Regulament · Comisia Națională a Valorilor Mobiliare

Regulamentul nr. 12/1999

privind funcționarea Colectivului tehnic pentru reglementarea și supravegherea pieței RASDAQ

prezumat în vigoare 1 act modificator

Data actului
10 noiembrie 1999
Emitent
Comisia Națională a Valorilor Mobiliare
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 29 din 26 ianuarie 2000
Aprobat
prin Ordinul nr. 22/1999
Modificări
1 act modificator, prima la 12 octombrie 2001, ultima la 12 octombrie 2001
Citat de
5 acte
Structură
11 articole · 5.112 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Aprobat prin 1

  • Ordinul nr. 22/1999 10 noiembrie 1999 pentru aprobarea Regulamentului nr. 12/1999 privind funcționarea Colectivului tehnic pentr…

Modificat prin 1

  • Regulamentul nr. 4/2001 12 octombrie 2001 de modificare și completare a Regulamentului nr. 12/1999 privind funcționarea Colectivului…

Articolul 1

Prezentul regulament stabilește norme cu privire la funcționarea Colectivului tehnic pentru reglementarea și supravegherea pieței RASDAQ, denumit în continuare colectiv tehnic, constituit prin Ordinul președintelui Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare (C.N.V.M.) nr. 375/1999.

Articolul 2

Colectivul tehnic va elabora reglementări privind:

a) competentele Societății de Bursa RASDAQ din punct de vedere al administrării sistemului de tranzactionare;

b) tipurile de valori mobiliare admise la tranzactionare, precum și regulile de tranzactionare a respectivelor valori mobiliare;

c) criteriile și procedurile de admitere a societăților de valori mobiliare la sistemul de tranzactionare;

d) accesul societăților de valori mobiliare la informația de tranzactionare;

e) etapele parcurse pentru reflectarea ordinelor clienților în cadrul sistemului de tranzactionare, în scopul de a fi executate;

f) regulile de executare a ordinelor clienților;

g) accesul la informațiile privind tranzacțiile executate;

h) procedurile care se executa în caz de disfunctionalitate a sistemului de tranzactionare.

Articolul 3

Atribuțiile colectivului tehnic, din punct de vedere al reglementării, sunt:

a) realizarea noilor proiecte de regulamente, împreună cu Departamentul de supraveghere a pieței RASDAQ din cadrul Asociației Naționale a Societăților de Valori Mobiliare, denumita în continuare A.N.S.V.M., și cu colectivul tehnic din cadrul Societății de Bursa RASDAQ;

b) propunerea de modificare a regulamentelor în vigoare;

c) analizarea propunerilor de modificare a regulamentelor în vigoare, adresate de societățile de valori mobiliare coordonatorului colectivului tehnic;

d) supunerea spre aprobare de către C.N.V.M. a proiectelor de regulamente și a propunerilor de modificare a regulamentelor în vigoare, împreună cu fundamentarea acestora.

Articolul 4

Supravegherea pieței RASDAQ consta în urmărirea respectării regulamentelor C.N.V.M. și a regulamentelor pieței RASDAQ.

Articolul 5

Atribuțiile colectivului tehnic, din punct de vedere al supravegherii, sunt:

a) analiza cazurilor de încălcare a regulamentelor pieței RASDAQ, în colaborare cu Departamentul de supraveghere a pieței RASDAQ din cadrul A.N.S.V.M., și înaintarea către C.N.V.M. a propunerilor de sancționare a societăților de valori mobiliare și agenților de valori mobiliare;

b) întocmirea raportului zilnic de supraveghere a pieței RASDAQ, pe baza propriilor analize;

c) informarea imediata a C.N.V.M. asupra cazurilor de încălcare a reglementărilor în vigoare și de manipulare a pieței.

Articolul 6

Oficiul pentru Supravegherea Electronică a Pieței de Capital va dispune în timp real de informații privind cotatiile, tranzacțiile și decontarea lor, aceste informații fiind preluate din sistemul pieței RASDAQ prin intermediul unor canale de comunicație securizate.

Articolul 7

Ședințele colectivului tehnic

1. Colectivul tehnic se întrunește în ședințe ordinare de doua ori pe săptămâna, în zilele de luni și joi, și în ședințe extraordinare, convocate de coordonatorul colectivului tehnic.

2. Ordinea de zi va fi întocmită de secretarul colectivului tehnic, acesta având și îndatorirea de a asigura buna informare a membrilor colectivului tehnic cu privire la problemele incluse pe ordinea de zi.

Articolul 8

Comunicarea între membrii colectivului tehnic

1. Membrii colectivului tehnic vor respecta regimul informațiilor confidențiale utilizate în procesul de reglementare și supraveghere a pieței RASDAQ.

2. Angajații C.N.V.M., membri ai colectivului tehnic, trebuie să respecte regulile interne ale C.N.V.M. privitoare la comunicarea între departamente, cu excepția comunicării în cazul problemelor incluse pe ordinea de zi a ședinței colectivului tehnic.

3. Directorul general al A.N.S.V.M. și directorul general al Societății de Bursa RASDAQ vor asigura membrilor colectivului tehnic din subordine condițiile necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor prevăzute în prezentul regulament.

Articolul 9

Dintre membrii colectivului tehnic se pot constitui grupe de lucru pentru analizarea unor situații specifice.

Articolul 10

Colectivul tehnic își va desemna membrii care să participe la ședințele stabilite de comun acord cu reprezentanții instituțiilor pieței RASDAQ (A.N.S.V.M., RASDAQ, S.N.C.D.D.).

Articolul 11

Proiectele de regulamente vor fi argumentate în fața C.N.V.M. de către coordonatorul colectivului tehnic.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.