Memorandum · Guvernul

Memorandumul din 28 octombrie 1999

între Ministerul Apărării Naționale din România și Departamentul Apărării Naționale din Canada privind cooperarea în domeniul inzestrarii, semnat la Ottawa

prezumat în vigoare

Data actului
28 octombrie 1999
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 32 din 27 ianuarie 2000
Structură
0 articole · 13.107 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ministerul Apărării Naționale din România și Departamentul Apărării Naționale din Canada, denumite în continuare părți,

dorind sa întărească relațiile de colaborare în domeniul materialelor pentru apărare și cooperarea în domeniul echipamentelor de apărare,

recunoscând nevoia de a utiliza resursele de apărare în modul cel mai eficient din punct de vedere al costurilor, în special atunci când sunt folosite sisteme comune,

au convenit următoarele:

1. Obiective

1.1. Obiectivele acestui memorandum de înțelegere vizează întărirea relațiilor de colaborare dintre părți în domeniul materialelor pentru apărare și facilitarea schimbului de informații legate de acestea. Ele includ identificarea domeniilor de activitate în care ar exista un avantaj comun pentru:

1.1.1. stabilirea structurilor de dialog în vederea incurajarii și promovării cercetării-dezvoltării comune, achizițiilor și producerii de materiale pentru apărare, în scopul de a îndeplini cerințele comune sau similare ale forțelor armate ale părților și, dacă este posibil, pe cele ale țărilor aliate;

1.1.2. analizarea posibilităților de cooperare în domeniul suportului logistic pentru echipamentele și sistemele deținute în comun;

1.1.3. identificarea activităților comune care ar servi principiilor standardizarii și interoperabilitatii, în beneficiul părților;

1.1.4. încurajarea schimbului de echipamente și de informații tehnice referitoare la materialele pentru apărare.

2. Modalități de cooperare

2.1. Cooperarea consta în următoarele, dar nu este limitată la:

2.1.1. stabilirea și analizarea periodică a cerințelor de echipament comune, specifice armatelor ambelor părți;

2.1.2. examinarea echipamentelor/sistemelor deținute în comun, în scopul examinării potențialului de colaborare în vederea asigurării suportului logistic pentru acestea. Aceasta cooperare va fi definită separat în înțelegerile de aplicare a acestui memorandum de înțelegere;

2.1.3. stabilirea interesului oricăreia dintre părți în proiecte sau dezvoltări ulterioare specifice echipamentelor de apărare, care sunt desfășurate sau continuate de cealaltă parte;

2.1.4. identificarea posibilităților de vânzare către terți a echipamentelor rezultate din activitățile comune ale părților;

2.1.5. identificarea cooperarilor posibile, în vederea inzestrarii cu materiale pentru apărare care să satisfacă cerințele comune ale forțelor armate ale părților;

2.1.6. asigurarea asistenței pentru evaluarea tehnica, dezvoltarea conceptelor operationale și de mentenanță, obținerea de acorduri contractuale cu primii contractanți și organizarea sprijinului tehnic pe întregul ciclu de viața pentru echipamentul aflat în serviciu;

2.1.7. schimbul de informații din domeniul apărării în legătură cu progresele din domeniile științei și tehnologiei militare, operațiunilor și tacticilor, procedurilor, echipamentelor, încercărilor, suportului logistic sau în alte domenii de interes comun;

2.1.8. efectuarea de teste, evaluări și încercări comune ale diferitelor materiale pentru apărare;

2.1.9. vizite ale cercetatorilor, specialiștilor tehnicieni sau/și experților operationali, în scop de planificare sau de familiarizare;

2.1.10. alte forme de cooperare în domeniul materialelor pentru apărare, în măsura în care vor fi stabilite de comun acord.

2.2. Acest memorandum de înțelegere defineste principiile generale de cooperare pe proiecte specifice. Atunci când este identificata o formă specifică de cooperare, va fi pusă în practica o înțelegere de aplicare a prezentului memorandum de înțelegere, care va avea propriile obiective, sarcini, definiri ale contribuției fiecărei părți, aranjamente de împărțire a costurilor, drepturi de proprietate intelectuală și va stabili, în consecința, condiții de management specific, financiare, de securitate, îndatoriri și alte condiții, la cerere. Fiecare înțelegere de aplicare va stabili, de asemenea, scopul proiectului, nivelul de clasificare din punct de vedere al securității datelor tehnice și al schimbului de informații, procedurile de schimb al informațiilor și al materialelor, inclusiv transferul informațiilor către terțe părți, agenția de prim interes și autoritățile care vor gestiona proiectul, munca ce va fi desfășurată și aranjamentele de distribuire a muncii, frecventa și tipurile de rapoarte care vor fi înaintate.

