Decizia nr. 674/2019

Valer Dorneanu

- președinte

Cristian Deliorga

- judecător

Marian Enache

- judecător

Daniel-Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Daniela Ramona Marițiu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Ionel Vizitiu în Dosarul nr. 30.574/3/2017 al Tribunalului Militar București. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 368D/2018.

2.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra notelor scrise depuse la dosar de către partea Ministerul Apărării Naționale, prin care aceasta solicită, în principal, respingerea excepției ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, respingerea excepției ca neîntemeiată.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției ca devenită inadmisibilă, ca urmare a pronunțării de către Curtea Constituțională a

Deciziei nr. 651 din 25 octombrie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1083 din 20 decembrie 2018.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.

Prin Încheierea din 6 martie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 30.574/3/2017, Tribunalul Militar București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Ionel Vizitiu cu ocazia soluționării unei contestații la executare.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că efectul constatării neconstituționalității unui text de lege, chiar și în cazul pronunțării unei decizii interpretative, constă în dispariția din ordinea juridică a textului de lege respectiv. Consecința dispariției suportului legal al normei de incriminare în baza căreia a fost aplicată pedeapsa este dispariția din ordinea juridică a pedepsei aplicate în baza legii abrogate sau care nu mai are același conținut. Absența legii de dezincriminare, în situația existenței unei decizii de admitere, nu poate constitui un motiv pentru a nu se aplica dispozițiile

art. 595 din Codul de procedură penală

și ale

art. 4 din Codul penal .

6.

În continuare, face referire la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție referitoare la aplicarea

Deciziei Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016.

7.

Apreciază că dispozițiile de lege criticate încalcă prevederile

art. 16 din Constituție , dând naștere unui tratament juridic diferențiat după cum legiuitorul a fost sau nu diligent în modificarea normelor declarate neconstituționale, cu consecința aplicării sau neaplicării

art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală .

8.

Totodată, pasivitatea legiuitorului determină și încălcarea prevederilor constituționale ale

art. 15 din Constituție . Astfel, apreciază că este discriminatoriu și inechitabil ca

Decizia Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016

să se aplice doar persoanelor care, deși au săvârșit aceleași fapte, în aceeași perioadă, precum contestatorul condamnat, nu au fost condamnate până la publicarea deciziei.

9.

Susține că liberul acces la justiție presupune, pe de o parte, obligația statului de a reglementa mijloacele procedurale care să permită justițiabilului să acceadă în fața unui tribunal independent și imparțial care să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept și, pe de altă parte, obligația statului de a crea pârghiile prin care să elimine eventualele impedimente de fapt care ar putea să îngrădească accesul efectiv la judecată. Or, dispozițiile de lege criticate nu fac altceva decât să consacre o denegare de dreptate.

10.

Tribunalul Militar București apreciază că autorul excepției critică practica neunitară a instanțelor judecătorești în ceea ce privește interpretarea și aplicarea dispozițiilor

art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală . Susține că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispozițiile

Constituției

sau ale instrumentelor juridice internaționale la care România este parte, iar nu aprecierea măsurii în care o anumită decizie a Curții se aplică într-o cauză și nici aspecte privitoare la modul în care instanța aplică speței normele criticate.

11.

Apreciind că ipoteza autorului este una greșită, se arată că dispozițiile criticate se adresează tocmai celor condamnați definitiv, formularea textului fiind indubitabilă în acest sens: „când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare (...)“. Așadar, contestatorul este în chiar ipoteza textului criticat pentru neconformitate, în sensul că procedura este destinată celor judecați definitiv, permițându-le punerea în discuție a unei eventuale dezincriminări. Cei aflați în curs de judecată nu se regăsesc în sfera de aplicare a

art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală , ci în cea a

art. 16 alin. (1) lit. b)

din același act normativ. În ceea ce privește invocarea dispozițiilor

art. 21 alin. (1)

și

(3) din Constituție , instanța judecătorească apreciază că nu se poate solicita Curții să constate neconstituționalitatea unui text de lege, ci doar interpretarea sa, iar nu scoaterea acestuia din circuitul normativ. Apreciază că, în esență, admiterea unei excepții și constatarea neconstituționalității unei dispoziții legale are ca efect lipsirea acesteia de efecte juridice. În speța de față, o asemenea finalitate ar însemna ca procedura prevăzută de

art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală , care a permis sesizarea instanței de către contestator, să nu mai poată fi urmată. În consecință, solicitând protejarea dreptului la liberul acces la justiție, autorul excepției urmează o cale care, prezumptiv, are ca urmare posibilă chiar închiderea accesului la calea de atac promovată. În concluzie, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

12.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

13.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile

art. 595 din Codul de procedura penală

sunt constituționale, aplicându-se în mod egal tuturor destinatarilor normei juridice. Învederează că punctul său de vedere a fost reținut de Curtea Constituțională în

Decizia nr. 381 din 27 mai 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 28 iulie 2015.

14.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

15.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

16.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală , cu următorul conținut: „Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor

art. 4

și

6 din Codul penal .“

17.

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale cuprinse în

art. 15

referitor la universalitate,

art. 16 alin. (1)

referitor la egalitatea în drepturi,

art. 21 alin. (1)

și

(3)

referitor la accesul liber la justiție și la dreptul la un proces echitabil.

