Decizia nr. 4/2018
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 , art. 4 alin. (1) , art. 5 alin. (1) și (3) , art. 7 , art. 8 alin. (1) și (5) , art. 10 și art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite
prezumat în vigoare
Valer Dorneanu
- președinte
Marian Enache
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Cosmin-Marian Văduva
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 3 ,
art. 4 alin. (1) ,
art. 5 alin. (1)
și
(3) ,
art. 7 ,
art. 8 alin. (1)
și
(5) ,
art. 10
și
art. 11 din Legea nr. 77/2016
privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, excepție ridicată de Societatea Bancpost - S.A. din București în Dosarul nr. 21.474/325/2016 al Judecătoriei Timișoara - Secția I civilă. Excepția de neconstituționalitate formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.319D/2016.
2.
La primul termen de judecată, din data de 7 decembrie 2017, în prezența reprezentantului Ministerului Public, Curtea, luând în discuție cererea de amânare a dezbaterilor formulată de partea Virgil Stănean, întemeiată pe necesitatea asigurării dreptului la apărare, a dispus, în temeiul dispozițiilor
art. 14 din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, coroborate cu cele ale
art. 222 alin. (1) din Codul de procedură civilă , amânarea dezbaterilor pentru data de 18 ianuarie 2018, cu citarea părților din dosar, dată la care a pronunțat prezenta decizie.
3.
La apelul nominal se constată lipsa părților, procedura de citare fiind legal îndeplinită față de acestea.
4.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, având în vedere jurisprudența în materie a Curții Constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:
5.
Prin Încheierea din 21 noiembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 21.474/325/2016, Judecătoria Timișoara - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 3 ,
art. 4 alin. (1) ,
art. 5 alin. (1)
și
(3) ,
art. 7 ,
art. 8 alin. (1)
și
(5) ,
art. 10
și
art. 11 din Legea nr. 77/2016 . Excepția a fost ridicată de Societatea Bancpost - S.A. din București, într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații privind neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a procedurii dării în plată.
6.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, în raport cu
art. 1 alin. (5) din Constituție , autoarea are în vedere modul defectuos în care legiuitorul și-a exercitat competența de legiferare, prin încălcarea cerințelor referitoare la previzibilitatea pe care trebuie să o aibă un act normativ. Se identifică o serie de dispoziții din
care încalcă cerințele privitoare la claritatea și previzibilitatea unui act normativ, astfel cum acestea au fost statuate în jurisprudența Curții Constituționale. În primul rând, legea dării în plată nu clarifică mai multe aspecte privitoare la modul de aplicare a dispozițiilor sale; astfel, legea nu definește noțiunea de „locuință“, nu stabilește în sarcina cui vor fi cheltuielile de executare silită sau nu stabilește cu claritate domeniul de aplicare prin utilizarea sintagmei „contract de credit“.
7.
În al doilea rând, legea este imprecisă prin faptul că prevede o derogare de la dispozițiile
Codului civil , fără a preciza care sunt dispozițiile legale vizate de aceasta. Or, în condițiile în care
reprezintă norma generală, excepțiile prevăzute de legea specială trebuie să fie expres și limitativ statuate. Altfel, rezultatul pe care îl produce lipsa de coerență a textului
este nașterea unui „drept civil paralel“, în condițiile în care este de la sine înțeles că
nu poate exista „singură“ în circuitul civil, ci doar prin coroborare cu alte acte normative.
8.
În al treilea rând, în
art. 2 din Legea nr. 77/2016
se prevede faptul că această lege „se coroborează“ cu dispozițiile mai multor acte normative; însă legea nu prevede în ce fel se va face această operațiune de coroborare, în condițiile în care, din punct de vedere material, dispozițiile
tind, mai mult, spre o modificare, iar uneori (cum ar fi cazul
Legii nr. 190/1999 ) spre o înlăturare de la aplicare și schimbare totală a reglementării. De asemenea,
derogă de la dispozițiile
Codului de procedură civilă
în ceea ce privește regimul juridic al executării silite, al competenței instanțelor judecătorești etc. Nu în ultimul rând, legea dării în plată nu se referă în niciun fel la „coroborarea“ cu dispozițiile
pentru punerea în aplicare a
Legii nr. 287/2009 privind Codul civil . Ultima ratio, legea dării în plată lasă o largă marjă de interpretare aspectelor tranzitorii, deoarece nu face nicio referire la regimul aplicabil contractelor încheiate sub imperiul
Codului Civil din 1864 . Toate aceste exemple de inadvertențe, care țin de relația dintre legea dării în plată și restul cadrului normativ, conduc la un caracter imprecis al normei.
