiscale restante ulterior publicării acesteia pe site-ul A.N.A.F., în vederea înscrierii în Registrul Național Notarial de Evidență a Creditorilor Persoanelor Fizice și pentru formularea opoziției la partaj sau la donație, după caz.

(5)

Lista prevăzută la

alin. (4)

cuprinde mențiuni referitoare la formularea de către A.N.A.F. a opoziției la partajul dezbătut de persoanele fizice cuprinse în aceasta sau la donație, după caz.

Articolul 9

În termen de 30 de zile de la înscrierea bunului în cartea funciară, oficiul de cadastru și publicitate imobiliară transmite A.N.A.F., prin mijloace electronice de comunicare, certificatul de moștenitor sau, după caz, certificatul de moștenitor suplimentar, certificatul de legatar sau certificatul de vacanță succesorală, împreună cu încheierea de intabulare a acestuia, scanate sub forma unui fișier tip pdf.

Articolul 10

Începând cu data de 1 ianuarie 2019, CAF-ul comunicat de A.N.A.F. prin platforma PatrimVen se semnează cu sigiliu electronic calificat, emis în conformitate cu

Regulamentul (UE) nr. 910/2014 .

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.