18.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, prin

Decizia nr. 651 din 25 octombrie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1083 din 20 decembrie 2018, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în

art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală , care nu prevede și decizia Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unei norme de incriminare ca un caz de înlăturare sau modificare a pedepsei/măsurii educative, este neconstituțională.

19.

Cu acel prilej, Curtea a constatat că sfera de incidență atât a

art. 4 din Codul penal , cât și a

art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală

a fost determinată doar de apariția unei legi penale noi după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă. În ceea ce privește conceptul de lege, Curtea a reținut că, în sensul dispozițiilor

art. 4 din Codul penal

și ale

art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală , prin „lege“ se înțelege doar un act al autorității legiuitoare, primare (Parlamentul) sau delegate (Guvernul).

20.

În continuare, Curtea a constatat că posibilitatea producerii unor efecte specifice dezincriminării unei fapte sau specifice intervenirii unei pedepse mai ușoare decât cea care se execută poate fi generată nu numai de o lege nouă de dezincriminare sau o lege penală mai favorabilă, ci și de o decizie a Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unei norme de incriminare. Astfel, dezincriminările intervin atât prin intermediul abrogării/modificării textelor legale preexistente, cât și prin intermediul deciziei Curții Constituționale prin care se admite excepția de neconstituționalitate a unei norme de incriminare, cu consecința constatării neconstituționalității întregului text de incriminare (a se vedea

Decizia nr. 363 din 7 mai 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015) sau a unui/unor element/e constitutiv/e din conținutul normei de incriminare (a se vedea

Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016). În acest din urmă caz se produce o reconfigurare a elementelor constitutive ale unei norme de incriminare printr-o decizie a instanței de contencios constituțional, sens în care Curtea a constatat că prin efectele deciziei sale se pot reconfigura anumite infracțiuni.

21.

Referitor la efectele unei decizii a Curții Constituționale asupra unor cauze definitiv soluționate, Curtea a reținut că legiuitorul a reglementat în Codul de procedură penală un mecanism procedural prin intermediul căruia persoanele îndreptățite pot exercita o cale extraordinară de atac pentru remedierea situației lor în procesele penale, în care a fost invocată o excepție de neconstituționalitate, admisă de Curtea Constituțională după pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, remediul fiind cel prevăzut de

art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală .

22.

Curtea a constatat că instituțiile juridice referitoare la legea penală de dezincriminare, precum și la intervenirea unei legi penale noi există pentru ca nicio persoană să nu fie nevoită să execute o pedeapsă pentru o faptă care nu mai este prevăzută de lege ca infracțiune ori o pedeapsă pentru care legea nouă prevede un prag mai mic decât cel al pedepsei care se execută ori urmează a se executa. Or, decizia Curții Constituționale prin care este constatată neconstituționalitatea unei norme de incriminare face ca, de la data publicării sale, fapta incriminată și considerată anterior socialmente periculoasă să nu mai existe, adică produce efecte similare unei legi de dezincriminare. Împrejurarea că legiuitorul nu intervine pentru a pune de acord dispozițiile de incriminare constatate neconstituționale cu decizia Curții Constituționale nu constituie un argument pentru respingerea cererilor de înlăturare a pedepselor aplicate, întrucât, per a contrario, decizia Curții Constituționale de constatare ca neconstituțională a unei norme de incriminare ar fi lipsită de efectele sale general obligatorii, consacrate de

art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală .

23.

Orice decizie de admitere a Curții Constituționale referitoare la o normă de incriminare care are ca efect dezincriminarea totală sau parțială a unei infracțiuni sau care influențează, în sensul reducerii, limita maximă a pedepsei prevăzute de lege pentru o anumită infracțiune intră în sfera de reglementare a

art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală

și a

art. 4 din Codul penal .

24.

În concluzie, întrucât efectele deciziei de admitere pronunțate de Curtea Constituțională privind o normă de incriminare trebuie să fie imediate, aplicabile atât în cauzele pendinte, cât și în cele definitiv judecate, și independent de pasivitatea legiuitorului, Curtea a constatat că soluția legislativă cuprinsă în

art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală , care nu prevede și decizia Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unei norme de incriminare ca un caz de înlăturare sau modificare a pedepsei/măsurii educative, și soluția legislativă cuprinsă în

art. 4 din Codul penal , care nu asimilează efectele unei decizii a Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unei norme de incriminare cu efectele unei legi penale de dezincriminare, afectează dispozițiile constituționale ale

art. 16 alin. (1) , ale

art. 23 alin. (12)

și ale

art. 147 alin. (1)

și

alin. (4) , precum și dispozițiile

art. 7 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

25.

În acest context, Curtea reține că, potrivit

art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, operând o cauză de inadmisibilitate, în temeiul

alin. (5)

din același articol. Așa fiind, având în vedere că încheierea de sesizare a Curții Constituționale este din data de 6 martie 2018, iar

Decizia nr. 651 din 25 octombrie 2018

a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1083 din 20 decembrie 2018, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală

a devenit inadmisibilă.

26.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Ionel Vizitiu în Dosarul nr. 30.574/3/2017 al Tribunalului Militar București.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Militar București și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 29 octombrie 2019.