Ordinul nr. 183/2019
pentru aprobarea Instrucțiunilor privind efectuarea inspecțiilor/controalelor de securitate în vederea verificării modului de asigurare a protecției informațiilor NATO clasificate, vehiculate în cadrul structurilor de tip centru de excelență (CoE), precum și în cadrul celor care funcționează pe baza unor memorandumuri de înțelegere (MoU)
prezumat în vigoare
În temeiul:
–
art. 1 alin. (4) lit. b)
și
art. 3 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 153/2002
privind organizarea și funcționarea Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, aprobată prin
Legea nr. 101/2003 , cu modificările și completările ulterioare;
–
art. 54 alin. (1)
și
art. 55 alin. (3) din Regulamentul
privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, aprobat prin
Hotărârea Guvernului nr. 561/2009 , cu modificările ulterioare,
având în vedere documentele C-M (2002)49, AC/35-D/1016, precum și AC/35-D/2002 pentru aplicarea Politicii de Securitate NATO, aprobate de Comitetul de Securitate al NATO,
directorul general al Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat emite prezentul ordin.
Articolul 1
Se aprobă Instrucțiunile privind efectuarea inspecțiilor/controalelor de securitate în vederea verificării modului de asigurare a protecției informațiilor NATO clasificate, vehiculate în cadrul structurilor de tip centru de excelență (CoE), precum și în cadrul celor care funcționează pe baza unor memorandumuri de înțelegere (MoU), prevăzute în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin. *) Anexa nu se publică, fiind clasificată potrivit legii.
Articolul 2
Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul 3
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Directorul general al Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, Marius Petrescu București, 9 decembrie 2019. Nr. 183.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.