9.
În al patrulea rând, există o inadvertență între scopul declarat de legiuitor (pe care îl putem extrage din expunerea de motive) și textul legii dării în plată. De exemplu, neconcordanța apare cel mai puternic între scopul reglementării și mijloacele legislative: pe de o parte, reglementarea dorește să protejeze debitorii aflați într-o situație de dificultate financiară, iar, pe de altă parte, când sunt enumerate în
art. 4
condițiile pentru aplicarea dării în plată cu efect liberatoriu, nu se regăsește nicio prevedere care să limiteze aplicarea dispozițiilor legale doar la debitorii aflați într-o situație dificilă din punct de vedere financiar.
10.
În ceea ce privește criticile intrinseci de neconstituționalitate, se arată că
art. 8 alin. (5)
și
art. 11 din Legea nr. 77/2016
sunt contrare
art. 15 alin. (2) din Constituție , întrucât consacră efectul retroactiv al legii, în totalitatea sa. Astfel,
este aplicabilă contractelor de credit încheiate anterior intrării sale în vigoare, precum și executărilor silite demarate anterior acestui moment, indiferent de stadiul lor.
11.
Autoarea excepției susține că legea nouă adaugă raportului juridic născut sub imperiul legii vechi o instituție juridică cu caracter de noutate față de dispozițiile legale aplicabile la data încheierii raportului juridic avute în vedere de părți. Prin aplicarea legii noi se ajunge, așadar, la o altă consecință, la alte efecte ale contractului și la un alt mecanism
de stingere a obligațiilor, decât cele prevăzute de legea sub imperiul căreia au fost încheiate contractele. Atunci când s-a încheiat contractul de credit, părțile au convenit ca debitorul să se oblige să restituie sumele de bani primite cu titlu de împrumut. Ulterior, în viața contractului intervine legiuitorul și, împotriva voinței creditorului, conferă debitorului dreptul ca acesta să se libereze de obligația sa față de creditor printr-un alt bun decât cel la care s-a așteptat și se așteaptă în mod legitim creditorul, fără să distingă după cum bunul este afectat sau nu de alte sarcini ori de stadiul în care acesta se găsește, ori să solicite creditorului stingerea tuturor obligațiilor în cazul în care bunul imobil afectat garanției creditorului a fost deja supus procedurii de executare silită.
12.
În continuare se susține că
art. 6 alin. (6) din Codul civil
a clarificat noțiunea de „situație juridică“, valorificând experiența doctrinară și jurisprudențială în materie, iar ipoteza reglementată de
art. 3 din Legea nr. 77/2016
nu poate să fie calificată drept o situație juridică, respectiv un „statut“ personal sau real. Prin urmare, în cazul în care contractele au fost încheiate anterior intrării în vigoare a
Legii nr. 77/2016 , nu se poate aplica
art. 11
în forma actuală, adică nu se poate institui în sarcina profesionistului obligația de a prelua cu titlu de dare în plată imobilul afectat garanției, cu efect liberatoriu pentru întreaga creanță, pentru că un asemenea efect al contractului nu era prevăzut de lege la data stabilirii obligațiilor, respectiv la data încheierii contractului. Or, dacă
art. 11
prevede că dispozițiile noii legi se aplică inclusiv contractelor în curs de derulare, adică și celor încheiate înainte de intrarea în vigoare a legii, înseamnă că textul este neconstituțional pentru că înfrânge principiul neretroactivității legii noi. În concluzie, pentru contractele încheiate înainte de data intrării în vigoare a
nu pot fi avute în vedere alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea sub imperiul căreia au fost încheiate.
13.