3. Comitetul mixt

3.1. Părțile vor stabili un comitet mixt care va cuprinde nu mai mult de 5 reprezentanți din fiecare țara, sub președinția comuna a sefilor celor două delegații.

3.2. Dacă nu se va stabili altfel de comun acord de către părți, copresedinti vor fi secretarul de stat (pentru inzestrarea armatei) din partea Ministerului Apărării Naționale din România și asistentul adjunctului ministrului (pentru materiale) din partea Departamentului Apărării Naționale din Canada. Copresedintii vor putea delega aceasta funcție altor oficiali din departamentele/ministerele proprii. Membrii comitetului mixt vor fi stabiliți de către fiecare parte, în funcție de necesitați.

3.3. Comitetul mixt se va intalni alternativ în cele doua tari, la cererea oricăruia dintre copresedinti, în scopul de a analiza împreună progresul cooperării rezultate în cadrul acestui memorandum de înțelegere și pentru a stabili propuneri concrete pentru noi proiecte de cooperare. Partea care va fi gazda în cazul acestor intalniri va prezida lucrările sesiunilor și va asigura un secretariat, care va pregati de comun acord, în proiect, o agenda, minutele și lista de activități care vor fi desfășurate.

3.4. Comitetul mixt va avea în atenție, potrivit acestui memorandum de înțelegere, următoarele:

3.4.1. sa stabilească directivele conducerii activității sale;

3.4.2. sa schimbe informații cu privire la industriile de apărare și la sectoarele legate de acestea din România și Canada;

3.4.3. sa schimbe informații nesecrete cu privire la activitățile de inzestrare planificate de fiecare parte;

3.4.4. sa studieze și sa definească domeniile de cooperare posibile;

3.4.5. sa selecteze proiecte care pot fi dezvoltate în comun și sa definească procedurile de implementare a acestora. Asemenea proiecte vor fi aplicate prin intermediul aranjamentelor de implementare la prezentul memorandum de înțelegere, potrivit prevederilor pct. 2.2;

3.4.6. sa creeze grupuri de lucru însărcinate cu definirea condițiilor de cooperare și cu stabilirea aranjamentelor specifice corespunzătoare;

3.4.7. să monitorizeze și sa îndrume realizarea proiectelor de cooperare specifice.

4. Aranjamente financiare

Prezentul memorandum de înțelegere nu va impune nici o responsabilitate financiară părților, cu excepția faptului ca fiecare parte va răspunde de finanțarea costurilor efectuate în interes propriu, legate de aplicarea acestui memorandum de înțelegere. Prevederi specifice de suportare a costurilor vor fi negociate în cadrul fiecărei înțelegeri de aplicare care va decurge din prevederile acestui memorandum de înțelegere.

5. Proprietatea intelectuală

Prevederile specifice referitoare la regimul proprietății intelectuale, care pot constitui o parte a oricărei înțelegeri de aplicare, vor fi convenite ca prevederi ale acestei înțelegeri de aplicare.

6. Participarea terților

6.1. Informațiile ce vor fi schimbate de părți în cadrul acestui memorandum de înțelegere vor fi utilizate exclusiv pentru scopurile stabilite la pct. 1 și 2.

6.2. Comitetul mixt va analiza și va decide în unanimitate asupra următoarelor probleme:

6.2.1. comunicarea către terți a informațiilor cu privire la proiectele comune desfășurate de părți;

6.2.2. invitarea terților de a participa la proiecte comune;

6.2.3. cererile terților de a participa la proiecte comune.

6.3. Transferurile materialelor de apărare sau de date tehnice către terți, care vor fi realizate în conformitate cu acest memorandum de înțelegere, precum și de materialele produse pe baza acestor date vor fi posibile numai cu acordul scris al părții care a pus la dispoziție materialele de apărare sau datele tehnice, cu excepția cazului în care s-a prevăzut altfel în aranjamentele specifice dintre părți.

7. Protecția schimbului de informații

7.1. Partea furnizoare va indica nivelul de clasificare și condițiile care se impun la transmiterea informațiilor sau a materialelor puse la dispoziție celeilalte părți, indicând clar faptul ca asemenea informații și/sau materiale sunt furnizate conform prevederilor prezentului memorandum de înțelegere.

