Comunicatul din 6 februarie 2019
privind regimul suspendării condiționate a executării pedepsei, inclusiv sub aspectul revocării, în baza art. 81 din Codul penal din 1969
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Legea nr. 286/2009 17 iulie 2009 (prevederi anume) privind Codul penal
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
www.scj.ro
Dosar în care s-a formulat sesizarea: 5780/202/2017
Nr. de înregistrare a sesizării: 404/1/2019
Data înregistrării sesizării: 06.02.2019
Conținutul sesizării:
Dacă regimul suspendării condiționate a executării pedepsei, inclusiv sub aspectul revocării, este cel prevăzut de
Codul penal din 1969 , indiferent de felul pedepsei aplicate pentru infracțiunea săvârșită în cursul termenului de încercare, și în cazul în care suspendarea condiționată a executării pedepsei a fost dispusă după intrarea în vigoare a
Codului penal actual , ca efect
al aplicării legii penale mai favorabile.
Minuta
deciziei nr. 12 din 7 mai 2019
Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția I penală prin încheierea de ședință din data de 7 ianuarie 2019 pronunțată în dosarul nr. 5780/202/2017 (2031/2018) prin care se solicită dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „dacă regimul suspendării condiționate a executării pedepsei, inclusiv sub aspectul revocării, este cel prevăzut de
Codul penal din 1969 , indiferent de felul pedepsei aplicate pentru infracțiunea săvârșită în cursul termenului de încercare, și în cazul în care suspendarea condiționată a executării pedepsei a fost dispusă după intrarea în vigoare a
Codului penal
actual, ca efect al aplicării legii penale mai favorabile”.
Stabilește că, indiferent de felul pedepsei aplicate pentru infracțiunea săvârșită în cursul termenului de încercare, regimul suspendării condiționate a executării pedepsei aplicată în baza
art. 81 din Codul penal din 1969 , ca efect al aplicării legii penale mai favorabile, printr-o hotărâre pronunțată după 01 februarie 2014, se menține și după intrarea în vigoare a Codului penal actual, inclusiv sub aspectul revocării sau anularii acesteia, fiind cel prevăzut de
Codul penal din 1969 .
Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit
art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală .
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.