Neconstituționalitatea
art. 7 din Legea nr. 77/2016
decurge, în primul rând, din încălcarea dreptului la apărare și a accesului la justiție, având în vedere că obiectul contestației este limitat strict la condițiile de admisibilitate prevăzute în
art. 4 alin. (1) din Legea nr. 77/2016
- dispoziții care sunt neconstituționale în raport cu libertatea economică și dreptul de proprietate. Practic, deși creditorul are dreptul de a contesta notificarea cu privire la transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului afectat garanției, prin darea în plată, acesta nu poate formula nicio apărare cu privire la drepturile sale și cu privire la aspectele particulare ale speței care ar putea conduce, eventual, la o inadmisibilitate a notificării. Având în vedere că, față de condițiile de admisibilitate prevăzute în lege, se conferă un drept general tuturor consumatorilor, fără a se avea în vedere o reechilibrare a contractului, în contextul în care executarea acestuia ar deveni prea oneroasă pentru consumator, din diverse circumstanțe excepționale, limitarea obiectului contestației strict la aceste motive echivalează, în cele din urmă, cu o îngrădire nejustificată a dreptului la apărare și a accesului la justiție, care, în aceste condiții, devin ineficace și iluzorii. Aceasta reprezintă și o încălcare a dreptului la un proces echitabil consacrat de
art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale .
14.
Autoarea excepției mai susține că, prin dispozițiile criticate, se aduce o atingere nepermisă dreptului de proprietate privată al creditorului asupra sumelor de bani acordate cu titlu de împrumut, sume care nu se vor mai restitui în integralitate, ca urmare a aplicării
Legii nr. 77/2016 . Or, creditorii dețin un drept de proprietate asupra întregii sume acordate cu titlu de împrumut, iar dispozițiile legale prin care se prevede recuperarea creanței numai în limita valorii imobilului adus în garanție și supus transferului forțat de proprietate echivalează cu o expropriere, câtă vreme nu se va recupera toată suma acordată. Această expropriere nu se produce în conformitate cu dispozițiile constituționale, întrucât pierderea dreptului de proprietate asupra creanței nu este compensată de o prealabilă și dreaptă despăgubire, și nici nu operează pentru o cauză de utilitate publică, stabilită conform legii.
15.
În speță, dreptul consumatorului este unul discreționar, deoarece acesta poate alege în orice moment obligarea instituției creditoare la achiziționarea imobilului. Privarea de bun nu are loc pe baza unui act al vreunei administrații, ci pe temeiul voinței unui particular, ceea ce face ca această ingerință să fie una arbitrară, întrucât particularul, respectiv consumatorul nu este obligat să urmărească vreun interes public, ci numai interesele sale private, atunci când solicită privarea instituției creditoare de bunul său.
16.
Limitarea gravă adusă dreptului de proprietate prin mecanismul dării în plată nu se încadrează în limitele permise de
art. 53 din Constituție , pierderea dreptului de proprietate nefiind proporțională cu scopul urmărit, elementul de protecție socială neregăsindu-se în condițiile de admisibilitate prevăzute de lege.
17.
În consecință, prin instituirea dării în plată cu efect liberatoriu, în lipsa consimțământului creditorului, la deplina discreție a consumatorului și fără a fi prevăzute condiții minime de admisibilitate care să se refere la dificultățile financiare ale consumatorului, se încalcă dreptul de proprietate privată a creditorului.
18.
Deși accesul liber la o activitate economică și libera inițiativă sunt garantate prin
art. 45 din Constituție , dispozițiile legale criticate limitează această garanție sub două aspecte. Operațiunile de creditare, care reprezintă unele dintre activitățile principale ale creditorilor, sunt limitate sub aspectul operațiunilor de recuperare a sumelor acordate, în baza cărora au fost întocmite planurile de profitabilitate, cu atât mai mult cu cât legea afectează contractele și executările anterioare intrării sale în vigoare. Cel de-al doilea aspect vizează transformarea forțată a creditorului într-un „vehicul imobiliar“, deși nu a exprimat liber o astfel de inițiativă economică. Banca nu are ca obiect principal de activitate desfășurarea activităților comerciale privitoare la imobile, iar, prin transferul forțat al proprietății asupra imobilelor, va fi obligată să desfășoare această activitate neprevizionată.
19.
