Comunicatul din 13 ianuarie 2020
privind situația faptelor săvârșite anterior liberării condiționate și descoperite după acordarea liberării conditionate sau pe parcursul termenului de supraveghere, respective situația faptelor săvârșite și descoperite anterior liberării condiționate
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
www.scj.ro
Dosar în care s-a formulat sesizarea: 1241/242/2017
Nr. de înregistrare a sesizării: 76/1/2020
Data înregistrării sesizării: 13.01.2020
Conținutul sesizării:
Dacă în interpretarea și aplicarea dispozițiilor
art. 105 alin. (1) C. pen.
sintagma „Dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana condamnată mai săvârșise o infracțiune până la acordarea liberării” vizează strict situația faptelor săvârșite anterior liberării condiționate și descoperite după acordarea liberării condiționate, respectiv pe parcursul termenului de supraveghere sau vizează și situația faptelor săvârșite și descoperite anterior liberării condiționate.
Minuta
deciziei nr. 10 din 28 aprilie 2020
Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj – Secția penală și de minori, în dosarul nr. 1241/242/2017 prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
Dacă în interpretarea și aplicarea dispozițiilor
art. 105 alin. (1) din Codul penal , sintagma: ”dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana condamnată mai săvârșise o infracțiune până la acordarea liberării» vizează strict situația faptelor săvârșite anterior liberării condiționate și descoperite după acordarea liberării condiționate, respectiv pe parcursul termenului de supraveghere sau vizează și situația faptelor săvârșite și descoperite anterior liberării conditionate.
Stabilește că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor
art. 105 alin. (1) din Codul penal , sintagma ”dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana condamnată mai săvârșise o infracțiune până la acordarea liberării” vizează atât situația infracțiunilor săvârșite anterior liberării condiționate și descoperite după acordarea liberării condiționate, până la împlinirea termenului de supraveghere, cât și situația infracțiunilor săvârșite anterior liberării condiționate și descoperite anterior liberării condiționate.
Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit
art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală .
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.