Decretul nr. 238/1974
pentru ratificarea Convenției dintre guvernul Republicii Socialiste România și guvernul Statelor Unite ale Americii privind evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale asupra veniturilor, semnată la Washington la 4 decembrie 1973
prezumat în vigoare
EXPUNERE DE MOTIVE
Prin decretul alăturat al Consiliului de Stat se ratifica Convenția dintre guvernul Republicii Socialiste România și guvernul Statelor Unite ale Americii privind evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale asupra veniturilor, semnată la Washington la 4 decembrie 1973.
Dezvoltarea relațiilor dintre cele doua tari în domeniul economic, comercial și de cooperare economică, industriala și tehnico-științifică a făcut necesară reglementarea juridică a regimului fiscal al veniturilor rezidenților uneia dintre părți realizate pe teritoriul celeilalte părți.
Convenția precizează impozitele din ambele state care cad sub incidența acesteia și reglementează modul cum vor acționa sub raport fiscal statele contractante în legătură cu diferite bunuri și venituri impozabile realizate pe teritorial unui stat, cuvenite beneficiarilor din celălalt stat contractant, cum sînt: veniturile proprietăți imobiliare, beneficiile întreprinderilor, dividendele, dobinzile, drepturile de licență, veniturile realizate de liber-profesionisti, veniturile din salarii, veniturile realizate de artiștii profesionisti și de sportivi, veniturile din pensii plătite din fonduri publice, veniturile realizate de studenți, precum și alte venituri.
Totodată, convenția cuprinde modul cum va acționa fiecare stat contractant pentru înlăturarea dublei impuneri, pentru evitarea unei impozitări care nu este conformă cu convenția sau pentru soluționarea situațiilor neprevăzute în convenție.
Prin dispozițiile pe care le conține, convenția stabilește un cadru juridic fiscal adecvat pentru dezvoltarea în continuare a relațiilor economice și financiare dintre cele doua tari.
Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decretează:
Articol unic
Se ratifica Convenția dintre guvernul Republicii Socialiste România și guvernul Statelor Unite ale Americii privind evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale asupra veniturilor, semnată la Washington la 4 decembrie 1973.
NICOLAE CEAUȘESCU Președintele Republicii Socialiste România CONVENTIE 04/12/1973
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.