Nu are relevanță faptul că instituția de credit a primit un bun imobil drept garanție a obligației de rambursare a creditului, ori, în cazul executării silite a bunului, prețul de adjudecare, întrucât intenția de la momentul constituirii ipotecii nu este aceea de a dobândi acest imobil în proprietate, ci doar de a avea o preferință înaintea altor creditori în ceea ce privește sumele valorificate din vânzarea respectivul bun ipotecat, indiferent în mâinile cui s-ar afla la momentul valorificării. Dreptul de ipotecă, înțeles ca drept real accesoriu, nu schimbă obiectul creanței pe care o garantează, în speță, fiind un drept real garantând executarea unei obligații de a da o sumă de bani, ci îl pune pe creditor în poziția unui creditor preferat. Este adevărat că aceste persoane juridice pot deține imobile în proprietate, dar astfel de imobile sunt deținute ca bază a exercitării comerțului lor specific, și nu ca un scop în sine al comerțului lor.
20.
Din prisma
art. 45 , în coroborare cu
art. 135 din Constituție , statul are obligația de a nu schimba sau altera scopul activității unui actor la viața economică, altfel se încalcă libertatea comerțului. Darea în plată potrivit
Codului civil , respectiv preluarea în contul creanței, potrivit
Codului de procedură civilă , sunt situații de excepție. Cât timp măsura se menține în limitele unei excepții este rezonabilă și proporțională scopului executării obligațiilor. Transformarea ei în regulă, prin instituirea unui drept unilateral, potestativ al consumatorului și a unei obligații corelative a creditorului de a accepta darea în plată, sub sancțiunea pronunțării unei hotărâri de către instanța de judecată, încalcă în mod evident libertatea economică a creditorului, care este silit să accepte o altă modalitate de valorificare a creanței decât aceea care rezultă din scopul activității sale și natura contractelor încheiate în realizarea acestuia (împrumuturi bănești care, potrivit principiului nominalismului, presupun restituirea întocmai a sumelor împrumutate).
21.
Libera inițiativă ar însemna libertatea persoanei de a desfășura activitatea economică în modalitatea pe care aceasta o consideră cea mai potrivită pentru a-și atinge scopul, uzând de mijloacele juridice pe care le are la dispoziție. În desfășurarea
activității sale economice, persoana este liberă să își aleagă partenerii contractuali și clienții. Ca o consecință, deși libertatea contractuală nu are valențe constituționale exprese, ea ar putea fi subsumată conceptului de liberă inițiativă, deoarece mijlocul juridic prin care persoana participă la viața economică este contractul ca formă de manifestare a libertății contractuale.
22.
Se mai susține că, atunci când este vorba despre un raport dintre particulari, statul trebuie să reglementeze justa exercitare a drepturilor concurente și nu să supună un particular la voința arbitrară a unui alt particular. Nu sunt prevăzute condițiile în care libertatea prevăzută de
art. 53
poate fi îngrădită prin instituirea dreptului consumatorului de a proceda la darea în plată, ceea ce înseamnă că dreptul consumatorului ce restrânge libertatea economică este discreționar. Măsurile propuse sunt disproporționate față de scopul urmărit. Scopul este protejarea debitorilor aflați în dificultate financiară pe când
Legea nr. 77/2016 - art. 4 alin. (1)
- nu prevede o astfel de condiție pentru aplicarea dării în plată cu efect liberatoriu.
23.
Protejarea consumatorilor și simpla calitate de consumator a uneia dintre părțile contractului nu poate conduce la un asemenea efect drastic de încălcare a libertății economice și contractuale, cu atât mai mult cu cât elementul de protecție socială lipsește cu desăvârșire din cadrul condițiilor de admisibilitate din
art. 4 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 . Aceasta cu atât mai mult cu cât, acordarea de drepturi generale unei categorii largi de consumatori, fără a exista criterii clare în ce privește necesitatea consumatorului de protecție socială poate da naștere la abuzuri din partea consumatorilor.
24.
Judecătoria Timișoara - Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 3 ,
art. 4 alin. (1) ,
art. 5 alin. (1)
și
(3) ,
art. 7 ,
art. 8 alin. (1)
și
(5) ,
art. 10
și
art. 11 din Legea nr. 77/2016
este întemeiată, în măsura în care se aplică și contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, deoarece este contrară principiului neretroactivității legii civile. Astfel, chiar dacă legea are drept scop stabilirea unui mijloc de stingere a obligațiilor rezultate din contractele de credit, în vederea salvgardării intereselor private ale consumatorilor aflați în situații defavorabile, totuși nu trebuie omisă din vedere împrejurarea că instituirea unui regim de stingere a obligațiilor, inexistent la epoca încheierii contractului de credit, reprezintă o atingere însemnată adusă previzibilității efectelor juridice ale contractelor în curs de derulare.