7.2. Ambele părți recunosc necesitatea unui acord privind protecția reciprocă a informațiilor și a materialelor secrete de stat. Din acest motiv, în aplicarea prezentului memorandum de înțelegere și a oricărei înțelegeri de aplicare încheiate în baza acestuia se va avea în vedere numai schimbul informațiilor nesecrete, până când va fi încheiat și va intra în vigoare Memorandumul de înțelegere dintre Ministerul Apărării Naționale din România și Departamentul Apărării Naționale din Canada privind schimbul de informații secrete.

7.3. Nici o prevedere a prezentului memorandum de înțelegere nu va fi interpretată astfel încât sa modifice în vreun fel acordurile, memorandumurile de înțelegere sau înțelegerile de securitate care exista și sunt operabile între statele părților.

7.4. Clasificarea de securitate și procedurile pentru manuirea și tratamentul informațiilor senzitive și materialelor secrete între părți pentru fiecare proiect vor fi stabilite în comun, în conformitate cu Memorandumul de înțelegere dintre Ministerul Apărării Naționale din România și Departamentul Apărării Naționale din Canada privind schimbul de informații secrete.

8. Alte aranjamente

Acest memorandum de înțelegere nu va împiedica părțile sa încheie acorduri similare cu terți și nu le va afecta pe cele încheiate deja de una dintre părți sau de ambele părți cu terții.

9. Vizite

9.1. Cererile de vizitare de către personalul unei părți a unei facilități din țara celeilalte părți vor fi transmise prin canale oficiale și vor fi conforme cu procedurile de vizitare stabilite de legislația tarii-gazda. Vizitele vor trebui să fie perfectate de ambasadele statelor părți.

9.2. Fiecare parte va depune toate eforturile pentru a facilita, în limita legislației statului sau, intrarea și ieșirea în și de pe teritoriul statului sau a personalului ori a echipamentului care este angajat în proiecte sau în programe ce țin de acest memorandum de înțelegere și care aparțin celeilalte părți.

10. Soluționarea diferendelor

Orice diferend cu privire la aplicarea sau interpretarea prezentului memorandum de înțelegere sau a oricărei înțelegeri de aplicare a acestuia va fi rezolvat numai prin consultări între părți și nu va fi deferit spre rezolvare unui tribunal internațional sau unui terț.

11. Intrarea în vigoare

Prezentul memorandum de înțelegere intră în vigoare la data primirii ultimei notificări prin care părțile se informează reciproc asupra îndeplinirii procedurilor legale interne necesare în vederea intrării lui în vigoare.

12. Modificarea

12.1. Fiecare parte poate propune oricând, în scris, amendamente sau modificări la prezentul memorandum de înțelegere. În acest caz se va iniția un proces de consultări în cadrul comitetului mixt, pentru a se conveni asupra amendamentelor sau modificărilor propuse.

12.2. Amendamentele sau modificările convenite vor constitui părți integrante la prezentul memorandum de înțelegere după intrarea lor în vigoare în conformitate cu prevederile legale ale fiecărei părți.

13. Durata, denunțarea și încetarea valabilității

13.1. Prezentul memorandum de înțelegere se încheie pe o perioadă de 5 (cinci) ani. La încheierea acestei perioade de 5 ani el se va prelungi automat, de fiecare data pe o perioade de încă un an, dacă nici una dintre părți nu va notifica în scris celeilalte părți, cu cel puțin 6 luni înainte de expirarea perioadei de valabilitate, intenția sa de a-l denunta. Acest memorandum de înțelegere poate inceta în orice moment, pe baza acordului mutual, în scris, al părților.

13.2. În cazul denunțării sau încetării, părțile vor asigura finalizarea proiectelor inițiate în baza prezentului memorandum de înțelegere sau a aranjamentelor de implementare aferente, aflate în curs de derulare. Suplimentar, angajamentele formulate în sensul art. 5 (Proprietatea intelectuală), art. 6 (Participarea terților) și art. 7 (Protecția schimbului de informații) vor rămâne în vigoare.

Semnat la Ottawa la 28 octombrie 1999, în doua exemplare originale, fiecare în limbile română, engleza și franceza, toate textele fiind egal autentice.

În cazul apariției unor divergențe în interpretarea termenilor prezentului memorandum de înțelegere, textul în limba engleza va prevala.

Ministru de stat,
ministrul apărării
naționale al României,
Victor Babiuc
Ministrul apărării
naționale al Canadei,
Arthur Eggleton

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.