25.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
26.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, concluziile scrise depuse, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
27.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
28.
Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl constituie prevederile
art. 3 ,
art. 4 alin. (1) ,
art. 5 alin. (1)
și
(3) ,
art. 7 ,
art. 8 alin. (1)
și
(5) ,
art. 10
și
art. 11 din Legea nr. 77/2016
privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016, care au următorul conținut:
–
Articolul 3
: „Prin derogare de la dispozițiile
Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată , cu modificările ulterioare, consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului, dacă în termenul prevăzut la
art. 5 alin. (3)
părțile contractului de credit nu ajung la un alt acord.“;
–
Articolul 4
: „(1) Pentru stingerea creanței izvorând dintr-un contract de credit și a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții:
a)
creditorul și consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la
art. 1 alin. (1) , astfel cum acestea sunt definite de legislația specială;
b)
cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depășea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Națională a României în ziua încheierii contractului de credit;
c)
creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziționa, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinație de locuință sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puțin un imobil având destinația de locuință;
d)
consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracțiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi.“;
–
Articolul 5
:
(1)
În vederea aplicării prezentei legi, consumatorul transmite creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, o notificare prin care îl informează că a decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar, detaliind și condițiile de admisibilitate a cererii, astfel cum sunt reglementate la
art. 4 .[…]
(3)
Prima zi de convocare la notarul public nu poate fi stabilită la un termen mai scurt de 30 de zile libere, perioadă în care se suspendă orice plată către creditor, precum și orice procedură judiciară sau extrajudiciară demarată de creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia îndreptată împotriva consumatorului sau a bunurilor acestuia.“;
–
Articolul 7
:
În termen de 10 zile de la data comunicării notificării emise în conformitate cu dispozițiile
art. 5 , creditorul poate contesta îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de prezenta lege.
Cererea se judecă în procedură de urgență, cu citarea părților, de judecătoria în circumscripția căreia domiciliază consumatorul.
Apelul împotriva hotărârii pronunțate în conformitate cu dispozițiile
alin. (2)
se depune de partea interesată în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicare și se judecă cu celeritate.
Până la soluționarea definitivă a contestației formulate de creditor se menține suspendarea oricărei plăți către acesta, precum și a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de creditor sau de persoanele care se subrogă în drepturile acestuia împotriva debitorului.
În situația în care se admite contestația formulată de creditor, părțile vor fi puse în situația anterioară îndeplinirii demersurilor prevăzute de prezenta lege.
În termen de 10 zile de la data respingerii definitive a contestației, creditorul are obligația să se prezinte, în conformitate cu notificarea prealabilă a debitorului, la notarul public indicat în cuprinsul acesteia. Dispozițiile
art. 5 alin. (4)
sunt aplicabile atât în vederea transmiterii informațiilor și a înscrisurilor, cât și în vederea stabilirii datei exacte a semnării actului de dare în plată“;
–
Articolul 8
alin. (1)
și
(5) :
(1)
În situația în care creditorul nu se conformează dispozițiilor prevăzute de prezenta lege, debitorul poate cere instanței să pronunțe o hotărâre prin care să se constate stingerea obligațiilor născute din contractul de credit ipotecar și să se transmită dreptul de proprietate către creditor.[…]
(5)
Dreptul de a cere instanței să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparține și consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanței, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului“;
–
Articolul 10
:
La momentul încheierii contractului translativ de proprietate, respectiv de la data pronunțării hotărârii judecătorești definitive, potrivit prevederilor
art. 8
sau, după caz, ale
art. 9 , va fi stinsă orice datorie a debitorului față de creditor, acesta din urmă neputând solicita sume de bani suplimentare.
De dispozițiile prezentului articol beneficiază și codebitorul sau fideiusorul care a garantat obligația debitorului principal.“;
–
Articolul 11
: „În vederea echilibrării riscurilor izvorând din contractul de credit, precum și din devalorizarea bunurilor imobile, prezenta lege se aplică atât contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, cât și contractelor încheiate după această dată“.
29.
În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale cuprinse în
art. 1 alin. (5) privind principiul supremației Constituției ,
art. 15 alin. (2)
care prevede principiul neretroactivității,
art. 16 alin. (1)
privind egalitatea în drepturi a cetățenilor,
art. 21
privind liberul acces la justiție,
art. 24
privind dreptul la apărare,
art. 44
referitor la dreptul de proprietate privată,
art. 45
care consacră libertatea economică,
art. 53
privind restrângerea exercițiului unor drepturi și al unor libertăți și
art. 135
privind economia.
30.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, în contractul de credit ce face obiectul cauzei judecătorești în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, părțile acestuia sunt, pe de o parte, autoarea Societatea Bancpost - S.A. din București și, pe de alte parte, o persoană juridică.
31.
Această situație de fapt este similară celei în care Curtea a pronunțat
Decizia nr. 570 din 19 septembrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 17 ianuarie 2018. Astfel, în decizia precitată, Curtea a reținut că, potrivit
art. 1 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 , „Prezenta lege se aplică raporturilor juridice dintre consumatori și instituțiile de credit, instituțiile financiare nebancare sau cesionarii creanțelor deținute asupra consumatorilor“. Potrivit
art. 1 alin. (2)
din lege, noțiunea de consumator, în înțelesul acestei legi, nu este una autonomă, ci ea este cea prevăzută în
art. 2 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992
privind protecția consumatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 28 martie 2007 („consumator - orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale“) și
art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000
privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 543 din 3 august 2012, („Prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale.“).
32.
Prin urmare, consumator nu poate fi o persoană juridică în sensul dreptului comun al acestei noțiuni (a se vedea, în acest sens, dispozițiile
art. 187 din Codul civil , potrivit căruia „Orice persoană juridică trebuie să aibă o organizare de sine stătătoare și un patrimoniu propriu, afectat realizării unui anumit scop licit și moral, în acord cu interesul general“). Or, în aceste condiții, Curtea a apreciat că persoanele juridice care au încheiat contractele de credit cu autoarele excepțiilor de constituționalitate nu sunt consumatori, în sensul
Legii nr. 77/2016 , ceea ce înseamnă că dispozițiile acestei legi nu sunt aplicabile în privința raportului juridic astfel convenit.
33.
Raportând aceste aspecte la condiția de admisibilitate referitoare la legătura cu soluționarea cauzei, Curtea constată că aceasta „presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992
în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului“ (a se vedea, cu titlu exemplificativ,
Decizia nr. 179 din 1 aprilie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 3 iunie 2014, paragraful 23,
Decizia nr. 540 din 15 octombrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 960 din 30 decembrie 2014, paragraful 26,
Decizia nr. 376 din 26 mai 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 598 din 7 august 2015, paragraful 26, sau
Decizia nr. 108 din 7 martie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 423 din 8 iunie 2017, paragraful 20). Prin urmare, întrucât
nu privește situația persoanelor juridice, rezultă că ea nu are nicio incidență cu privire la contractele de credit încheiate de acestea, indiferent că a fost constituită o garanție ipotecară de către garanți persoane fizice.
34.
Garanții persoane fizice nu pot, la rândul lor, invoca dispozițiile
Legii nr. 77/2016 , atât timp cât contractul de credit a avut ca împrumutat o persoană juridică; o asemenea posibilitate o au doar garanții ipotecari ai împrumutatului - persoană fizică.
35.
Prin urmare, textele legale criticate nu au legătură cu soluționarea cauzei, drept pentru care excepția de neconstituționalitate ridicată urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.
36.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 3 ,
art. 4 alin. (1) ,
art. 5 alin. (1)
și
(3) ,
art. 7 ,
art. 8 alin. (1)
și
(5) ,
art. 10
și
art. 11 din Legea nr. 77/2016
privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, excepție ridicată de Societatea Bancpost - S.A. din București în Dosarul nr. 21.474/325/2016 al Judecătoriei Timișoara - Secția I civilă.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Timișoara - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 18 ianuarie 2018.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cosmin-Marian Văduva
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.